updated 11:27 AM UTC, Sep 26, 2023 Europe/Bucharest

Diagnosticul si terapia infecunditatii ovariene la vaca

Infecunditatea ovariana este o problema extrem de importanta pentru exploatatiile de vaci, datorita pierderilor economice generate prin cresterea calving-intervalului, reducerea productiei de lapte si a numarului de fatari/ferma, cheltuieli cu tratamentul acestora, etc.

Diagnosticul si terapia acestor afectiuni trebuie executate cat mai rapid, in asa fel, incat calving-intervalul sa se mentina la valori cat mai apropiate de cele normale.

Diagnosticul afectiunilor care se incadreaza in acest capitol, al infecunditatii ovariene, se realizeaza, la vaca, prin:

Anamneza - realizata in principal prin consultarea evidentelor de reproductie;

Examen clinic - cel mai frecvent examen transrectal;

Examen ecografic - endorectal, folosind sonde cu frecvente cuprinse intre 5-7,5 MHz;

Determinari hormonale;

Examen hematologic si biochimic sanguin - pentru determinarea profilului hematologic si biochimic sanguin, deoarece exista multe interferente in absorbtia diferitilor nutrienti, aceasta putand genera stari de infecunditate;

Analiza ratiilor, productiilor de lapte si a conditiilor de intretinere - intrucat afectiunile ovariene apar frecvent datorita perturbarilor de alimentatie si intretinere corelate cu productiile mari de lapte.

Aprecierea conditiei corporale si a frecventei si gravitatii afectiunilor podale, la vaca.

Toate aceste trebuie sa fie corelate cu varsta medie a efectivului, rasa vacilor si anotimp. Afectiunile care pot genera stari de infecunditate ovariana se incadreaza in doua mari sindroame:

  • Anestru Ovarite Tulburari trofice ovariene Hipoplazia ovariana (hipotrofia ovariana grd.I si II) Atrofia ovariana (hipotrofia ovariana grd.III) Corpul luteal persistent Boala chistica ovariana Chisturi foliculinice Chisturi luteinice
  • Monte (I.A.) repetate Calduri anovulatorii Calduri linistite Calduri prelungite Hemoragia estrala si postestrala Nimfomania

Dintre aceste afectiuni cele mai multe sunt reversibile, functia ovariana reluandu-se in urma terapiei specifice, dar exista si unele afectiuni ireversibile (atrofia ovariana).

Tratamentul acestora se executa cu diferite substante hormonale care pot stimula sau substitui hormonii responsabili de aparitia lor. in terapie se folosesc urmatoarele grupe de substante hormonale: Gonadorelinele (Gn-RH); gonadotropinele extrahipofizare (serica si corionica), hormonii steroizi (progesteronul) si prostaglandinele F2alfa.

Aceste substante medicamentoase se aplica conform unor protocoale specifice fiecarei afectiuni si numai dupa un diagnostic cert si corect, la vacile care nu prezinta alte afectiuni genitale care pot impiedica instalarea gestatiei (infectii uterine, vaginale, etc).

Pe langa substantele hormonale un rol deosebit il au tratamentele neuroreflexe (exemplu: masajul utero-ovarian executat cu multa blandete). Pentru obtinerea unor rezultate bune, inainte de administrarea oricarei terapii a acestor afectiuni, trebuie imbunatatite: alimentatia, conditiile de intretinere (in scopul refacerii conditiei corporale a vacilor) precum si starea ongloanelor.

 

 

Ultima modificareVineri, 10 August 2018 19:49
Vă rugăm să comentați articolul utilizând formularul de mai jos. Va mulțumim.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect. Comentariile se moderează. Nu dăm explicații referitor la ștergerea comentariilor. Vă mulțumim.