Dupa ce PMWS a fost recunoscut ca sindrom (1997) a devenit clar ca PCV- 2 a fost cauza multor pierderi in fermele de porcine din multe tari, studiile serologice retrospective evidentiind prezenta anticorpilor specifici-virus PCV2 cu mult inainte de identificarea acestuia; Belgia (1969), Marea Britanie (1970), Canada si Spania (1985). Taxonomie PCV-1 si PCV-2 apartin familiei Circoviridae, genul Circovirus. in acelasi gen sunt incadrate si tulpini de virus (PCV) izolate de la pasari (canari, gaste, porumbei etc.).

De asemenea, virusul anemiei puilor care este tot un circovirus a fost incadrat intr-un gen distinct(Gyrovirus), virionul fiind mai mare decat al unui circovirus tipic. Circovirusurile sunt specifice gazdei, cele mai multe fiind aviare. PCV-2 este impartit in doua genotipuri distincte (PCV2-grup I si PCV2- grup II). Nu exista diferente in patogeneza celor doua genotipuri ci doar in marime: PCV2-grup I are 1767 nucleotide (NT) in timp ce PCV2-grup II are 1768 nucleotide. Laboratoarele din America au propus gruparea izolatelor de PCV2 in izolate Nord-Americane sau PCV2a si izolate like-Europene sau PCV2b. PCV2b se incadreaza in PCV2-grup I in timp ce PCV2a in PCV2-grup II. Atat PCV-1 cat si PCV-2 au virionul mic, neanvelopat, icosahedric, monocatenar, cu un genom ADN circular (1759 nucleotide). Ele contin 2 proteine ORF (open reading frames) majore , care codi fi ca intr-o directie antisens.

ORF1 este implicata in codificarea replicarii proteinelor virale (REP) in timp ce ORF2 codifica proteina capsidala (Cap), ce contine epitopi antigenic imunodominanti. In structura virusului PCV-2 s-a pus in evidenta si a III-a proteina ORF3 care pare a fi implicata in apoptoza. Patogeneza PCV2 este foarte raspandit, el intalnindu-se atat in crescatorii cu animale sanatoase dar si in cele cu animale bolnave, prezenta lui fiind pusa in evidenta prin decelarea anticorpilor circulanti. Aceste observatii duc la concluzia ca virusul poate sa se replice si sa circule intr-o unitate fara ca prezenta lui sa insemne si boala clinica. S-a constatat ca desi in conditii de laborator, PCV2 singur, produce o boala cu simptomatologie moderata, in conditii de teren incidenta si severitatea manifestarilor clinice fiind mult crescute atunci cand animalele sunt infectate cu alte virusuri sau sistemul imun este slabit de alti agenti. Aceasta constatare sugereaza necesitatea unei existente care sa declanseze boala.

Pentru a intelege modul de actiune al virusului PCV2 trebuie avut in vedere ca:

1. Virusul este raspandit in majoritatea unitatilor, anticorpii putand fi decelati la cateva animale dintr-o ferma sau la toate;
2. PCV2 singur nu produce boala; virusul este foarte rezistent la multe dezinfectante;
3. PCV2 pare sa se raspandeasca usor, desi exista putine date legate de acest aspect.

Observatiile din teren sugereaza urmatoarele cai de transmitere a virusului care pot fi luate in considerare: Transferul mecanic: dejectii pe incaltaminte, echipament, mijloace de transport, pasari, sobolani, soareci etc.;

Animale purtatoare: PCV2 poate persista la animalele infectate o perioada lunga de timp (5-6 luni). Virusul este eliminat prin secretii nazale, fecale, urina; transmiterea fiind oro-nazala datorita contactului direct intre animale;

Sperma: PCV2 la vierii infectati cronic poate fi eliminat prin sperma pana la 71 de saptamani de viata. Datorita acestui fapt, exista teoretic posibilitatea ca virusul sa fie raspandit prin insamantari artificiale sau monta naturala.

Cercetarile experimentale efectuate recent au aratat ca virusul se transmite prin sperma pana la 5 zile dupa inocularea acestuia la vieri, insa eliminarea in conditii naturale pare sa fie scazuta si sporadica. Cea mai mare cantitate de virus se intalneste in lichidul seminal.

1. Boli asociate cu virusul PCV2(PCVAD)

PCVAD a inlocuit vechiul nume de PMWS. Numele a fost dat pentru a include toate sindroamele asociate cu infectia cu PCV2. PCVAD poate evolua subclinic sau include mai multe manifestari clinice: boala multisistemica cu pierderi in greutate si mortalitate crescuta, sindromul dermatic si nefropatic, pneumonie, enterita, tulburari nervoase si de reproductie. Sindromul multisistemic de slabire accentuata a tineretului intarcat (PMWS)

2. Simptomatologie

Semnele clinice, cat si procentul de mortalitate ale PMWS variaza de la o ferma la alta. Acest aspect trebuie avut in vedere atunci cand suspicionam boala, diagnosticul de laborator fiind necesar pentru a elimina eventualele confuzii cu alte boli.

Atunci cand suspicionam boala trebuie luate in considerare urmatoarele:

• Boala poate sa evolueze in orice unitate indiferent de statusul sanitar sau sistemul de crestere;
• Evolutia bolii in cele mai multe cazuri este subclinica;
• PMWS afecteaza porcii intre 7-16 saptamani in SUA si 5-12 saptamani in Europa; aceasta diferentiere este legata de practicile manageriale si schemele de vaccinare folosite de fermierii din SUA si Europa;
• PMWS poate cauza slabire accentuata, depresie, deshidratare, limfadenopatie;
• Conjunctivite moderate cu secretii lacrimare muco-purulente;
• Animalele afectate sunt palide si/sau icterice, prezentand tulburari respiratorii severe si diaree;
• Moartea subita a unor exemplare bine intretinute este adesea singurul simptom;
• Morbiditatea variaza intre 3-50% si este asociata cu aparitia viremiei si leucopeniei;
• Mortalitatea poate ajunge in medie la 10% (variatii de la 4 - 20%);
• Evolutia concomitenta si a altor boli: boala lui Glñser, meningita streptococica, pneumonie enzootica, pleuropneumonie si salmoneloza;
• PMWS se intalneste frecvent dupa evolutia PDNS sau inaintea acestuia.

3. Tabloul anatomopatologic

Modificarile morfopatologice sunt variabile si cuprind:

• Animale moarte cu varsta intre 6- 14 saptamani uneori pana la 20 saptamani;
• Moarte subita cu prezenta masiva de lichid in cavitatea toracica, abdominala si sacul pericardic;
• Edeme (lichid) interlobulare severe la nivelul pulmonilor;
• Pneumonii secundare cu abcese si consolidari (zone de colaps);
• Splina si ficatul sunt marite;
• Limfonodurii mariti: ingvinali, submandibulari, mezenterici si mediastinali;
• Enterite; lMultiple zone albicioase pe rinichi;
• Edeme severe pe mezocolon si cecum;
• Ulceratii gastrice si edeme la nivelul peretelui stomacal;
• Modificari ale musculaturii inimii la purcei.

Sindromul dermatic si nefropatic porcin (PDNS)

4. Simptomatologie

Semnele clinice ale PDNS si tabloul anatomopatologic sunt similare cu cele intalnite in pesta porcina clasica.

Principalele manifestari intalnite sunt:

• Aparitia de leziuni hemoragice circulare rosii/brune pe piele;
• Leziunile de obicei apar pe urechi, fata, flancuri, picioare, coapse;
• Sunt afectati in general porcii in varsta de 5-24 saptamani si de multe ori cei in stare de intretinere buna;
• Moarte subita in multe situatii, de obicei dupa aparitia leziunilor pe piele;
• Morbiditate scazuta (< 5%);
• Mortalitate de multe ori crescuta (> 50%).

Tabloul anatomopatologic

• Animalele moarte au de regula varste cuprinse intre 10-16 saptamani si ocazional intre 5-24 saptamani;
• Animalele au starea de intretinere buna;
• Leziuni hemoragice severe de culoare rosu inchis/brun pe piele;
• Limfonodurii hemoragici si mariti;
• Rinichii sunt mariti, distrofici si cu zone hemoragice;
• Hemoragii punctiforme in pulmoni, intestinul subtire si gros. Infectia subclinica cu PCV2
• Infectia este limitata la 1 sau 2 limfonoduri in absenta evidenta a semnelor clinice;

Efectul advers al infectiei cu virusul PCV2 asupra raspunsului imun protector in urma vaccinarii fata de virusul PRRS si a altor agenti patogeni este un factor important in imposibilitatea de a controla eficient bolile din cadrul Complexului Respirator Porcin.

Tulburari de reproductie asociate cu PCV2 Se intalnesc de regula la scrofite si constau in avorturi, nasteri de purcei morti, mumifieri si pierderi prin mortalitate inainte de intarcare. Pneumonii asociate cu PCV2 S-a stabilit ca PCV2 este implicat in afectiunile respiratorii intalnite la porcine, jucand un rol important prin imunosupresia creata si deschiderea portilor pentru infectii de asociatie. Varsta animalelor afectate, este intre 8 - 16 saptamani, iar semnele clinice intalnite sunt asemanatoare cu cele din alte afectiuni respiratorii: anorexie, febra, tuse, dispnee, reducerea sporului mediu zilnic si a consumului de furaje.

Enterite asociate cu PCV2 Ca si in cazul afectiunilor respiratorii, varsta animalelor este intre 8 - 16 saptamani, iar manifestarile clinice sunt asemanatoare cu cele intalnite in enteropatia proliferativa (ileita) produsa de Lawsonia intracellularis (diaree, intarzieri in crestere, pierderi crescute prin mortalitate).

Tulburari nervoase asociate cu PCV2 Se considera ca PCV2 ar fi implicat in tremuraturile congenitale intalnite la purceii sugari si de asemenea in tulburarile nervoase (opistotonus, nistagmus, convulsii) intalnite la tineret porcin in varsta de 6-8 saptamani.

5. Diagnosticul PCVAD

Diagnosticul se bazeaza pe 3 elemente: simptomatologie, tabloul anatomopatologic si demonstrarea prezentei virusului PCV2 prin teste de laborator fie in mai multe tesuturi limfoide ori intr-un tesut limfoid si un alt organ (pulmon, ficat, rinichi sau intestine) sau numai in doua organe. intrucat PCV2 este prezent si in fermele cu animale sanatoase, prezenta anticorpilor nu poate fi luata in considerare in diagnosticul de certitudine.

6. Teste de laborator

• Histopatologic: incluzii (particule virale) sunt gasite in celule din limfonoduri, ficat si splina. Prezenta de limfocite si histiocite in tesuturile pulmonare, ficat, rinichi;
• Imunohistochimic si hibridizarea in situ;
• PCR (polymerase chain reaction;
• Alte teste(ELISA, izolarea virusului, imunofluorescenta, seroneutralizarea etc.)

7. Prevenire si control

1. Respectarea cu strictete a principiului totul plin - totul gol;
2. Sincronizarea fatarilor in special pentru scrofite;
3. Folosirea unui dezinfectant eficace pentru dezinfectia compartimentelor;
4. schimbarea incaltamintei la intrarea in fiecare hala, dezinfectarea acestora fiind vitala;
5. Asigurarea la toti purceii a unui nivel maxim de colostru; se poate apela la urmatorul procedeu :
   
   • Schimbarea permanenta intre ei a purceilor sugari de la cate 2 scroafe in primele 6-12 ore dupa fatare. Acest lucru are ca scop cresterea nivelului de anticorpi PCV2 si deci a imunitatii fata de virulenta PCV2;
6. Cresterea nivelului de antioxidanti in ratia tineretului de la intarcare pana la 35 kg;
7. Punerea in contact cu 6 saptamani inainte de monta a scrofitelor cu tineret porcin;
8. Tratamente pentru infectii bacteriene de asociatie;
9. Vaccinarea scroafelor contra infectiei cu virusul Parvo si rujetului pentru a preveni tulburarile de reproductie asociate cu PCV2;
10. Vaccinarea animalelor contra infectiei cu PCV2.