Distensia abdominala la manz - Diagnosticul diferential si evaluare - partea a II-a

1. Atresia intestinala

Atresia intestinala apare rar la cal. Au existat cazuri la care a fost raportata ca avand loc la nivelul colonului (atresia coli) si la nivelul rectului sau anusului (atresia recti sau ani). Atresia coli este de doua ori mai frecventa decat celelalte tipuri de atresie. Cea mai populara teorie privind patogeneza atresiei intestinale este aceea a unui accident vascular. Accidentul vascular poate opri cresterea si duce la atrofia unui segment intestinal care devine astfel segment atretic. Teoria Louw a fost testata si a aratat faptul ca fiecare tip de atresie poate fi duplicata prin legarea selectiva a vaselor mezenterice. Manjii cu atresie intestinala se nasc ”normali”. Cu toate acestea, manjii prezinta, in primele 24 – 48 de ore de viata primele semne de colica, de esec in a elimina meconiul si de distensie abdominala. Clisma va produce doar apa limpede si mucus – fara vreo coloratie a fecalelor. Manjii cu distensie abdominala si/sau cu fara un istoric de eliminare a meconiului ar trebui sa fie suspectati de atresie intestinala. Evaluarea acestor manji ar trebui sa includa examinare fizica si o testare a imunoglobinei. Rezultatele unor teste complete de sange nu sunt concludente pentru aceasta afectiune. Efectuarea de radiografii ale abdomenului poate ajuta la descoperirea locului obstructiei.

2. Uroperitoneum

Uroperitoneum este o cauza comuna a distensiei abdominale la manji si este rezultatul scurgerii de urina din tractul urinar in abdomen. Locurile de scurgere pot fi: uretra, ureterul si cel mai frecvent, vezica. Armasarii si iepele pot fi si ei afectati, cu toate acestea afectiunea este mai frecventa la armasari. Patogeneza uroperitoneului include presiune abdominala crescuta, trauma externa sau cistitita necrotica. Fisurile sau defectele vezicii urinare apar mai frecvent pe partea dorsala a vezicii urinare. La manjii cu uroperitoneu, pot aparea semne clinice la 2- 3 zile dupa formarea defectului la nivelul tractului urinar. Semnele clinice includ: distensie abdominala progresiva, tahicardie, tahipnee, depresie si interes scazut pentru alaptare. Desi multi manji au oligurie sau strangurie, manjii cu defecte la nivelul tractului urinar urineaza normal. Evaluarea manjilor suspicionati de uroperitoneu implica o evaluare fizica completa. Ombilicul extern, preputul si vulva manjilor trebuie evaluate atent. Scurgerea de urina in tesuturile subcutanate sau retroperitoneal de la fisurile ureterei sau uretrei poate duce la umflarea sau edemul subcutanat. Hemoleucograma completa poate dezvalui hipovolemia in cazul in care nu sunt prezente – ca si afectiuni concurente – infectia sau sepsisul. Tulburarile electrolitice rezultate in urma uroperitoneului includ hiponatremia, hipocloremia, hiperkalemia si azotemia. O examinare ecografica a abdomenului ar trebui sa dezvaluie cantitati excesive de lichid peritoneal.

Imaginea unei vezici urinare umflate cu lichid nu ar trebui sa duca la un diagnostic de uroperitoneu, de vreme ce,acumularea de urina poate, desigur, sa provina de la un alt loc. Diagnosticul poate fi confirmat prin colectarea lichidului abdominal. Abdominocenteza ar trebui sa releve un lichid voluminos, limpede, de culoare galben inchis. Lichidul trebuie evaluat cu ajutorul citologiei si comparand valorilor creatininei serice cu cea din fluidul abdominal. Diagnosticul trebuie sa fie confirmat atunci cand concentratia de creatinina din fluidul abdominal este de doua ori mai mare decat concentratia plasmatica. Tratamentul manjilor cu uroperitoneu necesita aproape mereu repararea pe cale chirurgicala a defectului. Totusi, stabilizarea anomaliilor electrolitice si acido-bazice trebuie efectuata inainte de interventia chirurgicala pentru a preveni complicatiile anesteziei sau chiar moartea. Stabilizarea medicala ar trebui sa includa drenajul lichidului abdominal excesiv, fie printr-o canula, fie printr-un tub de piept cu trocar (pentru un drenaj continuu de-a lungul mai multor ore). Eliminarea urinei va reduce nu numai presiunea pe diafragma, permitand astfel manzului sa respire mai usor, dar va scadea si concentratiile cretininei serice si, mai important, a postasiului. Trebuie sa se administreze fluide pe cale IV pentru a corecta hipovolemia si tulburarile electrolitice. Tot intravenos poate fi administrata si o solutie salina, impreuna cu dextroza – pentru a combate hipoglicemia si a promova trecerea libera a postasiului la nivel intracelular. Hiperkalemia severa poate fi tratata de asemenea cu calciu intravenos (4mg/kg/ lent – peste 10 minute) sau insulina subcutanat (0,1 IU/kg) insulina normala. Mai mult, la manjii cu hiperkalemie severa sau ne-responsiva, incercarile de a drena lichidul abdominal complet ar trebui efectuate impreuna cu cateterizarea vezicii urinare pentru a preveni acu-mularea posterioara de lichid in abdomen. Exista cazuri raportate la care, anestezierea manjilor cu uroperitoneu nu este realizata pana ce nivelul potasiului nu este sub 5.5 mEq/dl. Exista concluzii ale unor studii ca la acest nivel, riscul aritmiilor cardiace este mult mai mic sub anestezie generala.

3. FECALITA

Fecalita apare mai frecvent la ponei si la caii din rasele pitice decat la cele mari. Aceste concretiuni de materii fecale si de alte materiale ingerate(precum aschiile) pot aparea la nou-nascuti, dar pot cauza obstructii si la manjii mai in varsta. Fecalita cauzeaza distensie abdominala si o colica usoara pana la una moderata, similara cu cea observata la impactarea cu meconiu, pe masura ce gazele si ingesta se acumuleaza in proximitatea obstructiei. Obstructia apare de regula la nivelul colonului mic. Desi obstructia este de regula distala in cadrul tractului intestinal, clismele nu sunt de obicei eficiente si este necesara indepartarea obiectului pe cale chirurgicala.

4. PERITONITA

Peritonita poate aparea la manji, indiferent de varsta acestora, si de multe ori rezulta in distensie abdominala si colica, urmate de o depresie adanca. Peritonita la manji poate avea diverse etiologii, inlusiv bacteriana, chimica sau traumatica. Nou-nascutii pot dezvolta peritonita bacteriana de la:

• infectii bacteriene sistemice (sepsis)
  enterite bacteriene severe
• scurgeri de bacterii de la un ulcer gastroduodenal perforat
• scurgeri de bacterii de la un abcesal restului ombilical
• un abces mezenteric
• vatamarea tractului gastrointestinal de la migrarea parazitului
• Peritonita chimica poate aparea din uroperitoneu sau hemoperitoneu.
  Traumatismele la nivelul abdomenului la manji pot duce la hemoperitoneu din mai multe surse: splina, ficat sau resturi omblicale. Traducere avand sursa bibliografica: Manual of equine gastroenterologyT Mair, T Divers N Ducharme – editia 2002

Prima parte a articolului, o puteti citi aici: http://www.veterinarul.ro/item/4085-distensia-abdominala-la-manz.html