banner abonamente

Autentificare
updated 10:45 AM UTC, Mar 19, 2019

OSTEODISTROFIA HIPERTROFICA (Osteopatia metafizara)

Reprezinta o entitate patologica sistemica pe care o intalnim relativ rar la tineretul canin cu varste cuprinse intre 2 si 7 luni. Patologia se caracterizeaza prin afectarea sistemului osos la nivelul metafizelor oaselor lungi. Conform literaturii de specialitate, cele mai afectate sunt rasele gigant –Dog, Mastinff, Setter etc. Desi etiologia este inca neelucidata, se speculeaza pe seama rolului pe care il joaca nutritia – ratiile dezechilibrate si hipovitaminoza C; ca si cauze au mai fost propuse si inflamatiile suprative aseptice. 

Pacientul tip in osteodistrofia hipertrofica este reprezentat de catelul de rasa mare/gigant, cu varsta sub un an, care acuza schiopatura pe toate cele patru membre,  hipertermie, anorexie, durere generalizata si ocazional diaree.

Extremitatile membrelor apar tumefiate, calde, iar pacientul manifesta o reactie dureroasa in special la presiunea exercitata in mod direct asupra metafizelor osoase. Durerea este absenta la miscarile pasive de flexie sau extensie ale membrelor iar mobilitatea articulara nu sufera modificari.

Trebuie spus ca uneori, datorita faptului ca leziunile osoase cuprind zone corporale extinse (tren anterior, posterior, cutie toracica), pacientul rectioneaza dureros la aproape orice stimul, astfel incat initial localizarea precisa a leziunii poate fi dificila, iar alteori durerea este atat de intensa incat pacientul este epuizat, astenic, reusind cu greu sa adopte si sa mentina statiunea patrupodala.

Diagnosticul se stabileste (dupa excluderea patologiilor sistemice de natura infectioasa, a factorilor traumatici si a altor tulburari de crestere posibil asociate) prin efectuarea examenului radiologic al membrelor.

Semnele radiologice timpurii includ aparitia unor linii radiotransparente transversale in grosimea metafizelor, adiacente si mai ales paralele cu cartilajele de crestere, corespunzatoare unor zone de necroza. Ele se intalnesc in special la nivelul extremitatior distale ale radiusului, ulnei si tibiei, dar pot sa apara si proximal pe acestea iar mai rar pe humerus sau femur. Aceasta imagine da senzatia unui cartilaj de crestere dublu.

 fig 1 A

 Fig 1A

fig 1 B

   fig 1B

Fig 1 C

 fig 1C

Fig. 1 – Osteodistrofie hipertrofica. A, B faza acuta, linie neregulata radiotransparenta in regiunea metafizara distala a tibiei (A),  distala a femurului si proximala a tibiei (B). Forma severa (C) cu necroza si colaps al tesutului osos trabeculat distal de radius. Inceputul reactiei periostale. 

In unele cazuri se poate observa o margine subtire de scleroza subcondrala paralela cu cartilajul de crestere si cu linia radiotransparenta.

Ulterior, perimetafizar poate sa apara o reactie periostala care prolifereaza treptat, de regula distincta de cortex, cu o linie neta de demarcatie fata de acesta si diferita de structura trabeculata osoasa normala. Dimensiunea tesutului de neoformatie depinde direct de severitatea si durata bolii, si poate sa se extinda la diafizele osoase. Leziunile osoase tind sa apara simetric bilateral.

Acelasi tip de imagine poate fi uneori observat si la nivelul coastelor.

  

Fig 2 A
 

FIG 2 A

fig 2 B

FIG 2B

fig 2 C

FIG 2C

Fig. 2 – Osteodistrofie hipertrofica. A, B – faza cronica, cu aparitia reactiei periostale, inchiderea partiala a cartilajelor de crestere tibiale (A) si modificarea razelor osoase. C – Osteodistrofie hipertrofica cronica, scleroza osoasa in aspectul radial proximal, retinerea cartilajului de crestere ulnar distal, scurtarea ulnei si inceput de radius curvus.

Din punct de vedere histologic, leziunile de la nivel metafizar constau in inflamatie neutrofilica asociata cu necroza, hemoragie si cresterea numarului de osteoclaste.

Desi tabloul clinic este acut iar leziunile osoase severe, ele au un caracter autolimitant si de regula se remit in interval de cateva saptamani.

Pacientul poate beneficia de un tratament simptomatic, antialgic, antiinflamator si antipiretic. Statistic s-a constatat insa ca nu exista diferente semnificative intre evolutia pacientilor care au avut parte de tratament si cea a pacientilor care nu au beneficiat de nici un fel de terapie.

Dintre complicatiile acestei patologii mentionam inchiderea fizara prematura cu deformarea scheletului apendicular si defecte de aplomb. Foarte rar aceasta patologie poate imbraca o forma supraacuta evoluand spre deces, dar in general prognosticul este favorabil.

Un alt aspect foarte important este legat de posibilitatea coexistentei mai multor patologii distincte pe acelasi pacient. Cu alte cuvinte este esentiala examinarea atenta si mai ales completa a pacientului pentru a exclude existenta in paralel a altor patologii - OCD, retinerea cartilajului de crestere, inchiderea prematura a acestuia, panosteita, displaziile si bolile metabolice.

 

 

 

Ultima modificareLuni, 04 Martie 2019 09:26
Cristina Serban

Cristina Serban, DMV, Studenta PhD,
Serviciul de Radiologie
FMV Iasi