Succesul inseamna foarte foarte multa munca

Cititi un interviu cu un medic veterinar pentru care relaxarea se afla printre paginile cartilor de specialitate iar multumirea proprietarilor, este una din definitiile succesului.

Cand ati inceput cariera de medic veterinar si daca va amintiti care erau aspiratiile dvoastra cu privire la aceasta imediat dupa absolvirea facultatii?

Povestea este destul de lunga. Cu foarte multi ani in urma, copii fiind mergeam cu masina cu parintii mei si s-a intamplat la un moment dat, pe un drum dintr-asta dintr-o localitate, stanga dreapta vedeam numai ciini, pisici, cai, vacute priponite, chestii de genul acesta. Si acesta a fost momentul cand de fapt mi-am dat seama ce imi doresc eu sa devin in viata. Am intrebat-o pe mama: ”Mama cum se numeste doctorul de animale si mi-a raspuns ca medic veterinar”. Atunci eu i-am spus ”Mama sa stiu ca eu am sa vreau sa fiu medic veterinar”. Bine, in momentul acela mama m-a luat un pic in gluma si mi-a zis: ”Da, da, bine ca ai vrut sa te faci si actrita, si balerina, si pianista, in fine. Doar ca se pare ca de data aceasta am vorbit destul de serios pentru ca am fost atat de hotarata si mi-am dorit atat de mult sa fac chestia aceasta incat nu mi-am mai schimbat opinia. Pe vremea raposatului, inainte de revolutie, ca sa poti sa aplici pentru Facultatea de Medicina Veterinara, fie trebuie sa dovedesti ca ai lucrat in productie un an de zile, neaparat la CAP-uri, ca asta aveam pe vremea respectiva, fie sa absolvi un liceu de specialitate. Erau acele licee agroindustriale care avea sectie de Medicina Veterinara. Si desigur, decizia mea fiind, dupa atatia ani aceeasi, bineinteles ca a trebuit sa optez pentru un liceu de medicina veterinara. Am facut asadar liceul agroindustrial din Baneasa, la vremea respectiva se numea Liceul Agricol. Pe urma am mers mai departe, dupa ce am terminat liceul am avut cateva esecuri la admiterea la facultate, dar intr-un final am intrat si practic acesta a fost greul.

Dar, ca si cariera, daca pot sa o numesc cariera, din momentul in care am intrat la facultate, in primul an de facultate am inceput sa lucrez intr-un cabinet veterinar, aveam un mentor, un profesor arhibinecunoscut in lumea noastra a medicinii veterinare si la ora actuala si care m-a primit in cabinet sa lucrez ca practician, voluntar, cum vreti sa-i spuneti. Este vorba despre doctorul Viorel Andronie.

V-ati gandit de la inceputul facultatii sa optati pentru medicina veterinara pentru animalele de companie?

Cu siguranta. Daca atunci cand m-am hotarat sa fac meseria aceasta, sau daca inainte derevolutie nu aveai decat optiunea pentru animalele mari, in momentul in care lucrurile s-au schimbat, da, am stiut ca vreau sa fac medicina veterinara pentru animalele de companie. Pasiunea mea era pentru toate animalele, dar aveam asa o chemare speciala pentru caini. si a ramas chestia aceasta, adica pentru mine, cainii sunt universul meu, pur si simplu. Cu siguranta mi-am dorit sa lucrez pe animale mici si cu siguranta ca, intr-o forma sau alta, aveam asa, viziunea unui cabinet. Bine, nu prea stiam eu prea bine ce inseamna la vremea respectiva, in ce consta, nu aveam sursele de informare pe care le avem acum, sa stiu cum se lucreaza in occident pe animalele mici, ce inseamna o clinica, ce inseamna un spital veterinar, dar cu siguranta imi doream enorm sa lucrez cu caini.

Aveati posibilitatea de a va deschide propriul cabinet dupa absolvirea facultatii?

Nu, nici pe departe. Am lucrat pe toata perioada facultatii si o perioada de cativa ani dupa ce am absolvit facultatea am lucrat ca si medic angajat, sau ma rog, ca si student angajat si mai apoi medic angajat. Apoi, conjunctura a facut sa fie un moment in care am plecat pe picioarele mele, am avut o prima intentie sa am deschis un cabinet veterinar in asociere cu un coleg, pe care nu am putut sa-l duc, nu am putut sa il duc mai departe, relatia respectiva a durat maxim un an de zile. Apoi am avut un fel de pauza, au fost niste lucruri care s-au intamplat in viata mea personala si cand m-am reintors practic in meserie. M-am reintors ca si angajat in prima faza in Di Vet Medical. Apoi lucrurile au luat o alta turnura si am devenit proprietarul acestui cabinet. dar cabinetul nu l-am creat noi, cabinetul l-am cumparat practic. Era intr-un stadiu mai spartan decat se afla in acest moment, ganditi-va ca vorbim de anii 2003 - 2004, era un cabinet pe care practic l-am preluat, l-am cumparat de la cineva si pe care l-am dezvoltat.

Cum a fost inceputul? Va amintiti primul echipament pe care l-ati achizitionat la deschiderea cabinetului?

Imi amintesc fiecare echipament, fiecare obiect de inventar si fiecare lucru pe care l-am achizitionat, ca a fost mai greu sau mai usor, ca l-am cumparat in rate, ca l-am cumparat cu banii pe loc. Imi aduc aminte foarte bine fiecare lucru pe care il am dinc abinet cand l-am cumparat, aproape ca imi amintesc si ce pret am platit pentru el. Primul echipament a fost un ecograf, un ecograf antic, mult, mult depasit ca si conceptie si vreau sa spun ca a fost, asa, un fel de pionerat. Apoi am inceput sa fac niste cursuri si usor usor am inceput sa invat ecografie.

Pentru anii 2003- 2004, investitia intr-un astfel de echipament putea fi considerata o investitie curajoasa. Considerati ca s-a meritat investitia de atunci?
Da, s-a meritat. dar am sa va explic un lucru. Din pacate si in momentul acesta ne aflam in urmatoarea situatie: la noi un cabinet veterinar, un business, nu are cum sa fie foarte profitabil. Dar noi avand nevoie de facem investitii in aparatele acestea, fie ca sunt de imagistica sau sunt de radiologie, sau alt tip de diagnostic sau sunt de terapie samd, nu putem din pacate sa le privim asa cum le privesc occidentalii, care mai departe, intr-un anume interval, iti aduc si un profit. Nu se poate, pentru ca sunt foarte mari costurile si nu ai cum sa acoperi aceste costuri prin preturile pe care le practici intr-un cabinet. dar, sunt absolut necesare si trebuie achizitionate si trebuie facute aceste eforturi financiare pentru ca este singura modalitate prin care noi, ca si profesionisti, putem evolua. Ai foarte mare nevoie de aparatura ca sa poti sa practici medicina veterinara la un standard din ce in ce mai ridicat si sigur ca si noi avem ca si altii dorinta de evolutie si noi suntem in urma si avem de recuperat o distanta foarte mare de clinicile din occident. Dar, repet, nu putem discuta de investitii care mai devreme sau mai tarziu sa devina profitabile. Nu inca. Acum discutam de investitii pe care le facem ca sa ne crestem nivelul profesional. si sunt de fapt niste cheltuieli, ele nu sunt niste investitii, ci sunt niste cheltuieli. Sigur ca se rasfrang si in pret la un moment dat, inevitabil. Dar in nici un caz preturile pe care le practici pentru serviciile tale medicale nu pot acoperi costurile pe care tu le investeti in aparatura. Nu iti cumperi doar un ecograf si gata, cumperi si monitoare pentru pacienti, cumperi un aparat roentgen, aparatura de analize de sange, cumperi foarte multe lucruri de care ai nevoie. Nu ai cum pur si simplu sa practici niste preturi care sa acopere toate chestiile acestea. si acesta este si motivul pentru care nu le cumperi pe toate odata. Ca daca iti deschizi un cabinet, nu cumperi de la inceput toata aparatura, de care, cel putin teoretic, ai avea nevoie. Le iei pe rand, atunci cand mai reusesti sa mai strangi niste bani, sa reusesti sa acoperi din credit, cand faci rost de bani pe romaneste.

Practicati o profesie destinata pana nu demult preponderent barbatilor. Cum este sa fii medic veterinar femeie si care sunt avantajele sau dezavantajele acestui lucru?

Nu prea cred chestia aceasta. Asa cum spuneam putin mai devreme, intr-adevar, atunci cand eu m-am hotarat sa fac meseria aceasta, optiunile erau foarte limitate. Adica practic, ca sa faci medicina veterinara, destul de rar o facea cineva din pasiune. Era printre putinele optiuni pe care de exemplu cei care traiau in mediul rural le aveaupentru evolutie atat sociala cat si profesinala. Ce varianta aveau: sa faca medicina veterinara sau sa devina inginer agronom sau facultati de genul acesta ca sa poata sa isi depaseasca practic conditia si sa poata sa plece mai departe. Astazi nu mai este valabil lucrul acesta. Mie nu mi se pare ca in ziua de astazi medicina veterinara este o meserie destinata barbatilor, mie mi se pare ca este o meserie in egala masura, pe care o pot face si femei si barbati si nu cred ca exista avantaje sau dezavantaje. Nu cred. Dar sigur ca daca vrei sa faci medicina veterinara si sa practici pe animale mari, este posibil, sa fie multe situatii in care intr-adevar sa ai nevoie de rezistenta fizica, sa ai forta mai mare si atunci sigur ca mai degraba barbatii imbratiseaza latura aceasta. Dar ca si medic veterinar pe animale de companie intr-un cabinet veterinar nu cred ca exista nici o diferenta intre un medic veterinar femeie si un medic veterinar barbat. Exceptand poate doar dorintele unor clienti, care cateodata vin si spun: ”Dar un doctor nu aveti, un barbat?”. Inca se mai intampla asa ceva, este o chestie de mentalitate a clientelei.

Cate ore munciti pe saptamana si cum araa o zi tipica de lucru din viata d-voastra?

Multe, dar nu destule. Eu zic ca muncesc asa, undeva in jur de 12 ore, ca medie. Dar am zile in care lucrez, 7-8 ore si zile in care depasesc 16 ore. si ceea ce este mai important este ca pana acum un an de zile chestia aceasta se intampla 7 zile din 7. Eu nu aveam timp liber practic. Dar se si explica, pentru ca eu, mai mult decat medic veterinar, am avut de luat in responsabilitate si partea de management si atunci aproape ca nu imi ajungeau 24 de ore pe zi. Pur si simplu nu erau suficiente. Acum, de vreun an si ceva, recunosc insa ca, poate si din cauza ca am mai inaintat un pic in varsta, mi-am mai si epuizat din forte, am weekenduri in care sunt un pic mai destinsa. Adica poate nu stau 12 ore in clinica, dar, ca un mic amanunt, eu locuiesc foarte foarte aproape de clinica si sunt practic la dispozitia clientelei 24 din 24. Aceasta inseamna ca oricand pot fi solicitata, dar in principiu, foarte multe ore lucrez. O zi tipica, ce inseamna la mine? Practic diminetile si toata amiaza, un pic dupa pranz, ma ocup de partea de administrare, birocratie, gestiune si management. Aici sunt foarte multe lucruri care trebuie facute, fie programate, fie care apar de-a lungul zilei. in orice secunda pot fi solicitata sa cobor in clinica. Noi avem un cabinet, ma refer la cel din Dorobanti, care eu, zic eu asa, un pic exagerat, specializat pe primiri urgente. Exagerat, pentru ca noi nu reusim sa avem inca niste specializari, nici ca si profesionisti, nici ca si locatie. dar cabinetul din Calea Dorobantilor este un cabinet pe problema aceasta si aici incercam sa ne specializam pe primiri urgente. Ori urgenta nu stii cand iti intra pe usa. Ca e 7 dimineata, ca e 3 dimineata, ca e 8 sera, nu ai de unde sa stii. Sigur ca avem si programari. si atunci, in masura in care nu apar situatii de urgenta unde trebuie sa fie prezenta, exista momente in care ma pot ocupa de activitatile administrative si de management. Pe de alta parte insa, as vrea sa va spun ca am avut intr-un anumit moment al vietii mele, aveam deja vreo 3 -4 ani de cand trageam asa, ca boii la jug si mentorul meu, care m-a incurajat si m-a indrumat catre directia aceasta, mi-a spus la un moment dat in felul urmator: ”Este foarte bine ca tu iti doresti sa detii controlul si ca poti sa faci totul, iti place sa faci totul cu mana ta ca sa fii sigura ca este bine facut. dar, un manager bun trebuie sa stie sa isi educe oamenii si tebuie sa stie sa delege sarcini”. si acela a fost un moment asa, de cumpana pentru mine, pentru ca mi-am dat seama ca am vazut afacerea crescand - am plecat de la un punct de lucru, am ajuns la un moment dat sa avem cinci puncte de lucru - si mi-am dat seama ca eu nu mai fac fata singura, nu mai am cum. Aici a inceput de fapt lucrul meu cu oamenii de langa mine si ceea ce pot sa spun este ca in acest moment sunt foarte mandra de echipa mea. Am o echipa de oameni foarte foarte daruiti, pe care m-am straduit din rasputeri sa ii instruiesc. Sigur, nu toti cei care mi-au trecut pragul mi-au si ramas in echipa. si cel mai simplu motiv a fost pentru ca pur si simplu optiunile noastre nu mai coincideau. Dar cei care au ales sa mearga pe acelasi drum cu mine, fac performanta. imi place sa spun ca fac performanta. Deocamdata, pot sa spun ca sunt cel mai important chirurg al Di-Vet-ului, dar am copii in jurul meu care usor, usor, preiau mult din ceea ce obisnuiam eu sa fac. Am reusit ca pe partea aceasta de chirurgie, numai cazurile foarte foarte dificile, sau solicitarile speciale, imi revin. in rest am reusit sa ii instruiesc, sa ii coordonez de asemenea maniera incat lucrurile sa mearga unse, chiar daca eu nu sunt acolo fiecare secunda din timp.

Spuneati ca ati reusit sa adunati o echipa de care sunteti mandra. Cati colegi aveti acum in Di-Vet?
Cred ca suntem undeva la 30 de oameni cu totii. Este foarte greu, cu adevarat sa lucrezi pe partea aceasta de relationare cu oamenii, cred ca cele mai dificile lucruri pe care le am de rezolvat tin exact de relatia aceasta cu angajatii mei. Pentru ca este foarte greu sa multumesti pe toata lumea. Aproape ca nu ai cum. Ceea ce ma caracterizeaza pe mine este ca imi doresc din suflet sa fiu un om cat se poate de corect si sa fiu un om care dau fiecaruia ceea ce merita. Sigur ca am avut situatii in care anumite persoane, angajati de-ai mei, desi aveau dorinte, aspiratii si pretentii as putea spune, destul de mari, nu am considerat ca le pot oferi ceea ce cer, pentru ca pur si simplu nu performau atat pe mult pe cat le sunt de mari pretentiile. si dificultatea a fost, nu sa-i refuz, ci sa le explic de ce ii refuz. Eu de obicei sunt omul care nu ia decizii pe care sa le implementeze din prisma faptului ca sunt conducatorul, eu incerc sa le explic oamenilor mei de ce ajung la o concluzie. Eu ma cpnsult cu ei, si daca ajungem impreuna la o concluzia ca aceasta este cea mai buna varianta, atunci devine decizie si se implementeaza. Aproape niciodata nu vin sa ii spun unui coleg, fie ca este vorba de o problema profesionala sau de o situatie de viata: ”Fa asa pentru ca asa vreau eu!”. De regula situatiile se intampla cam asa: ” Punctul meu de vedere este urmatorul pentru ca… acum judeca si tu lucrurile prin prima celor pe care ti le-am explicat eu”. si daca ramane un conflict si o divergenta de opinii in continuare, atunci sunt nevoita sa imi impun punctul de vedere. Dar niciodata fara sa il explic sau fara sa aduc argumente. Pe de alta parte, un lucru la care tin foarte foarte mult este faptul ca eu consider ca puterea exemplului este importanta. Eu nu le cer oamenilor mei sa faca lucruri pe care eu nu le fac sau nu sunt in stare sa le fac, nu dau resposabilitati pe care nu le-as putea gestiona sau nu le-as putea indeplini chiar eu. intotdeauna spun asa: ”Eu trebuie sa stiu sa fac, cel putin cate ceva din ceea ce stiti voi sa faceti iar voi trebuie sa ajungeti sa stiti foarte foarte bine, macar un lucru”. Pentru ei incerc o specializare anume. Vreau sa fie foarte foarte buni pe un domeniu, ca ei sa plece pe o specializare. imi doresc foarte mult sa dispara obiceiul acesta pe care l-am avut pana acum, ca medici veterinari, sa stim cate putin din toate. Sa nu mai existe conceptul acesta de cabinete cu 2 medici: unul dimineata si unul dupa-amiaza si fiecare sa stie sa faca cate putin din fiecare, dar nu foarte foarte bine. Asa era pe vremuri, faceai si injectii, faceai si operatii, faceai si comenzi de medicamente, si vanzari pe pet-shop. Nu mai este asa. Echipa mea are resposabilitatile foarte bine stabilite. Am oameni care se ocupa de o anumita problema si in responsabilitatea carora intra fiecare domeniu. Am oameni care vand pe petshop, oameni care se ocupa de farmacie, oameni care se ocupa de medicina interna, oameni care se ocupa de contabilitate primara samd.

Cat la suta din timpul d-voastra acordati pregatirii continue?

Foarte scurt asa, spun in felul urmator: absolut tot timpul care imi ramane. Adica ce inseamna aceasta: eu sunt o persoana care merg destul de rar in concedii, pentru ca nu am timp. Iar concediile mele inseamna asa: plecam la workshop, iesim la congres, samd. Anul trecut de exemplu am fost plecata la vreo trei congrese internationale, acestea sunt concediile mele. intr-adevar am mers cu o zi inainte si am ramas o zi dupa congres, ca sa pot sa ma destind, dar acolo unde am ocazia, timpul imi permite, si bineinteles si finantele, nu ratez absolut nici un congres, mai ales cele internationale. Este o mare bucurie sa vad Congresul AMVAC-ului care a ajuns la a VII-a editie si la care am fost acolo de la bun inceput. Am fost alaturi de echipa AMVAC de la bun inceput, stiu ce eforturi s-au facut iar congresul de anul trecut a fost ceva fenomenal. in rest, asa cum va spuneam, tot timpul meu este in carti. O dorinta pe care am avut-o de la inceputul carierei mele, a fost o biblioteca de specialitate. Pentru ca la inceputul carierei mele nu dispuneam de toate sursele de informare pe care le avem acum. Eu am avut un computer in anul 2000 pentru prima oara. Nu stiam ce este acela internet si mi-am dorit foarte foarte mult sa am o biblioteca de carti de specialitate. si m-a costat mult timp, dar si foarte multi bani, am o biblioteca foarte foarte mare, li tot timpul meu pe care il am la dispozitie inseamna scos cartea de … si citit. Fie ca plec de la un caz pe care l-am avut in cabinet si incerc sa aflu tot ce se poate afla despre afectiunea sau medicamentul acela sau mai stiu eu ce, fie ca pur si simplu am o sambata disponibila si ma apuc sa iau cartea de anestezie si ma apuc sa fac studiu individual. Tot timpul liber asta fac, nu este un efort, chiar imi place.

Cum definiti succesul din perspectiva d-voastra?
Daca ma intrebati care este definitia succesului punct, va spun asa. Ca sa fii un om de succes, trebuie sa fii ori un geniu, ori sa muncesti enorm. Ca sa particularizam si sa spunem sa fii un medic veterinar de succes, e mult mai greu. Daca privesti lucrurile din punct de vedere al business-ului, nu prea putem discuta, pentru ca nu am ajuns inca in Romania la nivelul la care un business in medicina veterinara sa fie un business de succes. Daca vorbim din punct de vedere profesional, succesul profesional in medicina veterinara: eu spun asa: situatia cea mai buna care ar putea exista este ca atunci cand contorizezi succesele si esecurile profesionale: succesele sa fie cat se poate de multe iar esecurile cat se poate de putine. Ma refer la succes sub toate formele lui: fie ca este vorba de recunostinta unui proprietar, fie ca este un caz dificil pe care ai reusit sa il salvezi, fie ca este prestigiul tau ca si medic in lumea aceasta a proprietarilor de animale. Cred ca succesul in medicina veterinara este o notiune destul de relativa. Nu cred ca putem vorbi de succes in medicina veterinara. Vorbesti de profesionalism, nu de succes. N-as spune succes. Un om de succes a fost Steve Jobs, un geniu cum a fost Einstein.

Va considerati un medic veterinar de succes?
Nu. Nici pe departe. Ma consider un medic veterinar aflat in ascensiune profesionala, aspirant la statutul de medic specialist. Este un prim pas pe care imi doresc foarte mult sa ajung sa il fac si incerc foarte mult sa fiu un manager intelept, sa fiu corecta, sa fiu cumpatata, ca si manager. Imi doresc sa fiu un medic veterinar bun. Titlul acesta nu exista, in mod oficial, dar poate ar trebui sa il inventam. Viata ne pune in clinica in tot felul de situatii in care trebuie sa fim obiectivi: avem un client irascibil care este pus pe harta, avem un client iresponsabil fata de animalul lui, avem un animal cu o boala incurabila, care sufera foarte tare dar proprietarul nu se poate hotari sa il eutanasieze. Tentatia din fiecare secunda a vietiinoastre este sa fim subiectivi, sa devenim justitiari in probleme care nu sunt ale noastre, sa luam decizii in locul altora, sa criticam, sa ne erijam in judecatori, sa dam sfaturi care nu se sunt cerute. Mie nu mi se pare ca este corect. A fi un om de succes inseamna sa gasesti echilibrul intre toate acestea si sa ramai cat se poate de obiectiv. Sa fii un om de succes inseamna foarte foarte foarte multa munca. Iar eu mai mult de muncit.