Fracturile de carapace si plastron la broastele testoase

l Chelonienii includ nu mai putin de 257 de specii, diferite din punct de vedere al anatomiei, fiziologiei, comportamentului si conditiilor de viata; in fiecare an se adauga noi specii;
l Pentru multe specii, chiar si elementele de fiziologie si ecologie sunt lacunare; sunt animale poichiloterme, deci dependente de conditiile de mediu si exploatare;
l Toti chelonienii au o structura externa (carapace, plastron) mai mult sau mai putin rigida aspect de o mare importanta privind modul de abordare din partea examinatorului; palparea organelor intra-celomice este foarte dificila, ascultatia, ultrasonografia sau biopsiile de asemenea.

Din aceste considerente, proprietarii trebuie sa fie mereu consiliati in privinta riscurilor care exista in cazul procedurilor medicale la testoase.

Traumatismele carapacei sau plastronului la testoasele terestre apar in general in urma caderilor, accidentelor rutiere, manipularilor necorespunzatoare sau in urma atacurilor din partea cainilor sau a altor pradatori. Inainte de examenele paraclinice si interventiile chirurgicale propriu-zise, vor fi rezolvate analgezia, pierderile de fluide si eventualele hemoragii.

Surprinzator, testoasele tolereaza fracturile minore de carapace, in dese situatii observandu-se la consultatie deformari cronice de carapace, in urma vindecarilor fara interventie a unor fracturi anterioare. Osteomielita este consecinta fracturilor extinse netratate sau tratate necorespunzator.

Datorita lipsei diafragmului muscular si datorita miscarilor permanente a membrelor, testoasele pot respira chiar si dupa compromiterea in mare parte a carapacei. Totusi, daca nu se intervine suficient de repede, se vor produce contaminarea si inflamatia pulmonilor si tesuturilor moi subiacente.

Maduva spinarii se gaseste superficial, dedesuptul carapacei, intr-o structura osoasa rudimentara creata de catre vertebre si anexata carapacei prin procese spinoase dorsale. Animalele cu traumatisme severe ale carapacei pot sa dezvolte neuropatii spinale asociate. Astfel, un consult neurologic este esential in cazul fracturilor de carapace, prin evaluarea statusului neuronilor motori inferiori.

Aminteam faptul ca daca nu se intervine la timp in cazul fracturilor de carapace, se produc inflamatii si contaminari ale pulmonilor si tesuturilor moi, cu fibroze consecutive, tesut cicatricial si in final colaps respirator. Interventia chirurgicala la nivelul carapacei si/sau a plastronului asigura conditiile vindecarii acestora, cu minime modificari degenerative la nivelul pulmonilor si a altor structuri moi.

Stabilizarea si managementul traumatismelor acute ale carapacei/plastronului la testoasele terestre

Imediat dupa producerea traumatismelor (fracturilor), defectele pot fi acoperite cu diverse materiale (fibra de sticla impregnata epoxidic, NuGauze, Bioclusive®, Johnson & Johnson, Tegaderm®, 3Mhealthcare). Aceste pansamente ajuta la stabilizarea fragmentelor, faciliteaza drenajul si se pot schimba usor. Unii autori sugereaza inchiderea primara a traumatismelor doar in primele sase ore de la producerea acestora.
Inainte de rezolvarea fracturilor, este foarte important managementul contaminarilor, prin drenaje si antisepsii atente in perioada imediat post-traumatism, altfel se produc infectii cronice cu repercursiuni grave asupra starii de sanatate a pacientului.

Multe dintre traumatismele carapacei si/sau plastronului pot fi abordate prin antisepsii riguroase cu solutii diluate pe baza de iod, cu aplicarea materialelor amintite si schimbarea regulata a acestora timp de trei luni de zile.  Ţesutul osos nou format va stabili punti intre fragmentele carapacei/plastronului in unu/doi ani de zile. In cazurile in care s-au pierdut fragmente de exoschelet dar membrana pleurala ramane intacta, recuperarea se face de asemenea prin antisepsii, pansamente regulate, analgezie si antibioticoterapie sistemica. Pacientii cu fracturi extinse, prezentati rapid la consultatie, pot beneficia de stabilizare ortopedica a fragmentelor cu vindecare adecvata a carapacei/plastronului in timp. Fracturile extinse, cronice, cu pierderi de fragmente osoase, cu membrana pleurala deteriorata si cu suprainfectii, necesita adeseori eutanasie.

Stabilizarea ortopedica a fracturilor

In cazul fracturilor acute, cu contaminare minima, se poate folosi cu succes reconstructia cu ajutorul suruburilor si a sarmei de osteosinteza. Pentru exemplificare, vom detalia cazul unei broaste testoase de Florida in varsta de 9 ani, care a suferit fracturi multiple de carapace si plastron, in urma caderii de la etaj. S-a efectuat anestezia pacientului prin inductie cu propofol, aplicarea unei manusi de examinare la nivelul cavitatii orale si mentinere cu isofluran. Dupa indepartarea corpilor straini si flushingul meticulos al plagilor, s-a trecut la aplicarea suruburilor la nivelul carapacei si a plastronului. Este extrem de important, ca in momentul trecerii cu burghiul prin carapace si plastron, sa se evite traumatizarea viscerelor subiacente, in special inima. In acest sens se va aprecia exact grosimea exoscheletului si a suruburilor aplicate. Este de asemenea foarte importanta imobilizarea fragmentelor cu atasamente musculare, fragmentele mici, fara atasamente putand fi lasate neimobilizate. Dupa aplicarea suruburilor perpendicular pe carapace/plastron, sarmele de osteosinteza se trec in 8 in jurul acestora, si se strang pana la imobilizarea adecvata a fragmentelor de carapace/plastron.

Dupa imobilizare si revenire din anestezie de obicei, testoasele sunt recuperate si revin la comportamentul normal.  

Şuruburile se scot dupa aproximativ un an de zile, iar orificiile pot fi acoperite cu banda protectoare, care se va schimba la nevoie, in interval de aproximativ 6 saptamani.
Reamintesc faptul ca, aceasta tehnica se poate aplica doar in cazurile in care s-a prevenit contaminarea si infectia plagilor. Pacienta noastra a fost prezentata la consultatie in primele doua ore de la producerea fracturilor, astfel incat, dupa antisepsia locala s-a putut efectua inchiderea primara a defectelor.

In situatiile in care pacientii sunt prezentati tarziu la consultatie, cand nu s-au prevenit infectiile, se vor preleva probe pentru examenele microbiologice acolo unde este posibil acest lucru, se va trece la debridari si flushinguri cu solutii pe baza de iod, se va practica stabilizarea cu materiale adezive a fragmentelor, se va institui antibioticoterapie sistemica, inchiderea primara a defectelor fiind intarziata pana cand se considera ca infectia este controlata.