Sindromul de diaree hemoragică acută la câini

1. Etiologie

Etiologia SDHA nu este cunoscută, deși s-a demonstrat că în duodenul câinilor afectați este prezentă o cantitate abundentă de Clostridium perfringens. Alte ipoteze cu privire la etiologie includ toxine alimentare sau microbiene, precum și indiscreția alimentară severă. Nu este clar dacă proliferarea clostridială este o cauză sau o consecință a bolii. Toxinele clostridiale nu par a fi implicate în mod semnificativ în patogeneză, deși toxinele recent descoperite pot juca un rol. În plus, enterita acută are repercusiuni negative asupra microbiotei intestinale, în special în ceea ce privește diversitatea speciilor, și poate provoca o disbioză acută.

2. Prezentare clinică

Câinii cu SDHA se prezintă de obicei cu diaree sangvinolentă cu debut acut, eventual cu vărsături și anorexie. Câinii afectați sunt, de obicei, foarte deshidratați și în diferite stadii de șoc hipovolemic. Letargia și durerile abdominale sunt, de asemenea, frecvente.

3. Abordarea diagnostică

Câinii afectați au în mod obișnuit un PCV ridicat (adesea peste 65%) și o concentrație serică normală sau scăzută a solidelor totale (sau a proteinelor totale, albuminei sau globulinelor). Numărul de globule albe poate fi normal, ridicat sau scăzut, în funcție de severitatea bolii. Trombocitopenia ușoară este frecventă. Alte modificări biochimice serice pot include azotemia prerenală, creșterea enzimelor hepatice, hipoglicemia și anomalii electrolitice. Acidoza metabolică este adesea prezentă. Radiografiile abdominale arată de obicei un model de enterită cu anse intestinale mici pline de lichid și gaz.

4. Diagnostice diferențiale

Trebuie luate toate măsurile pentru a exclude bolile cu o prezentare clinică similară (diaree hemoragică și vărsături) care ar putea fi luate în considerare pe baza semnalmentelor câinelui, a mediului, a istoricului și a examenului fizic.

Printre acestea se numără infecția cu parvovirus, infecțiile bacteriene (Salmonella, Campylobacter, Clostridium perfringens, Clostridium difficile), infestările parazitare severe, indiscreția alimentară, volvulusul intestinal sau invaginația intestinală, pancreatita acută necrozantă, boala hepatică acută, hipoadrenocorticismul, sepsisul, trombocitopenia mediată imunitar și toxicoza cu rodenticide antagoniste de vitamina K. În consecință, trebuie luate toate măsurile pentru a exclude bolile care intră în discuție.

5. Management

Managementul constă în terapia agresivă cu fluide. Pentru tratarea șocului hipovolemic trebuie utilizate bolusuri intravenoase de soluții cristaloide izotonice (10-20 ml/kg) și coloizi sintetici, cum ar fi soluțiile de hetastarh (5-10 ml/kg în bolus cu 10 ml/kg de cristaloide izotonice, continuate cu perfuzie cu debit constant de 1 ml/kg/h). Perfuzia și starea cardiovasculară trebuie reevaluate la fiecare 15 minute, iar alte bolusuri trebuie administrate la nevoie până la restabilirea tensiunii arteriale normale. Deficitele de lichide trebuie înlocuite pe o perioadă de 6-12 ore cu soluții cristaloide, adăugând necesarul de întreținere și pierderile curente estimate datorate diareei continue. Deficitele de electroliți, cum ar fi hipokaliemia, trebuie, de asemenea, corectate. Alte modalități de tratament simptomatic includ medicamente antiemetice/antigreață, cum ar fi maropitant 1 mg/kg IV sau SC și, eventual, antiacide gastrice dacă mucoasa gastrică este compromisă din cauza hipoperfuziei (de exemplu, pantoprazol 1 mg/kg la 12 ore IV, omeprazol 1 mg/kg la 12 ore PO, ca a doua opțiune mai puțin eficientă famotidină 1 mg/kg IV la 12 ore). PCV se normalizează în general ca răspuns la o terapie agresivă cu fluide, iar concentrația proteinelor serice scade de obicei la niveluri care indică hipoproteinemie, cu concentrații scăzute atât de albumină serică, cât și de globulină.

Antibioticele cu spectru larg trebuie administrate intravenos numai în cazurile severe cu sepsis existent sau iminent. Acest lucru este deosebit de important atunci când este prezentă sloughingul mucoaselor. Cu toate acestea, în absența unei descuamări grosiere a mucoaselor, nu se recomandă utilizarea sistematică a antibioticelor. Un studiu recent a arătat că cazurile de gravitate ușoară până la moderată nu par să beneficieze de un tratament antimicrobian atunci când se compară parametrii finali, cum ar fi timpul până la rezolvarea diareei și durata spitalizării, între câinii cărora li s-a administrat amoxicilină și acid clavulanic și cei care au primit placebo.

Câinii cu GH/SDHA trebuie să fie ținuți la post timp de 12-24 de ore și să li se ofere frecvent cantități mici de alimente ușor digerabile (pui fiert și orez, diete comerciale adecvate prescrise).

Probioticele au potențialul de a fi utile în tratamentul pe termen lung al SDHA. Acestea sunt microorganisme vii care pot modula funcția imunitară intestinală, pot promova homeostazia celulelor epiteliale, pot exercita efecte neuromodulatoare, pot bloca efectele bacteriilor patogene și au beneficii nutriționale. Sunt de preferat probioticele concepute pentru a fi utilizate la câini și pisici, cum ar fi cele fabricate de companii farmaceutice de renume sau de companii producătoare de alimente pentru animale de companie, deoarece s-a dovedit că produsele eliberate fără prescripție medicală nu sunt la fel de fiabile. Unele produse conțin o singură tulpină bacteriană, în timp ce altele constau în mai multe tulpini. Acestea sunt recomandate în cazul câinilor cu SDHA. S-a demonstrat că acestea scurtează durata diareei acute la pisicile din adăposturi și în diminuează timpul până la primele fecale normale la câinii cu enterită acută. Probioticele trebuie administrate timp de 2-4 săptămâni la animalele cu enterită acută. Poate fi preferabil să se amâne inițierea tratamentului cu probiotice la câinii cu diaree cu sânge și cu bariera mucoasei intestinale compromisă până la rezolvarea diareei hemoragice.

6. Prognostic

Prognosticul SDHA este bun atunci când câinii sunt prezentați la începutul evoluției bolii. Majoritatea câinilor pot fi externați după 1-7 zile de terapie cu fluide (mediana de 3 zile într-un studiu recent). Complicațiile grave pot include DIC (coagulare intravasculară diseminată), septicemie și pneumonie prin aspirație la animalele care vomită. SDHA poate fi fatal dacă nevoile urgente ale pacientului sunt abordate prea târziu.

6.1. Bibliografie

Stefan Unterer, Kathrin Busch,Acute Hemorrhagic Diarrhea Syndrome in Dogs, Veterinary Clinics of North America: Small Animal Practice, Volume 51, Issue 1,2021, Pages 79-92, https://doi.org/10.1016/j.cvsm.2020.09.007(https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0195561620301078)

Nana Dupont, Lisbeth Rem Jessen, Frida Moberg, Nathali Zyskind, Camilla Lorentzen, Charlotte Reinhard Bjørnvad, A retrospective study of 237 dogs hospitalized with suspected acute hemorrhagic diarrhea syndrome: Disease severity, treatment, and outcome, Journal of Veterinary Internal Medicine, 10.1111/jvim.16084, 35, 2, (867-877), (2021)

Unterer, S., Lechner, E., Mueller, R.S., Wolf, G., Straubinger, R.K., Schulz, B.S. and Hartmann, K. (2015), Prospective study of bacteraemia in acute haemorrhagic diarrhoea syndrome in dogs. Veterinary Record, 176: 309-309. https://doi.org/10.1136/vr.102521