Comportamentul cailor - motivatii si mecanisme
- Editor: radu.magureanu
- Publicat în: Articole medicale in Stiinta si Practica
De curand am auzit niste povesti cu iz mitologic despre cai care alearga oameni pana ii fac sa sara peste garduri ca sa isi salveze viata, sau despre cai care trebuie struniti de jumatate de sat pentru a li se aplica tratamentul veterinar strict necesar.
Aceste povesti mi-au intarit convingerea ca modul cum interactionam cu aceste animale este gresit. Nu ma refer aici la "obiceiul pamantului", cu portia de o galeata de porumb pe zi de cal sau cel cu uitatul calului in grajd din toamna pana-n primavara, obiceiuri ale caror urmari sunt evidente si au fost semnalate si discutate in repetate randuri atat in reviste cat si de medicii veterinari in practica lor zilnica, ci ma refer la lucruri un pic mai delicate, cum este efortul depus de aceste animale pentru a se adapta la lumea oamenilor si modul cum sunt acestea intelese si apreciate de noi.
Am convingerea ca acest gen de comportament violent "la limita" este alimentat de noi si de modul cum interactionam cu caii nostrii, si este deci corectabil sau evitabil prin adaptarea comportamentului nostru in lucrul cu aceste animale. Atat pentru binele nostru cat si al lor.
Aducerea calului in mediul uman, ca si orice interactiune pe care o avem cu el, poate fi caracterizata ca dresaj. Dresajul este in esenta aplicarea psihologiei umane in relatia cu un animal.
Pentru a intelege mai bine natura problemelor care apar in aplicarea incorecta a dresajului (si nu ma refer aici la cai de inalta scoala ci la dresajul de zi cu zi ce presupune legatul in grajd, inhamatul, acceptarea curatarii calului si a boxei, acceptarea potcovitului si a tratamentelor veterinare), trebuie sa analizam mai intai psihologia cabalina, intrucat comportamentul, ca suma a reactiilor obisnuite ale unui animal este in ultima instanta rezultatul unui proces psihologic.
Studiile din ultima decada asupra hergheliilor de cai liberi au naruit trei mituri principale. (Abigail Hogg, Horse Behaviour)
- Mitul Armasarului Dominant - concluzia este ca rolul acestuia sau a acestora este mai mult unul de aparare decat de conducere, si nu au nici macar exclusivitate in reproducere, ca in cazul masculului alfa la canide
- Mitul Iepei Dominante - in cazul acesteia s-a observat ca influenta pe care o are asupra vietii celorlalti membri ai hergheliei este similara cu cea pe care o are vocea de la GPS-ul masinii asupra vietii dumneavoastra
- Mitul Individului Alfa - in societatea cailor nu exista un individ dominant in toate situatiilesi in toate momentele.
Aceste concluzii au fost trase observand doua lucruri: unu - exista situatii cand indivizii aparent alfa se supun unor indivizi de rang inferior si doi - la cabaline nu exista limbajul de "supunere", nu exista echivalentul gesturilor de supunere de la canide, intregul limbaj social al cailor fiind ori dominant ori "de legatura" (gesturi intotdeauna reciproce care au menirea sa mareasca coeziunea grupului prin intarirea apropierii intre membri). (F. Hempfling)
Se pare ca societatea cailor e una foarte prietenoasa si cooperativa, in care singura ierarhie observata este una bazata pe varsta , si chiar in prezenta acestei ierarhii fiecare cal este stapanul absolut al spatiului personal. Mai mult decat atat, se pare ca membrii unei herghelii sunt bucurosi sa urmeze orice individ care are un scop bine definit (F. Hempfling).
Exemplu- daca un cal tanar, deci de rang inferior, pleaca spre locul de adapare pentru ca i s-a facut sete, intreaga herghelie il va urma, desi nu este individ alfa. in libertate, un cal care afiseaza o mimica amenintatoare sau este violent nu are nimic de castigat, ba mai mult, va fi probabil marginalizat sau exclus din grupul ce reprezinta garantia securitatii sale. Odata aceste observatii facute, ne dam seama ca omul este cel care strica aceasta dinamica si atunci cade in sarcina noastra sa orientam modul cum se adapteaza caii noilor cerinte sociale necesare convietuirii cu noi.
Daca admitem ca dominatia in societatea cailor este prost inteleasa (toti caii evita conflictul si chiar in cazul armasarilor, 98% din conflicte prin adoptarea de posturi amenintatoare de la distanta sau prin mutarea grupului) si ca implicit agresiunea la cai nu implica neaparat dominatia, atunci vom ajunge la concluzia ca am judecat caii prin prisma unor concepte gresite si ca trebuie sa cautam sursa comportamentului violent in alta parte.
Acum, dupa ce am analizat un pic viata cailor in lipsa interactiunii cu omul, haideti sa vedem ce eforturi face acest animal pentru a trai in prezenta noastra.
Primul lucru la care calul renunta odata cu aducerea in mediul uman este suveranitatea asupra spatiului personal. Renuntarea la aceasta suveranitate are caracter permanent in sensul in care lipseste in grajd - mai ales daca animalul sta "la stanoaga" si nu in boxa, lipseste la munca, unde calul trage in atelaj alaturi de alti cai, etc.
Alt lucru la care renunta sunt relatiile sociale frecvente cu alti cai (motiv suficient de altfel pentru crearea unei instabilitati psihice).
NU in ultimul rand, calului i se cere (nu intotdeauna cu succes) sa renunte la instinctul lui de ierbivor si la instinctul care i-a asigurat supravietuirea de-a lungul mileniilor - instinctul de fuga. Daca ar da curs acestui instinct, ar insemna ca la fiecare stimul necunoscut ( punga de plastic, claxon, lumina electrica, sunetul unei drujbe in padure) calul ar fugi la o distanta sigura, dupa care s-ar opri sa evalueze situatia - punga, claxonul sau drujba sunt periculoase pentru el? Ori, nu o poate face, pentru ca este fie legat in boxa, fie inhamat la caruta, fie in alte situatii in slujba noastra.
Spre norocul nostru insa, exact natura sociala a calului il conditioneaza sa ne adopte ca si "colegi de herghelie" si sa decida sa imparta aceste pericole si lipsuri cu noi. Ajung chiar sa se ghideze dupa atitudinea noastra. Ba mai mult, au invatat sa se simta confortabil in lumea noastra.
Studiile au dovedit ca in ciuda bombardamentului cu stimuli negativi, conditiile pentru o relatie buna cu caii sunt foarte simple: incredere, cereri clare, tratament consecvent si, foarte important, limite bine definite. Din enumerarea de mai sus, singurul element care poate da nastere la intrebari este increderea, asa incat voi incerca sa detaliez. increderea ii face sa se simta confortabil in mediul lor si are cateva conditii, pe cat de clare pe atat de simple: sa stie ce se asteapta de la ei, sa stie la ce sa se astepte de la noi, si sa nu fie pusi in posturi dificile.
O sa spuneti: "daca e atat de simplu, de unde comportamentul violent?" Ei bine, aceleasi studii efectuate pe caii liberi ce ne-au facut sa intelegem natura societatii lor, ne dau si raspunsul: STRESUL PE DURATA EXTINSA. Aceste studii au aratat ca, supusi la stresul micsorarii resurselor dupa o perioada de lipsuri, caii au manifestat violenta, atat intre ei cat si intre specii. Mai concret, iarna, cand sursa de apa ingheta, caii manifestau violenta atat intre ei, pentru a stabili ordinea de adapare la "copci", cat si impotriva altor specii - turme de ciute care veneau si ele la adapat. in concluzie, agresiunea la cabaline este datorata stresului sau frustrarilor de lunga durata, si o data cu disparitia stimulilor de stres, dispare si agresiunea.
Dar cum transpunem asta in relatia noastra cu caii (sunt convins ca nimeni nu isi inseteaza sau infometeaza caii)? Ei bine, la calul din societatea umana, stresul si frustrarile pot avea nuante mult mai subtile, si de aici dificultatea observarii lor inainte ca situatia sa degenereze. Cel mai comun stres este cel generat de lipsa posibilitatii de exprimare. Caii trebuie lasati sa-si exprime sentimentele iar noi trebuie sa invatam sa recunoastem semne de stres, discomfort sau efort de adaptare. De cate ori nu ati auzit un nechezat al unui cal catre un semen de-al lui, taxat cu o lovitura de bici? Poate parea surprinzator, dar energia acumulata prin retinerea acelui nechezat se va acumula in timp si va duce la urmari grave, pe cand admiterea exprimarii lui nu va avea nici un fel de urmari. Calul va necheza, dar va trage caruta mai departe, avand insa satisfactia unui contact social.
De asemenea, agresiunea poate fi generata de faptul ca animalul nu intelege ce i se cere (in mod repetat), nu ii place cum sau ce i se cere.
Nu in ultimul rand, si poate cele mai des intalnite exemple de comportament violent se datoreaza inconsecventei in tratamentul aplicat dar si violentei oamenilor catre cai. Am explicat mai devreme preferinta cailor pentru evitarea conflictelor. Caii pedepsiti in ham, calare sau in boxa nu se pot apara - de aici frustrarea si drumul spre violenta e deschis. Cel mai simplu si mai des intalnit exemplu de inconsecventa este urmatorul: avem un manz foarte dragut, care mananca din mana, isi pune capul pe umarul nostru, ne urmeaza peste tot si ne cauta in buzunare dupa ceva bun - avem deci impresia (ca si calul de altfel) ca relatia noastra nu are limite! Doi ani mai tarziu. avem un cal de 500 de kilograme care ne musca cand nu venim la el cu ceva bun, sare pe noi si ne calca in loc sa ne urmeze peste tot iar in loc sa -si puna capul pe umarul nostru, ne loveste cu capul cand stam langa el. Toate astea, amplificate de hranirea necorespunzatoare si de energia acumulata din faptul ca e vesnic legat in boxa (pentru ca nu-l mai scoatem in livada deoarece sare si ne calca pe drumul pana acolo) si de frustrarea ca in loc sa-l giugiulim si sa ne extaziem la actiunile lui cum faceam mai demult, noi il batem in incercarea de a-l stapani.
Iarasi spun, nu este totul pierdut. in 99,9% din cazuri comportamentul poate fi corectat. Pentru a-i corecta insa comportamentul, trebuie mai intai sa intelegem si sa identificam cat mai exact sursa acestuia. Pentru a identifica sursa de stress, ne vom pune urmatoarele intrebari: problema isi are radacina in comportamentul social sau in instinctul de fuga? in ce situatii apare comportamentul nedorit? (Calare, caruta, boxa, lesa, un loc anume, vantul, o persoana anume, alti cai) Care este trigerul? (evident sau subtil - tractorul care se apropie sau calaretul care isi tine respiratia anticipand spaima calului la apropierea tractorului) Care este istoria problemei? (calul face asta dintotdeauna, a fost invatat, a fost speriat) Care este motivatia calului? (frica, durere, este jucaus, prea energic, plictisit, obosit) Care este reactia omului si nu cumva amplifica ea reactia calului? (panica, tipat, relaxare, imbarbatarea calului, lovit, plans) Care este reactia calului la reactia omului? (mai speriat, mai calm, urmeaza omul, incearca sa scape).
Odata identificata problema, urmeaza etapa corectarii comportamentului. Aceasta trebuie facuta intr-un mediu de calm si aici voi face o paranteza. CALMUL trebuie sa fie un job permanent al calului. Indiferent ca mergem sa il luam de la pasune, ca il curatam in boxa, ca il inhamam sau il harnasam, calul trebuie sa ne accepte cu calm.
Cum obtinem asta? Foarte simplu. Exista multe metode dar cea mai simpla si mai accesibila oricui este urmatoarea: cand le dam mancarea, nu au voie sa se agite. Vom astepta in fata boxei pana cand a terminat de nechezat si de batut din picioare. Abia cand va astepta calm ii vom oferi hrana. Calmul este primul si cel mai important pas in relatia cu calul si aici inchei paranteza.
Cand corectam o problema de comportament, e bine sa tinem minte ca asa cum de cele mai multe ori un comportament inadecvat isi are originea intr-o problema, aparent mica, trecuta cu vederea la momentul respectiv, tot asa este nevoie de foarte putin pentru a rasturna balanta si a avea din nou un cal calm si echilibrat. Odata gasita sursa problemelor, pot fi urmate doua drumuri - fie inlaturarea stimulului respectiv (acolo unde este posibil), fie schimbarea modului de perceptie a calului vis-á-vis de stimulul respectiv, de la periculos sau neplacut spre benefic sau placut. Bineinteles ca fiecare situatie si caz in parte sunt unice si trebuie tratate diferit, de aceea, in numerele viitoare voi trata doua cazuri des intalnite - armasarul expansiv si violent si calul fricos care isi pune stapanul in pericol datorita fricii.
Pana atunci, retineti ca modul in care ne trateaza calul este o oglinda perfecta a modului cum il tratam noi pe el, si este mult mai usor sa ghidam din start comportamentul cailor spre ceea ce ne dorim decat sa corectam comportamentul violent dupa ce s-a incetatenit. Bineinteles, decat sa recunostem ca noi suntem cei care gresim, este mai usor sa zicem ca nu este vina noastra sau ca animalul este violent prin natura firii lui. De cele mai multe ori insa, caii isi schimba comportamentul odata cu stapanul, ceea ce ar trebui sa ridice suficiente semne de intrebare pentru a ne starni interesul in aprofundarea acestei probleme!
