Autentificare
updated 8:10 AM UTC, Dec 4, 2019

Bartoneloza

Numeroasele studii realizate la nivel mondial subliniaza caracteristicile deosebite ale speciilor de Bartonella, care se numara printre cele mai eficiente bacterii patogene greu detectabile analizate pana in prezent. Patogenitatea ridicata, caracterul ocult al infectiei si transmiterea la om ar trebui sa situeze bartoneloza pe un loc important in patologia pisicilor. In acest sens testarea pisicilor pentru bartoneloza ar trebui efectuata in cabinetele si clinicile veterinare ori de cate ori situatia clinica o impune.

Biologia si morfologia bartonelelor

Bacteria > Proteobacteria > Alphaproteobacteria > Rhizobiales > Bartonellaceae > Bartonella

Bartonella face parte din genul bacteriilor gram negative, parazit intracelular facultativ, extrem de adaptabila mamiferelor gazda, carora le induce o bacteriemie intraeritocitara durabila. Inainte de anul 1990 erau puse in evidenta doar 2 specii de Bartonella, iar actualmente au fost descrise 22 de specii, necalculand si speciile ce sunt inca in stadiu de cercetare.

Epidemiologia infectiei cu Bartonella spp.

 

In populatia de pisici Pisicile sunt considerate a fi gazde pentru Bartonella henselae, Bartonella quintana, Bartonella koehlerae, Bartonella clarridgeiae si Bartonella bovis, in Romania intalnindu-se doar primele doua. Transmiterea bolii la pisica se face prin intermediul artropodelor hematofage (pureci, tantari, paduchi), in acest sens Ctenocephalides felis jucand rolul determinant. Acum 10 ani capusa era considerata ca fiind principalul vector insa actualmente importanta sa in transmiterea acestei boli este discutabila. Desi s-a demonstrat existenta bartonelelor la nivelul acestora, transmiterea propriu-zisa prin muscatura capuselor nu a fost inca demonstrata. Transmiterea transplacentara si perinatala nu a fost identificata in ceea ce priveste infectia experimentala.

Patogeneza

Imediat dupa infectare bartonelele colonizeaza la nivelul celulelor endoteliale. Apoi la fiecare 5 zile o serie de celule endoteliale infectate este eliberata in circulatie, unde infecteaza eritocitele. Dupa ce patrund in eritocite se multiplica la nivelul membranei fagozomilor, pana ating o densitate maxima a populatiei. Colonizarea la nivelul celulelor endoteliale protejeaza bartonelele de raspunsul imun imediat al organismului gazda si faciliteaza dispersia vasculara.(schema 1)

Bartonella henselae2

 

Schema 1 – Ciclul de multiplicare la Bartonella spp.

 

(1) Nisa primara este considerata a fi endoteliul vascular

(2) La un interval de 5 zile bacteria este eliberata de la nivelul nisei primare in torentul sangvin, de unde poate fie reinfecta nisa primara si reincepe un nou ciclu (1), fie poate adera la eritrocite (3).

(5) Multiplicarea se realizeaza obligatoriu intracelular

(6) Persistenta se face intraceritocitar intr-un stadiu non-replicativ pe parcursul a mai multe saptamani.

Unele studii demonstreaza ca Bartonella spp. poate infecta macrofagele specializate, incluzand celule dendritice, microgliile si chiar monocitele. Astfel, afectand macrofagele si monocitele, bartonelele se pot localiza in tesuturi si organe pe care le lezioneaza, acest fapt contribuind la realizarea procesului inflamator specific determinat de acestea. In plus, infectia cu Bartonella spp. determina imunosupresie si predispune astfel individul afectat la infectii virale si bacteriene oportuniste, precum si la micoze.

Tabloul clinic si anatomopatologic al infectiei

Studii recente in ceea ce priveste bartoneloza la pisici cat si la oameni subliniaza conceptul conform caruia Bartonella spp. poate induce o infectie persistenta, fara semne clinice, sau cu manifestare clinica minimala, nespecifica, fiind foarte greu de diagnosticat. Exista numeroase semne clinice ce impun testarea pentru bartoneloza; printre acestea se numara: leziuni inflamatorii granulomatoase, endocardite, miocardite, poliartite, anemie hemolitica imun mediata, eozinofilie, splenomegalie, trombocitopenie imun mediata, epistaxis, efuzii cavitare idiopatice, semne neurologice idiopatice, limfoadenopatie, febra de origine nedeterminata, vasculita, hepatita cronica.

Experienta clinica a demonstrat ca febra, ca simptom, poate aparea si la pisicile cu bacteriemie dar fara manifestari clinice de boala in urma unei interventii chirurgicale minore. Desi nedemonstrata, se merge pe ipoteza conform careia bartoneloza, precum alte infectii intravasculare cronice, determina in caz de stres (precum interventii chirurgicale sau traume) aparitia unor manifestari clinice de tipul hipertermiei tranzitorii, anemiei moderate, si semnelor neurologice de mica intensitate si limitate ca durata. Atat imunitatea umorala cat si cea mediata celular joaca un rol foarte important in eliminarea, supresia, si controlul bartonelelor din genurile: B. henselae, B. clarridgeiae, si B. koehlerae. Activarea raspunsului imun mediat celular, inclusiv a gamma-interferonului, joaca un rol esential in combaterea si eliminarea B.henselae. Imunosupresia asociata cu virusul leucemiei feline sau cu virusul imunodeficientei feline maresc patogenitatea in cazul B henselae. Mai multe studii epidemiologice si experimentale au investigat corelatia si posibila asociere dintre Toxoplasma gondi si Bartonella henselae in populatia de pisici. Destul de des sunt descoperite seroprevalente asemanatoare pentru ambele entitati. Este stiut ca pisica este gazda primara atat a B. heselae cat si T. gondi si ca in ambele cazuri adaptarea evolutionala a facilitat abilitatea acestora de a se mentine pe termen lung in organismul gazdei, fara manifestari clinice evidente. Cu toate acestea, infectiile reovirale, imunosupresia indusa medicamentos, sau imunitatea scazuta la animalele batrane reprezinta circumstante in care coinfectarea, sau mai corect spus infectarea cu Bartonella henselae si infestarea cu Toxoplasma gondi in cazul aceluiasi individ duc la manifestari clinice dramatice si totodata nespecifice. De aceea, evidentierea serologica a trecerii anterioare prin ambele boli, corelata cu evidentierea B. henselae inca active la nivelul organismului reprezinta un semnal de alarma si obliga la tratament, in special la puii de pisica, la pisicile batrane, sau la cele cu boli sistemice.

Bartoneloza – zoonoza

O calitate remarcabila a bartonelelor in ceea ce priveste boala la om este ca aceeasi specie poate cauza fie o infectie acuta, fie cronica, fie proliferare vasculara, fie manifestari supurative. Cea mai discutata dintre bolile produse de Bartonella spp. la om, atat datorita implicatiilor, cat si datorita numarului mare de cazuri este Boala zgarieturilor de pisica (Cat scratch disease) (CSD); mai este cunoscuta si sub denumirea de Limfadenita reticulara subacuta. Experienta clinica a demonstrat ca actiunea bartonelelor la niveul organismului infectat este dictata de nivelul de reactie al sistemului imun, precum si de afectiunile anterioare ale individului. (schema 2)

Diagnostic

Actualmente, diagnosticul de bartoneloza se face in mod curent prin coroborarea datelor clinice si paraclinice (hemoleucograma) cu evidentierea microscopica a bartonelelor la nivelul eritrocitelor (frotiu). Ca diagnostic de certitudine se recomanda evidentierea anticorpilor prin testul de imunofluorescenta indirecta sau PCR (Polymerase Chain Reaction). Pentru testul serologic proba de analizat se ia din sangele animalului testat (minim 1-2 ml de sange fara anticoagulant pentru a putea exprima ser), in timp ce pentru testul PCR proba de analizat poate fi din: sange, limfonoduri, aspirate tisulare, saliva, lichid articular, exudat ocular sau proba biopsica.
Administrarea de medicamente imunospresoare sau de chimioterapice inaintea testarii PCR creste nivelul bartonelelor din organism facand boala mai usor de confirmat, in timp ce administrarea de antibiotice are efect invers.

Tratament

Doxiciclina este antibioticul de electie in tratarea bartonelozei, insa printre antibioticele a caror eficienta a fost demonstrata se numara si Enrofloxacina, Orbifloxacina si Azitromicina. Eficienta Doxiciclinei nu a fost dovedita pentru infectia cu B. vinsonii, dar s-a demonstrat ca in cazul infectiei naturale cu cu B. hensele sau cu B. clarridgeiae o doza de 10 mg/kg, administrata intial la 12 ore (2-4 zile) si ulterior la 24 de ore poate elimina infectia din organism. Indiferent ce antibiotic alegem sa folosim tratamentul trebuie efectuat pe o durata de 3-4 saptamani pentru a avea eficienta scontata.

Prevenire, combatere si riscuri

Datorita potentialului zoonotic si a modului extrem de facil de transmitere, pericolul de expunere pentru medicul veterinar este foarte mare. Transmiterea realizata prin muscatura de pisica, zgarietura, prin intermediul vectorilor (purecii) sau prin contact direct cu sange sau alte secretii de la animalul infectat, este facilitata in camera de urgenta cand principala preocupare a medicului veterinar este stabilizarea animalului sever bolnav, traumatizat sau debilitat. Deaceea se recomanda folosirea de catre medicul veterinar a echipamentului de protectie, spalarea frecventa pe maini si evitarea intepaturilor si taieturilor la nivelul mainilor. Tot medicului veterinar ii revine si sarcina de a informa populatia (crescatori sau iubitori de pisici) asupra epidemiologiei si implicatiilor zoonotice asociate cu patogeneza si transmiterea prin vectori. De asemenea, este de datoria medicilor veterinari si a autoritatilor competente sa stabileasca si sa puna in practica un plan de combatere a vectorilor (pureci, paduchi, capuse). S-a demonstrat si este indubitabil ca odata cu scaderea drastica a vectorilor din mediul inconjurator, prevalenta bartonelozei in populatia de pisici este net diminuata.

Referinte

1. Chomel B.B., Boulouis H.J., Maruyama S. (2006) - "Bartonella spp. in pets and effect on human health" pag :389–394

2. Breitschwerdt E.B., Maggi R.G., Chomel B.B., Lappin M.R. (2010) – “Bartonellosis: an emerging infectious disease of zoonotic importance to animals and human beings” 3. Sander A. (1998) – “Microbiological diagnosis of Bartonella species and Afipia felis” pag.: 98–129

4. Telford S.R. III, Wormser G.P. (2010) - "Bartonella spp. transmission by ticks not established" Emerg Infect Dis. Vol. 16 (3), pag :379–84

5. Chomel B., Kasten R.W., Floyd-Hawkins K., Chi B., Yamamoto K., Roberts-Wilson J., Gurfield A.N., Abbott R.C., Pedersen N.C. (1996) – “Experimental transmission of Bartonella henselae by the cat flea” J Clin Microbiol. pag:1952–1956

6. Guptill L., Slater L.N., Wu C.C. (1998) - " Evidence of reproductive failure and lack of perinatal transmission of Bartonella henselae in experimentally infected cats" pag: 177–189

7. Chomel B.B., Kasten R.W., Floyd-Hawkins K.A. (1997) - "Experimental and natural infection with Bartonella henselae in domestic cats" Comp Immunol Microbiol Infect Dis. pag :41–51

8. O'Reilly K.L., Bauer R.W., Freeland R.L. (1999) - "Acute clinical disease in cats following infection with a pathogenic strain of Bartonella henselae" pag :3066–3072

9. Kordick D.L., Brown T.T., Shin K. (1999) - "Clinical and pathologic evaluation of chronic Bartonella henselae or Bartonella clarridgeiaeinfection in cats" pag:1536–1547 10. Brunt J., Guptill L., Kordick D.L., American Association of Feline Practitioners (2006) - "Academy of Feline Medicine Advisory Panel. American Association of Feline Practitioners 2006 Panel report on diagnosis, treatment, and prevention of Bartonella spp. infections" J Feline Med Surg pag: 213–226

11. Kordick D.L., Papich M.G., Breitschwerdt E.B. (1997) - "Efficacy of enrofloxacin or doxycycline for treatment of Bartonella henselae or Bartonella clarridgeiae infection in cats" Antimicrob Agents Chemother. pag: 2448–2455

12. Breitschwerdt, E. B., Kordick D. L. (2000) – “Bartonella infection in animals: carriership, reservoir potential, pathogenicity and zoonotic potential for human infection” pag: 428-438

13. Anderson B.E., Neuman M.A. (1997) – “Bartonella spp. as emerging human pathogens”, Clin Microbiol Rev. vol.10, pag: 203–219

14. Greene C.E., McDermott M., Jameson P.H. (1996) – “Bartonella henselae infection in cats: evaluation during primary infection, treatment, and rechallenge infection” J Clin Microbiol. Vol. 34 (7), pag: 1682–1685 15. Maurin M., Raoult D. (1998) – “Bartonella infections: diagnostic and management issues” Curr Opin Infect Dis., Vol. 11, pag: 189–193

Ultima modificareSâmbătă, 09 Februarie 2019 17:57
CRISTINA  ROXANA  GABRIELA

Medic veterinar animale de companie

Cursuri de specialitate

  • cresterea animalelor de companie
  • biologia si patologia animalelor de laborator
  • radioterapie veterinara
  • biotehnologii in reproductie
  • patologie exotica
  • psihopedagogie-curs de 3 ani