Etiopatogeneza tulburarilor de comportament dobandite in timpul dezvoltarii sociale
- Editor: Dr Maria Mihaita
- Publicat în: Articole medicale in Stiinta si Practica
In perioada „copilariei“, cainii (ca toate fiintele, de altfel) deprind viata sociala in mod esential, prin imitarea cainilor adulti langa care cresc si in care manifesta incredere. Pentru o dezvoltare sociala normala, ei au nevoie de acest arbitraj moderator al adultilor, de la care sa invete comportamentul specific.
La varsta adolescentei sau chiar mai devreme, la cainii de companie, perioada numita si de socializare, mama se detaseaza de pui, obligandu-i sa vina in contact si cu alti adulti si, astfel, sa invete sa se comporte ei insisi ca adulti. In lipsa acestui fenomen, se prejudiciaza maturizarea comportamentala a individului, cat si capatarea si/sau insusirea conduitei sociale, de grup specific sau de convietuire alaturi de oameni, a viitorului caine adult, putand considera chiar ca acesta este, in marea majoritate a cazurilor, punctul de plecare in aparitia devierilor de comportament.
Separarea precoce de mama, chiar cresterea in absenta mamei, de catre om, se reflecta intr-o izolare sociala si senzoriala, cu repercusiuni evidente asupra comportamentului social. Isi fac astfel aparitia, la cainele tanar, manifestari impulsive sau devastatoare, instalarea unui deficit de autocontrol, aparitia starilor de anxietate in absenta unei prezente vii sau a proprietarului, atunci cand catelul este lasat singur, pe perioade variabile de timp.
Sistematizand, trei sunt entitatile pe care catelul, privat de suportul si modelul matern, le poate dezvolta: sindromul de hipersensibilitate - hiperactivitate, sindromul de privare senzoriala si sindromul anxietatii de separare. Vom trata, sumar fiecare dintre aceste sindroame, insistand asupra mecanismelor si manifestarilor mai importante. Sindromul hipersensibilitate - hiperactivitate reflecta, in general, deficientele in capacitatea adaptativa a individului, la situatiile in care este implicat de-a lungul vietii.
La baza acestui sindrom se poate afla o dereglare a sistemului dopaminergic, responsabila de comportamentul impulsiv si devastator al catelului, dar, in acelasi timp, nu este de neglijat nici componenta genetica (desi n-a fost demonstrata inca, se poate observa ca acest sindrom apare, mai degraba, la cainii din rasele de vanatoare, indiferent de talie, extrem de agili si la Labradori); factori secundari, cum ar fi: varsta redusa a mamelor la monta (ele insele deficitare in conduita sociala potrivita, pe care sa le-o impartaseasca si puilor), catei supranumerari (mama neputandu-se ocupa de toti cateii din cuib), ingaduinta exagerata a mamelor din diferite rase, privitoare la activitatile puilor, toti conlucreaza in aparitia a astfel de cazuri. Manifestarile cele mai vizibile in cadrul acestui sindrom sunt hiperactivitatea motorie, odata cu reducerea fazei de inhibitie, marcata prin diminuarea severa a timpului alocat odihnei, precum si printr-un deficit global de autocontrol, ca reactii exagerate la diversi stimuli.
Considerand ca, intr-o secventa comportamentala normala, exista trei faze: faza apetitiva, faza consumatoare si faza de oprire, cainii afectati de acest sindrom se comporta ca si cand nu si-ar fi insusit a treia faza, cea de oprire. Sindromul de privare senzoriala isi are etiologia in afectarea homeostaziei senzoriale, rezultanta a fazei de socializare a catelului. Aceasta se instaleaza inca de la varsta de trei saptamani, durand pana in jurul varstei de trei-patru luni de viata. Ea reflecta o discrepanta totala intre mediul de viata din perioada evolutiva ca pui (hipostimulant) si mediul de viata definitiv (hiperstimulant).
Perturbarea informatiei senzoriale a catelului determina o atrofie in conexiunile neuronale, rezultand, de aici, perturbarea repertoriului comportamental specific. Se disting trei faze morbide, constittive, in componenta acestui sindrom: fobia ontogena, anxietatea de privare si stadiul depresiv; aceste trei stadii se instaleaza progresiv. O frecventa mai ridica ta a sindromului de privare a fost remarcata la rasele Beauceron, Doberman, Bouvier de Flandra, precum si la majoritatea raselor de talie mica.
Sindromul anxietatii de separare isi are originea in infantilismul comportamental social, regasit la cainele care nusi poate insusi comportamentul de adult, avand la origine separarea precoce de mama si izolarea sociala si senzoriala a individului; catelul conserva atasamentul primar fata de o fiinta anume (om sau un alt animal de companie) si nu-si poate forma atasamentul de grup social. Abseta maturizarii sociale impieteaza asupra autonomiei cognitive a cainelui, sindromul instalandu-se in perioada prepubertatii, uneori persistand toata viata, daca proprietarul nu este informat in materie si in masura sa corecteze aceste deficiente. in cadrul anxietatii de separare se disting doua stadii:
- Stadiul productiv, caracterizat prin crize de anxietate, in timpul carora se pot observa vocalizari (urlete, latraturi), distructii in locuinta (in special asupra obiectelor apartinand proprietarului), eliminarea dejectiilor in locuinta, in mod intentionat (desi s-ar putea presupune in acest obicei si o componenta a comportamentului de marcare si delimitare a teritoriului propriu);
- Stadiul deficitar, in care caracteristica este anxietatea permanenta, fara manifestarile pomenite mai sus, dar al caror loc este luat de acte autodistructive obsesivo-compulsive (lichomanie, ticul suptului etc.), ca activitati de substitutie.
Articole înrudite
-
Gestionarea durerii la câine şi pisică - protocolul AAHA și AAFP
-
Notiuni de baza despre radio-oncologia la animalele de companie
-
Abordarea anxietății de separare în îngrijirea primară veterinară
-
Sindromul de diaree hemoragică acută la câini
-
Tratamentul cu anticorpi monoclonali pentru gestionarea osteoartritei la câini