Etiopatogeneza comportamentului deviat la caine

Evidentierea comportamentului presupune, in toate cazurile, o motivatie, o trebuinta, o atitudine a subiectului care sa determine aparitia activitatii psihice ce mediaza actiunile comportamentale. Motivatia antreneaza elemente cognitive, perceptive sau temperamentale, justificand manifestarile comportamentale ale individului, ca raspuns la situatiile problema - provocarile aparute in mediul intern sau extern.
In acest context, deviatia comportamentala reprezinta expresia dinamica a interferentei complexului de factori negativi, fie ei biologici, psihologici sau/si sociali, ce actioneaza asupra psihicului canin, la un moment dat. Chiar daca parerile privitoare la „psihicul“ animalelor sunt impartite printre etologi, putem aborda anumite deviatii comportamentale intalnite la caini in sensul admiterii „psihismului“ la aceasta specie.
Fara indoiala, evaluarea problemelor comportamentale ale cainilor ca boli psihice este discutabila, dar, luand in calcul aspecte ca sindromul de hipersensibilitate-hiperactivitate sau sindromul de privare senzoriala intalnite in cadrul anxietatii de separare, cat si formele de nevroze si psihoze acceptate si la caine, le putem incadra corect in aceasta categorie.

Cele mai multe dintre bolile creierului, atat la om cat si la caine, sunt insotite de cinci semne majore: lipsa de orientare, pierderi ale memoriei, pierderi ale functiilor intelectuale (intelegere, cunoastere, invatare etc.), pierderi de judecata, lipsa sensibilitatii afective s.a.

Boala psihica reprezinta un mod de adaptare aparte, inadecvata situatiei, diferita calitativ de adaptarea individului sanatos. Etiologia plurifactoriala a imbolnavirii psihicului explica cel putin partial si complexitatea simptomatologica a cazuisticii inregistrate la caini, in ultimele decenii. Aparitia uneia sau a alteia dintre manifestari la cainele adult tine, in principal, de existenta unei personalitati premorbide, „teren“ care favorizeaza, pe langa alti factori, pe care-i vom discuta mai jos, instalarea devierii comportamentale. Natura tulburarilor comportamentale intalnite la caini este variata, dupa factorii etiopatogenetici, putandu-se identifica deviatii datorate atat dezechilibrelor homeostaziei neuropsihice, tulburarilor dobandite ale comportamentului specific sau insusirii defectuoase a „educatiei“ (lectiile de obedienta fata de proprietar) la varsta mica, cat si tulburarilor asociate unor suferinte organice. In aceasta idee, vom si trata problematica, in cele ce urmeaza.

Etiopatogeneza tulburarilor de comportament asociate dezechilibrelor de integrare neuropsihica
Activitatea nervoasa superioara (ANS) este numitorul comun al tuturor organismelor superioare manifestandu-se, la aceeasi specie, in mod identic, urmand tipare ancestrale cu determinare genetica. Ea este bazata pe acte de asociere, dublate de ansamblul reflexelor neconditionate sau a celor castigate, permitand dobandirea de noi conexiuni sinaptice interneuronale in cursul vietii si ducand astfel la capatarea experientei cognitive individuale.

Imbolnavirea creierului poate cauza modificari comportamentale care pot varia de la simpla emotivitate pana la starea de coma, in functie de natura leziunilor. Aria encefalica responsabila de manifestarile comportamentale ale individului este cea a sistemului limbic, arie ce include atat lobii frontali si temporali ai telencefalului, cat si o parte a diencefalului. Sistemul limbic controleaza obiceiurile psihice si activitatile motorii, coordonand activitatea sexuala, memoria si emotiile; de aceea, leziunile sistemului limbic se pot manifesta prin schimbari de personalitate sau de obiceiuri, permanente, ori ca accese (de frica, de panica, de furie etc.).

Lobul frontal al telencefalului detine un rol important in integrarea afectivitatii, in special in partea sa anterioara. In mod corespunzator, lezarea bilaterala a lobilor frontali determina modificari ale afectivitatii, schimbarea dispozitiei, accentuarea sexualitatii, uneori iritabilitate si tendinte impulsive, agresive, violente, iar alteori labilitate, indiferenta afectiva si, mai rar, depresiune, tristete, anxietate. Aceasta nu inseamna insa ca procesele afective au localizare stricta si exclusiva in lobii frontali, ci doar ca acestia au o participare importanta la realizarea lor. Lezionarea lobilor frontali nu aboleste afectivitatea, dar altereaza echilibrul afectiv si adaptarea efectiva la conditiile de mediu.

Caracterul modificarilor aparute, in acest caz, depinde de intinderea leziunilor, de specia animala si de timpul trecut de la producerea leziunii.
Cu alte cuvinte, desi structurile superioare integrative ale afectivitatii apartin sistemului limbic si neocortexului (neocortexul subordonand comportamentul afectiv instinctual si reflectarea subiectiva afectiva), functia psihica afectiva nu are o localizare strict delimitata, tulburarile ei putand fi produse de leziuni cu variate localizari corticale si subcorticale, precum si de perturbari in metabolismul neurotransmitatorilor (mediatorii chimici sinaptici: serotonina, dopamina, colinesteraza etc.).

Activitatea nervoasa superioara, reflectata prin psihic, are doua laturi constitutive, comune atat omului, cat si animalelor: latura obiectiva, exprimata prin ansamblul reflexelor conditionate, constituind comportamentul reflex conditionat, somatomotor si vegetativ, si latura subiectiva, exprimata prin ansamblul trairilor subiective, ca fapte de constiinta. Desi latura subiectiva a ANS nu poate fi determinata la animale de un observator extern, se poate presupune existenta ei prin extrapolarea experientei cognitive proprii fiecarei fiinte superioare. In schimb, procesele psihice ale animalelor superioare pot fi apreciate obiectiv prin inregistrarea comportamentului cu eventualele lui modificari care survin in urma perturbarilor de activitate a cortexului encephalic.

Coabitarea stransa cu omul a dezvoltat, in mod semnificativ, latura afectiva a animalelor de companie, putandu-se observa la acestea multe dintre urmatoarele procese psihice: senzatia, perceptia, reprezentarea, emotia, afectul, sentimentul, pasiunea, dispozitia etc. Avand in vedere existenta acestor entitati si la caine, doua sunt categoriile de afectini nervoase intalnite si la acestia: nevrozele - reprezentand situatii in care cainii dezvolta obiceiuri inadecvate, drept protectie impotriva anxietatii de natura necunoscuta; psihozele - reprezentand situatii in care perceptia despre realitate a unui individ este, in mare masura, distorsionata.

La om, psihopatiile reprezinta o dezvoltare dizarmonica a personalitatii, insa astfel de fenomene pot fi inregistrate si la caine, simptomele principale nefiind propriu-zis psihotice (instabilitate psihica, dezechilibru, dizarmonie), desi sunt evidente alte manifestari ca: dispozitii afective anormale, fluctuatii in starea emotionala, rigiditate, nesiguranta, disproportii inregistrate intre intensitatea stimulilor si a reactiei sau promptitudinii raspunsului, mai slaba capacitate de adaptare la situatii noi a individului (fapt prezentat mai pe larg in subcapitolul urmator). Predominanta unuia sau a altuia dintre aceste simptome permite clasificarea in diverse tipuri de sindroame psihopatologice:

- Fobiile sunt stari de teama intensa, de frica, cu obiect bine precizat (zgomote, apa, situatii etc), putand avea la baza orice factor din experienta de viata sau din ambient, manifestandu-se ca hiperestezii, cu reactii disproportionate la stimuli banali. Ca manifestari tranzitorii apar in epilepsii, intoxicatii acute sau in encefalite;
- Anxietatile presupun stari de frustrare, ce pot avea drept punct de plecare blocarea conduitei motivante a animalului, consecintele fiind divers ilustrate (distructii ale locuintei, eliminari necorespunzatoare ale excrementelor, vociferari, automutilari etc.), cea mai expresiva, la cainii de companie, fiind anxietatea de separare;
- Manifestarile obsesiv-compulsive apar ca expresii tranzitorii in epilepsii, intoxicatii acute sau in encefalite, dar pot avea ca etiologie si situatii ce pot fi calificate drept  frustrante sau competitive; in limbaj psihiatric, obsesiile reprezinta ganduri involuntare ce apar in mod repetat, iar compulsiile sunt actiuni pe care un individ nu si le poate controla, repetandu-le la nesfarsit, desi nu este constient de natura activitatii sale. De regula actiunile sunt fara sens. Dupa „sensul“ actiuniilor, compulsiile sunt de doua categorii: ritualizate si contaminatorii;
- Isteria reprezinta un ansamblu de manifestari polimorfe, preponderent senzoriale si de functii vegetative, cu reversibilitate rapida si totala, avand origine psihogena, emotionala si chiar hormonala (gr. hystera: uter). Se manifesta la animalele suferinde de epilepsie sau poate fi asociata in orice boala somatica, ce are caracter general sau local, adaugand tabloului clinic al bolii simptome isterice;
- Sindromul disfunctiei cognitive ce poate aparea la cainii batrani, echivalentul sindromului demential de la omul senil, ca un proces de destructurare si deteriorare a activitatii psihice si exteriorizat prin modificari in comportamentul social, la solicitari diverse de mediu. Este asociat, de regula, unui proces degenerativ encefalic.

Trairile afective nu implica numai modificari ale functiei psihice, manifestate prin comportament, ci si alterari ale componentelor viscerale, motoare, endocrine, respiratorii, tensionale etc. ce insotesc manifestarile comportamentale aberante.