Colica produsa prin impastarea flexurii pelvine a colonului la cal
- Editor: Dr Constantin Lazar
- Publicat în: Articole medicale in Stiinta si Practica
In practica veterinara curenta acest tip de colica l-am intalnit cel mai des incepand cu luna octombrie, pana spre jumatatea lui noiembrie, adica exact momentul de trecere de la alimentatia suculenta de vara la alimentatia preponderent fibroasa de iarna.
Corelata si cu reducerea progresiva a zilei de lucru, neadaptarea sau adaptarea insuficienta cu noul regim alimentar a colonului la cal, duce la aparitia acestui tip special de colica care, indraznesc sa spun, mi-a creat probleme destule pana la intelegerea mecanismului de producere si a tratamentului care trebuie urmat.
Debutul colicii este cel clasic, proprietarul prezentand de regula animalul ori intre doua reprize de lucru ori luni dimi neata, cand simptomele se agraveaza datorita repausului duminical. in anamneza, proprietarul face referire la autoascultatie abdominala, scurmare intermitenta a pamantului cu membrul anterior, agitatie usoara, cu remiteri spontane la efort, eliminare de cantitati mici de fecale moi sau deshidratate.
Am inteles din practica faptul ca aceste simptome caracteristice unei colici usoare, preced cu 12-36 de ore recurgerea de catre proprietar la consultul medicului veterinar. Nu-i condamn, intrucat cel mai usor caz de acest tip avut de mine, a fost rezolvat exclusiv prin scoaterea animalului din boxa la pasune pe durata intregii zile timp de o saptamana si eliminarea fibroaselor din alimentatie.
Simptomele prezentate sunt suficiente in general in practica veterinara rurala pentru aplicarea unui tratament antispastic sau sedativ al calului, cu mentiunea facuta catre proprietar, sa ne mai anunte daca evolutia nu este conforma. Daca avem sansa sa fie intr-adevar o colica spastica, atunci lucrurile sunt rezolvate rapid si intalnirea ulterioara neprogramata cu proprietarul este marcata de satisfactia acestuia ca totul este bine si ca am facut un tratament foarte bun.
Daca in schimb lucrurile sunt mai complicate, avem surpriza ca peste 2 ore, sa fim solicitati din nou la acelasi cal. Acum se impune o examinare mai amanuntita si de regula, in ceea ce ma priveste, mai descopar urmatoarele semne suplimentare pe care nu am avut rabdarea sa le descopar prin chestionarea proprietarului sau consultarea minutioasa a calului :
De la proprietar: apetit capricios al calului manifestat cu cateva zile inainte de debut, defecare cu cantitati mici, deshidratate si eventual coafate de fecale, tenesme.
La cal: normotermie in general, rata cardiaca crescuta (in jur de 50-60 bpm), mucoase de regula normale sau usor congestionate, gemete, borborigme ce se aud si fara stetoscop in flancul drept."Regina" diagnosticului de certitudine este reprezentata de exploratia transrectala.
Proprietarii sunt foarte reticenti la aceasta manopera, asa incat recomand folosirea Xzlayinei pentru a o efectua in siguranta pentru cal, medic veterinar si detinator.
La introducerea bratului in ampula rectala vom gasi initial, in cele mai multe cazuri, cateva crotine uscate pe care le vom elimina. De obicei, ampula rectala se muleaza pe brat, pe manusa, la retragere observandu-se un mucus gros, transparent, in striuri longitudinale. Continuand explorarea spre simfiza ischio-pubiana, vom depista semnul patognomonic: flexura pelvina a colonului destinsa, de la dimensiunea unui burlan, pana la a unui sac mare.
La palparea usoara a acesteia, se va simti cum continutul impastat va pastra urma degetelor iar peretele intestinal se indeparteaza de el. Comparatia cea mai potrivita este cu palparea unui"sac plin cu nisip ud". Ca exceptie, intr-un caz, nici nu am mai ajuns la simfiza, deoarece cavitatea pelvina era deja ocupata in intregime de flexura pelvina impastata, cu aceleasi caracteristici de mai sus. in acest caz, realizezi ca demersul terapeutic anterior a fost inutil si se impune reconsiderarea totala a trata mentului.
Mai trebuie luat in considerare faptul ca tratamentul poate dura mai multe zile. Cel mai lung tratament a durat 8 zile, plasat temporal in primii mei 5 ani de practica.
Obiectivul principal al tratamentului este reprezentat de eliminarea acelui continut impastat. Cea mai buna metoda este administrarea de ulei de parafina cu sonda nasoesofagiana prin intermediul palniei sau a pompei cu dublu curent in cantitate de 1litru la 12 ore, urmat de injectare s.c. la 1/2 ora a 3-4 ml de pilocarpina.
Dat fiind faptul ca pacientul incepe sa nu mai consume apa si furaje, hranirea artificiala prin perfuzare I.V. cu solutii rehidratante fiziologice in cantitati de 3-5 litri in functie de talie, de 2 ori pe zi este obligatorie. in tot acest timp, durerile devin mult mai mari si mai frecvente asa ca tranchilizarea pentru efectuarea acestor manopere este necesara.
Ca si succesiune in timp, procedez astfel:
- Xylazina 2% I.V. 2ml/100kg g.v.;
- Introducerea sondei naso-esofagiene in stomac;
- Fixarea acesteia la capastru;
- Conectarea sondei la pompa cu dublu curent;
- Introducerea la prima administrare a 2 l de ulei de parafina, apoi a cate 1 l;
- Extragerea sondei si decuplarea de la pompa;
- Perfuzarea lenta a solutiilor rehidratante;
- Injectarea s.c. a pilocarpinei;
- Eliberarea calului intr-un perimetru inierbat sau cu nisip, ingradit, unde are acces doar la apa si nu se poate accidenta atunci cand se rostogoleste.
Repetarea in aceasta succesiune a tratamentului o fac la 12 ore pana la remitere, putand dura 2-3 zile.
Mentionez ca administrarea xylazinei este folosita exclusiv pentru a putea face manoperele de mai sus in siguranta si evaluarea prin examen transrectal a dinamicii eliminarii continutului impastat.
De-a lungul timpului, am mai folosit in functie de disponibilitate, administrarea sulfatului de magneziu dizolvat in 3-5 litri de apa cand am avut sonda sau inglobat in marmelada si admistrat per os, precum si a uleiului de masline pentru a-l inlocui pe cel de parafina.
Remiterea apare in momentul in care continutul impastat este mobilizat progresiv si eliminat sub forma unor mase de fecale foarte consistente din punct de vedere cantitativ, neorganizate sub forma de crotine si cu miros acid. Odata cu aceasta, reapare apetitul, flatulenta si dispare agitatia. Tratamentul mai poate continua cu ingrijirea plagilor aparute ca urmare a autoaccidentarilor in cazul in care nu se poate asigura calului un mediu sigur din acest punct de vedere.
Vrem, nu vrem, uneori, acestea pot fi uneori mai grave decat boala primara. Sunt sigur ca in expunerea prezentata nu am abordat toate amanuntele si nu am lamurit toate problemele legate de aceasta entitate morbida. Am pornit de la aspecte teoretice invatate in facultate si am continuat cu provocarile din practica care au cerut interventii salutare. intre aceste doua repere, au fost numeroase ezitari, asumari de risc, neincredere, sperante, esecuri si succese. Am gasit o solutie, mai pot exista si altele. Sunt foarte sigur insa ca autosuficienta si superficialitatea trebuie eliminate din modul de lucru al practicianului
