Autentificare
updated 4:35 PM UTC, Nov 14, 2019

Obezitatea la animalele de companie

Obezitatea este descrisa oficial ca fiind o boala caracterizata prin acumulare excesiva de tesut adipos, in asa masura incat sanatatea animalului risca sa fie sever afectata. In trecut multi medici veterinari nu au considerat obezitatea ca fiind o problema serioasa, ci mai degraba o  problema estetica. Totusi, astazi aceasta este recunoscuta ca fiind o afectiune medicala importanta deoarece predispune pacientii la o varietate de tulburari, inclusiv osteoartrita, boli cardiorespiratorii, diabet zaharat, constipatie, dermatita, risc anestezic crescut si durata de viata scazuta. In plus, in urma unor studii recente care au demonstrat faptul ca aproximativ 40% dintre animalele de companie sunt supraponderale, obezitatea este in prezent cea mai frecventa afectiune medicala a animalelor cu proprietar si o mare problema de bunastare a acestora. Acest articol evidentiaza factorii de risc asociati obezitatii la animalele mici, ofera solutii pentru gestionarea afectiunii si sugereaza niste strategii prin care aceasta boala ar putea fi evitata.      

 

1. Factorii de risc

Greutatea corporala poate fi controlata prin ajustarea atenta a consumului de calorii raportat la consumul de energie intr-un anumit interval de timp. Obezitatea apare atunci cand aportul de calorii depaseste cheltuielile energetice ale organismului pentru o perioada mare de timp, iar diversi factori pot facilita aparitia unui asemenea dezechilibru (a se vedea tabelul de mai jos). Anumite boli (ex.: hipotiroidismul si hiperadrenocorticismul) pot predispune pacientii la obezitate. Totusi, acest lucru se intampla rar (0.2% dintre cazurile de hipotiroidism) si nu in toate cazurile se instaleaza obezitatea (aproximativ 40% dintre animalele cu hipotiroidism) (Panciera 1994). De aceea, asemenea afectiuni pot fi luate in calcul numai pentru un numar mic de cazuri (probabil mai putin de 1%), iar majoritatea cainilor supraponderali observati in clinici vor suferi doar de obezitate simpla. 

Cercetarile recente facute pe oameni sugereaza faptul ca genetica joaca un rol important in aparitia obezitatii (Frayling et al. 2007). Data fiind predispozitia de rasa raportata la caini si pisici, influentele genetice sunt de asemenea probabile la aceste specii. Cu toate acestea, desi defectele genetice recesive rare reprezinta o cauza putin frecventa a obezitatii la oameni, ele nu au fost inca recunoscute la animalele de companie. Sterilizarea predispune atat cainii cat si pisicile la obezitate, iar majoritatea studiilor sugereaza faptul ca acest efect este datorat unei modificari a comportamentului, ducand la cresterea aportului de alimente si diminuarea activitatii fizice (Hart si Barrett 1973, Nguyen et al. 2004). Factorii alimentari sunt cu siguranta importanti pentru ambele specii. 

Interpretarea gresita data de catre proprietari comportamentului legat de alimentatie reprezinta un factor critic al obezitatii la pisici. In salbaticie, pisicile consuma in cantitati mici, avand parte zilnic in mod normal de multe mese (intre 10 si 15) reduse in continut (Heath 2005). In ciuda acestui lucru, multi proprietari aleg sa isi hraneasca pisicile cu doua sau trei mese mari zilnic. In plus, pisicile nu prezinta o nevoie inerenta de interactiune sociala in timpul meselor. Atunci cand o pisica urmareste sa stabileasca contact cu proprietarii, acestia presupun adesea ca animalul este infometat si ca cere sa manance chiar si atunci cand in realitate nu se intampla acest lucru. Cu toate acestea, daca pisicii i se ofera hrana in astfel de momente, aceasta va invata curand ca initierea contactului cu proprietarul are ca urmare primirea de recompense comestibile. Oferirea de alimente in cantitati mari sau cu continut energetic ridicat pot duce la un aport excesiv de hrana si pot predispune animalul la obezitate. O alta impresie gresita este aceea ca numai pisicile foarte tinere sunt interesate de joaca, cand in realitate aceasta este necesara pe tot timpul vietii animalului. Proprietarii de caini sunt adesea obligati sa le asigure acestora exercitii fizice regulate, prin joaca si plimbari; spre deosebire de caini, optiunile pentru stimularea activitatilor fizice ale pisicilor sunt in mare parte limitate la stimularea jocului, insa multi proprietari nu cunosc acest lucru.       

2. Factorii de risc asociati cu obezitatea

 

1. Factori iatrogeni

  • medicamente ce cauzeaza polifagie
  • terapia cu hormoni glucocorticoizi
  • anticonvulsivante
  • hipotiroidismul secuntar tiroidectomiei bilaterale la pisici
  • boli endocrine (hipotiroidism, hiperadrenocorticism)

2. Factori individuali

  • varsta (cainii si pisicile de varsta medie)
  • sexul (catelele, motanii)
  • statusul hormonal (animalele streilizate)
  • rasa
    •  caini: Labrador retriever, Cavalier King Charles spaniel, Cocker spaniel, Beagle
    • pisici: pisicile de rasa comuna
  • stilul de viata
    • caini tinuti in apartament
    • pisici tinute in apartament
    • caini inactivi
  • factori umani
    • proprietari varstnici
    • obezitatea proprietarilor
    • proprietari de sex feminin
    • venit insuficient (proprietari de caini)
    • relatie stransa proprietar-animal

3. Factori comportamentali

  • La caini
    • umanizarea excesiva
    • obiceiuri de hranire
    • lipsa de interes a proprietarului pentru asigurarea ingrijirii preventive a animalului
  • La pisici
    • relatie stransa animal-proprietar
    • substituirea de catre pisici a apropierii umane
    • anxietatea sau depresia pisicii
    • interpretarea gresita a coportamentului de joaca din partea proprietarului datorata timpului insuficient pe care il petrece cu animalul
    • interpretarea gresita a coportamentului de hranire din partea proprietarului

4. Factorii alimentari in relatie cu obezitatea (fig. 1)

 

 

ASOCIATI CU OBEZITATEA

FARA ASOCIERI CU OBEZITATEA

Caini

Numarul de mese si recompense administrate zilnic

Hrana de tip comercial in comparatie cu hrana preparata in casa

 

Ingerarea de resturi de la masa

 
 

Prezenta cainelui atunci cand proprietarii prepara sau isi consuma propriile alimente

 
 

Alimentatia cu branduri de hrana de slaba calitate (in comparatie cu brandurile de hrana premium)

 

Pisici

Alimentatia cu hrana de tip premium

Continutul de macronutrienti din hrana (ex.: continutul de carbohidrati)

 

Alimentatia la discretie

 
 

Alimentatia cu carne proaspata sau resturi de la masa

 

 

3. Estimarea obezitatii

Diverse tehnici sunt disponibile pentru estimarea structurii corporale, fiecare dintre acestea fiind folosite pentru departajarea categoriilor in functie de modul in care masuratorile sunt folosite intr-un cadru stiintific, daca sunt obtinute ca urmare a unei prime vizite medicale sau a unei trimiteri din partea unui alt medic veterinar. DEXA (Dual Energy X-ray Absorptiometry) este considerata o metoda precisa si reprezinta cel mai bun mijloc neinvaziv de masurare a compozitiei corporale. Totusi, costurile sale ridicate o inlatura de pe lista investigatiilor uzuale din clinicile veterinare. Cele mai raspandite proceduri cantitative sunt reprezentate de catre morfometrie (zoometrie), masurarea impedantei bioelectrice si calcularea scorurilor conditiei corporale. 

Un numar de scheme pentru masurarea scorului conditiei corporale sunt disponibile, toate acestea combinand evaluarea ochiometrica cu palpatia pentru aprecierea masei de tesut adipos. Atunci cand sunt folosite de personal experimentat, scorurile sunt relativ- repetabile printre observatori si se coreleaza bine cu harta tesutului adipos determinata prin DEXA. Evaluarea regulata a scorului conditiei corporale reprezinta o metoda simpla de monitorizare a sanatatii animalului de companie; cresterea acestuia poate fi identificata rapid si sugereaza ca animalul devine supraponderal, in timp ce scaderea acestuia semnalizeaza o posibila malnutritie sau o posibila afectiune interna. Scorul de conditie corporala actual al unui individ obez poate fi de asemenea folosit ca si referinta pentru stabilirea greutatii corporale dorite prin slabire estimand ca fiecare punct (pe o scara de la unu la zece) sau jumatate de punct (pe o scara de la unu la cinci) se coreleaza cu o crestere de aproximativ 10 – 15%  a greutatii corporale. In ciuda simplitatii si utilitatii acestui sistem, medicii veterinari din anumite parti ale lumii nu il folosesc foarte des in cabinetele veterinare mai mici.

  

4. Efectele hranirii la discretie asupra longevitatii 

Un studiu stiintific pe termen lung al coloniilor a comparat un grup martor (hranit ad libitum timp de trei ani si trei luni, iar apoi doar la nivel de mentinere) cu un grup hranit cu o dieta restrictiva (cuprinzand aproximativ 75% din cantitatea oferita grupului-martor) (Keanly et al. 2002). Concluziile importante ale acestui studiu au fost acelea ca: 

  • cainii din grupul martor au fost supraponderali (scorul mediu al conditiei corporale a fost intre sase si noua) ;
  • cainii hraniti cu dieta restrictiva au avut mai putin tesut adipos corporal;
  • durata de viata a fost semnificativ mai scurta in grupul martor (in medie 11 ani si trei luni in comparatie cu treisprezece ani);
  • sensibilitatea la insulina a fost mai mica in grupul martor, desi acesti caini nu prezentau simptome clinice de diabet;
  • cainii hraniti cu dieta restrictionata aveau concentratii mai mici ale trigliceridelor si tri-iodotironinei din sange;
  • prevalenta si severitatea osteoartritei a fost mai mare in grupul martor, mai ales la nivelul soldurilor si umerilor;
  • cainii din grupul martor au avut o prevalenta mai mare a displaziei de sold.

Aceste rezultate sunt convingatoare si ofera motive pentru reglarea aportului energetic al cainilor, astfel fiind preintampinata obezitatea animalelor. 

5. Afectiuni associate cu obezitatea la caini si la pisici

Caini

  • Afectiuni ortopedice: afectiuni ale ligamentelor incrucisate, osteoartrita, fracturi ale condililor humerali, afectiuni ale discurilor intervertebrale, displazie de sold;
  • Afectiuni endocrine: hipotiroidism, hiperadrenocorticism, diabet zaharat, sindrom metabolic (experimental);
  • Tulburari lipidice: hipercolesterolemie usoara, hipertrigliceridemie, concentratii plasmatice marite ale acizilor grasi ne-esterificati;
  • Tulburari alimentare: afectiuni ale cavitatii bucale, pancreatita;
  • Afectiuni uro-genitale: Afectiuni ale tractului urinar, incontinenta urinara, urolitiaza cu oxalati de calciu, carcinom urotelial tranzitional, boala glomerulara (experimental), distocie;
  • Probleme cardio-respiratorii: colaps tracheal, disfunctii cardiace, disfunctii ale tractului respirator, hipertensiune, tromboza venei porte, hipoxie miocardica;
  • Afectiuni tegumentare: nicio afectiune oncologica raportata;
  • Afectiuni oncologice: risc variabil de neoplazie (crescut doar in unele studii), carcinom urotelial tranzitional;
  • Alte probleme: risc anestezic crescut, toleranta scazuta la caldura.

 

6. Pisici

  • Afectiuni ortopedice: schiopaturi frecvente
  • Afectiuni endocrine: diabet zaharat;
  • Tulburari lipidice: lipidoza hepatica;
  • Tulburari alimentare: afectiuni ale cavitatii bucale, risc crescut de boli gastrointestinale, predispozitie la diaree;
  • Afectiuni uro-genitale: afectiuni ale tractului urinar;
  • Probleme cardio-respiratorii: nu au fost raportate;
  • Afectiuni tegumentare: risc crescut de dermatoza;
  • Afectiuni oncologice: risc crescut de neoplazie;
  • Alte probleme: nu au fost raportate.

7. Consecintele patologice ale obezitatii

La oameni, obezitatea este cunoscuta ca avand consecinte medicale serioase, precum durata scazuta de viata si predispozitia la anumite afectiuni, inclusiv la diabetul zaharat de tip 2, la sindromul metabolic, hipertensiune, boli coronariene, ciroza non-alcoolica, neoplazii (ex.: cancer de san, cancer ovarian, cancer de prostate), osteoartrita si boli respiratorii. In acelasi mod, obezitatea are efecte nefavorabile asupra starii generale de sanatate si asupra longevitatii cainilor si pisicilor. Au fost raportate diverse asocieri de boli, dintre care cele mai importante sunt afectiunile ortopedice la caine si diabetul zaharat la ambele specii. 

8. Patogeneza bolilor asociate obezitatii 

Asocierile secundare de boli rezulta fie din efectele "mecanice", fie din cele "endocrine" ale depozitelor de tesut adipos alb. Efectele mecanice includ presiune excesiva asupra articulatiilor si structurilor osoase (care agraveaza bolile ortopedice), constrictia structurilor ce se pot colapsa (ceea ce agraveaza afectiunile tractului respirator superior si incontinenta urinara), inabilitatea animalului de a se toaleta si disiparea redusa a caldurii corporale datorata efectului izolator al tesutului gras (care poate predispune animalul la soc termic). Tulburarea functiei normale a tesutului adipos alb este recunoscuta ca fiind un mecanism patogenetic major al obezitatii. Tesutul adipos alb secreta o serie de factori "chimici" care au un efect regulator asupra multor sisteme din corp. De o importanta aparte sunt o serie de citokine, chemokine si alte proteine cu rol in procesul inflamator (denumite generic "adipokine") secretate de catre acest tesut pe masura ce creste in volum; intr-adevar, obezitatea se caracterizeaza printr-o stare de inflamatie cronica. Cresterile productiei unor anumite adipokine "inflamatorii" (ex.: leptina, factorul "alfa" de necroza celulara, interleukina 6, inhibitorul activatorului plasminogenului 1 si haptoglobina) au fost asociate cauzal cu dezvoltarea sindromului metabolic si a altor afectiuni corelate cu obezitatea. 

Expresia genetica a adipokinelor inflamatorii a fost documentata recent in probele de tesut adipos alb de la caine (Ryan et al. 2009). A fost demonstrata independenta concentratiei plasmatice de leptina fata de sensibilitatea la insulina atat la pisicile suple cat si la cele supraponderale (Appleton et al. 2002), aceasta sugerand faptul ca exista similitudini ale mecanismelor patogenetice la animalele de companie. 

9. Controlul obezitatii

 

La oameni, abordarea cea mai reusita pentru tratamentul obezitatii severe il reprezinta chirurgia bariatrica, dar acest lucru nu se justifica etic la animalele de companie. Terapia dietetica ramane cea mai frecventa abordare pentru controlul obezitatii la caini si pisici, desi doua medicamente inhibitoare de proteine de transfer membranar microsomal (dirlotapida si mitratapida) au fost realizate recent special pentru scaderea in greutate a cainilor (nu si a felinelor). Indiferent daca regimul alimentar sau medicatia ar fi aleasa pentru inducerea pierderii in greutate, succesul pe termen lung poate fi atins prin modificarea permanenta a stilului de viata al animalului, pentru a se putea preveni reaparitia obezitatii.

10. Regimul alimentar

In confruntarile cu animalele obeze, folosirea dietelor special formulate pentru hranire in timpul pierderii in greutate este cea mai indicata. Aceste tipuri de hrana sunt de obicei sarace in grasimi si calorii, dar sunt suplimentate cu proteine si micronutrienti pentru a asigura evitarea deficientelor care pot aparea atunci cand aportul energetic este scazut. 

In ceea ce priveste cainii, folosirea unei diete speciale pentru pierderea in greutate care combina niveluri ridicate de proteine si fibre are un efect mai bun asupra nivelul de satietate, decat in cazul dietelor suplimentate exclusiv doar cu proteine sau fibre. Asemenea diete pot imbunatati rezultatele regimului alimentar prin accelerarea scaderii in greutate si cresterea ritmului de pierdere a tesutului adipos. Totusi, acest tip de regim nu este optim pentru pisici deoarece nivelul proteic din hrana este un factor esential pentru stimularea apetitului acestei specii. In schimb, pisicile ar trebui sa primeasca diete cu continut moderat de proteine combinate cu fibre. S-a dovedit ca suplimentarea dietei cu L-carnitina in produsele dietetice mentine intacta musculatura in procesul de slabire (McIntosh 2001). Oxidarea accelerata a acizilor grasi si disponibilitatea energetica pentru sinteza de proteine la nevoie, pot reprezenta mecanismele acestui efect protector al tesuturilor musculare.

Indiferent de tipul de dieta ales, este imperios necesar ca nivelul de energie sa fie alocat corect. Localizarea exacta a energiei variaza in functie de caracteristicile fiecarui caine sau pisica, de dieta aleasa si de alti factori (ex.: volumul de exercitii fizice si capacitatea de a le executa). Toate calculele energetice trebuie sa se bazeze pe greutatea optima si nu pe cea actuala (a se vedea tabelul din dreapta-sus). Este de asemenea important sa se tina cont de faptul ca alocarea energetica initiala este doar un punct de pornire, iar aceasta necesita ajustari in timpul programelor de slabire, de obicei prin diminuarea cantitatii de hrana primita de catre animal. Cantarirea ratiilor zilnice cu un cantar electronic este recomandata, deoarece alte metode de determinare a cantitatilor (ex.: cesti gradate) nu sunt de incredere.

Pe cat posibil, niciun adaos la ratie nu va fi oferit de catre proprietari sau insusit de catre animal. Recompensele sanatoase pot fi acceptate, cu conditia sa fie luate in calcul pentru stabilirea necesarului energetic total alocat si sa asigure mai putin de 5% din totalul necesarului zilnic recomandat. Lichidele (ex.: laptele) si hrana utilizate pentru facilitarea administrarii orale a medicamentelor pot fi de asemenea o sursa importanta de calorii, iar proprietarii ar trebui sa fie descurajati sa le foloseasca. 

Studiile au aratat ca necesarul mediu de energie pentru scaderea in greutate la caini este 60% din necesarul caloric la greutatea optima, in timp ce pisicile necesita in medie 32 kcal/kg ca necesar energetic pentru scaderea in greutate (German et al. 2008). La acest nivel de restrictie, studiile au demonstrat ca rata medie saptamanala de scadere in greutate este aproximativ 0.8% din greutatea corporala, in cazul ambelor specii. Monitorizarea atenta este necesara si aportul energetic trebuie redus progresiv pentru a se asigura o continua pierdere in greutate. Folosirea unei diete bogate in proteine este importanta deoarece, chiar daca scaderea in greutate nu este atat de rapida, cantitatea de tesut muscular pierdut este mai redusa.

11. Estimarea greutatii corporale optime

Studiile recente au demonstrat faptul ca fiecare punct de scor al conditiei corporale, intre cinci si noua, intr-un sistem cu noua puncte de scor corporal, se aproximeaza la 10% din greutatea corporala in exces (calculata in functie de greutatea initiala)(German et al. 2009). De aceea, greutatea corporala optima poate fi calculata folosindu-se urmatoarea ecuatie:

Greutatea ideala = Greutatea actuala – (Greutatea actuala x Procent de supraponderabilitate)

12. Exemplu 

Pentru un animal care cantareste 50 kg, cu un scor de conditie corporala de 9/9 (ex.: aproximativ 40% peste greutatea normala), greutatea ideala poate fi calculata dupa cum urmeaza:

Greutatea optima = 50 kg – (50 x 0,4) = 30 kg

Trebuie luat in considerare faptul ca asemenea calcule pot reprezenta un reper rezonabil, acestea putand supra- sau subestima greutatea optima, si prin urmare, si aprecierea greutatii finale. Datorita acestui aspect, animalele de companie trebuie monitorizate atent in timpul programelor de reducere a greutatii si trebuie facute in permanenta  modificari ale schemei de slabire, dupa caz. 

13. Terapia farmaceutica si scaderea in greutate

Medicamentele dirlotapide si mitratapide au fost aprobate recent pentru utilizarea la caini, dar nu si la pisici. Ambele medicamentele au efect local la nivelul enterocitelor prin inhibarea proteinelor de transfer microzomal al trigliceridelor. Prin blocarea acestor molecule, asamblarea si eliberarea particulelor de lipoproteine in fluxul sanguin este impiedicata, iar consumul de calorii este scazut partial prin reducerea absorbtiei lipidelor, dar predominant prin reducerea apetitului. Motivul celui de-al doilea mecanism nu este cunoscut, dar se presupune ca este datorat eliberarii unui semnal necunoscut de satietate provenit de la nivelul tractului gastrointestinal (posibil peptide YY), care are un efect central la nivelul “centrului nervos al satietatii”. Asemenea medicamente pot avea beneficii speciale in cazul manifestarilor comportamentale neplacute asociate cu restrictiile de dieta (de ex.: cersitul si cautarea de resturi alimentare) care duc la afectarea relatiei cu proprietarul.

Folosirea terapiei medicamentoase in paralel cu controlul dietei nu este recomandata deoarece cele mai multe diete pentru slabire au continut scazut in grasimi, si atat dirlotapidele cat si mitratapidele par a fi mai eficiente atunci cand dieta alimentara are continut normal de grasimi.

Dirlotapida este aprobata in SUA si Europa pentru uzul veterinar si poate fi folosita continuu timp de 12 luni. Scaderea greutatii apare la o rata constanta (0,75%, in medie, pe saptamana), dar cresteri periodice ale dozelor sunt necesare pentru a mentine scaderea in greutate. Au fost demonstrate pana astazi, prin studii clinice, scaderi semnificative in greutate. 

Mitratapida este aprobata pentru uz veterinar doar in Europa si are un mecanism de actiune similar cu dirlotapida. Totusi, in loc de dozaje pe perioade lungi, acest medicament este folosit pe perioade de doua, trei saptamani separate prin pauze de cate doua saptamani, in combinatie cu controlul dietei si modificari ale comportamentului de hranire.

Efecte adverse pot aparea ca urmare a administrarii dirlotapidei si mitratapidei, si pot fi observate la pana la 20 la suta dintre pacienti. (Gossellin si altii 2007a). Ele pot fi de natura gastrointestinala (de ex. voma si diaree). Proprietarii accepta mai usor aceste efecte adverse daca sunt avertizati in prealabil in legatura cu acestea. In timp ce aceste medicamente ofera o cale usoara pentru scaderea in greutate, pofta de mancare revine rapid dupa intreruperea terapiei daca nu sunt implementate si alte strategii (de ex., impunerea schimbarii programului de hranire sau a schimbarii comportamentului) care sa previna o crestere rapida si previzibila in greutate. 

14. Controlul  modului de viata

Stimularea activitatii fizice este un adaos folositor la orice planificare de control a dietei, deoarece promoveaza pierderea de grasime si poate ajuta la pastrarea tesuturilor fara grasime in timpul scaderii in greutate. Planul exact trebuie adaptat individual si trebuie luata in considerare orice problema medicala curenta. Tipurile de activitate fizica recomandate pot varia in functie de fiecare pacient in parte, dar trebuie sa includa:

  • Exercitii controlate (de ex. plimbare in lesa); 
  • Exercitii libere (de ex. fara lesa); 
  • Inot si hidroterapie; 
  •  Plimbare pe banda de alergare. 


Lucrari recente au aratat faptul ca includerea unui regim organizat, cum ar fi plimbarea pe o banda de alergare in apa intr-un plan de control al greutatii pentru caini poate imbunatati rata scaderii in greutate (de ex.: 1,5%  in comparatie cu 0,8% din greutatea initiala, pe saptamana) (Chauvet si altii 2010). Exercitiile la pisici pot fi incurajate prin stimularea activitatilor de joaca cu jucarii (de ex. cu undite de jucarie). Suplimentar, atat cainii cat si pisicile pot fi incurajati sa isi “castige” hrana prin mutarea bolului de mancare intre camere sau prin folosirea jucariilor pentru hranire. Exista beneficii aditionale pentru exercitii dincolo de simplul consum de calorii care, de fapt, sunt eforturi relativ mici in comparatie cu restrictia de calorii prin dieta sau metode famaceutice. Beneficiile aditionale ale exercitiilor includ: 

  • Intretinerea masei musculare si a ratei metabolice de repaos;
  • Mobilitate imbunatatita;
  • Beneficii cardiovasculare;
  • Imbunatatirea legaturilor proprietar – animal de companie prin dezvoltarea unei relatii bazate mai degraba pe joaca decat pe mancare;
  • Stimularea mentala, bunastarea si calitatea vietii; 
  • Aplicabilitate si rezultate imbunatatite ale planului de control al greutatii, in ansamblul sau.

15. Monitorizarea scaderii in greutate 

Este esential ca orice plan de scadere in greutate sa fie monitorizat corect. Aceasta implica multa munca, necesita un anume grad de experienta si antrenament in domeniul sfatuirii proprietarului, si deseori necesita un membru de echipa dedicat. Progresul pacientului trebuie monitorizat indeaproape, in mod particular in perioada de inceput, deoarece atunci este cel mai probabil ca problemele sa fie intalnite. Initial, este recomandat ca animalele sa fie evaluate la fiecare doua saptamani, dar acest interval poate fi extins daca este obtinuta o scadere consistenta in greutate. Daca monitorizarea este mai frecventa de patru saptamani, credibilitatea metodei poate disparea. Aceste programari ofera oportunitatea de a verifica conformitatea, de a raspunde oricaror ingrijorari ale proprietarului (de ex., efecte secundare ale medicamentelor, comportamentul de cersire), si de a oferi pareri, incurajari si ajutor. 

Greutatea corpului este principalul tel si este folosita pentru a determina daca un plan de scadere in greutate necesita sa fie modificat in vreun fel (de ex., reducerea consumului de alimente, cresterea dozelor de medicamente). Cand se monitorizeaza greutatea corporala, folosirea aceluiasi tip de cantar va minimiza variatia de masuratori.

O banda de masurare poate fi folosita pentru a verifica circumferinta toracica si abdominala ca si metoda suplimentara de a sublinia progresul in termeni pe care proprietarul ii va intelege (de ex., la fel ca la scaderea marimii taliei la oameni). Fotografii periodice, de preferat luate de o maniera standardizata, pot de asemenea oferi o demonstratie vizuala excelenta a succesului. Intre vizite, proprietarul trebuie incurajat sa noteze consumul de alimente si exercitiile intr-o agenda, iar aceste informatii pot fi de asemenea analizate.

Motivarea proprietarului este cheia unui rezultat de succes. Stimulente cum ar fi premiile pentru “cel mai slab rezultat al lunii” sau certificate de realizari sunt metode de motivare in planurile de slabire pentru oameni si merita sa fie luate in considerare si pentru animale de companie. Convorbiri telefonice proactive (de ex. de catre un asistent veterinar) sunt o metoda excelenta de verificare a progresului, intarirea compliantei si rezolvarea oricarei probleme cat mai devreme posibil. Este esential sa se continue monitorizarea greutatii corporale dupa ce greutatea ideala a fost atinsa pentru a se asigura ca scaderera in greutate este mentinuta. Ca si in cazul oamenilor, un recul a fost demonstrat dupa scaderea in greutate la caini (Laflamme si Kuhlman 1995, Gossellin si altii 2007b). 

16. Prevenirea 

Preventia este mai buna decat tratamentul si de aceea sanatatea si bunastarea animalelor de companie vor fi imbunatatite in mod marcant prin prevenirea aparitiei obezitatii in primul rand, in loc de tratament cand aceasta a aparut. Medicii veterinari au increderea clientilor lor si sunt, prin urmare, intr-o pozitie unica de a oferi educatie cu privire la pericolele obezitatii la animalele lor de companie. 

Principiile cheie ale unei strategii de prevenire sunt:

  • Cantarirea si evaluarea starii corpului de fiecare data cand un caine sau o pisica viziteaza clinica. Aceasta poate identifica o crestere in greutate intr-o faza incipienta, care poate fi corectata inainte de aparitia obezitatii; 
  • Educatia proprietarilor asupra obezitatii si nevoii de a o preveni. Aceste sfaturi pot fi incluse la fiecare verificare a sanatatii;
  • Prevenirea cresterii in greutate a pacientilor dupa sterilizare. Sterilizarea poate predispune animalele la obezitate, deci este recomandat sa se planifice doua sau trei verificari ale greutatii in primele 6 pana la 12 luni dupa castrare pentru a identifica acele animale de companie cu risc de crestere a greutatii pentru a o controla inainte de a deveni o problema. Consumul de alimente trebuie ajustat corespunzator;
  • Atentia la cresterea in greutate a animalelor de companie de varsta mijlocie. Pisicile si cainii cu varsta intre cinci si 10 ani sunt predispusi in mod particular la obezitate si trebuie monitorizati in mod regulat (prin masurarea greutatii si evaluarea conditiei corpului) pentru identificarea animalelor cu risc;
  • Promovarea unui stil de viata sanatos. Strategiile includ ca proprietarii sa fie constienti de nevoia unui echilibru al energiei (consumul de alimente sa corespunda energiei cheltuite), promovarea activitatii fizice regulate pentru caini si pisici si monitorizarea regulata a greutatii corporale.
Ultima modificareMarți, 26 Februarie 2019 21:20
Dr. Nita Monica

Editor colaborator Revista Veterinarul 

Website https://www.facebook.com/medicveterinarnitamonica/