„Suntem o revistă independentă, non-profit,
liberi să informăm și să inovăm fără compromisuri,
pasionați de medicii veterinari români și minunata lor profesie”
Autentificare
updated 7:16 PM UTC, Aug 29, 2018

Succesul...sa stiu ca am facut tot ce era posibil pentru pacient si pentru proprietar

Preocupat in permanenta de calitatea serviciilor pe care le ofera clientilor sai, dr. Levente Degi participa frecvent la seminarii de formare continua in domeniul medicinei veterinare de animale de companie. Are propriul cabinet de animale mici in Victoria, Canada, și este un medic veterinar roman care dovedește zilnic ca succesul in medicina veterinara nu tine de locul in care o practici, ci de pasiunea cu care profesezi. Absolvent al Facultatii de Medicina Veterinara din Timișoara, dr. Levente Degi este membru al Asociatiei Canadiene a Medicilor Veterinari, a Colegiului Medicilor Veterinari din British Columbia și a Societatii Europene de Cardiologie Veterinara.

asteptare m1. Cand v-ati inceput cariera de medic veterinar in Romania si cum a fost primul contact cu medicina veterinara?

Cariera mea de medic veterinar a inceput la cateva saptamani de la terminarea Facultatii de Medicina Veterinara din Timisoara in 1996. Primul loc de munca a fost ca medic veterinar epizootolog la Avicola din Bocsa. Am inceput cu mult entuziasm dar in scurt timp am realizat ca nu voi petrece foarte mult timp acolo. Lupta cu mentalitatea sistemului trecut a fost imposibila. Dupa cateva luni am plecat din Bocsa si am inceput sa lucrez ca medic veterinar pe animale mici, la prima clinica veterinara privata din Resita.

A fost un nou inceput, un loc de munca provocator cu ore lungi de munca. Practica pe animalele de companie mi-a placut si am vrut sa stiu din ce in ce mai mult despre aceasta latura a medicinii veterinare. A fost provocator pentru ca educatia primita in facultate despre animalele de companie a fost foarte subtire si nici carti sau alte materiale despre medicina animalelor mici nu prea se gaseau in perioada respectiva. A fost perioda in care a inceput sa apara internetul si am inceput cautarea informatiei online. Tot in perioada respectiva la televiziune, pe canalul Animal Planet, a inceput sa ruleze emisiunea Medici Veterinari de Urgente si imi amintesc ca eram lipit de televizor cand rula. A fost primul meu contact cu medicina veterinara din America de Nord. 

2. Pe unde ati mai lucrat in Romania?

Dupa cativa ani petrecuti in Resita m-am mutat spre vest, la Arad si am deschis impreuna cu prietenul si colegul meu Dr. Radu Silviu, Clinica de Animale Mici din Arad.

Mai tarziu echipei s-a alaturat Dr. Boros Cristian. impreuna am petrecut ani memorabili si mi-a facut onoare sa fiu colegul si partenerul lor. 

3. Cum a fost primul contact in Canada cu medicina veterinara, din perspectiva medicului veterinar roman, cu o experienta deja solida dobandita in Romania?consultation room m

Primul contact cu medicina veterinara din Canada a fost la cel mai mare spital de urgente, la vremea respectiva, din Calgary. Acolo am inceput sa lucrez ca asistent veterinar si am lucrat aprope doi ani in tura de noapte. A fost fascinant de vazut cum functioneaza un spital veterinar cu aproape 70 de angajati, din care 18 medici veterinari. Imaginile vazute pe Animal Planet cu ceva timp in urma devenisera realitate.

Am invatat enorm de mult in perioada respectiva, lucru care m-a ajutat considerabil cand am inceput sa lucrez ca medic veterinar, dupa doi ani de la venirea in Canada.

4. Ati trecut prin doua scoli de medicina veterinara diferite, romana si canadiana. Care sunt diferentele din perspectiva dumneavoastra? Care este optica de acolo, care sunt standardele, care sunt cerintele si cu ce a trebuit sa va acomodati sau de ce a trebuit sa va dezobisnuiti?

In 2005, cand am parasit Romania, scoala romaneasca de medicina veterinara era inca in epoca socialista a anilor ’70 - 80’, orientata in principal catre animalele de productie - a caror numar era intr-o cadere libera si catre sistemul medical de stat.

laboratorSistemul Nord American, incluzand cel canadian, este orientat catre cerintele pietii. Marea majoritate a medicilor veterinari lucreaza in serviciul privat si un procent extraordinar de mic lucreaza in sistemul de stat. Majoritatea celor care lucreaza in sistemul privat sunt cei care practica pe animale de companie - caini si pisici.

Acest lucru se reflecta la nivelul scolilor de medicina veterinara. 

Serviciile medicale pentru animalele de companie sunt structurate in medici veterinari generalisti si medici veterinari specialisti ( dermatolog, internist, radiolog etc). Statutul de specialist (numit diplomat in America de Nord si Europa) se obtine de regula dupa terminarea unui program de rezidentiat (trei sau patru ani) si dupa o examinare riguroasa de catre colegiul de specialitate.

Mai exista si diferente legate de felul in care se invata studentii si de ce invata viitorii medici veterinari. De exemplu dupa zece ani de practica pe animale mici a trebuit sa-mi improspatez cunostintele de animale de ferma pentru examenul de certificare. M-am dus la o ferma de vaci si am constatat ca retentiile placentare se rezolva cu totul altfel decat am fost invatat in Romania. Ar mai fi si alte exemple din medicina animalelor de ferma sau de companie dar nu avem timpul pentru asta.

A practica medicina veterinara pe animalele de companie este un serviciu medical oferit celor care o solicita. Asta inseamna sa oferi serviciu medical pacientului, o experienta memorabila pacientului si proprietarului si sa construiesti o relatie de incredere cu proprietarul. Aceste obiective se pot realiza doar atunci cand se practica la un anumit standard.

 5. Ce ati recomanda colegilor dumneavoastra din Romania care intentioneaza sa paraseasca tara si doresc sa practice medicina veterinara in Canada.

In primul rand vreau sa le spun ca totul este posibil si ca pot practica medicina veterinara in Canada, daca doresc acest lucru. Nimeni in Canada nu o sa-ti spuna ca nu esti medic veterinar, trebuie doar sa dovedesti ca esti la nivelul cerut de asociatiile profesionale. Trebuie sa se pregateasca mental si fizic pentru o munca titanica si sacrificii pentru o perioada intre 2-5 ani, cat poate dura procesul de certificare. La sfarsitul drumului satisfactiile sunt pe masura.

6. Cum vedeti dumneavoastra succesul in medicina veterinara si daca v-ati schimbat perspectiva asupra lui de cand sunteti in Canada. Are succesul in medicina veterinara in Canada un alt gust decat cel din Romania?

Pentru mine succesul in medicina veterinara, atat in Romania cat si in Canada, inseamna sa dorm linistit noaptea, sa stiu ca am facut tot ce era posibil pentru pacient si pentru proprietar. radiologie dentara digitalaCu alte cuvinte sa faci cat poti de bine cea ce faci si sa-l faci cu pasiune. 

7. Care considerati ca este cea mai mare reusita profesionala a dumneavoastra si ce sfaturi ati avea pentru medicii veterinari din Romania?

 Dupa cinci ani lucrati pentru diferite alte spitale sau clinici veterinare am hotarat impreuna cu sotia mea, Romana, sa-mi deschid propria mea clinica veterinara. 

Clinica s-a deschis acum opt luni si este este o clinica demna de zilele noastre si suntem mandri de aceasta reusita. Este dotata cu tot ce este nevoie pentru a oferi servicii medicale de cea mai inalta calitate pacientilor si clientilor nostri.

Un sigur lucru as dori sa le spun colegilor din Romania - sa iubeasca ceea ce fac si sa practice cu pasiune. Nimic nu este mai frustrant decat sa faci ceva ce nu iti face placere.

Transmit toate cele bune colegilor din Romania.

Dr. Levente Degi 

www.downtownvet.ca

 

 

 

radiologie digitala copy

receptie copy

sala consultatie

Iulia Cretu

Director executiv Revista Veterinarul

Login pentru a posta comentarii