„Suntem o revistă independentă, non-profit,
liberi să informăm și să inovăm fără compromisuri,
pasionați de medicii veterinari români și minunata lor profesie”
Autentificare
updated 7:16 PM UTC, Aug 29, 2018

Succesul inseamna…sa realizezi ceea ce ti-ai propus

Succesul inseamna…sa realizezi ceea ce ti-ai propus

Si-a inceput cariera la o circumscriptie din mediul rural, si a continuat apoi sa cunoasca toate laturile profesiei de medic veterinar, in toate aspectele ei. Doctorul Viorel Andronie spune ca profesia de medic veterinar este una care trebuie facuta cu responsabilitate si cu simt deontologic si crede despre medicina veterinara din Romania ca este una in continua schimbare. Publicam integral interviul realizat cu domnul doctor Viorel Andronie, presedintele Colegiului Medicilor Veterinari din Romania, despre cariera si viata sa in medicina veterinara.

Cand ati inceput cariera de doctor medic veterinar si care au fost primele cazuri pe care le-ati avut de tratat ca si medic?

In 1987, la doua luni dupa ce am absolvit facultatea am mers la o circumscriptie de asistenta sanitar veterinara in judetul Sibiu, localitate cu un numar foarte mare de animale si cu un sistem de crestere diferita. Aveam pe teritoriu si sub jurisdictia mea doua CAP-uri, un IAS cu sase ferme, plus animalele proprietate a cetatenilor de pe o raza unei comune foarte mari. Primele cazuri au fost cele legate de colica la cai, pentru ca atunci cand am inceput cariera era sezonul de recoltare a porumbului si era cauza cea mai frecventa a declansarii colicii la cai, mai ales ca era o zona cu foarte multi cai. Dupa care, bineinteles ca erau actiunile care se efectua in perioada de toamna, deparazitari in special, plus tratamente in diferite boli, pentru ca era o comuna cu foarte multe animale.

andronie3

Va amintiti vreun caz care v-a trimis din nou la carte pentru a vedea care sunt pasii de urmat?

Citeam tot timpul si chiar daca am invatat foarte mult, dimineata cand consultam si daca incepeam vreun tratament, de cele mai multe ori seara mergeam sa verific daca intr-adevar am facut bine sau nu. Ma autocontrolam de fapt, pentru ca fiind la inceput era foarte important sa nu gresesti. in momentul in care gresesti, intr-o localitate, daca ti s-a dus vestea ca esti un medic slab pregatit, dupa aceea oamenii nu mai apelau la serviciile tale. Astfel ca am procedat din prima la acest lucru si sincer si acum fac acelasi lucru. Nu e nicio diferenta pentru ca nimeni nu s-a nascut invatat si nimeni nu le stie pe toate.

colegiul medicilor veterinari

Ati inceput cariera intr-o circumscriptie sanitar veterinara si ati avut de-a face cu animale mari preponderent. Cum a decurs cariera dvoastra de aici incolo?

Am avut de-a face, este adevarat, cu animale mari si mai ales acolo, in Ardeal unde mi-am inceput cariera, oamenii erau mari iubitori de animale mari. Importanta cea mai mare o acordau animalelor mari. Trei ani am lucrat la circumscriptia din Sibiu, dupa care am mers la Directia Sanitar Veterinara. Fostul inspector sef, cum era pe vremea aceea, isi dorea foarte mult sa lucrez la DSVSA- inspectorat cum era atunci - si isi dorea sa ii urmez la conducere. Practic, am lucrat acolo un an de zile, la DSVSA - incepand cu cateva luni la laborator si apoi la directie la epizotologie, in Sibiu. La revolutie, localitatea in care eram, era preponderent cu o populatie saseasca. La sase luni dupa revolutie, 85% din populatie a emigrat in Germania - teoretic populatia a fost inlocuita total cu populatie de etnie roma in cea mai mare parte sau romani care s-au mutat din alta parte acolo. Si atunci fostul meu sef a zis ca cel mai bine pentru tine este sa te muti la Sibiu, i-am spus ca oricum nu prea imi placea partea din DSV, imi placea mult asistenta si a spus hai sa vezi cum e. Doua luni am stat in laborator apoi epizotologie, apoi m-am hotarat ca nu prea e locul meu in DSV si atunci am optat pentru a doua varianta pe care o aveam cand am terminat facultatea, in invatamant. Si asa am plecat dupa stagiatura cum era pe vremea respectiva, am venit in Bucuresti.

Cum a fost trecerea de la practician la domeniul academic?

A fost destul de usor pentru mine in sensul ca am venit din practica curenta in clinica si motivul acesta a fost foarte semnificativ pentru cariera universitara. Nu m-am indepartat de practica, este adevarat ca de data aceasta mai era a doua componenta, invatamantul, deci partea didactica. Mergand la o clinica medicala, nu am facut altceva decat sa continui sa lucrez ce am inceput. Diferenta fiind partea didactica, care, nu pot sa neg, intotdeauna mi-a placut, mi-am dorit lucrul acesta in timpul studentiei, am avut parte de ea, cu bune si cu rele. La un moment dat, in cariera universitara, chiar am fost dispus, din cauza unor conjuncturi conflictuale, sa predau fara sa fiu renumerat. Am inceput cariera didactica la Bucuresti, desi am avut propuneri sa merg la Cluj, pe vremea cand lucram in teren, insa fiind absolvent de Bucuresti, fiind ”produs al scolii bucurestene”, intotdeauna am spus: ”trebuie sa ma intorc acolo de unde am plecat. La absolvire am promis ca ma voi intoarce in invatamantul superior si asta am si facut.

dr Viorel Andronie

Spuneati intr-un interviu anterior pe care l-am realizat cu dvoastra ca v-ati deschis primul cabinet veterinar in 1995. Va amintiti care erau provocarile profesiei de practician atunci?

Primul cabinet, cel in care am fost singur, al meu adica, a fost cel din 1995. Primul cabinet deschis a fost impreuna cu doctorul Harbuz, in 1992, si a fost al doilea cabinet veterinar din Romania si al doilea din Bucuresti. Un alt coleg deschisese primul cabinet cu cateva luni inainte. Practic am fost pioneri in libera practica in sistemul capitalist, daca-l putem numi asa. Provocarile profesiei erau foarte mari la vremea respectiva pentru ca fiind un inceput, va dati seama ca nimeni nu stia ce sa faca. Imi amintesc si acum ca si decizia de a deschide cabinetul a venit dupa o specializare in Franta, la facultatea de la Alfort. Bineinteles ca in timul sederii la Alfort am avut posibilitatea sa merg sa vad clinicile veterinare din Franta, si cand m-am intors am spus ca singura mea sansa, ca sa poti sa reusesti din punct de vedere profesional - material, este sa iti faci un cabinet privat. Si imi aduc aminte ca timp de sase luni dupa ce m-am intors din Franta, decizia fiind clara, nu se punea problema ca nu o sa deschid un cabinet, timp de sase luni am cautat un coleg cu care sa deschid. Imi aduc aminte si sunt marcat de treaba aceasta, absolut toti colegii pe care i-am invitat si cu care voiam sa initiez acest cabinet, aveau temerea -”ce o sa zica cei din facultate/universitatea, o sa ne dea afara, cum sa facem lucrul acesta, ca noi lucram la stat, cum sa facem si privat”. Si atunci, singurul om care a acceptat la vremea respectiva sa deschidem cabinet si sa devenim asociati a fost dr. Liviu Harbuz. El terminase facultatea si ca orice inceput in viata, noi nu am avut locuinte in Bucuresti si am locuit impreuna in caminul in care am si stat ca studenti si ne-am reintors in acel camin. Si acolo am stat si tot discutand - uite asa vreau - ne-am hotarat sa facem acest pas. Provocarea, daca ma intrebati de ea, era atat de mare, pentru ca in Bucuresti era doar o singura clinica de animale mici, la Ilioara, care atunci apartinea statului. Incepuse efervescenta achizitionarii de animale de companie de catre oameni iar numarul de animale incepuse sa creasca, posibilitatea de a fi tratate de clinica Ilioara era foarte mica. Si atunci, pentru noi a fost cea mai mare provocare si cel mai mare succes, sa spunem, din punct de vedere profesional si daca am devenit cunoscuti in Bucuresti, acelui cabinet i se datoreaza totul. Aveam un numar de cazuri remarcabile de inceput, adica daca deschizi si aveai deja zece cazuri pe zi insemna mult, ajungand la un moment dat sa avem- media pe zi- peste 100 de cazuri si am avut zile in care aveam si 120-130 de cazuri. Deci era ceva incredibil.

Dar care a fost primul echipament in care ati investit?

Cand am fost singur, doua lucruri mi-am dorit foarte mult, pentru ca aveam deja experienta celor trei ani cat am lucrat cu doctorul Harbuz. Necesitatea unui aparat radiologic - si aceasta a fost prima investitie - sa spunem, si echipamentele de laborator, in special hematologia si biochimia. Fara cele doua laturi, nu poti fi un clinician complet. Aceste doua tipuri de echipamente sunt practic indispensabile pentru activitatea unui medic.

Cum a fost inceputul, cand v-ati dat seama ca va intereseaza si o cariera in partea universitara si in cea de ”organizare a profesiei”?

Partea de administrare/organizare a profesiei a venit in timp ce profesam. In momentul in care am intrat pe aceasta cale, au inceput sa apara probleme. In sensul ca te loveai de tot felul de avize/autorizatii, de tot felul de lucruri care ti se impuneau dar nu era nimic scris. Si acesta a fost principalul motiv care m-a determinat, cel putin pe mine si pe dr. Harbuz sa ne implicam. Implicarea a fost treptata, noi am participat la elaborarea unei strategii, a unor texte. Noi ne-am chinuit sa ne organizam, imediat dupa ce am deschis cabinetul si au aparut altii. Imi aduc aminte cu placere de intalnirile pe care le faceam lunar, cei care aveam cabinetele in Bucuresti, si asa a aparut AMVAC-ul. AMVAC-ul a pornit pe structura si pe initierea noastra, organizatie care s-a dezvoltat teribil de mult in ultima perioada. Daca este sa fim initiatori, sau fondatori a ceva din punct de vedere profesional, noi am fost intr-adevar fondatori ai AMVAC-ului. Ulterior am participat la organizarea profesiei, atat din punct de vedere al liberii practice cat si cea de stat. Ne-am implicat un pic si in organizarea sistemului de stat, dar aceasta pentru ca intotdeauna existau amestecuri/neconcordante intre privat si stat.

Ati renuntat vreodata, de-a lungul carierei, la partea de clinica?

Nu, si nici nu am sa renunt. Si stiti de ce? Este partea cea mai frumoasa a vietii unui medic veterinar. Indiferent daca am sau nu am timp, imi programez, iar pentru mine faptul ca merg in clinica este perioada cea mai relaxanta, perioada in care uit efectiv de orice si ma dedic exclusiv cazului respectiv. Ma deconectez practic de la toata activitatea stresanta.

Cate ore munciti pe saptamana si cum arata o zi tipica din viata dvoastra?

Cate ore pe saptamana - este destul de greu de cuantificat - depinde de un singur lucru- daca raman sau nu raman in Bucuresti. Daca nu raman in Bucuresti, atunci muncesc si sambata si duminica, cu o singura exceptie. De duminica la pranz si pana seara raman cu familia- avem o traditie - in fiecare duminica merg cu familia la restaurant. Daca sunt in Bucuresti, sambata sunt in clinica dimineata, duminica la fel, dimineata in clinica si dupa-amiaza ce mai ramane, sunt la Colegiu. In timpul saptamanii programul este ca de cat acelasi, cu exceptia zilelor in care necesita urgent sau daca sunt plecat in alte locuri. In mod normal imi incep activitatea la 8 si nu termin activitatea mai devreme de 8 seara. Am un program foarte ordonat. Daca nu ar fi asa, sigur nu as putea sa fac fata si in general programul - este pus in agenda cu o saptamana inainte. in principiu in fiecare dimineata trec pe la clinica, in afara de zilele in care am ore. Apoi, restul zilei mi-l petrec la colegiu.


Care parte din cariera dvoastra profesionala vi se pare cea mai solicitanta? Care vi se pare ca vine cu cele mai multe satisfactii?

Cea mai solicitanta este partea dedicata profesiei. Satisfactii am din toate partile, ele vin din toate cele trei domenii si din partea de medic veterinar practic, pentru ca ce satisfactia mai mare poti sa ai cand ai un animal bolnav si poti sa ii redai sansa la viata. Nimic. Acest lucru este cel ami important si cu satisfactia cea mai mare. Partea de cariera didactica am facut-o cu placere, o fac cu placere si imi da satisfactia pe cae o am macar atunci cand vad ca o parte din studenti au invatat ceva de la mine. Partea de organizare a profesiei - am avut satisfactii, am si insatisfactii, dar asta e, niciodata nu poti sa le ai pe toate.

Sunteti un medic veterinar care a trecut prin toate formele de profesare in medicina veterinara. Care sunt carentele pe care le vedeti in sistem?

Nimic nu este perfect. Fiecare latura de exercitare a profesiei de medic veterinar din Romania are carentele ei si intotdeauna trebuie identificate si trebuie corectate. Daca este sa le luam pe fiecare in parte, la animale de companie, cred ca problema cea mai mare a medicilor este cea rezultata de practica ilegala, braconaj, daca ii putem spune asa. In continuare mai avem colegi care practica meseria fara sa fie organizati. Ceea ce nu este corect comparativ cu ceilalti care investesc, care platesc impozite si taxe la stat. Daca ne gandim la medicii care lucreaza pe animale mari, problema cea mai mare a lor este reprezentata de faptul ca lucreaza in cele mai grele conditii din punct de vedere profesional, lucrand intr-un mediul rural, cu animale mari, pericolul e mult mai mare, perioada de timp pe care o aloca este mult mai mare, iar de multe ori, remuneratia pe care o primeste nu este echivalenta cu nivelul muncii prestate deoarece depinde de nivelul economic al mediului in care profeseaza. Daca vorbim de sistemul de stat, putem sa spunem ca problemele sunt destul de mari si la ei. Cea mai importanta este diferenta aceasta de salarizare. La unii s-a tinut cont de doctorat, la altii nu s-a tinut cont de doctorat. O alta problema a celor de la stat este reprezentata de faptul ca DSV-urile in momentul de fata sunt dezechilibrate din punct de vedere al raportului activitate/personal. Fiecare dintre medici are probleme specifice in funtie de sectorul in care profeseaza, carente care ar trebui corectate.

Pentru ca sunteti si medic veterinar practician, imi permit sa va intreb cat la suta din timpul dvoastra acordati pregatirii continue? Mai aveti timp pentru studiul individual?

Nu stiu daca pot spune procentual cat imi atribui din perioada unei zile pentru studiul individual. Cert este ca desi sunt foarte ocupat, imi fac timp pentru studiu individual, in general seara sau sambata si duminica. In general, daca vreau sa ma deconectez si cand sunt probleme mai deosebite, atunci fac o mica pauza si atunci citesc sau particip la cursurile academice - online. Fiind membru asociat sau membru cu drepturi depline la trei societati europene specializate de dermatologie, neurologie si medicina interna, primesc trimestrial revistele respective si practic sunt la zi cu ceea ce se intampla in domeniile acestea. Faptul ca am ramas in invatamant si nu voi renunta la cariera universitara se datoreaza unui singur lucru, de ma a mentine tot timpul in priza, conectat. Invatamantul superior, vrei nu vrei, te obliga sa te specializezi.


Cum definiti succesul din perspectiva dvoastra?

Succesul, din punctul meu de vedere inseamna sa realizezi ceea ce ti-ai propus. Daca ti-ai relizat ce ti-ai propus inseamna ca ai si succes.Niciodata nu ma refer insa si la bani. Dupa mine, succesul nu trebuie masurat in bani. Daca cineva se gandeste ca succesul in medicina veterinara se masoara in bani este cea mai mare greseala.

Va considerati un medic veterinar de succes?

Prin prisma definitiei pe care o sustin eu, pot sa zic ca da. Medic veterinar de succes - medic care intr-adevar a facut ceva pentru profesie si pot sa zic ca acolo unde am fost, indiferent unde am fost, eu zic ca mi-am facut datoria, si am lasat ceva in urma mea. Si stiti ce ma bucura cel mai mult este ca indiferent de unde am lucrat sau unde lucrez, eu sunt un om un pic mai dur, sau mai bine zis mai pretentios, din punct de vedere al performantelor colective in care am lucrat. Cu toate acestea, multumirea mea este ca atunci cand m-am intors cu diferite ocazii in colectivul respectiv, comunitatea respectiva, nu am avut senzatia ca am deranjat atat de tare, ci dimpotriva. Unii isi amintesc, altii imi multumesc, altii spun ce dreptate ai avut dar nu te-am ascultat pana la capat si acest lucru inseamna mult pentru mine.

Daca ar fi sa o luati de la capat, ce ati face la fel? Ce ati schimba?

Daca ar fi sa o iau de la capat nu as face altceva decat m-as duce tot in mediul rural. M-as duce in mediul rural, mi-as construi o locuinta si o clinica si m-as dedica animalelor mari, as prefera sa fei in jurul unui centru universitar, sa fiu cadru didactic asociat. si daca ar fi sa schimb neaparat ceva, as incerca sa schimb mentalitatea ca si in mediul rural medicina veterinara poate fi practicata cu succes si ca se poate face intr-adevar profesie la un nivel destul de inalt. Deplasarile din ultima perioada m-au convins ca medicina veterinara este posibila oriunde in tara aceasta, este adevarat, cu implicare.

Care este primul lucru pe care ati dori sa il stie un medic veterinar proaspat iesit din facultate? Care ar fi cele 5 "reguli" fundamentale pe care ar trebui sa le stie atunci cand se gandeste sa deschida un cabinet?

Daca ar fi sa fiu cinstit, orice absolvent de medicina veterinara, dupa ce a iesit de pe bancile facultatii trebuie sa fie constient de un singur lucru: ca din acel moment este posibil ca viata unui animal sa depinda de pregatirea sa. Din acel moment, orice decizie pe care o ia, si aici ma refer la cei din sistemul public, poate influenta sau nu, starea sanatatii populatiei, poate afecta sau nu bunastarea animalelor si de ce nu, chiar protectia mediului. Ca principiu, eu as vedea urmataorele reguli: in primul rand trebuie sa cunoasca foarte bine legislatia privind organizarea profesiei de medic veterinar. A doua recomandare este sa inteleaga foarte bine, cum trebuie organizat un cabinet si care sunt pasii pe care trebuie sa ii faca. A treia, trebuie sa fie constient ca deschizand un cabinet, investesti, si nu recuperezi banii atat de repede. Este o investitie pe termen lung. Este necesar sa ai minumul necesar ca sa poti sa faci fata unui act medical. Indiferent cand pasesti in viata aceasta de medic veterinar privat, de libera practica, nu trebuie pornit cu gandul ca trebuie sa defaimezi sau cu gandul ca trebuie iei prin orice mijloc, pe orice cale, clientela colegului tau. Este lucrul cel mai urat care se intampla in profesie, fie ca il deturneaza pe diferite cai, fie ca il defaimeaza pe diferite cai, pe alte cai. Din punctul meu de veder, un caz care ti-a intrat in cabinetul tau trebuie sa fie un caz care a venit pentru prima data. Si sa te intereseze doar ceea ce a facut colegul tau anterior din punct de vedere profesional si nimic mai mult. Acest lucru ar duce la imbunatatirea relatiilor dintre medicii veterinari pentru ca o astfel de atitudine de cele mai multe ori creeaza neplaceri sau chiar lucruri neplacute din punct de vedere deontologic. Si nu in ultimul rand, sa nu uite ca pregatirea continua este element esential pentru orice medic veterinar.

Iulia Cretu

Director executiv Revista Veterinarul

Login pentru a posta comentarii