Bolile felinelor salbatice - partea I

Ca exemplu clasic de „animal-problema“ este ghepardul, care desi este incadrat morfologic la Felidae, genul sau, Acinonyx, este foarte apropiat genetic de genul Puma, iar unii autori il separa complet de familia Felide si il incadreaza in propria sa familie, Acinonycinae. Dar pentru inceput, iata o taxonomie general acceptata:

Fam. Felidae include urmatoarele genuri: Felinae (pisica de nisip, pisica salbatica, dar si pisica domestica); Prionailurus (include pisici semiacvatice, precum pisica leopard si pisica pescar); Puma (puma si jaguarundi); Lynx (cu 4 specii); Acinonyx (singura specie existenta acum este ghepardul); Leopardus (nu confundati cu leoparzii! Contine un grup de pisici din America de Sud: oncila, magray, ocelot); Otocolobus (pisica lui Pallas sau Manul); Leptailurus (servalul); Caracal; Profelis; Pardofelis; Catopuma.

Fam Panteridae include genurile: Neofelis (clouded leopard sau leopardul patat); Pantera (leul, jaguarul, leopardul si tigrul); Uncia (leopardul zapezilor).

Daca discutam despre bolile animalelor salbatice este bine sa facem cateva precizari. In primul rand trebuie facuta diferenta intre un animal salbatic in mediul sau natural si unul in captivitate. Bolile pot fi extrem de diferite, dupa cum va voi prezenta in continuare. Cu toate acestea, daca luam in considerare ca multe din felinele salbatice traiesc in zone restranse datorita fragmentarii habitatelor (prin autostrazi, ingradirea parcurilor naturale etc.), acestea pot fi considerate si tratate din punct de vedere epidemiologic ca apartinand unor populatii inchise,  comportandu-se ca si grupurile captive (cele din gradini zoologice de exemplu).

In plus, ceea ce este si mai interesant, din ce in ce mai multe din bolile observate la animalele captive incep sa fie raportate si la animalele salbatice care au luat contact cu omul prin capturi, transporturi sau translocari.

Mai mult, punerea diagnosticului unui animal salbatic sau detectarea unei boli intr-o populatie salbatica poate pune probleme (Fig. 1). Dupa cum se stie, nu toate animalele care prezinta un anumit set de simptome sunt bolnave de aceeasi boala (de exemplu, nu toti leii cu simptome neurologice sunt bolnavi de jigodie). De asemenea, nu toate animalele purtatoare ale unui microorganism vor dezvolta boala clinica (cazul patogenilor oportunisti). Chiar si mai mult, animalele care sunt depistate pozitiv la anumite teste de diagnostic nu sunt in mod necesar bolnave (animalele purtatoare de anticorpi nu sunt neaparat purtatoare de antigeni).

Aparitia unei boli intr-o populatie este determinata de diferiti factori: presiunea patogenilor asupra unei gazde, deci implicit concentratia patogenilor; variabilitatea genetica - factor care influenteaza foarte puternic capacitatea unei specii de a se adapta conditiilor noi de mediu dar si rezistenta la boli; contactul cu animalele domestice sau animalele salbatice straine; distrugerea habitatelor si degradarea conditiilor de viata.

Modul de transmitere al bolilor este specific fiecarei specii de animal si depinde in mare parte de factorii enumerati mai sus. Astfel, leii, datorita teritoriului relativ restrans, isi transmit bolile in interiorul familiei sau grupului. Gheparzii traiesc insa solitar pe suprafete mari de teren, cu toate acestea ei folosesc in comun asa-numitii „copaci de joaca“, copaci unde isi ridica prazile si pe care ii marcheaza cu urina, realizand in aceste locuri concentratii mari de patogeni. Animale de ambele sexe si de varste diferite vor veni in contact cu acesti patogeni. Hienele isi petrec o mare parte a timpului in barloguri. Cei mai afectati datorita acumularii de paraziti si bacterii in aceste locuri vor fi puii. In general carnivorele sunt varful lantului trofic, si de aceea vor lua, odata cu consumarea prazii, multe din bolile acestora: antraxul si tuberculoza sunt doar doua exemple.

Acum, fiind prezentate pe scurt unele generalitati despre bolile carnivorelor si felinelor, voi prezenta, tot pe scurt, cateva amanunte despre particularitatile unor specii. Desigur, patologia acestora este mult mai variata insa am selectat cateva din sindroamele si bolile care sunt mai interesante, tipice, sau cu importanta deosebita.

Bolile leilor
Maladia lui Carre/Jigodia/Distemper canin

Este probabil boala cea mai mediatizata si cunoscuta la lei in ultima vreme, datorita manifestarii spectaculoase si epidemiei de proportii care a avut loc. Epidemia a inceput in Serengheti la finele anului 1993 si a continuat in Kenya, decimand in jur de o treime din populatie. Cu toate acestea, pana in momentul cand s-a constientizat existenta unei epidemii, aceasta deja trecuse.

S-a observat initial o crestere in agresivitate intre membrii familiilor, apoi au fost detectate si simptomele nervoase: mioclonie, ataxie. Animalele afectate erau emaciate, cu plagi muscate infectate, limfadenopatii generalizate si celulita, fara leziuni macroscopice evidente. La examenul histopatologic s-au evidentiat ingrosari ale peretelui alveolar cu hiperplazie de pneumocite de tip 2, incluziuni citoplasmatice eozinofilice, zone de necroza in hipocampus si girii parahipocampici, precum si celule multinucleate si incluziuni in citoplasma si nuclei (desi foarte rare). Nu s-au observat decat vagi semne de inflamatie. Leziunile au fost destul de greu de observat, iar tropismul leziunilor in cazul leilor este diferit de tropismul la canide: virusul la felide este limfo-, neuro-, pneumotropic, leziunile epiteliale sunt minime, iar incluziunile nu se gasesc in aceleasi tesuturi ca la canide.

Virusul a fost observat si la alte specii: vulpea cu urechi de liliac are o rata mare de mortalitate, dar reactioneaza asemanator canidelor. Hiena poate si ea fi infectata, si prezinta asa-numitul tipar „felin“. Interesant este faptul ca infectiile cu morbilivirus la feline au fost extrem de rar semnalate in trecut, inainte de aceasta epidemie, de unde rezulta ca virusul si-a modificat in mod spontan patogenitatea. Intr-un final, virusul cauzator al acestei epidemii a fost izolat, si, desi extrem de apropiat clasicului CDV (canine distemper virus), este totusi diferit.

Tuberculoza/Mycobacterium tuberculosis

Desi boala a fost semnalata initial numai in gradinile zoologice, si populatiile salbatice au inceput sa fie afectate (incepand cu populatii din Africa de Sud si Uganda). Bacilul tuberculozei a fost introdus in Africa se pare in anii 50 prin vitele importate, deci nu este o boala endemica Africii. Acum rata de infectie este spectaculos de mare, considerata a fi pana la 80% la bivolii salbatici. Poate intr-un numar viitor voi discuta mai pe larg de aceasta boala despre care a curs multa cerneala de-a lungul timpului. Revenind strict la lei, modalitatea de infectie este evidenta: un leu care ucide un animal bonlav va prelua bacteria in timp ce se hraneste cu carcasa. O alta ipoteza este ca leul aspira material infectat in momentul in care isi stranguleaza victima. Leziunile sunt tipice, de granuloame de consistenta cazeoasa in plamani, intestine, limfonoduri si slabirea progresiva chiar daca exista hrana in abundenta.

Infectia cu Papillomavirus

Afecteaza leii din Africa si Asia (Panthera leo persica), si apartine unui grup de papilloma virusi care afecteaza felinele. Acestia sunt foarte adaptati unei anumite specii, si PlPV cum a fost notat afecteaza numai leii. FdPV- 1 si 2 afecteaza pisicile domestice, FcPV afecteaza Puma (Felis concolor), FvPV Felis rufus, PuPV-1 si 2 leoparzii zapezilor, ca sa enumar cateva exemple. Se manifesta prin placi albe, de diferite marimi, care pot sa conflueze pe toata suprafata limbii. Histologic se observa hiperplazie epiteliala multifocala. Microscopic se pot vedea incluziuni citoplasmatice si nucleice (similar cu ce se observa la poxvirus), cu halou perinuclear. Virusul produce acumulari de proteina in celule, insa se pare ca ca nu este vorba de proteina virala.