Concepte moderne in medicina veterinara - Analiza de risc V. Managementul riscului - notiuni introductive

Pentru a intelege, totusi, unde suntem, imi permit sa prezint schematic principalele etape ale analizei de risc.

In esenta, principalele etape ale gestiunii si managementului riscului sunt urmatoarele:

1. Gestiunea factorilor de risc, cu referire la tinerea evidentei acestora si a evaluarii si estimarii lor.

2. Managementul riscului ce implica:

a. Administrarea factorilor de risc;
b. Supravegherea factorilor de risc;
c. Formularea optiunilor generale in relatie cu riscul in analiza;
d. Prezentarea optiunilor generale in relatie cu riscul in analiza;
e. Selectarea masurilor preventive adecvate riscului identificat, evaluat si estimat;
f. Delectarea optiunilor corective adecvate riscului identificat, evaluat si estimat;
g. Evaluarea capabilitatii institutiei, organizatiei, societatii;
h. Estimarea masurilor de reducere selectate;
i. Adaptarea masurilor de reducere selectate la capabilitate;
j. Implementarea masurilor de reducere selectate si adaptate;
k. Estimarea eficientei masurilor implementate;
l. Reestimarea masurilor selectate si aplicate si redefinirea capabilitatii la obiectiv.

Oricum, in managementul riscurilor, nu modelele si tehnicile sunt cele mai importante, ci atitudinea fata de risc, iar aceasta este, in primul rand, un aspect al culturii organizationale ce se formeaza in timp si nu un rezultat al unor norme imperative.

In acest episod ne-am propus doar sa raspundem: de ce este necesar un management al riscurilor? Un raspuns general la aceasta intrebare este indus de observatia conform careia, atat in organizatie, cat si in mediul in care aceasta actioneaza, exista incertitudini de natura amenintarilor in realizarea obiectivelor, sau de natura oportunitatilor.

Orice manager trebuie sa-si puna problema de a gestiona amenintarile, deoarece, in caz contrar, neatingandu-si obiectivele, s-ar descalifica, ori de a fructifica oportunitatile in beneficiul organizatiei, dovedindu-si eficienta. Daca incertitudinea este o realitate cotidiana, atunci si reactia la incertitudine trebuie sa devina o preocupare permanenta.

Motivatia generala de mai sus ar putea justifica singura necesitatea implementarii managementului riscurilor, insa exista si unele motivatii specifice.

A) Managementul riscurilor impune modificarea stilului de management al organizatiei
Managerii unei organizatii nu trebuie sa se limiteze la a trata, de fiecare data, consecintele unor evenimente care s-au produs. Tratarea consecintelor nu amelioreaza cauzele si, prin urmare, riscurile materializate deja se vor produce si in viitor, de regula, cu o frecventa mai mare si cu un impact crescut asupra obiectivelor.
Managerii trebuie sa adopte un stil de management reactiv, ceea ce inseamna ca este necesar sa conceapa si sa implementeze masuri susceptibile de a atenua manifestarea riscurilor. Reactia orientata spre viitor permite organizatiei sa stapaneasca, in limite acceptabile, riscurile trecute, ceea ce este acelasi lucru cu cresterea sanselor de a-si atinge obiectivele.

Limitarea la managementul reactiv este, totusi, insuficienta pentru un management performant. Nicio organizatie nu poate fi condusa numai dupa principiul „vazand si facand“. La fel de importanta este si identificarea posibilelor amenintari, inainte ca acestea sa se materializeze si sa produca consecinte nefavorabile asupra obiectivelor stabilite.
Aceasta inseamna a adopta un stil de management proactiv. Managementul proactiv are la baza principiul „este mai bine sa previi decat sa constati un fapt implinit“. In organizatiile ce beneficiaza de un management performant, „evaluarea orizontului“ nu se limiteaza la viitorul imediat, ci ia in considerare si perspective mai indepartate. In aceste situatii, managementul proactiv devine un management prospectiv, in care incearca sa identifice acele riscuri care pot apare ca urmare a modificarilor de strategie sau de mediu.

Organizatia trebuie pregatita pentru a accepta schimbarea. In terminologia adoptata in unele tari, riscurile care nu s-au manifestat inca, dar care pot sa se materializeze in viitor, sunt cunoscute sub denumirea de riscuri potentiale, spre deosebire de cele care s-au manifestat, fie in organizatia respectiva, fie in alta parte, dar pe care le cunoastem cel putin prin consecintele acestora, denumite riscuri reale. Identificarea de riscuri potentiale nu este tocmai facila, dar nu de neabordat.

Pentru inceput, oricarei organizatii ii sta la indemana experienta altor organizatii ce s-au confruntat cu astfel de riscuri. De asemenea, exista studii de specialitate elaborate de organizatii specializate in „estimarea orizontului“. In concluzie, managementul riscurilor exclude expectativa si promoveaza actiunea si previziunea, dar luand in considerare si elemente ale principiului precautiei.

B) Managementul riscurilor faciliteaza realizarea eficienta si eficace a obiectivelor organizatiei
In mod evident, cunoasterea amenintarilor permite o ierarhizare a acestora in functie de eventualitatea materializarii lor, de amploarea impactului asupra obiectivelor si de costurile pe care le presupun masurile menite a reduce sansele de aparitie a unui risc sau de a limita efectele nedorite. Stabilirea unor ierarhii constituie suportul introducerii unei ordini de prioritati in alocarea resurselor, in majoritatea cazurilor limitate, in urma unei analize „cost/beneficiu“ sau, mai general, „efort/efect“.
Este esential ca organizatia sa-si concentreze eforturile spre ceea ce este cu adevarat important, si nu sa-si disperseze resursele in zone nerelevante pentru scopurile sale. Totodata, revizuirea periodica a riscurilor, asa cum este prevazut in standarde, conduce la realocari ale resurselor, in concordanta cu modificarea ierarhiilor si implicit, a prioritatilor. Cu alte cuvinte, managementul riscurilor presupune concentrarea resurselor in zonele de interes actuale.

C) Managementul riscurilor asigura conditiile de baza pentru un control intern sanatos

Daca controlul intern este ansamblul masurilor stabilite de conducere pentru a se obtine asigurari rezonabile ca obiectivele vor fi atinse, rezulta ca managementul riscurilor este unul din mijloacele importante prin care se realizeaza acest lucru, deoarece managementul riscurilor urmareste tocmai gestiunea amenintarilor ce ar putea avea impact negativ asupra obiectivelor.
Cu alte cuvinte, daca se urmareste consolidarea controlului intern, este indispensabila implementarea managementului riscurilor. Planul de actiune (activitatile ce trebuie desfasurate pentru realizarea obiectivelor) trebuie secondat de planul ce cuprinde masurile ce atenueaza manifestarea riscurilor si de planul de tratare a situatiilor dificile (riscuri materializate).

(Material realizat si prin utilizarea Indrumatorului Ministerului Finantelor Publice privind managementul riscului si Controlul intern/managerial)