Autentificare
updated 6:45 AM UTC, Sep 20, 2019

Analiza decizională pentru fractura- Ortopedia bovina

Contents[Hide]

Fracturile bovinelor sunt comune si fiecare pacient bovin este unic, prezinta nenumarate provocari si necesita o gandire atenta.

  • La bovine, rezolvarea fracturilor de obicei ar trebui sa fie de calitate acceptabila pentru a nu cauza o scadere a productiei de lapte sau de carne sau pentru a nu interfera cu reproductia naturala. 
  • Decizia de a trata fracturile la bovine este realizata prin evaluarea costurilor si a ratelor de succes ale tratamentului, a valorii animalului si a localizarii si a tipului de fractura.
  • Stabilizarea temporara a membrelor fracturate este deseori la un pas intre succes si esec.
  • Coaptarea externa deseori este un tratament adecvat si economic pentru a rezolva un os fracturat la bovine.
  • Fracturile deschise la bovine au un prognostic rezervat. Ratele de succes deseori depind de gradul de contaminare si de limitarea economica a proprietarului.
  • Fracturile apendiculare (oasele membrelor anterioare si a celor posterioare) sunt des intalnite la bovine, la vitei si apar posttraumatic in timpul manipularii sau a distociei. 

Fracturile care implica scheletul axial (craniul, coloana vertebrala, pelvisul) sunt mai putin comune si mai rar tratate. Cele mai comune fracturi ale oaselor la bovine sunt cele ale matacarpului si ale metatarsului, urmate de tibie, radius si ulna, humerus si femur. Fracturile scheletului axial si cele ale falangelor sunt rare, dar cele mai dese fracturi ale scheletului axial sunt cele ale sacrumului, pelvisului si mandibulei. 

Fiecare pacient bovin cu o fractura este unic si prezinta provocari diverse care necesita o gandire atenta. Analiza decizionala este intotdeauna o parte a cazurilor clinice la orice specie, dar factorii economici influenteaza in special analiza decizionala pentru bovinele care se afla sub tratament datorita cerintelor pentru revenire economica in aproape fiecare caz. Fiecare animal cu o fractura este diferit. Fiecare proprietar, manager de ferma si fermier aduce un set diferit de circumstante si asteptari.

Cu exceptia efectivelor de rodeo, bovinele deseori nu necesita un randament la aceeasi capacitate atletica precum caii. La bovine, revenirea in productivitate dupa rezolvarea unei fracturi ar trebui sa fie de o calitate acceptabila pentru a nu avea un impact negativ asupra cresteriii pentru productia de carne, sa nu cauzeze o scadere a productiei de lapte si sa nu interfereze cu eficienta reproductiva, inclusiv cu productia de embrioni si de lichid seminal si cu serviciul de reproductie naturala.

Fiecare medic veterinar aduce un punct diferit de vedere asupra procesului de analiza decizionala, dar exista caracteristici comune pentru toate cazurile care trebuie luate in calcul: asteptarile proprietarului, valoarea perceputa a animalului, prognosticul pentru tratament si rezultatul probabil dupa un tratament de succes.

Majoritatea bovinelor sunt pacienti care evolueaza favorabil in tratamentul fracturilor, deoarece au un comportament calm, sunt capabile sa isi petreaca mult timp stand jos pe parcursul convalescentei, au un potential enorm pentru vindecarea osoasa datorita densitatii vasculare si a stratului cambial imbunatatit pentru formarea periostului, rareori sufera o ruptura contralaterala permanenta a membrului sau laminita de stres la membrele neafectate si de obicei nu rezista la instrumentele ortopedice (de ex. Atele, gips, fixatori scheletali externi) fixate pe membrele lor.

1. Economia

La bovine, decizia de a trata o fractura este realizata prin evaluarea severitatii leziunii (de ex. Fractura deschisa vs. Fractura inchisa, traumatism neurovascular), costului tratamentului, ratei de succes asteptat a tratamentului, potentialului economic si a valorii genetice a animalului si prin evaluarea localizarii si a tipului de fractura (de ex. articulara vs. nearticulara, suspus gipsului vs. Placilor osoase vs fixarii externe scheletice – ESF). Prezenta septicemiei, leziunii nervoase si a traumatismului vasculare are un impact negativ asupra prognosticului si creste semnificativ costurile tratamentului. Fracturile inchise se asteapta sa fie vindecate in majoritatea cazurilor, in timp ce fracturile deschise vor suferi cel mai probabil complicatii precum o sechestrare a osului, intarzierea prinderii sau chiar ineficienta acesteia. Temperamentul si comportamentul animalului pot imbunatati sau inrautati prognosticul. Bovinele cu un comportament agresiv vor mentine probabil abilitatea de a sta in pozitie patrupodala, vor merge si vor avea grija de ele. Totusi, acesti pacienti sunt mai dificili si mai periculos de tratat si prin urmare ar putea primi o ingrijire mai slaba calitativ. Leziunile proximale ale membrelor, precum fracturile humerale sau femurale, au un sprijin mai mare a sesutului moale si o furnizare sangvina colaterala, dar sunt mai dificile de stabilizat fata de fracturile distale ale membrelor. Dispozitivele de coaptare externa sunt mai usor de ajustat pentru leziunile mebrelor anterioare decat pentru cele ale membrelor psoterioare. Tratamentul fracturilor la pacientii mai tineri cu greutati corporale mai mici sunt mai usor de vindecat datorita ratelor remarcabile de vindecare si a stabilitatii mai mari a dispozitivelor de fixare comparativ cu bovinele adulte. Desi sunt scumpe, implanturile ortopedice destinate utilizarii in chirurgia animalelor mici si in cea umana, au deseori puterea mecanica necesara pentru utilizarea la viteii tineri si au fost utilizate cu succes in managementul diverselor fracturi la bovine. Dupa ce au fost luati in calcul multitudinea de factori care afecteaza prognosticul, medicul veterinar poate oferi optiuni pentru ca proprietarul sa aleaga. Responsabilitatea medicului veterinar este de a se asigura ca proprietarul poate lua o decizie „informata” cu privire la costurile tratamentului, deoarece aceasta se leaga de rezultatul final al cazului.

In general, producatorii de bovine vor alege tratamentul cel mai ieftin pentru orice fractura, care va oferi totusi o rata de succes rezonabila. Deseori, proprietarii sunt dispusi sa aleaga tratamentul costisitor, chiar daca prognosticul este rezervat, atunci cand bovinele au un potential economic sau genetic crescut. Ocazional, aceste optiuni sunt alese deoarece animalul a atins un statut de „animal de companie” in ferma. In multe cazuri, taurii au cea mai mare valoare, dar vacile care pot fi utilizate pentru transfer embrionar ar putea fi privite similar. Recent, tehnologia de clonare a imbunatatit extrem de mult genetica viteilor, care, la schimb, ajuta ortopedia veterinara care in trecut ar fi putut fi prea innacesbilila. Influentele sociale ar putea schimba de asemenea privirea asupra ingrijirii veterinare pentru bovine si unii medici veterinari ar putea fi chemati sa trateze leziunile ortopedice indiferent de valoarea lor de piata.Medicii veterinari specializati pe animale mari din SUA sustin ca este de asteptat ca in viitor dolarii sa fie alocati rezolvarii fracturilor bovinelor care anterior ar fi fost eutanasiate sau abatorizate. De asemenea, proprietarii de bovine deseori vor trata animalele care isi sustin propriile leziuni ca rezultat al erorii umane datorita unui simt de vina sau unui simt al responsabilitatii pentru a-si indrepta greselile. In aceste cazuri, chirurgii veterinari ar putea fi chemati sa rezolve un os fracturat la un cost care ar depasi cu mult valoarea animalului.

In final, medicul veterinar este responsabil pentru informarea clientului cu privire la optiunile, costurile si rezultatele probabile, astfel incat clientul sa poatea alege optiunea care este cea mai apropiata de analiza proprie a riscurilor si a beneficiilor. Profesionistii veterinari deseori utilizeaza „procentaje” cand realizeaza o analizie decizionala pentru pacientii cu fracturi. Aceste procentaje sunt bazate pe experientele personale si pe cele anecdotice si pe literatura de specialitate.

Din nefericire, dovezile din medicina pentru tratamentul fracturilor la bovine lipsesc in ceea ce priveste fracturile specifice si tehnicile specifice de rezolvare datorita populatiilor relativ mici din diferite studii. De asemenea, literatura este asteptata sa fie partinitoare spre rezultatele de succes si supraestimeaza probabil prognosticul in multe dintre cazuri.

2. Diagnostic

Analiza decizionala in managementul individual al pacientilor trebuie sa se bazeze initial pe un istoric complet si o examinare fizica completa. Optiunile de tratament si prognosticul sunt afectate de leziunile concurente, de starea bolii si de starea nutritionala a pacientului. 

Identificarea leziunilor multiple nu este neobisnuita la bovinele adulte. Se asteapta ca bovinele adulte sa fie capabile sa se ridice singure, sa stea si sa mearga in trei picioare atunci cand al patrulea membru este compromis. 

Cand bovinele sunt examinate pentru prezenta fracturii la un membru (de ex. cea a tibiei), dar nu pot sa se ridice, sa stea sau sa mearga, leziunile aditionale ar trebui luate in calcul (de ex. leziunea membrului contralateral, leziunea pelvina, leziunea coloanei vetebrale) si prognosticul ar trebui ajustat. Evaluarea membrului fracturat si a tesuturilor moi din jurul fracturii necesita diligenta din partea practicianului. Plagile deschise, cele compromise vascular si leziunile nervoase cresc probabilitatea complicatiilor. Evaluarea sanatatii sistemice a animalului este critica in special la vitei, iar transferul pasiv de anticorpi si a imunitatii ar trebui determinate (de ex. Masurarea proteinei totale, a imunoglobulinei G si a numarului de celule albe). Diagnosticul fracturilor multiple, in special a celor care afecteaza membrele distale, prezinta putine provocari pentru diagnostic si deseori radiologia nu este utilizata. Evaluarea radiologica este realizata de rutina la leziunile superioare ale membrelor. Totusi, cliniacanul trebuie sa fie atent cu acest aspect, desi radiografiile sunt de ajutor pentru planificarea tratamentului, aceste imagini oferind o imagine cu privire la alte leziuni, cu privire la sanatatea sistemica sau starii neurologice a animalului.

Proprietarii si managerii de ferma care sunt pe deplin informati si pregatiti pentru posibilele complicatii de la inceput sunt mai bine pregatiti pentru acceptarea complicatiilor daca acestea apar si pot lua decizii mai usor cu privire la cursul de actiune daca acestea par. Desi vacile adulte sunt mai putin predispuse la bolile sistemice scundare fracturilor, viteii sunt vulnerabili la pneumonie, enterita si septicemie. Aceste probleme pot fi concurente sau fara legatura cu fractura. Aceste probleme secundare necesita o evaluare completa si o gestionare preemptiva. Fracturile la nou-nascuti deseori preintampina ingerarea insuficienta de colostru pe parcursul primelor 12 ore de viata. Incapacitatea de transfer pasiv care rezulta ar putea periclita recuperarea vitelului si ar putea conduce la decesul lor in ciuda rezolvarii cu succes a fracturii.

3. Tratamentul de urgenta

Tratamentul pacientului si al membrului lezionat inclusiv stabilizarea temporara a membrului fracturat, deseori face diferenta dintre succes si esec. Stabilizarea temporara a fracturilor membrelor ar trebui realizata inainte de miscarea animalului sau daca este posibil inainte de incercarea de a face ca animalul sa stea in picioare. Terapia medicala imediat ar putea fi necesara pentru tratarea socului sau pentru stabilizarea pacientului cand este prezenta hipovolemia sau toxemia.

La vitei, septicemia sau lipsa aportului suficient de colostru este o ingrijorare care ar trebui adresata daca apare.

Fracturile distale la nivelul mijlocului radiusului sau la nivelul mijlocului tibiei ar trebui stabilizate temporar cu atele pentru membre sau cu gips. Specialistii sunt de parere ca stabilizarea in teren a fracturilor proximale fata de acest nivel nu ar trebui realizata la adulti deoarece aceste eforturi deseori conduc la crearea unui efect de punct de sprijin la nivelul sau in apropierea locului fracturii, exacerband traumatismul tesutului moale si crescand riscul leziunii neurovasculare sau crearea unei plagi deschise. Vacile adulte cu fractura proximala a membrului ar trebui incarcate atent intr-un trailer si ar trebui sa li se permita sa stea asezate inainte de a le transporta daca rezolvarea nu este realizata in ferma. Utilizarea rampelor de incarcare ar putea fi necesara pentru a asigura faptul ca pacientul nu cade pe parcursul incarcarii. 

Leziunile distale ale membrelor sunt imediat imobilizate prin aplicarea unei atele rigide sau a unui gips. Desi aceste forme de coaptare externa ar putea fi aplicate ca si mijloace temporare de imobilizare a membrului, aceste dispozitive trebuie sa fie suficient de puternice pentru a suporta fortele aplicate pe parcursul ridicarii si a deplasarii. Atelele rigide sunt realizate prin aplicarea unui bandaj Rober Jones si includerea a doua atele plasate la distanta de 90 (de ex. Caudal si lateral aspectului membrului). Materialul atelelor poate fi realizat prin utilizarea a doua placi groase de lemn sau a doua jumatati de teava groasa realizata din clorura de polivinil plasate pe aspectul caudal si cel lateral al membrului pentru a crea o coaptare externa stabila. Atelele sunt plasate la distanta de 90, astfel incat fortele de legare sa fie suficient de rezistente pentru planurile cranial-caudal si lateral-medial. Un bandaj captusit este plasat pe membru; atelele sunt pozitionate, iar banda elastica este aplicata ferm. Captusirea adecvata in jurul membrului inainte de aplicarea atelelor ajuta la asigurarea faptului ca banda elastica nu va cauza o leziune ca urmare a constrictiei excesive a membrului. Captusirea excesiva sau tensiunea inadecvata va conduce la miscarea atelei si ar putea exacerba leziunea. Integritatea atelei ar trebui verificata frecvent. Pentru fracturile distale ale carpului sau ale jaretului, atelele ar trebui plasate din pamant (chiar de jos) proximal nivelului cotului/ proximal radiusului sau grasetului/ proximal tibiei. Pentru fracturile proximale ale carpului sau ale jaretului si distale ale mijlocului radiusului sau ale mijlocului tibiei, atela laterala ar trebui extinsa la nivelul proximal al scapulei sau al pelvisului.

Alternativ, un gips ar trebui utilizat pentru a asigura o coaptare externa pentru stabilizarea temporara a fracturii. Gipsul ar trebui construit din banda de gips din fibra de sticla si sa fie suficient de gros pentru a preveni incapacitatea acestuia. Fracturile gipsului si incapacitatea apar cel mai des la nivel articular, in special cand unghiul se schimba mult (de ex. Jaretul) si la capatul proximal si distal al gipsului. Autorii recomanda incastrarea intregului membru pentru a asigura devierea maxima a fortelor asociate cu greutatea si a fortei de reactie a solului in materialul de incastrare.

La vitei, leziunile proximale ale membrelor pot fi protejate temporar prin utilizarea curelelor. O curea Velpeau modificata poate fi aplicata membrului anterior pentru imobilizarea de urgenta a fracturilor radiusului, humerusului si scapulei. Aceste curele sunt realizate prin aplicarea unui bandaj de infasurare pe membrul distal (metacarp), apoi prin flexarea membrului spre corp, urmata de un bandaj de infasurare in jurul toracelui. Atela poate fi imbunatatita ulterior prin includearea unei infasurari in forma literei 8 intre mebrele anterioare si baza gatului. O coarda Ehmer modificata poate fi utilizata pentru a imobiliza temporar fracturile tibiei si femurului. Corzile Ehmer modificate sunt realizate prin aplicarea unui bandaj de infasurare pe membrul distal (metatars), apoi prin flexarea membrului pe corp, urmata de un bandaj de infasurare in jurul pelvisului si a abdomenului. Aceasta coarda ar putea fi imbunatatita mai apoi prin infasurarea unui bandaj in forma literei 8 intre membrele posterioare.

4. Principiile de gestionare ale fracturii

  • Cand un pacient bovin este prezentat cu o fractura a scheletului apendicular, trebuie raspuns urmatoarelor intrebari: 
  • Este tratamentul necesar? Poate fractura sa fie acceptabil redusa, inchisa sau este necesara reducerea interna? 
  • Poate fractura sa fie imobilizata corespunzator utilizand doar coaptarea externa sau este necesara ESF sau fixarea interna, cu sau fara coaptarea externa? Care sunt costurile si beneficiile tratarii acestui animal? 

Diverse metode pentru imobilizarea si stabilizarea fracturilor la bovine sunt disponibile pentru utilizare. Selectarea metodei utilizate poate fi bazata pe tipul de leziune prin care cea mai buna metoda poate fi aleasa sau se poate baza pe aspecte economice la care este utilizat minimul acceptabil al metodei de coaptare (Tabelul 1). Prognosticul pentru vindecarea fracturii este afectat de localizarea si de severitatea leziunii, de varsta pacientului si de integritatea tesuturilor (Figura 1). 

fig1

Coaptarea externa in forma atelelor rigide sau imobilizarea prin gips deseori este o cale adecvata si economica de a stabiliza fracturile la bovine. Atelele rigide sunt adecvate si eficiente pentru fracturile Salter-Harris de tipul 1 si 2 ale metacarpului distal sau ale metatarsului. Aceste leziuni se vindeca repede si montarea rigida a atelelor poate permite imobilizarea eficienta a viteilor. Incastrarile din fibra de sticla sunt mult mai eficiente pentru anumite forte si mentin imobilizarea locului fracturat comparativ cu atelele. Prin urmare, majoritatea fracturilor care se potrivesc coaptarii externe ar trebui tratate utilizand gipsul. Acesta ar trebui aplicat astfel incat articulatia proximata si cea distala fracturii sa fie imobilizate. Scopul imobilizarii articulatiei superioare si a celei inferioare fracturii este de a minimaliza miscarea segmentului proximal si distal fracturii care ar putea sa apara pe parcursul miscarii articulare si pentru a maximiza probabilitatea de neutralizare a fortei de sustinere a greutatii pe masura ce membrul este utilizat in timpul mersului si al sprijinului.

tabel 1

Singurele fracturi pentru care aceasta regula ar putea fi incalcata sunt fractura Salter-Harris de tipul 1 si 2 distala a metacarpului (mc) si metatarsului (mt) cand gipsul este oprit imediat distal carpului sau tarsului si fractura Salter-Harris de tipul 1 sau 2 a radiusului sau tibiei distale  cand gipsul este oprit imediat distal cotului sau grasetului.  Materialele pentru abricarea gipsului si a atelelor sunt disponibile si majoritatea bovinelor se obisnuiesc cu locomotia in cateva zile. Cand un pacient este incapabil sa se obisnuiasca cu dispozitivul extern de coaptare, gipsul sau atelele trebuie reevaluate si modificate pentru a imbunatati ingrijirea pacientului si rezultatul. Coaptarea externa doar cu gips nu poate imobiliza corespunzator fracturile proximal spre distal articulatiei radiusului sau distal articulatiei tibiei deoarece nu exista suficienta lungime pentru ca membrul sa captureze fortele si sa mentina imobilizarea fracturii. De asemenea, leziunile tesutului moale si fracturile deschise ar putea sa nu poata fi gestionate  optim prin utilizarea gipsului, a atelelor sau a combinatiei acestora. 

Complicatiile montarii atelelor si a gipsului pot include contractia musculo-tendinoasa a membrului lezionat, laxitatea musculo-tendinoasa a membrului contralateral, scaderea limitei de miscare a articulatiei, degenerarea cartilajului articular, ranile sau ulcerele pielii, lezionarea tesutului moale sau a vascularizatiei deoarece gipsul este prea strans sau constrictia din interiorul gipsului cauzata de umflare, instabilitate in aplicare, conduce la crearea unei plagi deschise care ar putea comunica cu fractura, aliniamentul defectuos al fracturii, unirea ineficienta, intarziata sau neunirea portiunilor fracturare si convalescenta prelungita. 

Aceste complicatii pot fi diminuate prin atentia sporita asupra detaliilor pe parcursul aplicarii atelei sau a gipsului si reevaluarea atenta, frecventa a pacientului. Desi este costisitoare, incapacitatea pacientului de a-si utiliza membrul sau schimbarea brusca a abilitatii pacientului de a-si utiliza membrul sunt indicatori ai indepartarii dispozitivelor si ai reevaluarii membrului.

Bovinele sunt supuse aplicarii unor atele complexe pentru imbolizarea anumitor fracturi. Cele mai comune atele complexe utilizate sunt atelele Thomas, dar atelele Spica sunt utilizate si ele ocazional. Se utilizeaza atelele Thomas sau combinatia gips-atela Thomas este mai des utilizata pentru fracturile radiusului si ale tibiei. Atelele Spica pot fi utilizate eficient la vacile tinere pentru imobilizarea fracturilor humerusului. Aparent usor de utilizat, aceste atele complexe trebuie sa fie meticulos aplicate pentru a obtine un succes. Atelele aplicate prea lung pe membru in incercarea de a aplica o tensiune pe membrul fracturat deseori conduce la decubit prelungit si la incapacitatea de a se ridica si la contractia musculara excesiva a membrului lezionat si la „epuizarea” membrului contralateral. Atelele care sunt aplicate prea scurte pentru a incerca sa usureze mobilitatea pacientului conduc la miscarea fracturii, la fracturile deschise si la unirea intarziata sau defectuoasa a fracturii. Bovinele care au un gips Thomas cu atele sau un gips Spica cu atele trebuie sprijinite pentru a se ridica de mai multe ori pe zi pana cand acestea sunt capabile si doresc sa se ridice singure si sa se miste prin hambar.

Acesti pacienti trebuie sa fie de asemenea verificati de mai multe ori pe zi pentru a va asigura ca ei nu s-au asezat jos pe atele, astfel incat sa devina incapabili sa se ridice. Pacientii care devin incapabili sa se ridice sau care adopta un decubit sternal prezinta riscul pentru balonare si moarte. ESF se refera la stabilizarea fracturii utilizand pini de fixare si orice rama externa care conecteaza pinii si lipsesc regiunea de instabilitate. Exemple de rame externe utilizate pentru a conecta pinii de fixare includ barele laterale, fixatorii circulari, cimentul acrilic si banda de gips din fibra de sticla.  La bovine, fixarea cu pini si incastrarea fracturilor deseori sunt mijloace de succes pentru revenirea animalului la starea initiala cu rapiditate postchirurgical. La viteii tineri si in functie de configuratia fracturii, aceste aplicatii ESF ar putea fi realizate pe osul fracturat fara a cuprinde articulatii adiacente astfel incat sa fie pastrata mobilitatea articulara si este intalnita o crestere normala cu mai putine complicatii. Tehnicile ESF implica o invazivitate chirurgicala limitata cu un cost redus fata de tehnicile de fixare interna si reducerea deschisa, precum prinderea intramedulara, placarea osoasa cu Placi de Compresie Dinamica (DCP) sau fixarea unghiilor interconexe intramedular. In majoritatea cazurilor, ESF este simpla si poate fi realizata in conditii de teren. ESF este metoda preferata pentru gestionarea fracturilor deschise deoarece abilitatea de a mentine imobilizarea fracturii este obtinuta in timp ce se adapteaza gestionarea leziunilor tesuturilor moi de pe membru. Mai mult, tehnicile ESF permit indepartarea facila a implantului dupa rezolvarea clinica a fracturii si conduce la complicatii relativ putine ale implanturilor. ESF poate fi utilizat usor pentru fracturile MC, MR, radius sau tibie. Desi este mult mai dificil, ESF poate fi utilizat pentru fracturile humerale si femurale. Dezavantajele ESF sunt reducerea suboptima a fracturii, absenta compresiei intrerfragmentara, o stabilitate biochimica mai redusa decat cea a fixarii interne cu placi osoase, o gestionare postoperatorie crescuta fata de atelele rigide sau incastrarile, durere asociata cu miscarea pinilor de pe interfata osoasa si legarea sau ruperea implanturilor. Constrangerile economice dicteaza ca ESF sa fie des utilizat la vacile cu valoare crescuta precum cele de rasa pura, destinate expozitiilor sau la cele cu valoare mare.

Fracturile deschise la bovine au un prognostic mai rezervat. Rata de succes pentru tratamentul fracturilor deschise depinde de severitatea leziunilor tesutului moale, de oasele afectate, de durata leziunii, de gradul de contaminare a plagii si de limitarile economice ale proprietarului. Principiile tratamentului fracturilor deschise sunt de a curata general plaga, de a spala din belsug plaga si de a asigura o ingrijire medicala cu antibiotice, o gestionare a durerii si terapia locala pentru evitarea septicemiei. Tratamentul prelungit cu antibiotice este indicat si selectarea utilizarii la bovine trebuie realizata cu luarea in considerare a utilizarii in afara prospectului si a potentialelor reziduri de antibiotice. In baza experientei, autorii initiaza de rutina terapia cu antibiotice cu procain penicilina sau ceftiofur de sodiu. Tratamentul local si lavajul din belsug sunt realizate frecvent in functie de gradul de contaminare si de severitatea infectiei.

Intr-un studiu, tratamentul de succes al fracturilor deschise ale MC/MT la vacile adulte a fost asociat cu curatarea atenta a plagii deschise si a fracturii, realizata cu pacientul aflat sub anestezie generala (Tulleners). Fracturile deschise deseori dezvolta prinderea segmentelor mari de os cortical pe parcursul vindecarii (Valentino). Sechestrarea osoasa poate afecta advers tratamentul fracturii, dar mai des aceste sechestrari pot fi indepartate fara a preveni vindecarea osoasa. Daca sechestrarea este prezenta, ar trebui realizata sechestrectomia pentru a permite vindecarea fracturii. Locul fracturat este extensiv curatat pana cand osul sanatos este expus.

Osteomielita osului fracturat poate fi dificil de tratat cu succes. Tehnicile utilizate pentru tratarea infectiei osoase includ perfuzia intravenoasa sau intraosoasa regionala a membrului, implantarea granuleleor impregnate cu antibiotic si grefele osoase spongioase. Perfuzia regionala intravenoasa  a antibioticelor, distal unui bandaj de compresie proximal osului infectat este recomandat pentru a obtine concentratii mari ale antibiotice la nivel osos. Mai des, granulele impregnate cu antibiotice sunt realizate manual cu ciment polimetilmetacrilat la momentul utilizarii. Cimentul osos din polimetilmetracrilat de grad ortopedic este pregatit si antibioticele pudra sunt amestecate in ciment inainte de a se intari. De asemenea, inainte de a se intari, granulele sunt realizate suficient de mici pentru a fi plasate in mai multe tesuturi moi din jurul fracturii. Concentratiile terapeutice ale antibioticelor sunt asteptate a fi obtinute local pentru 2 saptamani dupa implantare. Grefa osoasa spongioaa este de asemenea realizata pentru a facilita vindecarea osoasa. O grefa osoasa autologa este recoltata de pe stern, creasta iliaca, tibia proximala sau humerusul proximal si implantata la locul fracturii. Grefele osoase stimuleaza neovascularizatia si osteogeneza, care indirect imbunatatesc curatarea infectiei. Se asteapta ca fracturile deschise sa aiba un timp de vindecare prelungit  si ar putea necesita 12 saptamani sau mai mult pentru unirea clinica a oaselor versus 4-8 saptamani pentru fracturile inchise .

Fracturile humerale si femurale vor necesita de obicei o forma de fixare interna. La bovinele tinere care au o fractura cu deplasare minima, osul s-ar putea vindeca doar prin blocarea in grajd (Nichols si alte lucrari recente). In majoritatea cazurilor, fracturile femurale sustin considerabil deplasarea fragmentelor si suprapunerea. Desi  a fost raportat tratamentul de succes al fracturilor femurale utilizand reaposul in grajd, reducerea deschiderii si fixarea interna sunt recomandate pentru a optimiza ingrijirea umana a pacientului si pentru a imbunatati rezultatul functional. Desi fracturile humerale sunt mai putin probabile sa devina semnificativ deplasate, prognosticul pentru vindecare postchirurgical versus gestionarea conservativa este similar. Tratamentul chirurgical al fracturilor humerale si femurale variaza in functie de varsta animalului, configuratia fracturii si experienta chirurgului. Reducerea deschiderii si fixarea interna sunt de obicei realizate la bovinele tinere slabe. Chirurgia fracturii de la mijlocul diafizei  femurale are un rezultat chirurgical semnificativ mai bun decat cel al fracturilor distale ale diafizei. Stabilizarea femurului si a humerusului poate fi obtinuta prin prinderea intramedulara a fracturii, fixarea intramedulara si sarma de cerclaj, fixarea intramedulara si tipul I de ESF, fixarea intramedulara cu cuie, fixarea pinului de urgenta sau placile si suruburile osoase specializate. Placile dinamice de compresie, placile cu cap cobra, placile lamelare unghiulare si placile osoase condilare au avut un succes limitat in rezolvarea fracturilor humerale si femurale la bovine. Nereusita acestor dispozitive a fost atribuita puterii limitate de sustinere a oaselor vitelului tanar pentru suruurile ortopedice. Recent, placile cu surub de blocare au fost dezvoltate pentru a imbunatati puterea de prindere a suruburilor  pentru osul slabit si ar putea oferi avantaje semnificative pentru rezolvarea fracturilor superioare ale membrului la bovinele de vloare. Fracturile capului femural apar la viteii tineri dupa extractiile fortate din timpul distociei asociate cu blocarea soldului si la vacile mai tinere de 24 de luni, asociate cu un traumatism egal la adapostirea in grup. Raporturile literaturii includ stabilizarea prin utilizarea pinilor Steinmann multipli sau fixarea cu surub utilizand suruburi cu spirala fina de 6.5 mm sau suruburi canulate de 7 mm (ref. St.Jean si Ewoldt si Edwards). La taurii tineri din unitatea de colectare a lichidului seminal, 70% dintre taurii cu deplasare osoasa capitala tratati cu suruburi canulate de 7.0 mm au avut rezultate de succes si au fost buni pentru colectarea lichidului seminal.

La unii pacienti, tratamentul de succes al fracturii nu este posibil. Aceste fracturi negestionabile pot aparea ca rezultat al severitatii fracturii, a compromiterii tesuturilor moi, a pierderii integritatii neurovasculare sau a suprainfectiei. In aceste cazuri, amputarea membrului sau eutanasia pacientului trebuie luata in considerare. Chirurgii au realizat amputari ale membrelor la bovine in scopul de conservare a liniei genetice sau deoarece animalul are o valoare sentimentala pentru client. Amputarea membrului poate fi realizata initial sau dupa realizarea procedurilor de rezolvare a fracturii fara succes. La vacile de valoare sau la „animalele de companie”, proteza membrului poate fi oferita clientului. Aceasta optiune trebuie discutata inainte de amputare astfel incat amputarea sa poata fi realizata intr-un mod in care proteza sa se potriveasca pe membru. Cele mai bune rezultate pe termen lung sunt obtinute cand echipa care consta intr-un specialist ortetic si unul protetic, asigura o individualizare a protezei pentru a maximiza confortul pacientului si utilizarea membrului.

In concluzie, analiza decizionala pentru gestionarea fracturii depinde de animal, leziune, proprietar si medicul veterinar. Scopurile clientului pentru animal, constrangerile economice cu impact asupra tratamentului si entuziasmul medicului veterinar de a urma optiunile de tratament vor ramane o motivare in viitorul ortopediei la bovine.

Ultima modificareLuni, 21 Ianuarie 2019 07:44