Atopia felina

Incidenta afectiunii este controversata, unii autori considerand ca atopia se regaseste la 73% dintre pisicile cu manifestari alergice, in timp ce altii apreciaza ca aceasta s-ar situa pe locul doi, dupa hipersensibilitatea indusa de purici. Desi anumite cazuri sugereaza o predispozitie genetica, datele acumulate sunt insuficiente pentru a dovedi aceasta asertiune.

1. Etiopatogenie

Atopia felina este cauzata de dezvoltarea, de catre pacient, a unui raspuns exagerat/nepotrivit fata de anumiti alergeni proveniti din mediu, raspunsul fiind conditionat de pielea sensibilizata IgE. Potrivit lui Scott si col. (2001), majoritatea cazurilor nu au caracter sezonier. Cei mai frecventi alergeni, implicati in manifestarile de atopie felina, sunt cei de purice si cei elaborati de dermatofagoizi (mai ales D. farinae). De asemenea, la aceasta specie, a fost demonstrat,  potentialul alergogen pe care il detine tutunul. Totodata, s-a observat faptul ca pisicile infestate cu Otodectes dezvolta reactii de hipersensibilitate pe fondul carora poate surveni crossreactivitatea cu acarienii de praf.

Intr-o prima faza, rezultatele testelor i.d. au condus la ipoteza ca aceasta entitate are un caracter reaginic. Determinarea IgE feline, precum si a rolului pe care acestea il joaca in dezvoltarea manifestarilor cutanate este rezultatul a numeroase studii ce s-au bazat pe teste P-K si PCA, iar examenele efectuate la nivel ultrastructural evidentiaza desfasurarea procesului de degranulare a mastocitelor cutanate doar in proximitatea injectiilor i.d cu alergen ce a reactionat pozitiv.

La pisici, in dermatitele alergice, mastocitele/eozinofilele abunda in infiltratul perivascular. Mastocitele se acumuleaza in dermul superficial, in pielea din zona caudala a conchiei auriculare, fapt ce explica prezenta leziunilor datorate gratajului, in regiunile cefalica, respectiv cervicala, iar eozinofilele sunt prezente, mai ales perivascular, in dermul profund. Desi ambele populatii sunt crescute semnificativ, exista o mare variabilitate individuala si nu se poate stabili o corelatie intre numarul mastocitelor/eozinofilelor din specimenele analizate. In cazul felinelor, eterogenitatea IgE reprezinta o realitate. Leziunile cutanate ale pisicilor atopice sunt caracterizate si prin acumularea unui numar ridicat de celule Langerhans, DC dermice MHC- II, precum si de o predominanta a LTCD4+. Similar cu situatia de la om/caine, si in atopia felina LTh2, alaturi de expresia IL-4, par sa joace un rol important in patogenia acestei entitati. In plus, la pisicile atopice, celulele Langerhans exprima CD1a, fapt ce permite utilizarea pielii felinelor in studiul atopiei umane.

Roosje si col. (1995) au observat in urma testelor de anafilaxie pasiva si P-K, efectuate pe pisici recipient sanatoase careia li s-a administrat ser normal/incalzit, provenit de la pisici cu dermatita alergica, faptul ca reactiile pozitive apar in ambele conditii. Pe baza acestei observatii, s-a lansat ipoteza ca la unele pisici, in patogeneza placii eozinofilice sau a dermatitei miliare sunt implicati Ac citofilici termostabili.

Manifestari morfoclinice. Singura predispozitie ce se pare ca exista este cea legata de varsta. In acest sens, Scott si col. (2001) releva faptul ca aproximativ 75% dintre pisicile cu dermatita miliara au varsta cuprinsa in intervalul 6-24 luni.

Ca si la caine, pruritul/linsul exagerat, alaturi de testarea cutanata pozitiva constituie semnele cardinale ale atopiei feline. Pruritul si leziunile cutanate pot avea caracter sezonier sau pot evolua pe tot parcursul anului. Cel mai frecvent, pacientii prezinta o combinatie de alopecie neinflamatorie autoindusa, pe fondul unor modificari anatomo-clinice de dermatita miliara/placard eozinofilic, ulcere sau granuloame liniare (EGC) (fig.1,2). Leziunile au caracter simetric, iar pruritul este mai sever in regiunea capului si pe gat. Acestor simptome li se pot adauga si cele respiratorii.

Fig.1.  Dermatita miliara

Fig.2.  Placard eozinofilic

In concluzie, leziunile sunt variabile, tabloul clinic fiind alcatuit din combinatii ale modelelor descrise. Asociat leziunilor se disting macule eritematoase, papule si excoriatii, fiind posibil sa se identifice un proces inflamator recurent localizat la nivelul barbiei/buzei inferioare (granulom eozinofilic). Pruritul si leziunile pot evolua localizat/generalizat. Unii subiecti pot exprima otita externa, ceruminoasa si pruriginoasa, recurenta, diagnosticata,in mod eronat, drept otita parazitara. Rar, pisicile atopice exprima o eruptie papulopustuloasa, eritematosa (foliculita eozinofilica sterila), cu tendinta de a evolua spre furunculoza.

Ocazional, tabloul atopiei feline este completat de manifestari extracutanate: stranut, conjunctivita, tuse cronica/astm (fig.3,4). Caron Isabelle si col. (2003) considera ca, sub aspect histologic, in astm se descrie hiperplazia/hipertrofia structurilor responsabile de secretia de mucus, hipertrofia musculaturii bronsice si o eroziune a epiteliului cailor respiratorii, cu infiltrat inflamator, preponderent eozinofilic . Potrivit lui Scott si col. (2001), 7,4% dintre pisicile atopice exprima ultimele doua manifestari, asociate leziunilor cutanate sau in lipsa acestora. In cazurile cronice, cu dermatita miliara, excoriatii sau placarde eozinofilice, leziunile pot fi insotite de limfadenopatie. Suprainfectarea leziunilor si transformarea lor intr-o piodermie bacteriana secundara, constituie o raritate. Prezenta unor afectiuni concurente (hipersensibilitatea la purici/ alimentara) poate complica diagnosticul/terapia atopiei feline.

Fig.3 Imagine toracica normala la pisica 

Fig.4 Atac de astm 

2. Diagnostic

Raportandu-ne la Bourdeau si col. (2004) care mentioneaza cele mai frecvente 10 afectiuni cutanate, la pisica (1. infestatia cu purici, 33,3%; 2. hipersensibilitatea la purici, 42,9%; 3. dermatofitoze, 26,2%; 4. infestatii cu Otodectes, 19%; 5. alergie alimentara, 25,2%; 6. diverse hipersensibilitati, 10%; 7. atopie, 22,4%; 8. diverse otite externe, 5,6%; 9. piodermite superficiale, 4,7%; 10. alopecie psihogenica, 4,7%), concluzia este ca atopia felina reclama un diagnostic diferential atent. Pruritul, principalul motiv pentru care felinele sunt prezentate la consultatie, prin gratajul pe care il induce, provoaca leziuni de o mare diversitate clinica, de la hipotrichoza (in formele incipiente), pana la eroziuni/ulcere extinse (in formele cronice) (tabel1).

Diagnosticul atopiei feline se bazeaza pe anamneza si pe examenul fizic, dupa ce in prealabil, s-au eliminat cele doua alternative majore: 

1. hipersensibilitatea indusa de purici; 
2. hipersensibilitatea alimentara. 

Diagnosticul de certitudine presupune obtinerea unor rezultate pozitive la testarea i.d., desi uneori, acestea sunt dificil de interpretat. Un control optim al infestatiei cu purici si lipsa de raspuns la o dieta hipoalergenica de 9-13 saptamani, sunt cele doua alternative. Din pacate, in multe dintre cazuri, masurile prezentate nu pot fi aplicate datorita faptului ca este obligatoriu ca pisicile sa fie mentinute in interiorul locuintelor.

Testele in vitro nu sunt utilizate pentru diagnosticul atopiei feline, ele fiind insa utile in selectarea alergenilor, atunci cand hiposensibilizarea este considerata ca fiind oportuna. Examenul citologic al pielii evidentiaza prezenta eozinofilelor si mai rar pe cea a bazofilelor, modificari nespecifice, decelabile in diferite stari de hipersensibilitate (purici, alimentara). Prezenta neutrofilelor degenerate, avand inglobate bacterii, pledeaza pentru instituirea piodermiei bacteriene secundare. Eozinofilia periferica reprezinta o prezenta obisnuita la pisicile atopice, ea lipsind doar in situatia unei corticoterapii recente.

3. Testarea cutanata

Potrivit lui Scott si col. (2001) testele i.d. reprezinta metoda optima de diagnostic a pisicilor atopice . Comparativ cu experienta acumulata in acest domeniu, in alergologia canina, datele legate de modul in care reactioneaza pisicile sunt limitate. Protocolul testarii este identic cu cel aplicat la caine pentru alergenii aposi. Varsta, alergenul, culoarea robei sau sexul par sa nu influenteze reactivitatea. O parte dintre pisici reactioneaza la concentratii reduse de alergen, in special la cel de praf de casa sau purice, respectiv Hamelia spp., insa, este cert faptul ca reactiile cutanate pozitive nu sunt de natura iritativa, ci sunt mediate de Ac reaginici care pot fi transferati pasiv.

Tabel1. Cauzele pruritului - leziuni pruriginoase - tip si distributie 

Tehnica testarii i.d. este similara celei descrise la caine, cu urmatoarele exceptii: 

1. se sedeaza subiectul cu ketamina ori cu ketamina + diazepam sau se recurge la anestezia generala prin intubatie;
2. 2. se va acorda o atentie suplimentara inocularii alergenilor, pentru a exista certitudinea inocularii i.d.; 
3. 3. zona pe care s-a efectuat testul va fi examinata la 5 si 20 minute de la injectare, din motivul ca, la pisica, in anumite situatii, reactia poate aparea si disparea intr-un interval de timp extrem de scurt (10 minute); 4. reactiile, inclusiv cea la histamina, sunt mai discrete (lipseste eritemul si turgorul) comparativ cu cele de la caine. La aceasta specie, testul de reactivitate cutanata imediata poate fi efectuat la minimum doua saptamani de la intreruperea administrarii orale de prednison sau la patru saptamani de la injectia de metilprednisolon acetat.

4. Teste serologice in vitro

La ora actuala exista si la felinele atopice, posibilitatea detetectarii IgE alergen-specifice din ser, prin testele RAST si ELISA. La pisica nu exista o corelatie atat de stransa intre rezultatele obtinute prin testarea serologica si rezultatele testarii cutanate. Explicatia ar putea fi aceea ca la pisicile cu suferinta alergica cutanata confirmata, nivelul IgGd este semnificativ crescut, comparativ cu subiectii normali. In raport cu testarea i.d., a carei interpretare necesita, in cazul pisicilor, experienta din partea examinatorului, interpretarea testelor in vitro este mult mai facila. Scott si col. (2001) noteaza faptul ca pisicile raspund favorabil la hiposensibilizarea bazata pe testele in vitro. Cu toate acestea, in urma unor studii efectuate pe pisici atopice (cu manifestari de astm), Tekla Lee-Fowler si col. (2009) au ajuns la concluzia ca, la aceasta specie, testarea cutanata este superioara metodei serologice de determinare a IgE specifice si considera metodele enzimimunometrice ca fiind nepotrivite pentru cazul in speta 105.

Testul de degranulare al bazofilelor ofera perspective promitatoare in diagnosticul atopiei feline. Ca si la caine, demonstrarea faptului ca serul felin interactioneaza cu bazofilele provenite de la om, face din acest test o metoda practica de diagnostic. Rezultatele preliminarii releva, la pisica, o corelatie de 76,5% cu testele i.d.

5. Examenul histopatologic nu ofera elemente patognomonice

Aspectele histologice se coreleaza cu leziunea clinica din care s-a prelevat biopsia. Specimenele provenite din zone de alopecie neinflamatorie prezinta vagi modificari de epidermita hiperplazica si eventual, o dermatita perivasculara, superficiala, in cadrul careia predomina limfocitele sau mastocitele. Leziunile inflamatorii releva hiperplazie epidermica ce variaza de la moderat la marcat, spongioza, cruste de sorginte serocelulara, eroziuni/ulcere, dermatita perivasculara variabila, in cadrul careia eozinofilele constituie celulele inflamatorii dominante. Totodata, pot fi evidentiate mastocite intraepidermice, mai ales la pisicile cu placarde eozinofilice, insa nici acest element nu este specific atopiei feline. In anumite cazuri, furunculoza (si cea eozinofilica) este proeminenta. In concluzie, limitele existente intre atopie, hipersensibilitate alimentara si hipersensibilitate indusa de purici nu pot fi trasate prin examen histopatologic.

6. Terapie

Prognosticul este, in general favorabil, desi unele dintre cazuri sunt refractare. In plus, hipersensibilitatea indusa de purici/alimentara, cu evolutie concurenta sau piodermia bacteriana pot constitui obstacole serioase in calea ameliorarii, motiv pentru care nu vor fi neglijate. La fel ca si la caine, pisicile atopice sunt dependente de tratament pe tot timpul vietii. Planul terapeutic va include evitarea, corticoterapia, AGE, antihistaminicele si desensibilizarea. Terapia topica si cea orala (de durata) sunt problematice.

Hiposensibilizarea constituie optiunea potrivita in cazurile in care alergenii au fost identificati prin testare cutanata. Potrivit lui Scott si col. (2001) imunoterapia efectuata cu alergeni aposi sau precipitati pe aluminiu, induce rezultate pozitive la 70% dintre cazuri .

Hiposensibilizarea bazata pe rezultatele testarii in vitro a serului, este utila in 75% dintre cazuri. De asemenea, aceasta modalitate de identificare a alergenilor este indicata in cazurile de granulom eozinofilic (100%), ulcer indolent (95%) sau astm (90%).