Autentificare
updated 9:48 AM UTC, Sep 16, 2019

Dermatofitoza la mamiferele mici

Contents[Hide]

Incidenta micozelor cu exprimare clinica este redusa la animalele mici, insa Trichophyton mentagrophytes reprezinta cea mai frecventa cauza a dermatitelor la aceste animale. Agentii etiologici ai micozelor prezinta o importanta mai mare din punct de vedere zoonotic, decat din punct de vedere clinic. Rozatoarele sunt in general purtatori asimptomatici ai pecinginei (tricofitiei), iar transmiterea acesteia la oamenii care intra in contact cu aceste rozatoare nu este neobisnuita. 

Dermatofitoza reprezinta o invazie fungica superficiala a stratului cornos al pielii. Infectia se limiteaza de obicei doar la piele, blana si unghii (Fig. 1).

fig 1 Hair T mentagrophytes By CDCDr. Libero Ajello Public domain via Wikimedia Commons width 800

Figura 1. Perforatii ale firelor de par produse de Trichophyton mentagrophytes.

 

Desi incidenta generala a acestei boli este scazuta, dermatofitii reprezinta cei mai importanti agenti patogeni fungici ai micilor rozatoare. Anumite linii genetice pot fi predispuse la dezvoltarea dermatofitozelor, iar incidenta acestei boli poate creste, de asemenea, datorita factorilor de stres precum supra-aglomerarea, caldura si umiditatea excesiva, ectoparazitismul, varsta inaintata sau prea frageda si/sau gestatia.

Printre rozatoare, dermatofitoza sau pecinginea este raportata cel mai frecvent la porcusorii de Guineea (Cavia porcellus). Este rara la sobolani (Rattus norvegicus), sinsile (Chinchilla laniger), caini de preerie (Cynomis ludovicianus) si soareci (Mus musculus), desi au mai fost raportate epidemii ocazionale la aceste specii. Au existat, de asemenea, precedente sporadice si la dihor (Mustela putorius furo), arici european (Erinaceus europaeus) si iepure european (Oryctolagus cuniculus).

Tricofitia este extrem de rara la hamsterul auriu (Mesocricetus auratus) si la hamsterul Campbell rusesc (Phodopus sungorus), iar la gerbilul mongol (Meriones unguiculatus) nu au fost raportate infectii naturale sau experimentale. 

1. Agentii etiologici

Cea mai frecventa cauza a pecinginei la iepuri si rozatoare o reprezinta Trichophyton mentagrophytes var. mentagrophytes. Trichophyton mentagrophytes var. quinckeanum a fost asociat cu tricofitia la soarecii salbatici (Peromyscus maniculatus). S-au raportat cazuri de tricofitie si la ariciul european, cauzata de Trichophyton erinacei. Microorganismul saprofit Microsporum gypsei reprezinta o cauza mai rara a dermatitei fungice la iepuri si rozatoare. Infectia cu Microsporum canis a fost raportata la porcusori de Guineea, afectand mai rar cainii de preerie si sinsilele. Cazurile de pecingina de la dihori mai includ si M. canis si T. mentagrophytes.

2. Semne clinice

Aspectul si localizarea pecinginei variaza in functie de specia afectata. Leziunile frecvente includ zone neregulate de alopecie, foliculi de par degradati si zone eritematoase extinse, cruste seboreice si piele solzoasa. Pruritul de obicei lipseste sau are o intensitate mica. In cazurile severe, pot aparea zone extinse de inflamatie si cruste. Aceste leziuni pot fi descoperite in orice parte a corpului, insa predomina in zona capului. Zonele alopecice ovale, crustele, zonele solzoase si inflamatia isi fac aparitia mai intai in zona narinelor la porcusorii de guineea, apoi se extind pe frunte, pe pavilioanele urechilor si in jurul ochilor (Fig. 2).

fig 2 Gpig periocular alopecia Finkelstein width 800

Figura 2. Cruste perioculare, zone solzoase si alopecie la un porcusor de Guineea (Cavia porcellus).

Aceste leziuni se pot extinde apoi pe spate si pe membre, foarte rar pe abdomen. Infectii la baza unghiei au mai fost raportate rar la porcusorii de Guineea.

La sinsile, aceasta boala afecteaza frecvent zona fetei, in special zona perioculara, spatele urechilor si membrele anterioare. Leziunile pot fi descoperite si in jurul glandelor mamare. De-a lungul timpului, dermatofitoza a mai fost implicata si ca agent cauzal al fenomenului de mestecare a parului la sinsile. La sobolani, aceste leziuni apar mai frecvent pe spate si in zona gatului, in timp ce la soareci apar in special la nivelul capului, gatului si al cozii. Cea mai cunoscuta boala a rozatoarelor salbatice este „favusul soarecilor”, o forma severa de tricofitie cauzata de Tricophyton mentagrophytes var. quinckeanum. Scutula este o leziune alcatuita din cruste groase, galbene, de forma unor discuri cu un diametru de pana la 1 cm, ce pot fi descoperite pe capul sau corpul animalului.

Aceste leziuni contin cantitati mari de micelii fungice si celule inflamatorii, fiind asociate cu eritem, papule, pustule, prurit si ocazionala cicatrizare defectuoasa. La iepuri, leziunile sunt frecvent localizate pe urechi si pe fata, in special in jurul ochilor si la nivelul nasului. La ariciul european, leziunile pot fi descoperite pe cap, la baza unghiilor si la nivelul degetelor. Cele aflate in zona umerilor sunt dificil de observat.

3. Diagnosticul micozelor

Diagnosticul diferential pentru dermatofitoza include alopecia parazitara cauzata de purici, acarieni sau paduchi si tunderea cauzata de factorii de stres. Dermatofitoza concomitenta cu ectoparazitismul pot fi frecvente la sobolani, soareci si porcusori de Guineea. Confirmarea micozelor se bazeaza in general pe citologie si pe cultura pe medii speciale (Fig. 3).

fig 3 Trichophyton mentagrophytes PHIL 2929 lores CDC WC

Figura 3. Mediu de cultura ce cuprinde ciuperca Trichophyton mentagrophytes.

Smulgeti par sau raclati pielea din zona periferica a leziunilor. Pentru evaluarea citologica, acoperiti mostrele de par/piele cu solutie KOH 10% si vizualizati-le printr-un obiectiv cu imersie. Recoltati mostrele pentru cultura cu o periuta de dinti sterila, cu o pensa hemostatica sau cu o perie chirurgicala pentru aseptizare, in scopul desprinderii resturilor de detritus celular si de foliculi pilosi. Amplasati probele recoltate direct pe suprafata de agar si lasati-le pe mediul de cultura timp de cel putin 10 zile. Intr-un model experimental pe porcusor de Guineea, Saunte et al. a descoperit faptul ca citologia prezinta o sensibilitate mai mica decat metoda mediului de cultura, iar sensibilitatea mediului de cultura este egala cu cea a noului test rapid PCR pentru dermatofiti.

 Specimenele biopsice colorate prin metoda PAS (periodic acid Schiff) sau prin impregnatie argentica sunt indicate pentru diagnostic in cazuri rare. Folosirea unei lampi Wood nu are, in general, valoare diagnostica. Firele de par infectate cu Microsporum canis vor capata o fluorescenta galben-verzuie, insa multi dermatofiti patogeni ai mamiferelor mici nu poseda proprietatea de a fi fluorescenti.

4. Terapia antifungica

Ruta de administrare a medicamentelor antifungice ar trebui sa cauzeze un stres minim, iar acestea trebuie sa fie sigure pentru pacient si eficiente. O regula generala este aceea de a evita orice tratament care nu este considerat sigur pentru un animal tanar. Din moment ce mamiferele mici sunt adesea utilizate ca si animale de laborator, puteti gasi in literatura studii despre utilizarea agentilor antifungici la aceste specii. Desi o mare parte a acestor studii nu pot fi extrapolate direct in scop medical, ele ajuta la determinarea eficientei acestor medicamente. In toate cazurile de dermatofitoza, aspirati temeinic si dezinfectati custile in care sunt tinute animalele. Dezinfectantii, hipocloritul de sodiu in dilutie 1:10, clorura de benzalconiu, solutia de enilconazol 0,2 % (Imaverol) si glutaraldehida, sunt toate eficiente impotriva pecinginei. Asigurati-va ca distrugeti sau aruncati orice urma de asternut sau orice element poros din componenta custii care nu poate fi dezinfectat, deoarece acesta poate servi ca si sursa potentiala de reinfectie.

5. Tratamentul antifungic topic

Exista multe optiuni pentru terapia bolilor cutanate fungice (Tabelul 1), insa trebuie sa aveti in vedere riscul ca pacientul sa isi linga sau sa inghita cremele sau lotiunile cutanate. Tundeti cu atentie o zona mare in jurul leziunilor de focar si evitati sa zgariati pielea. Tratamentele topice, mai ales imbaierile si scufundarile in solutie, pot necesita sedare sau anestezie in cazul unora dintre pacientii mici. Antisepticele cu aplicare topica, precum clorhexidina 2% sau betadina, sunt considerate sigure si eficiente.

tabel 1

Betadina reprezinta o optiune mai buna in cazul leziunilor faciale, deoarece clorhexidina concentrata poate leziona suprafata corneana. Pentru a trata infectiile fungice de la baza unghiei, folositi imersiile in solutii antiseptice de cateva ori pe zi, pe durata catorva saptamani. Griseofulvina (Fulvicin, Schering-Plough) in solutie 1,5 % cu dimetilsulfoxid a mai fost folosita pentru aplicare locala o data sau de doua ori pe zi, timp de 7-14 zile. Studiile au aratat faptul ca pielea sobolanilor este de 14 ori mai permeabila pentru griseofulvina decat pielea omului, de aceea o doza mult mai mica de antifungic a fost suficienta pentru obtinerea unei concentratii adecvate in sange.

Tratamentul pecinginei la sinsile poate presupune adaugarea unui agent antifungic in cada cu nisip. O lingurita de Captan 90 (Ortho) amestecata cu doua cesti de nisip este eficienta impotriva dermatofitilor. Utilizarea cu succes a clotrimazolului pulbere a mai fost, de asemenea, descrisa. Intr-un studiu recent realizat de Al-Janabi, unguentul cu ibuprofen s-a dovedit eficient la iepurii inclusi intr-un proiect de testare medicala. Produse relativ noi care au mai fost folosite in mod empiric si care au dus la ameliorarea sau vindecarea leziunilor produse de dermatofiti la porcusorii de Guineea includ o solutie pentru unghii pe baza de terbinafina, ce contine un adjuvant pentru penetrarea unghiei (DDAIP HCI, nume produs NexACT-88), eugenol, uleiuri esentiale din cuisoare si nerolidol izolat din uleiul de chiparos de California. Solutiile de eugenol si nerolidol au fost ajustate la o concentratie de 10% prin adaos de vaselina si aplicate local zilnic pe leziunile pielii porcusorilor de Guineea infectati in scop experimental cu M. gypseum, timp de trei saptamani.

6. Tratamentul antifungic sistemic

Datorita pericolului de supradozare si al efectelor adverse, antifungicele orale sunt in general indicate pentru tratamentul leziunilor cutanate multiple si extinse sau in infectiile severe, refractare la tratament. Griseofulvina cu administrare orala (Fulvin P/G, Schering-Plough), in doza de 15-25 mg/kg/zi p.o, timp de 4-8 saptamani, a fost raportata ca fiind eficienta in tratamentul pecinginei la porcusorii de Guineea si la sinsile. Evitati sa administrati griseofulvina la toate animalele gestante, deoarece au fost raportate mortalitate fetala si incetinire sau incetare a dezvoltarii fetale la sinsilele tratate cu griseofulvina in doza de 25 mg/kg timp de 10 saptamani. Alte efecte adverse ce au mai fost observate dupa administrarea griseofulvinei includ diaree, anorexie si leucopenie. Derivatul azolic fluconazol (Diflucan, Roerig), in doza de 10-20 mg/kg/zi p.o, a fost folosit pentru tratamentul infectiei experimentale cu Trichophyton mentagrophytes la porcusorii de Guineea.

Ketoconazolul (Nizoral, Janssen) este recomandat pentru rozatoare in doza de 10-15 mg/kg/zi p.o. Desi acesta este mult mai ieftin, riscul reactiilor adverse precum anorexia, voma, diareea si cresterea nivelului transaminazelor, este mai mic in cazul utilizarii itraconazolului (Sporanox, Janssen), la doza de 5-10 mg/kg/zi p.o. Ketoconazolul este contraindicat la animalele gestante. Itraconazolul (in doza de 10 mg/kg/zi p.o, timp de 12 zile) reduce in mod semnificativ leziunile si eritemul la porcusorii de Guineea. Infectiile cu M. canis au raspuns mai bine la tratament decat cele cauzate de T. mentagrophytes. Derivatul alilaminic, terbinafina, s-a dovedit a fi mai eficienta decat fluconazolul si itraconazolul impotriva Trichophyton spp. la porcusorii de Guineea.

Dozele recomandate sunt cuprinse intre 8-20 mg/kg/zi p.o.

7. Potentialul zoonotic

Desi manifestarea clinica a bolii este relativ rara la animalele de companie si la cele de laborator, rozatoarele sunt adesea purtatori asimptomatici ai dermatofitilor. Acestia se transmit cu usurinta de la rozatoarele asimptomatice la om, iar adesea, primul semn al imbolnavirii intr-un laborator il reprezinta infectarea oamenilor ce lucreaza acolo. Soarecii si porcusorii de Guineea reprezinta cele mai importante surse de infectie a oamenilor cu Trichophyton mentagrophytes var. mentagrophytes sau cu Microsporum gypseum. Exista, de asemenea, dovezi ale infectarii oamenilor in urma contactului cu iepuri sau sobolani cu infectii subclinice. Intr-un studiu asupra iepurilor de ferma, a fost mentionata o crestere a riscului potential de expunere la dermatofiti atunci cand animalul suferea de o afectiune aditionala.

Prevalenta dermatofitozelor este crescuta in zonele cu temperatura ce depaseste 20°C si cu umiditate cuprinsa intre 62-65%. Rozatoarele salbatice pot fi, de asemenea, purtatori asimptomatici ai dermatofitilor. Desi rare, au fost raportate si la oameni infectii cu Trichophyton mentagrophytes var. quinckeanum.

8. Concluzii

Desi bolile fungice sunt rare la mamiferele mici, dermatofitoza reprezinta micoza cea mai intalnita in practica medicala. Trichophyton mentagrophytes este cel mai comun agent etiologic al acestora, iar porcusorul de Guineea este specia cea mai afectata, desi in literatura au fost raportate astfel de infectii la majoritatea speciilor domestice si de laborator, cu exceptia gerbilului. In ciuda incidentei mici a manifestarilor clinice, rozatoarele sunt adesea purtatori asimptomatici ai dermatofitilor, iar pecinginea este cea mai frecventa zoonoza transmisa de catre rozatoare la om.

Ultima modificareMarți, 08 Ianuarie 2019 14:44
Dr. Nita Monica

Editor colaborator Revista Veterinarul 

Website https://www.facebook.com/medicveterinarnitamonica/