Autentificare
updated 8:10 AM UTC, Dec 4, 2019

Perioada peripartum la rumegatoare

Contents[Hide]

Perioada peripartum este o perioada cu risc crescut pentru fetus si pentru mama. Aproximativ 5-10% din viteii fatati anual si 15-20% din mieii fatati anual in Statele Unite, mor inainte de intarcare. Intre 50% si 70% mortalitatea neonatala apare in primele 3 zile de viata, distocia, infometarea si hipotermia fiind responsabile pentru 50-60% din aceste pierderi. Viabilitatea fetala redusa deseori reflecta gestionarea gresita a nutritiei materne si/sau mediul de pe parcursul ultimului trimestru de gestatie si/sau perioadele prepartum si peripartum. Investigatiile morbiditatii perinatale si a mortalitatii ar trebui sa inceapa cu evaluarea managementului matern. Unele dinte cele mai comune cauze ale fatarii neviabile si ale mortalitatii perinatale sunt enumerate in caseta 1.

 

Caseta 1

Cauze comune ale fatarilor neviabile si ale deceselor perinatale la rumegatoare

  • Distocia
  • Stresul la frig
  • Pneumonia (miei)
  • Nutritia
  • Deficienta energetica
  • Deficienta proteica
  • Toxemia de gestatie
  • Excesul sau deficienta de cupru
  • Excesul de fier
  • Excesul sau deficienta de iod
  • Deficienta de Seleniu
  • Deficienta de vitamina A
 

Infectioase

Virusuri

  • Virusul rinotraheitei infectioase bovine
  • Diareea virala bovina
  • Boala Border
  • Bluetongue
  • Virusul Akabane
  • Virusul Vaii Cache

Bacterii

  • Hemophillus somnus
  • Brucella abortus
  • Leptospira spp.
  • Campylobacter spp
  • Listeria monocytogenes
  • Yersinia pseudotuberculosis
  • Histophilus ovis
  • Brucella ovis
  • Campylobacter fetus var. fetus

Protozoare

  • Neospora
  • Toxoplasma gondii
  • Tritrichomonas foetus

Fungi

Aspergillus spp

Ricketsii

  • Chlamydia spp.
  • Coxielaa burnetii

Traumatisme

  • Traumatisme obstetrice
  • Castrare, taierea cozii
 

Toxine

  • Toxine din plante
  • Pinul de Ponterey (Pinus radiata)
  • Gutierezzia microcephala
  • Astragalus (Astragalus lentiginosis)
  • Lupin ( Lupinus sericeus si Lupinus caudatus)
  • Cucuta (Conium maculatum)
  • Toxine chimice
  • Nitrati
 

Congenitale

  • Epiteliogeneza imperfecta
  • Anomalii cardiace (defecte septale ventriculare, tetralogia lui Fallot)
  • Hidrocefalie interna
  • Hipoplazie cerebeloasa
  • Artrogripoza 
  • Beta manozidoza
  • Sindromul mielului paianjen
  • Alfa manozidoza
  • Citrulinemia bovina
 

Un procent de 40-60% din fatarile neviabile sunt asociate cu distocia. Viteii care supravietuiesc distociei au cel mai probabil edem al capului si limbii, facând ca suptul sa fie dificil. Ei sunt de asemenea slabiti si extenuati si probabil in decubit pentru o perioada lunga de timp si expusi la mai multi patogeni din fecale. Distocia afecteaza asimilarea imunoglobulinelor de catre vitel, iar viteii care supravietuiesc distociei cel mai probabil se vor imbolnavi in primele 45 de zile de viata. Variabilele materne corelate cu distocia si mortaliatatea ulterioara a viteilor la fatare includ paritatea si conformatia. Distocia si fatarile neviabile la junici sunt cel mai des observate secundar incompatibilitatii fetus-pelvis. Incompatibilitatea fetus-pelvis este responsabila pentru o proportie redusa de distocii la vacile multipare, dar fatarea grea, secundara hipocalcemiei, torsiunii uterine si a dilatatiei cervicale incomplete este mult mai comuna la vacile vârstnice. Intr-un studiu al fatarilor la rasa Holstein, 8.3% din viteii fatati de junici au fost neviabili comparativ cu 3.6% vitei fatati de vacile multipare. Diametrul pelvin al mamei este un factor determinant al distociei pentru junici.

Masuratorile pelvine pot fi utilizate pentru a identifica pelvisurile mici sau anormale. Dimensiunea mare a deschiderii pelvine se coreleaza cu un risc redus al distociei; totusi, selectia continua pentru dimensiuni mari ale deschiderii tinde sa selecteze greutati corporale la fatare mai mari si dimensiuni mai mari ale viteilor. Vârsta la prima fatare pentru junici nu este corelata cu riscul distociei atât timp cât acestea sunt hranite si gestionate pentru a obtine o crestere adecvata si dimensiunile potrivite inainte de fatare. Riscul distociei la junici este crescut prin nutritia slaba din ultimul trimestru. Nutritia si managementul adecvat al junicilor de inlocuire pentru a obtine dimensiuni adecvate la parturitie reduce pierderile materne si neonatale prin reducerea incidentei distociilor. 

Consecintele materne asociate cu fatarea dificila si fatarea neviabila includ productia scazuta de lapte si eficienta reproductiva redusa. Reducerile productiei de lapte care variaza de la 100 la 400 kg au fost asociate cu o fatare neviabila a viteilor. Vitelul deviabil este fatat prin sectiune cezariana, reducerea productiei de lapte fiind de ordinul a 300-500 kg. Fatarea unui vitel neviabil este de asemenea asociata cu scaderea ratelor de conceptie, serviciile crescute per conceptie si conceptia intârziata.

Utilizarea taurilor pentru usurarea fatarii la vacile primipare reduce incidenta distociei si mortalitatea ulterioara pe parcursul parturitiei. Ereditatea fatarii usoare este relativ scazuta; estimarile de imperechere pentru usurarea fatarii variaza de la 0.03 la 0.24 si ereditatea paterna este de aproximativ 0.147. In ciuda ereditatii relativ scazute a usurintei la fatare, selectia pentru aceasta nu ar trebui sa afecteze alti parametri de productie la vacile de lapte, având in vedere ca o corelatie genetica intre usurinta la fatare si alte trasaturi ale productiei de lapte este in general apropiata de 0. Evaluarile usurintei la fatare au intentia de a creste utilizarea inseminarilor artificiale (AT) pentru junici. Pentru a facilita selectia masculilor majoritatea asociatiilor de reproductie ofera indicatii cu privire la usurinta la fatare sau diferenta asteptata intre produsii de conceptie pentru greutatile la fatare la viteilor. Exemplul unei astfel de scheme este usurinta la fatare si valorile de fiabilitate desemnate unei AT de taur Holstein. In acest sistem, scorul de usurinta al fatarii este un procentaj asteptat de fatari dificile prezis pentru viteii fatati de vacile primipare. Scorul de fiabilitate asigura un indicator pentru numarul de fatari care a fost considerat in derivarea scorului de usurinta la fatare. Cu cât scorul de fiabilitate este mai mare, cu atât numarul de constatari ale scorului de fatare usoara este mai mare si cel mai probabil predictia fatarii facile va reflecta cu acuratete rezultatul.

Variabilele de gestionare care influenteaza riscul distociei si a mortalitatii perinatale includ densitatea populatieide vaci antepartum, sincronizarea fatarii si gruparea vacilor. Intr-un studiu efectuat pe 123 de efective de carne, rata de distocie in functie de locatia de fatare a fost cea mai mare pentru vacile adapostite in hambar si a scazut progresiv spre cele crescute in hambar si curte, hambar si pasune si pasune. Cauza cea mai comuna a distociei la junicile adapostite a fost constrictia vulvara, in timp ce distociile la junicile tinute in padoc au fost cel mai des asociate cu malpozitionarile. Junicile de carne care fata cu sase saptamâni inaintea vacilor, sunt recomandate pentru a permite junicilor o perioada mai mare de a se recupera si de a concepe dupa fatare, fata de vaci. Intr-un studiu cu comparatie la nivel de efectiv, aceasta practica a fost asociata cu o incidenta mai mare a distociei si a viteilor neviabili. Probabil datorita managementului nutritional mai bun, rata de distocie a junicilor este redusa, unicile fiind mentinute ca si grup separat de vaci inainte de fatare. 

Variabilele fetale care influenteaza riscul mortalitatii includ sexul, dimensiunea si numarul. Viteii fatati de vacile primipare, gemenii si taurasii vor muri cel mai probabil la fatare comparativ cu viteii fatati de vacile multipare, viteii singuri si junicile. Viteii mici experimenteaza cea mai mare mortalitate la paritati mai mari de unu, iar viteii mari la prima paritate. Viabilitatea fetala ar putea fi compromisa intrauterin de un numar de agenti infectiosi. Agentii infectiosi des asociati cu avortul sau cu fatarea viteilor slabi sunt enumerati in caseta 1.

Manifestarile bolii la nou-nascuti sunt dependente de timpul de expunere la agentul infectios.

Stresul din mediu inainte sau in jurul momentului de parturitie poate compromite fetusul sau nou-nascutul. Stresul datorat caldurii poate afecta viabilitatea fetala prin impiedicarea cresterii viteilor in ultimul trimestru de gestatie si prin scaderea calitatii colostrului si a transferului de imunoglobuline. Fluxul uterin de sânge si masa placentara sunt reduse si profilurile endocrine sunt alterate când vacile sunt stresate din cauza caldurilor pe parcursul ultimului trimestru de gestatie. Stresul datorat caldurii pe parcursul ultimelor 3 saptamâni de gestatie scade aportul de substanta uscata, contribuind la un echilibru energetic negativ la acest moment, promovând mobilizarea grasimii corporale si cetogeneza. Transferul imunoglobulinelor in colostru este afectat, iar concentratia de proteina, cazeina, lactalbumina, grasime si lactoza din colostru sunt reduse. Conditiile reci, umede si cu vânt afecteaza advers de asemenea supravietuirea viteilor. Magnitudinea efectului climatic asupra supravietuirii neonatale depinde de vârsta mamei, de sex si de dimensiunea vitelului si de incidenta distociei din efectiv. Stresul datorat frigului suficient pentru a cauza hipotermia la vitei conduce la hemoragii subcutanate si absorbtia intârziata a imunoglobulinelor din colostru.

Intretinerea nutritiei adecvate pe parcursul gestatiei este esentiala pentru a asigura cresterea fetusului si pentru a mentine o femela sasantoasa, capabila sa ofere si sa ingrijeasca un fetus. Toxemia de gestatie, hipocalcemia, malnutritia energetica proteica, deficientele de micronutrienti si obezitatea ar putea afecta direct sanatatea fetusului, sau indirect prin afectarea sanatatii sau a capacitatii femelei pentru fatarea fetusului. Malnutritia energetica proteica si deficienta de cupru au fost asociate cu afectarea fertilitatii, vitei slabi si mortalitate mare a viteilor.

1. Evaluarea viabiliatii fetale

Viabilitatea fetala este rareori evaluata pe parcursul perioadei prepartum la animalele de productie, dar este o problema serioasa când femela antepartum este bolnava sau debilitata. Evaluarea viabilitatii fetale este o provocare din punct de vedere al diagnosticului, dar un anumit numar de metode sunt disponibile pentru evaluarea fetusului si a mediului acestuia. Pe parcursul examinarii fizice a vacii, fluxul sangvin uterin, tonusul uterin si prezenta secretiei vaginale ar putea fi evaluate prin palpatie rectala si examinare vaginala cu specul. Fremitusul redus in arterele uterine si tonusul uterin crescut ar putea fi apreciat prin palpatie rectala dupa moartea fetala. Ecografia abdominala este utila pentru examinarea uterului, a placentei si a fetusilor rumegatoarelor mici. Uterul si placenta vacii pot fi examinate prin ecografie transrectala, dar examinarea fetusului prin ecografie transrectala sau transabdominala este deseori compromisa de accesul limitat. 

Ecografia bilunara a uterului si a placentei vacilor care sunt gestante cu gemeni este realizata pentru a detecta prezenta lichidului alantoidian si a edemului placentar la aceste gestatii cu risc crescut. Dupa moartea fetala, o parte din urmatoarele lucruri pot fi observate: ingrosarea peretelui uterin, ecogenitate crescuta a fluidului corioalantoic si a celui amniotic, postura fetala alterata, contur alterat al amnionului si definirea redusa si marimea redusa a carunculilor*. Examinarea fetusului ar putea evidentia anomalii congenitale mari, iar ecografia pieptului fetal permite vizualizarea batailor inimii si determinarea FHR. Frecventa cardiaca a mieilor la termen este de 108-126 bpm. Masurarea frecventei cardiace la viteii nefatati este mai dificila decât la rumegatoarele mici dar poate fi obtinuta prin ecografia transabdominala Doppler, utilizând o sonda de 1.5 Mhz. Frecventa cardiaca normala a viteilor la termen este de 90-125 bpm. In medicina umana, FHR este utilizat ca si masura de viabilitate fetala. Intensificarile FHR asociate cu miscarile fetale sunt considerate un semn al bunastarii fetale, iar bradicardia persistenta sau tahicardia un semn al stresului fetal. Modelele normale de FHR ale rumegatoarelor trebuie caracterizate mai in detaliu inainte ca masuratorile FHR sa fie utilizate pentru evaluarea clinica prenatala a bunastarii fetale ale rumegatoarelor.

Pierderea fetala asociata cu placentatia anormala apare sporadic si este reflectata de alterarile in volum si de compozitie ale fluidului alantoidian si amniotic. Intr-un studiu efectuat pe 60 de cazuri de hidrops bovin, 88% au fost hidro-alantoid, 5% hidro-amnios si 7% o combinatie a celor doua. 

Hidro-alantoisul este deseori asociat cu boala uterina si hidro-amniosul cu defectele genetice si congenitale ale fetusului (Bovine Dexter cu vitei bulldog, vitei Angus cu osteopetroza, vitei Guernsey cu hipoplazie pituitara sau aplazie pituitara). Concentratia de sodiu si clor in fluidul alantoidian la bovine pe parcursul ultimelor 12 saptamâni de gestatie este normal de scazut (Na = 52 ± 20 mmol/L si Cl = 17 ± 1 1 mEqfL) si concentratia creatininei este mare (1224 flg/mL ± 458). In cazul hidro-alantoisului, concentratiile de sodiu si clor din fluidul alantoidian cresc spre concentratiile fluidului extracelular (Na = 1 1 6 ± 13 and Cl = 8 1 ± 12 mEqfL), iar concentratia creatininei alantoice scade ( 1 93 ± 73 flg/mL).

Fluidul amniotic normal are concentratii electrolitice similare cu cele plasmatice (Na = 132 ± 7 and Cl = 115 ± 8mEqfL) si o concentratie scazuta a creatininei fata de fluidul alantoidian (70 ± 26 flg/ mL). Vacile cu hidroalantois sunt de asemenea deseori hiponatremice si hipoglicemice. 

Sulfatul de estrona este un marker al unitatii fetoplacentare viabile si a fost utilizat pentru a evalua viabilitatea fetala la bovine. Estrogenul sintetizat de tesutul embrionic este convertit in sulfat de estrona de endometru, care contine enzima sulfotransferaza Testele sulfatului de estrona pot fi utilizate pentru diagnosticul de gestatie la rumegatoarele mici dupa 50 de zile si la bovine dupa 100 de zile. Sulfatul de estrona ar putea fi masurat in plasma sau lapte; valorile de baza sunt scazute dupa pierderi fetale, indiferent de stadiul gestatiei. Compromiterea unitatii fetoplacentare reduce producerea de sulfat de extrona. Intr-un studiu al efectelor stresului datorat caldurilor la bovinele gestante, concentratiile plasmatice de sulfat de estrona au fost semnificativ mai reduse pe parcursul gestatiei la vacile care au fatat vitei cu greutati mici. Concentratiile plasmatice de sulfat de estrona cresc lent pe parcursul trimestrului doi de gestatie, de la 0.74 ng/ml la 3.66 ng/ml din ziua 90 pâna in ziua 210 de gestatie. Ultimul trimestru al gestatiei este asociat cu o crestere rapida a concentratiei de sulfat de estrona la 13.36 ng/ml cu aproximativ 10 zile inainte de parturitie.

In medicina umana, diagnosticul deficientei de surfactant se bazeaza pe raportul a doua fosfolipide din fluidul amniotic, lecitina (L) si sfingomielina (S). Daca raportul L/S este mai mare de 2, sistemul surfactant este matur si sindromul de tulburari respiratorii este rar. Raportul L/S din lichidul amniotic colectat de la bovine ar putea fi utilizat de asemenea pentru a evalua maturitatea sistemului surfactant, oferind o masura de pregatire pentru fatare, dar este rareori implicat  in medicina veterinara clinica, surfactantul brut recoltat din plamânii bovinelor la abator a fost utilizat intratraheal pentru viteii care pareau sa aiba tulburari respiratorii la scurt timp dupa fatare.

2. Inducerea parturitiei la rumegatoare

Manipularea parturitiei ar putea fi luata in considerare din motive materne, fetale sau ale gestionarii. Viabilitatea fetala dupa parturitia indusa este variabila in functie de specie. Viabilitatea viteilor indusa in 1-4 zile de la data anticipata de fatare este una buna. Viabilitatea mieilor si a iezilor indusa cu mai mult de 5 zile inaintea parturitiei este slaba. Absorbtia imunoglobulinelor din colostru de catre viteii prematuri este redusa, deci transferul colostrului ar trebui sa fie monitorizat indeaproape la nou-nascutii indusi. Inducerea parturitiei sau sectiunea cezariana este deseori necesara pentru a preveni mortalitatea rumegatoarelor mici cu toxemia de gestatie. Viabilitatea fetala este deseori imbunatatita de inducerea parturitiei cu dexametazona; totusi, fatarea fetusilor prin sectiune cezariana este deseori necesara datorita starii debilitate a mamei. Secretia de hormoni glucocorticoizi din cortexul suprarenal creste marcant pe parcursul ultimelor zile de gestatie. Cresterea prenatala a secretiei fetale de glucocorticoizi joaca un rol important in cascada evenimentelor endocrine conducând la parturitie si stimuleaza evenimentele de maturare in plamâni, ficat, rinichi si tractul gastrointestinal, pentru viata postnatala.

Steroizii stimuleaza productia de fosfolipide surfactante prin tipul II de celule alveolare, imbunatatesc presiunea surfactantului asociata proteinelor, reduc permeabilitatea microvasculara si accelereaza maturarea structurala generala a plamânilor.

Administrarea a 10 mg de flumetazona si 25 mg de prostaglandina F2alfa la vacile gestante cu 30 de ore inainte de sectiunea cezariana electiva creste raportul L/S, imbunatateste functia pulmonara si reduce complicatiile asociate cu acidoza metabolica la vitei. Inducerea parturitiei a fost utilizata pentru a reduce incidenta distociei la efectivele sau rasele care prezinta o incidenta a distociei asociate cu disproportia fetomaternala. Greutatile la nastere care sunt mari sunt puternic corelate cu disproportia fetomaternala. Inducerea parturitiei cu 1-4 zile inainte de fatare este asociata cu o viabilitate buna a viteilor si cu o reducere de 3.2 kg a greutatii corporale la fatare a viteilor de carne. 

Glucocorticoizii exogeni, prostaglandina F2alfa (PGF2a) sau o combinatie a acestora pot fi utilizati pentru a induce parturitia la bovine (dexametazona 20-30 mg, individual sau in combinatie cu 25 mg PGF2a) si la oi si capre (10-20 mg dexametazona si/sau 15 mg PGF2a). Glucocorticoizii sunt mai eficienti decât prostaglandina pentru inducerea parturitiei la oi. O incidenta mai redusa a distociei si o viabilitate mai mare a viteilor a fost raportata la bovinele induse cu glucocorticoizi, comparativ cu cele induse cu prostaglandina. Vacile tratate cu dexametazona sau prostaglandina in 14 zile de la fatarea anticipata, de obicei fata in 72 de ore de la tratament. Combinatia de dexametazona cu prostaglandina creste eficienta si reduce intervalul de parturitie (3-6 ore). Retentia membranelor fetale este o complicatie comuna a parturitiei induse la bovine. Retentia membranelor fetale ar putea fi asociata cu reducerea primului serviciu de concepere si ulterior a ratelor de gestatie. Tratamentul vacilor care fata cu prostaglandin a fost raportat pentru reducerea incidentei retentiei membranelor fetale, dar studiile ulterioare nu au putut sustine acest lucru. Inducerea la bovine prin administrarea a 25 mg triamcinolon (Opticortinol) in ziua 270 urmata de tratamentul cu dexametazona si prostaglandina 6 zile mai tarziu, pare sa reduca incidenta retentiei membranelor fetale asociate cu inductia. Mastita coliforma este o complicatie rara observata dupa inducerea parturitiei

Ultima modificareVineri, 01 Februarie 2019 10:45