Autentificare
updated 8:10 AM UTC, Dec 4, 2019

Stomatologie ecvina

Contents[Hide]

Calul este un ierbivor cu o dentitie puternica. Alcatuita din: incisivi, canini, premolari si molari (masele). Caii au: 12 incisivi; 4 canini (in general la armasari dar exista si iepe cu colti); 24 masele (molari si premolari).

Incisivi sunt cei din fata care se observa la prima vedere.

Ei se impart in trei grupuri dupa locul pe care il ocupa pe maxilarul superior sau pe mandibula: 2 incisivi din mijloc se numesc clesti, incisivi, unul din dreapta si cel din stanga clestilor se numesc mijlocasi iar ceilalti doi unul pe o parte si pe celalalt a mijlocasilor se numesc laturasi.

Structura dintelui: Un dinte este format din trei straturi: smalt, cement si dentina. Toate cele amintite mai sus au scopul de a ne infatisa cateva notiuni de baza asupra dentitiei pentru a intelege mai bine cele ce vor urma a fi spuse despre importanta ingrijirii si pilirea dintilor la cai. Verificarea dentitiei trebuie efectuata cel putin o data pe an la caii care stau mai mult pe pasune si o data la 6 luni la caii care sunt tinuti in boxe. Inspectia cavitatii bucale este o rutina la orice consult general al calului.

Problemele stomatologice nu tin numai de varsta inaintata, chiar si la caii tineri in perioada schimbarii dentitiei (1,5-5 ani) pot aparea probele destul de serioase. Acestea pot fi eruptia dintelui permanent pe langa cel de lapte care se incapataneaza sa cada singur. Nu de putine ori raman fragmente din radacina premolarului de lapte iar acest fragment se interpune in spatiul inter dentar dintre masele loc propice de acumulare de resturi alimentare care in timp ataca structura osoasa.

Dintele de lup este un premolar rudimentar de dimensiuni mici 1-2 cm care apare in fata premolarilor de obicei in primul an de viata si de cele mai multe ori zabaluta se loveste de acesta si creeaza disconfort calului in timpul antrenamentului. Numarul dintilor de lup variaza de la zero la patru. Adica la unii cai nu apare nici unul iar unii pot avea unul, doi, trei sau patru (doi sus si doi jos). Exista situatii cand dintele de lup este prezent dar nu sparge mucoasa gingivala si sta ascuns si astfel zabaluta se loveste de acesta si provoaca dureri calului care nu mai asculta de calaret stand mai tot timpul cu capul pe sus. Descoperirea acestora se face prin palparea gingiei din spatiul interdentar. Dintele de lup se extrage obligatoriu.

Brevignatismul- (ciocul de papagal) este definit prin maxilarul superior este mai lung decat mandibula si incisivii superiori calca in fata si peste incisivii mandibulei.

Prognatismul (gura de maimuta sau gura de scroafa) – definit prin incisivii mandibulei situati rostral fata de cei ai maxilarului, din cauza mandibulei care este mai lunga.

Crestele maselelor - sunt cel mai des intalnite neregularitati pe suprafata de tocire a maselelor. Acestea reprezinta tocire neregulata. Crestele maselelor lezioneaza mucoasa bucala de la nivelul obrajilor. Pot aparea rani care se complica cu stomatita gangrenoasa (la caii batrani).

Chisti de Eruptie –sunt cresteri in volum ale osului mandibular observabile ventral si dorsolateral pe maxilar. Acesti chisti apar intre 3 si 4 ani fiind generati de presiunea premolarului/molarului

Principalele semne care va pot indica necesitatea unui examen stomatologic: calul se opreste brusc cand bea apa si apoi revine cu sfiala (aceasta manifestare un este obligatorie). Retinerea resturilor de furaje in cavitatea bucala care se pot observa cum pica din gura cand acesta mananca concentratele sau bea apa. Simptom numit „magazie“. Calul tine capul pe sus la antrenamente (fara un motiv legat de partea de echipament, antrenor, calaret) sau capul pe o parte.

1. CONCLUZIE.

Problemele dentare la caii tineri cat si la cei in varsta creeaza disconfort la antrenament si pot periclita performanta, influenta sanatatea calului prin leziunile bucale prezente si chiar starea generala. Toate aceste probleme pot fi evitate sau tratate stomatologic. Un veterinar specializat in cai care cunoaste anatomia si perioadele de eruptie dentara la caii tineri, poate rezolva si prevenii eventuale afectiuni stomatologice. Examinarea cavitatii orale la cabaline presupune o dotare speciala si o pregatire prealabila a pacientului. Instrumente utilizate: speculum bucal, lampa frontala, oglinda stomatologica, pile dentare si/sau masina electrica de rabotaj, instrumentar stomatologic pentru extractii dentare.

Consultatia calului premergatoare examinarii dentare

Dupa anamneza se stabileste starea prezenta a calului printr-o consultatie generala rapida de rutina. La aceasta examinare acordam o atentie deosebita verificarii exterioare a fetei, cautand asimetrii faciale, umflaturii, secretii nazale (uni- sau bilate - rale). Palpam marginea ventrala a mandibulei unde putem intalni la nivelul pre molarilor umflaturi de consistenta dura; acestea se numesc chisturi de eruptie si apar intre 3 si 4 ani. Chisturile de eruptie sunt fiziologicice si dispar in aproximativ 6 luni. Deschidem gura si examinam incisivii; daca sunt prea lungi sau cu alte anomalii putem intampina probleme la fixarea specumului bucal, stabilind totodata cu aproximatie si varsta calului.

1.1. Sedarea si contentia.

Caii trebuie sedati in vederea examinarii si in eventualitatea unor proceduri stomatologice. Alegerea si dozarea substantelor depinde de varsta calului, tipul si durata interventiei. Cea mai buna varianta este combinatia unui sedativ cu un analgezic.

Sedativ: Detomidina in doza de 0,5 – 1ml/500 kg combinat cu un analgezic; Butorphanol: 0.5 ml/500kg. Se mai pot folosi: Acepromazina cu Xilazina la care se adauga si Butorphanol. Acestea se administreaza intravenos si se asteapta minim 5 minute.

1.2. Examinarea propriu zisa.

Inaintea administrarii sedativelor aducem calul in locul stabilit pentru examinarea stomatologica, acesta fiind un spatiu suficient, cu podea nealunecoasa, sigur pentru cal si examinator. Cu animalul sedat aplicam speculum bucal, clatim bine gura animalului, ajustam capastrul (un capastru strans impiedica examinarea) pornim sursa de lumina si incepem examinarea cavitatii orale. Inspectam spatiul interdentar, in acest spatiu se localizeaza la armasar (si la iepe uneori) caninii. Problemele care apar la canini pot fi: tartrul, dimensiuni foarte mari si pozitii care incomodeaza si se interpun cu zabala. Acestia se pot corecta prin rabotare (extractia este laborioasa si dificila pe calul sedat).

Dintele de lup. Se localizeaza tot in spatiul interdentar, fiind de fapt premolarul unu (P1) avand o pozitie proximala fata de P2. Dintii de lup nu apar obligatoriu. Sunt situatii in care acestia nu erup dar pot fi simtiti la palpatie sub gingie; situatie in care dau mari dureri calului prin interactionarea cu zabala. Se recomanda extractia acestora. Dupa examinarea diastemei se inspecteaza premolari si molarii. Adica mandibula dreapta, mandibula stanga, maxilarul drept si maxilarul stang. Din cauza tipului de tocire a dintilor, crestele dentare de la premolarii si molarii maxilari sunt orientate catre mucoasa bucala a obrajilor, in timp ce crestele dentare ale dintilor de pe mandibula sunt orientate catre limba. Astfel vom inspecta mucoasa orala si tesuturile moi care pot fi lezionate. Observam adesea rani la nivelul mucoasei orale si limbii. Afectiuni dentare ce pot fi intalnite la premolari si molari. Cel mai des intalnite sunt creste dentare care se pilesc pana la nivelarea suprafetei ocluzale. Capele sau capacele dentare apar la cai cu varsta de pana la 5 ani. Acestea sunt de fapt premolarii caduci care nu au cazut. Acestia pot cauza inflamatii si anorexie. Se indeparteaza capa dentara cu un cleste de extractie sau cu un elevator.

Anomalii: numerice (oligodontie, poliodontie, anodontie); anomalii de localizare si pozitie; anomalii de eruptie. Mai apar modificari ale suprafetei ocluzale: dinti in valuri, varfuri ascutite, varfuri netocite la P2 si M3.

1.3. Concluzie.

Problemele dentare pot cauza disconfort, lipsa performantei sportive mai ales la caii tineri dar si inrautatirea starii generale la caii batrani. Printr-o examinare periodica cel putin o data pe an putem preveni anumite afectiuni grave sau descoperim leziuni stomatologice care pot explica starea si comportamentul nedorit al unui cal prezentat la medic, care nu exprima simptome clare si care initial nu a primit un tratament adecvat si mai ales un diagnostic etiologic.

Ultima modificareVineri, 15 Februarie 2019 20:12