Colica la cabaline - intre controverse si prejudecati - partea a II-a

 Absenta raspunsului la medicatia spasmo-analgezica;

• Deteriorarea calitatilor pulsului, inclusiv a frecventei (> 80/min);
• Congestia mucoaselor aparente, prelungirea timpului de reumplere capilara (>4 sec.);
• „Inelul toxic“ pe mucoasa gingivala la baza incisivilor, sugerand endotoxemia (fig. 5);
• Distensia abdomenului in regiunea flancurilor;
• Disparitia zgomotelor normale de peristaltism;
• Reflux fluid cu pH alcalin la sondajul naso-gastric sau spontan;
• Anomalii topografice identificate la palpatia transrectala;
• Lichid peritoneal serohemoragic obtinut prin paracenteza;

Aceste simptome sunt de obicei expresia clinica a obstructiilor strangulate, unele dintre cele mai severe forme de ileus mecanic. 

Asa cum subliniam anterior, in sindromul de colici la cai exista doua forme majore de ileus (dinamic, mecanic) care se interconditioneaza reciproc. Intelegerea acestui fenomen fiziopatologic ofera explicatiile necesare privind oportunitatea tratarii imediate a ileusului dinamic (spastic sau paralitic) inaintea complicarii lui cu unele forme grave de ileus mecanic (obstructiile strangulate). Factorii care genereaza perturbari ale motilitatii gastro-intestinale si susceptibilitate sporita pentru aparitia sindromului de colici la cai pot fi sistematizati dupa cum urmeaza:

Factori dependenti de organism

Caracteristicile anatomo-fiziologice ale aparatului digestiv la cal:
- Capacitatea redusa a stomacului (12 – 15 l);
- Imposibilitatea eructatiei si a vomitarii;
- Diferente semnificative de calibru intre ansele intestinale;
- Lungimea mare a mezenterului;
- Mezoul intercolic scurt si absenta fixarii marelui colon la peretele abdominal;
- Formatiuni anatomice potential generatoare de obstructii strangulate (ex.: Inelele inghinale largi la armasari, ligamentul nefro-splenic, foramenul epiploic);

Afectiuni intercurente:
- Neregularitatile dentare;
- Parazitismul gastro-intestinal, trombarterita verminoasa a mezentericii craniale;
- Abcesele mezenterice (ex.: Gurma) si aderentele peritoneale;

Factori independenti de organism

Regimul de munca:
- Eforturi fizice excesive alternand cu perioade de inactivitate relativa;
Furajarea
- Pauzele mari intre reprizele de furajare → stomac plin/stomac gol:
- Stomac plin → digestie gastrica incompleta → pasaj rapid al ingestei in intestin → fermentatii anormale → exces de gaze in intestin → timpanism → colica;
- Stomac gol → hipersecretie acida → ulcer gastric → colica;
- Excesul brusc de concentrate, fibroasele lignificate, adaparea neregulata;
- Factorii meteo-climaterici: interactiuni complexe dintre schimbarile de presiune atmosferica si labilitatea sistemului neurovegetativ ecvin.

In sindromul de colici factorii enumerati anterior pot actiona in combinatii particulare de la caz la caz generand durerea prin urmatoarele mecanisme:
- Stimularea nociceptorilor intestinali sensibili la presiune;
- Stimularea nociceptorilor mezenterici sensibili la tractiune;
- Ischemia si tulburarile sistemului nervos autonom;
- Inflamatiile peretelui intestinal si ale peritoneului;

In esenta, patogeneza sindromului de colici la cai este caracterizata de implicarea unor factori socogeni de prim ordin: durerea, sepsia, endotoxemia, dezechilibrele hidro-electrolitice si acidobazice.
Din aceste motive modularea terapiei in acest sindrom complex va tinti fiecare veriga a acestui lant patogenetic.

Obiectivele generale in tratamentul sindromului de colici la cai sunt urmatoarele:
1. Depistarea si tratarea precoce a starii de soc (doar cand aceasta este evidenta).
2. Controlul durerii.
3. Corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice si acidobazice.
4. Repermeabilizarea gastro-intestinala si tratarea disfunctiilor motilitatii intestinale.
5. Tratarea endotoxemiei.
6. Interventia chirurgicala.
7. Protectia antiinfectioasa.
8. Regimul igieno-dietetic.

Intrucat detalierea acestor obiective ar depasi cu mult spatiul acordat acestui articol vor fi subliniate doar anumite aspecte particulare ale terapiei.

Fenomenul algic poate fi gestionat prin administrarea medicamentelor spasmo-analgezice sau dupa caz prin decomprimarea viscerelor cavitare sub presiune. In distoniile neurovegetative soldate cu crampa intestinala vagotona sunt foarte eficiente medicamentele pe baza de scopolamina-metamizol (ex.: Buscopan®), sau metamizol (ex.: Novasul®). In colicile secundare obstructiilor simple un efect analgezic foarte bun il au produsele medicamentoase pe baza de flunixin meglumine (ex.: Finadyne®, Fluximin® etc.). Se recomanda discernamant in administrarea de flunixin meglumine in situatiile in care diagnosticul bolii primare este incert. Astfel, in obstructiile strangulate suprimarea importanta si durabila a durerii (minim, 12 ore) va lasa falsa senzatie a vindecarii, intarziind semnificativ adoptarea deciziei de interventie chirurgicala.

Tratarea deshidratarii si corectarea dezechilibrelor electrolitice si acidobazice reprezinta o masura terapeutica vitala. Dintre solutiile cristaloide care se preteaza pentru fluidoterapie, se poate utiliza solutia salina izotona (NaCl 0,9%), solutia Ringer sau Ringer lactat. Varianta „lactat“ a solutiei Ringer are un efect bun in combaterea acidozei metabolice. Daca deficitul de baza este mai mare de 12 mEq/l se poate utiliza solutia de bicarbonat de sodiu 8,4%.

Repermeabilizarea gastro-intestinala prin metode conservative consta in vidarea stomacului prin sondaj, practicarea clismelor inalte cu apa calduta, hiperhidratarea si administrarea purgativelor. Pot fi utilizate purgative saline (ex.: Sulfat de magneziu, sulfat de sodiu), surfactanti anionici (ex.: Dioctil sulfosuccinat de sodiu) si purgativele emoliente (ex.: Uleiul de parafina). O metoda care potenteaza efectul purgativelor saline este hiperhidratarea prin fluidoterapie intravenoasa.

Administrarea purgativelor saline si a surfactantilor anionici este contraindicata in cazul obstructiilor strangulate sau a subiectilor deshidratati. Purgativele emoliente trebuie evitate ori de cate ori se suspicioneaza o forma de ileus mecanic in care se impune enterotomia sau enterectomia. Motivul este riscul sporit al complicatiilor septice intra- si postoperatorii, datorita peliculei septice care se extinde rapid pe seroasa intestinala in momentul enterotomiei.

Stimularea peristaltismului intestinal este vitala in tratarea atoniei intestinale. In acest scop pot fi utilizate solutiile perfuzabile de borogluconat de calciu sau calciu gluconic. Un efect procinetic bun asupra compartimentului ceco-colic il are eritromicina lactobionat administrata intravenos (1mg/kg). Aceste medicamente sunt lipsite de efectele secundare nedorite ale pilocarpinei sau vasoperifului.

Endotoxemia trebuie suspectata si tratata in colicile ce survin ca urmare a excesului de concentrate, infarctizarii nestrangulate, obstructiilor strangulate, enteritelor si peritonitelor. Un efect antiendotoxic bun il ofera flunixin meglumine in doza de 0,25 mg/kg din 6 in 6 ore. O alternativa o reprezinta administrarea intravenoasa lenta a dimetilsulfoxidului (DMSO) in doza de 20 mg/kg, dizolvat intr-o solutie poliionica.

Protectia antiinfectioasa se impune in unele boli primare inductoare de colici in care survin permeabilizari anormale ale peretelui intestinal (ex.: Duodenita/jejunita proximala, obstructiile strangulate, infarctizarile nestrangulate).
Principiile terapeutice de baza descrise pana aici sunt uneori suficiente pentru tratarea conservativa a bolii primare inductoare de colici. Mai mult, unele puncte ale acestui protocol terapeutic contribuie decisiv la pregatirea bolnavului pentru interventia chirurgicala atunci cand metodele conservative sunt ineficiente.

O atentie aparte se cuvine a fi acordata utilizarii nejustificate a unor produse medicamentoase cu potential agresiv asupra calului bolnav. Din nefericire, de prea multe ori in formele spastice de ileus (crampa intestinala) se utilizeaza medicamentele parasimpaticomimetice (ex.: Pilocarpina, vasoperif). Prin intensificarea peristaltismului intestinal aceste medicamente contribuie fara indoiala la aparitia temutelor strangulatii intestinale (ex.: Volvulusul, invaginatia, torsiunile). La acest efect negativ se mai adauga hipotensiunea care la un subiect deshidratat sau hipovolemic poate fi fatala. Un efect hipotensor important il au si tranchilizantele fenotiazinice (ex.: Acepromazina) sau medicamentele alfa2 agoniste (ex.: Xilazina, detomidina), utilizarea lor fiind prohibita in cazul pacientilor socati.

Exista de asemenea falsa credinta potrivit careia provocarea urinarii la un cal cu sindrom de colica se soldeaza cu vindecarea. In acest sens empiricii recurg la manopere agresive in scopul stimularii mictiunii, introducand materiale iritante in furou sau vagin (ex.: Ceapa, ardei iute). Aceasta „conduita” provoaca multa suferinta si complicatii redutabile cu care medicul veterinar trebuie sa lupte chiar si dupa incetarea colicii. Din aceleasi ratiuni de neinteles, unele persoane cu un nivel de pregatire medicala-veterinara indoielnica recomanda si chiar administreaza diuretice drastice (ex.: Furosemid, Nefrix) care in cazul unui pacient deshidratat si hipovolemic grabesc deznodamantul fatal. Mai mult, in unele forme simple de ileus mecanic (ex.: Coprostaza marelui colon) administrarea de diuretice va creste compensator rezorbtia apei din compartimentul ceco-colic accentuand deshidratarea continutului si in consecinta agravarea coprostazei.

Reamintesc aici ca retentia urinara este o consecinta indirecta a durerii din sfera gastro-intestinala care provoaca o contractie spastica reflexa a musculaturii sfincterului vezical. La fel se explica si retentia urinara care insoteste rabdomioliza acuta la cai si scurta faza de hiperalgezie a sindromului medular total. In sindromul de colici la cai rezolvarea cauzei durerii abdominale va fi anuntata printre altele si de mictiunea spontana. Niciodata provocarea urinarii la un cal prezentand simptome de colici nu va rezolva o dilatatie gastrica, un volvulus intestinal, o torsiune a marelui colon si nici chiar banala crampa intestinala! Aceste „metode terapeutice“ medievale trebuie abandonate definitiv cel putin de catre cei care considera calul cel mai nobil prieten al omului.

Concluzionand, colica trebuie considerata un sindrom polifactorial ce reprezinta o urgenta medico-chirurgicala care poate periclita viata calului in conditiile depistarii ei tardive si aplicarii unor tratamente irationale. Majoritatea bolilor primare inductoare de colici la cai sunt totusi curabile dar necesita informare, specializare si exercitiu continuu din partea medicului veterinar, singura autoritate competenta in acest domeniu.