Distensia abdominala la manz

La manji, distensiile intestinale, atat cele mici, cat si cele mari, precum si acumularile excesive abdominale de lichid, vor duce la distensia abdominala. Aceasta afectiune este cel mai adesea cauzata de tulburari gastro-intestinale, de regula un anume tip de obstructie intestinala (functionala, mecanica, congenitala sau dobandita). Si alte tulburari, cum ar fi ruptura sau incontinenta urinara pot duce la uroperitoneu si in subsidiar, la distensie abdominala. Vom aborda pe rand diagnosticul diferential in distensia abdominala la manz si evaluarea manjilor cu aceasta afectiune.

Istoric
Evaluarea manzului cu distensie abdominala incepe cu un istoric detaliat, care include si evenimentele peripartum. Nou nascutii ar trebui evaluati din punct de vedere al statusului imonoglobinei si tratati daca se suspicioneaza insuficienta totala sau partiala a transferului pasiv.

Examinarea fiziologica

Un prim pas in examinarea fizica il constituie luarea temperaturii rectale, febra poate indica cauze infectioase ale distensiei. Manjii cu distensie adbominala au adesea o frecventa cardiaca crescuta. Cand sunt prezente mari cantitati de efuziuni peritoneale, manzul dezvolta cel mai adesea soc hipovolemic. Cand de vina este infectia cu bacterii gram-negative, o sursa potentiala a tahicardiei poate fi endotoxemia. In consecinta, este necesara o evaluare aprofundata pentru a trata corespunzator manzul. Manjii cu distensie abdominala pot avea, de asemenea si o rata respiratorie crescuta, de vreme ce lichidele excesive pot apasa pe diafragma cauzand difunctionalitati la respiratie, mai ales atunci cand manzul este culcat. Mai mult, trebuie ascultat pulmonul pentru a determina prezenta lichidului pleural (extinderea lui poate fi din zona abdominala), ceea ce poate duce la dificultati in respiratie. Examinarea abdomenului umflat ar trebui sa includa, in mod ideal, o palpare externa, radiografie si/sau ecografie pentru a determina cauza distensiei.

Radiografia si ecografia
Pentru a determina pozitia exacta a obstructiei abdominale sau locul de relocare a urinei, trebuie efectuate studii de contrast. Pentru localizarea obstructiilor gastro-instestinale in rect si colon, pot fi efectuate clisme cu bariu. Mare parte din practicieni prefera sa infuzeze bariu prin intermediul unui cateter Foley, prin intermediul fluxului de gravitatie. Cateterul Foley, dupa ce este umflat, pastreaza bariul in rect si colon. Pentru identificarea locului scurgerii, in cazul uroperitoneului, pot fi efectuate cistografie de contrast sau cistografie excretorie. Injectarea de colorant retrograd in vezica urinara, urmata de o simpla abdominocenteza, va permite clinicianului sa determine daca este vorba sau nu de uroperitoneum. Inainte de injectarea colorantului, ar trebui efectuate colectarea lichidului abdominal pentru citologie, masurarea creatininei si o cultura si determinarea sensibilitatii.

Abdominocenteza
Abdominocenteza este cel mai bine de realizat, in cazul distensiei abdominale, dupa efectuarea radiografiei/ecografiei. Riscul perforarii colonului este scazut daca exista o cantitate mare de lichid peritoneal in abdomen. Cu toate acestea, daca pe ecografie sau radiografie apar bucle mari de gaz sau lichid in intestin, nu trebuie efectuata abdominocenteza, pentru a evita riscul de dilacerare a peretului intestinal. Pentru a scadea riscul de perforare accidentala atunci cand este efectuata abdominocenteza, manzul trebuie sa fie bine contentionat si sedat corespunzator. Mai mult, este preferata abdominocenteza cu utilizarea unei canule cu tetina, in locul acului de calibru 1-8, pentru a preveni ruptura intestinului.
Evaluarea citologica a lichidului abdominal va ajuta la restrangerea listei de diagnostice diferentiale pentru manjii cu distensie abdominala. Un numar mare de celule nucleate cu prezenta bacteriilor poate reprezenta o peritonita bacteriana din cauza unei septicemii, a rupturii unui abces sau o ruptura de organe. Datele clinicopatologice ale numarului normal de celule nucleate din lichidul abdominal de la manzi sunt mai mici decat la caii adulti.

Intubarea nasogastrica
Deoarece distensiile intestinale mici pot duce la distensii abdominale la manji, toti manjii cu distensie abdominala ar trebui sa fie evaluati pentru refluxul gastric cu ajutorul unui tub nasogastric mic sau a unui cateter pentru armasari. Lipsa refluxului nu inseamna ca nu exista nici o acumulare de lichid in stomac. Obtinerea unui reflux indica insa o anumita forma de obstructie intestinala (functionala sau mecanica). Evaluarea pH-ului probei poate ajuta sa se determine daca este reflux de la stomac sau de la intestinul subtire. Fluidul intestinal din intestinul subtire va avea un pH mai mare (6-8) decat refluxul din stomac, care este mai acid.

Chirurgia exploratorie
Exista mai multe diagnostice diferentiale pentru manjii cu distensie abdominala, si adesea, motivul exact nu poate fi elucidat pana nu se efectueaza o celiotomie exploratorie. O diagnosticare atenta si aprofundata va ajuta clinicianul sa descopere adevarata natura a problemei si sa decida asupra tratamentului.

Nou-nascutii
Manjii nou nascuti sunt cei din primele doua saptamani de viata. In aceasta perioada, trebuie avute in vedere tulburarile congenitale, precum si tulburarile dobandite ale tractului gastrointestinal si al celui urinar, ca si diagnostice diferentiale pentru manjii cu distensie abdominala. Acestea include:

•  retentia de meconiu
• atresia intestinala: atresia coli. atresia recti. atresia ani
• aganglionoza ileocolonica
• uroperitoneum
• fecalita
• peritonita
• enterita/colica

Retentia de meconiu
Retentia meconiului este una din cele mai comune cauze ale durerilor abdominale si a distensiei abdominale, la manjii nou nascuti. Meconiul este cuprins din fluidul amniotic inghitit si din secretiile intestinale care se acumuleaza in tractul gastrointestinal la manji, in timpul gestatiei. Meconiul este de regula inchis la culoare si granulat ca si forma. Aceste granule de meconiu pot fi destul de ferme si uscate si adesea duc la dificultati in trecerea prin plevisul si rectul ingust al nou-nascutului. Manjii masculi sunt mai frecvent afectati decat femelele, din cauza dimensiunii mai mici a plevisului lor. Meconiul poate fi retinut si la nivelul rectului sau a colonului. Manjii ar trebui sa elimine meconiul la cateva ore de la fatare. Manjii pot incepe sa elimine mici parti de meconiu si apoi sa arate semne de disconfort. Semnele tipice ale retentiei de meconiu includ: tensiuni la defecare, colici, distensie abdominala graduala pe masura ce fluidele si ingesta se acumuleaza in tractul gastrointestinal proxim obstructiei.
Evaluarea acestor manji include o examinare fizica completa, care sa includa caracterul tensiunii/greutatii la defecare, daca aceasta este prezenta. Manjii care se chinuie sa defece au spatele arcuit si cozile in aer. Palparea digitala a rectului va arata retentia meconiului. Radiografiile complete pot dezvalui retentia meconiului la nivelul rectului si/sau un colon distensionat cu gaz/lichid aproape de obstructie. Pentru determinarea locatiei si a naturii obstructiei, poate fi de asemenea efectuata o radiografie de contrast.
In numarul urmator vom aborda diagnosticul diferential in atresia intestinal., fecalita, peritonita, precum si terapia medicala la manjii cu dureri abdominale

Textul reprezinta o traducere.Sursa bibliografica: Manual of equine gastroenterology- T Mair, T Divers N Ducharme – editia 2002