Canibalismul gainilor  

Poate fi considerata o tehnopatie, care este cauzata de conditii de furajare si intretinere deficitara. Desigur apare mai frecvent in conditii intensive, industriale de crestere decat in conditii gospodaresti, extensive. Am observat, ca in conditii traditionale unde gainile au la dispozitie un teren mare, au la dispozitie iarba verde din belsug, pot sa procure suficiente minerale din nisip, pietricele, primesc si coaja de ou maruntita, boala apare foarte rar sau deloc. Tot din experienta proprie va spun, acolo  unde se respecta raportul intre sexe: 6-8 gaini - 1 cocos, apare mai rar canibalismul. Pasarile mai in varsta sunt mai predispuse, desigur in cazul cresterii traditionale unde intalnim chiar si exemplare de 5-6 ani, in ciuda faptului ca productia de oua este pe un trend puternic ascendent dupa 2-3 ani de productie.

Etiologic boala este polifactoriala, foarte rar ne putem limita la o singura cauza (monofactoriala). Factorul genetic este si el important, unele rase cu temperament mai vioi, unele hibrizi de oua sau chiar de carne sunt mai predispuse. Suprapopularea si aglomerarea intotdeauna joaca un rol principal indiferent de tipul de crestere.

Penajul este deosebit de bogat in proteine si minerale si in lipsa acestor nutrienti pasarile incearca sa suplimenteze deficitul prin ciugulire. Lipsa de macro si micro-oligoelemente pot sta la baza entitatii. Dupa unii autori chiar si excesul de lumina contribuie la precipitarea bolii. Poate imbraca caracter sezonier, caldura, canicula si lipsa umiditatii sunt factori de risc. In perioada naparlirii sau la atacul cu ectoparaziti (raia penajului sau a picioarelor, atacul cu capuse) boala se agraveaza si capata o forma mai severa. Ranile care se soldeaza cu hemoragii constituie punct de plecare in directia canibalismului. In cazul efectivelor mari daca nu indepartam zilnic exemplarele afectate in stadiul incipient, la fel boala poate capata caracter endemic.

Datorita deranjarii reciproce, maladia are repercusiuni asupra productiei, scade productia de carne si oua, iar pasarile vor fi sensibile fata de numeroase boli. Desigur pasarile afectate nu pot participa la expozitii de nici un fel.

Terapia nu da intotdeauna rezultate. Exemplarele afectate se pun la o parte si ranile se dezinfecteaza. Inlaturarea factorilor enumerati trebuie sa fie scopul prioritar. Odata am rezolvat un caz la o gospodarie prin simplul fapt, ca am mentionat proprietarului, ca intotdeauna sunt 2-3 pasari sa zicem fruntase care stau la baza initierii intregului proces de ciugulire, restul pasarilor se alatura ulterior. Dupa observatii repetate proprietarul a eliminat acel exemplar, iar canibalismul ca fenomen s-a oprit.

Furajarea optima cantitativa si calitativa adaptata la tehnologia de crestere, respectarea numarului de pasari la suprafata indicata, limitarea iluminatului excesiv (eventual lumina rosie poate fi incercata), asternutul bogat (daca se ciugulesc la picioare) poate fi de ajutor. Scurtarea valvei superioare este indicata respectand totodata conditiile de bunastare.

In perioada naparlirii sa avem grija de suplinirea proteinominerala. Sa deparazitam pasarile in special pe cele care sufera de raia picioarelor si a corpului.

Cuiburile de ouat sa nu fie aproape unul de celalalt, deci sa nu fie aglomeratie pentru ca in timpul si dupa ouat cloaca se prolabeaza, devenind vulnerabila.

In sfarsit as vrea sa va prezint un caz probabil unic in literatura medicala veterinara: la o gaina in varsta de 1 an, hibrid pentru productia de oua am intalnit consecintele sa zicem subacute (din punct de vedere evolutiv) ale canibalismului. Pasarea a fost ciugulita la nivel cloacal, dar inainte de eviscerare a fost salvata si pusa separat. In primele zile era abatuta, anemica, dar avea cat de cat apetit si efectua eforturi repetate de eliminare a fecalelor, ceea ce nu a fost posibil. Timp de 3-4 zile gusa era plina de continut semilichid, continut care prin masaj treptat, treptat a avansat spre tractul digestiv superior: stomac glandular-triturator-intestine. Starea generala s-a deteriorat in urmatoarele zile si in ziua a 10-a pasarea a murit.

La necropsie ultima parte a intestinului si cloaca a fost destinsa de materialele fecale care s-au acumulat treptat si portiunea ileorectocloacala a ajuns la dimensiuni imense. In oviduct avea un ou complet format, dar spart, iar rinichi erau palizi, adica erau degenerati (nefroza). Ținind cont de faptul ca cloaca este un organ comun digestiv-reproducator-urinar, adica prin cloaca se elimina materiile fecale, urina si ouale, datorita iritatiei, lezionarii si stricturii sfincterului cloacal nu a putut fi eliminat nici continutul intestinal, nici oul, nici urina (partea alba a fecalelor), deci pasarea a murit practic de insuficienta renala si autointoxicatie.