updated 11:27 AM UTC, Sep 26, 2023 Europe/Bucharest

Cheratopatia lipidica la iepure

Pentru a diagnostica si trata cu succes afectiunile oculare la speciile exotice de companie clinicianul trebuie sa fie familiarizat cu particularitatile anatomice si de comportament nutritional ale speciei.

Literatura oftalmologica la speciile exotice de companie, respectiv iepuri este limitata si se rezuma in principal la rezultatele cercetarilor de laborator. Iepurii sunt intalniti frecvent ca animale de companie, cu o incidenta de 9,6% a afectiunilor oculare intr-un studiu realizat pe 586 de iepuri de laborator. ( Jeong 2005)

Conform unui studiu, cea mai frecventa afectiune oculara este blefarita, in procent de 2,6%, pe cand cheratitele sunt in procent redus, respectiv 0,9%. Opacizarile de la nivelul corneei sunt reprezentate fie de depozite minerale, fie de acumulari lipidice. Lipidoza corneana reprezinta depozitarea bilaterala de lipide in cornee fara asocierea altor semne ale inflamatiei pe cand cheratopatia lipidica implica si aparitia procesului inflamator si vascularizatiei. (Crispin, 1993, 2002)

Cheratopatia lipidica se caracterizeaza prin depozitarea intra- sau extracelulara de lipide in straturile superficiale stromale ale corneei. Depozitele lipidice se pot intalni la acelasi individ si la nivelul irisului si a corpului ciliar. Aceasta afectiune a fost descrisa la om si iepure ca rezultat al hiperlipidemiei si hipercolesterolemiei. (Suckow, 2012) Patogeneza Infiltrarea corneei cu lipide apare in principal ca rezultat al dietelor bogate in colesterol. (Andrew, 2002, Crispin, 2005, Lawton, 2005, Maggs et al., 2008, Bajon, 2009, Gelatt, 2013)

Din punct de vedere patogenetic, iepurele este susceptibil la efectele adverse ale colesterolului circulant. Nivelurile normale ale colesterolului total circulant sunt de regula mai mici de 3 mmol/l, dar la exemplarele hranite cu o dieta bogata in lipide, acesta depaseste 25 mmol/l, putand determina infiltrarea rapida si depozitarea lipidelor in tesuturi, inclusiv la nivelul globului ocular. (Crispin, 2005)

Iepurele nu detine un mecanism eficient pentru procesarea excesului de colesterol, ceea ce a dus la utilizarea acestuia ca model experimental pentru studiul hipercolesterolemiei si patogenezei cheratopatiei lipidice la om. (Stock, 1985, Suckow, 2012) Distrofia lipidica indusa alimentar a fost descrisa la iepurii alb Neo-Zeelandez. intr-un studiu realizat de Sebesteny et al. 1985, aceasta leziune corneana a fost observata la iepurii hraniti accidental cu o dieta ce continea peste, iepurii afectati avand valori crescute ale colesterolemiei.

Dupa modificarea dietei aceste leziuni au disparut. intr-un alt studiu (Stock et al. 1985), leziunile au fost create experimental folosind o dieta bogata in colesterol in asociere cu efectuarea unei suturi corneene, pentru stimularea neovascularizatiei. Iepurii hraniti cu o dieta bogata in colesterol dar fara sutura corneana au dezvoltat cheratopatia lipidica mult mai lent iar depozitul de lipide s-a redus doar circumferential la nivelul limbului sclero-cornean.

In timp ce la iepurii cu sutura corneana, procesul de depozitare al lipidelor s-a accelerat si a modificat distributia la nivelul leziunii create. (Suckow, 2012) Patogeneza cheratopatiei lipidice induse presupune o absorbtie mare intracelulara de LDL si esteri de colesterol in cheratocitele stromale, pericite si celulele endoteliale. Moartea celulara apare atunci cand metabolizarea intracelulara a lipidelor este depasita.

Resturi de lipide si proteine se acumuleaza in stroma corneei. Acest detritus este fagocitat de macrofage ceea ce creaza aspectul caracteristic de celule spumoase vizibile histologic. (Suckow, 2012) Hiperlipidemia ereditara a fost descrisa la iepurele din linia Watanabe, aceasta fiind creata si utilizata ca model experimental in studiul hipercolesterolemiei familiale la om. (Shiomi, 2009).

Iepurii homozigoti au un deficit genetic de receptori pentru lipo-proteine de densitate mica (LDL) si astfel dezvolta niveluri ridicate ale colesterolului cu dezvoltare de leziuni de ateroscleroza la nivel de coronare si aorta. La aceste animale s-a raportat cheratopatia lipidica fara interventia factorilor externi (Garibaldi, 1988). Examenul oftalmologic incepe cu testarea functiei vizuale apoi examenul exteriorului.

Examenul complet al regiunii perioculare poate evidentia prezenta de secretii oculare datorita epiforei asociata cu blefarospasm si hiperemie conjunctivala. Se continua indeaproape cu examinarea cu lupa sub o sursa de lumina sau se utilizeaza slit-lamp-ul, dar si oftalmoscopul.

Se evalueaza suprafata corneei pentru orice neregularitate, prezenta si aspectul vaselor corneene. in cheratopatia lipidica vascularizatia este de tip superficial si intereseaza leziunea corneana, inconjurand-o si contribuind la distributia lipidelor intrastromal.

La examenul oftalmologic se pot evidentia:

  • arii corneene opace, cu aspect perlat corespunzatoare unor leziuni corneene albicioase, care deformeaza suprafata corneei, cu neovascularizatie sau pot fi putin evidente, de regula bilateral (Fig. 1).
  • infiltrat cornean difuz cu material cristalin albicios.
  • lipidele se acumuleaza initial la nivelul limbului (arc lipidic perilimbic) si leziunea se raspandeste axial, ducand la opacizarea discreta sau evidenta cu cheratita secundara. (Williams, D., 2007).
  • infiltratul lipidic poate afecta corneea, irisul, corpul ciliar si cristalinul ducand la pierderea treptata a vederii sau la decolare retiniana odata cu progresia lor. (Suckow, 2012)
  • la iepurii Watanabe se observa opacizari corneene perlate, unilateral sau bilateral, initial ca o incetosare a corneei ventro-medial, raspandindu-se si acoperind toata corneea.
  • leziunile apar initial in regiunea din apropierea pleoapei a treia (Fig. 1).
  • gradul de infiltrare poate fi diferit intre cei doi ochi.

Testele de diagnostic includ examene bacteriologice, citologice si testul cu fluoresceina (Fig.2). (Andrew, 2002) Testul cu fluoresceina permite si evaluarea permeabilitatii conductului nazo-lacrimal, solutia exprimandu-se in decurs de 5 pana la 10 minute (Fig. 3).

Tratament

  1. Modificarea dietei – excluderea lipidelor din alimentatie in functie de gradul cheratitei si de dimensiunea placii lipidice, tratamentul conservativ- exluderea lipidelor din alimentatie, poate fi suficient.
  2. Cheratectomia superficiala Daca depozitul este de dimensiuni mari si obstrueaza axul vizual se poate recurge la cheratectomia superficiala. Un diagnostic de confirmare se poate realiza prin analiza histopatologica a probelor obtinute in urma cheratectomiei utilizand solutii de colorare specifice pentru vizualizarea lipidelor. (Maggs et al, 2008)
  3. Tratamentul leziunilor suprapuse Leziunile corneene la iepure se vindeca de regula rapid. (Lawton, 2005) Daca testul cu fluoresceina este pozitiv (Fig. 2) se completeaza terapia cu un colir cu antibiotic local, de ex. tobramicina, dexpanthenol (Corneregel) si acid hialuronic (HyCare) pentru asigurarea protectiei epiteliului cornean afectat fata de factorii externi nocivi (Fig. 4, Fig. 5). Pe o cornee care nu fixeaza fluoresceina dar vascularizatia este abundenta se pot adauga colire cu rol antiinflamator.

fig 1

Figura 1- OS Cheratopatie lipidica- hiperemie conjunctivala, opacizare corneana, cu infiltrat lipidic stromal, ventro-medial, Iepure de Angora- 2 ani, M.

fig 2

Figura 2 AO Testul cu fluoresceina pozitiv, secretii oculare in cantitate moderata, suspiciune infectie bacteriana secundara, Iepure de Angora- 2 ani, M.

fig 3

Figura 3. Testul pasajului cu fluoresceina- exprimarea solutiei colorante la nivelul narilor, Iepure de Angora- 2 ani, M.

fig 4

Figura 4 OS leziune in curs de vindecare, se observa o zona de opacizare discreta, dar semnele clinice sunt mult imbunatatite. Tratamentul a constat in trecerea la o dieta exclusiv vegetariana, eliminarea batoanelor pentru rozatoare, tratament local cu Tobrex, Corneregel si Hycare si igiena oculara, Iepure de Angora- 2 ani, M.

fig 5

Fig. 5. Dupa 14 zile de tratament semnele oculare s-au remis, prevenirea recurentei presupune pastrarea unei diete stricte, de tip vegetal, Iepure de Angora- 2 ani, M.

Andra Enache, DVM, MRCVS, Doctorand Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti

Iuliana Ionascu, DVM, PhD, sef lucrari, Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti

Referinte

  1. Andrew, S. E. 2002. Corneal diseases of rabbits. The veterinary clinics of North America. Exotic animal practice, 5(2), 341–56.
  2. Bajon del Ryo, A, 2009. Exotic ophthalmology, 34th World Small Animal Veterinary Congress, São Paulo, Brazil, Proceedings.
  3. Crispin Sheila, 1993. Ocular manifestations of hyperlipoproteinaemia, Journal of small animal practice, vol 34, 500-506, British veterinary association.
  4. Crispin Sheila, 2005. Notes on veterinary ophthalmology, Blackwell Publishing.
  5. Crispin, Sheila, 2002. Ocular lipid deposition and hyperlipoproteinaemia, Progress in retinal and eye research, vol 21, 169-224, Elsevier Science.
  6. Economon, J.W., Silverstein, A.M., Zimmerman, L.E., 1963. Band Keratopathy in a Rabbit Colony. Invest. Ophthalmol. Vis. Sci., 2(4), 361–368.
  7. Gelatt, K., Gilger, B.C., Kern, T.J., 2013. Veterinary Ophthalmology, 5th edition, Volume 2, Wiley-Blackwell.
  8. Jeong, M. B., Kim, N. R., Yi, N. Y., Park, S. A., 2005. New Zealand White Rabbits, 54(June), 395–402.
  9. Lawton, M.P.C., 2005. Ophthalmology of small mammals, The North American Veterinary Conference, Proceedings.
  10. Maggs, D.J., Miller, P.E., Ofri, R., 2008. Slatter s fundamentals of veterinary ophthalmology, 4th edition, Elsevier.
  11. Mendelsohn, A. D., Watson, B. D., Alfonso, E. C., Lieb, M., Mendelsohn, G. P., Forster, R. K., Dennis, J. J. 1987. Amelioration of experimental lipid keratopathy by photochemically induced thrombosis of feeder vessels. Archives of ophthalmology, 105(7), 983–8.
  12. Montiani-Ferreira, F. 2009. Major ophthalmic disorders in exotic animals 34th World Small Animal Veterinary Congress 2009 - São Paulo, Brazil, Proceedings.
  13. Moorer, C.P., Dubielzig, Glaza, S.M., 1987. Anterior Corneal Dystrophy of American Dutch Belted Rabbits: Biomicroscopic and Histopathologic Findings, Vet. Pathol. 2428-33.
  14. Sebesteny, Sheraidah, G. , Trevan, D. J., Alexander, R. , Ahmed, I. 1985. Lipid keratopathy and atheromatosis in an SPF laboratory rabbit colony attributable to diet. Laboratory animals, 19(3), 180–8.
  15. Shiomi, M., Ito, T. 2009. The Watanabe heritable hyperlipidemic (WHHL) rabbit, its characteristics and history of development: a tribute to the late Dr. Yoshio Watanabe. Atherosclerosis, 207(1), 1–7.
  16. Stock, E. L., Mendelsohn, A. D., Lo, G., Ghosh, S., O’Grady, R. B. 1985. Lipid Keratopathy in Rabbits: An Animal Model System. Archives of Ophthalmology, 103(5), 726–730.
  17. Suckow M.A., Karla Stevens, Wilson, P.R 2012. The laboratory rabbit, guinea pig, hamster and other rodents, American College of Labroratory, Animal Medicine Series, Elsevier
  18. Williams, D, 2007. Rabbit and rodent ophthalmology, EJCAP - Vol. 17 - Issue 3.
Ultima modificareVineri, 27 Iulie 2018 21:13
Vă rugăm să comentați articolul utilizând formularul de mai jos. Va mulțumim.
Andra Enache

Am absolvit Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti in anul 2011. Interesul particular si pasiunea pentru oftalmologie veterinara a aparut in urma asistarii dnei Dr. Ionascu Iuliana in activitatea zilnica de diagnostic si tratament al afectiunilor oculare intalnite in cadrul Departamentului de Chirurgie Oftalmologie al clinicii facultatii.

In anul 2010 am urmat un stagiu de pregatire in oftalmologie la scoala Nationala Veterinara Alfort din Paris, pentru a-mi definitiva lucrarea de licenta ce s-a axat pe diagnosticul si tehnicile de examinare la speciile exotice de companie. sub indrumarea Dr. Ionascu am participat cu lucrari stiintifice la prezentari internationale in istanbul (FECaVa 2011), Paris (Yaboumba 2012) si Bucuresti (2011, 2012). Membru AMVAC, ESVO si AROV, urmez un program de studii doctorale in oftalmologie veterinara si colaborez cu animal Medical Centre Referral services, Manchester, departamentul de Oftalmologie.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect. Comentariile se moderează. Nu dăm explicații referitor la ștergerea comentariilor. Vă mulțumim.