Autentificare
updated 10:14 AM UTC, Aug 10, 2019

Intoxicatia cu lichid antigel (etilenglicol)

Contents[Hide]

Lichidul antigel (etilenglicolul)  este utilizat ca anticongelant in radiatoarele autovehiculelor si in rotile tractoarelor de mare putere, care se umplu cu apasi uneori in instalatii de incalzire a locuintelor. Mai intrain compozitia unor solutii ale revelatorului fotografic, a unor produse comerciale utilizate pentru spalarea geamurilor, a parbrizelor pe timp de iarna sau pentru asigurarea supletei textilelor. Se prezinta ca un lichid siropos cu gust dulce- arzator (de spirt dulce). Solutia comerciala are o concentratie de 95%.

Intoxicatia se intalneste cel mai frecvent la caine si pisica, in urma consumului accidental al lichidului deversat din radiatoare sau prin administrare intentionata in lichide alimentare. La rumegatoare, intoxicatia se poate produce ca urmare a deversarii neglijente pe pasune a lichidului din pneurile tractoarelor. Mai sunt semnalate intoxicatii din cauza tratarii gresite a furajului insilozat cu etilenglicol, prin confuzie cu acidul formic sau prin consumul de apa dintr-o piscina in care se introdusese antigel (Milhaud si col., 1995).

Este un produs foarte toxic, DL50 pe cale orala fiind de 7,4 ml/Kg la sobolan, 6,6 ml/kg la caine, 1,5 ml/kg la pisica, 6 ml/kg la bovine si 7-8 ml/kg la pasari.

1. Mecanism de actiune.

Ca orice alcool, etilenglicolul se absoarbe usor din tubul digestiv si difuzeaza rapid in intreg organismul, exercitandu-si initial efectul asupra sistemului nervos central, ca si alcoolul etilic. Este biotransformat lent la nivel hepatic (cca 50% din doza in 12-24 ore) sub actiunea alcool-dehidrogenazei si a oxidazelor, pana la acid oxalic. Metabolitii intermediari- aldehida si acidul glicolic, acidul glioxalic- au actiune neurotoxica si citotoxica la nivel renal. Acidul oxalic se combina cu ionii de calciu din sange, dand precipitate de oxalat de calciu, care se pot depozita in toate tesuturile, indeosebi la nivelul tubilor renali, determinand tubulonefroza (calcinoza)  si blocaj renal. Secundar, induce hipocalcemie si manifestari derutante, specifice acesteia.

Metabolitii acizi formati contribuie la  instalarea acidozei metabolice. Etilenglicolul, aldehida glicolica si oxalatii mai au efect citotoxic la nivelul miocardului. Tulburarile cardiace sunt agravate de hipocalcemie si de hiperpotasiemia secundara insuficientei renale, putand determina moartea prin stop cardiac.

Actiunea conjugata- asupra sistemului nervos a acidului glicolic, acidozei metabolice,  hiperosmolaritatii plasmatice, uremiei, hipocalcemiei si uneori a cristalelor de oxalat de calciu care se depun in jurul vaselor cerebrale, determina convulsii in ultimele stadii ale intoxicatiei.

Etilenglicolul netransformat din sange se elimina pe la nivel renal si nu se reabsoarbe, inducand hiperosmolaritate, sete accentuata si cresterea diurezei la debutul intoxicatiei. Ulterior datorita actiunii nefrotoxice a metabolitilor se instituie insuficienta renala acuta (blocaj renal) manifestat prin oligo/anuria si uremie.

2. Simptomatologie.

Intoxicatia este acuta. Indiferent de specie se pot intalni 4 tipuri de manifestari: digestive, nervoase, cardiovasculare si urinare.

Tulburarile digestive pot aparea primele, la 1-6 ore pana la 12 ore de la consumul toxicului si constau in: vomitari, colici abdominale si polidipsie, secundara hiperosmolaritatii plasmatice si deshidratarii.Vomitarile reapar la finalul intoxicatiei, consecutiv uremiei.

Tulburarile nervoase constau in agitatie, mers ebrios, apoi torpoare. Pot aparea dupa cele digestive sau uneori le preced. La doze mari se poate institui coma "alcoolica" sau apar semne de insuficienta cardiorespiratorie acuta: tahicardie, aritmii cardiace, puls slab, polipnee, cianoza mucoaselor si uneori edem pulmonar acut.     Daca doza ingerata este situata sub DL50 (in jur de 3-5 ml/kg) tulburarile nervoase sunt urmate de remisie aparenta dupa care apar semnele urinare si din nou cele nervoase.

La inceput se constata poliurie, albuminurie, hematurie, uneori glucozurie, cilindrurie si cristalurie. Cristalele de oxalati pot fi detectate in urina, la carnivore, incepand de la 6 ore dupa consumul toxicului. La ierbivore insa, urina poate sa contina in mod normal oxalati, datorita prezentei acidului oxalic si a oxalatilor solubili din plantele consumate (colete de sfecla, stir, stevie, loboda, macris etc.).

Ulterior se constata oligurie, iar la examenul biochimic al sangelui hiperfosfatemie, hiperpotasiemie (peste 5,5 mg/l), hipercreatininemie (peste 5 mg/dl, corespunzand unei insuficiente renale grave, in stadiul IV). Uremia poate depasi 300-500 mg/dl, alaturi de celelalte tulburari biochimice determinand reaparitia semnelor digestive (vomitari, diaree, ulcere bucale), cardiorespiratorii (tahipnee, dispnee) si nervoase (tremuraturi musculare, convulsii si coma).

Moartea poate surveni in primele 6-36 ore, datorita depresiunii nervoase, in special a centrilor respiratori bulbari si acidozei metabolice, sau ulterior in 2-7 zile, ca urmare a insuficientei renale acute ori a opririi cordului.

Morfopatologic se constata congestie si hemoragii pe mucoasele digestive (Fig 1, 2), congestie si edem pulmonar (Fig. 3),  congestie cerebrala, renala uneori hepatica si splenica (Fig. 4).

Picture1

Fig. 1. Gastrita cataral –hemoragica in intoxicatia cu antigel la caine

 Picture2

Fig. 2. Duodenita hemoragica

 Picture3

Fig. 3. Congestie si edem pulmonar

 Picture4

Fig 4. Congestie splenica

Sunt semnificative pentru diagnostic leziunile histologice ale rinichiului si encefalului. Se evidentiaza degenerescenta vacuolara a epiteliului tubilor renali, necroza epiteliului si prezenta cristalelor de oxalat de calciu, care strabat membrana bazala tubulara si obstrueaza tubii contorti proximali, dispunandu-se adesea in rozeta (fig. 5).

Picture5

Fig 5. Nefroza oxalica. Col. HEA x 1000

Celulele endoteliale ale arteriolelor si capilarelor cerebrale par hipertrofiate iar in adventicea capilarelor si in spatiile perivasculare se evidentiaza cristalele de oxalat de calciu (Fig. 6). Se mai poate intalni degenerescenta si chiar necroza cerebelului. Cristalele de oxalat se depun in spatiile perivasculare din toate tesuturile.

Picture6

Fig. 6. Edem cerebral acut. Cristale de oxalat de calciu in artera meningiana

Diagnosticul este dificil in conditii de teren, bazandu-se pe coroborarea datelor anamnetice si clinice cu examenul biochimic sanguin si microscopic al sedimentului urinar. Din sange sau urina se poate identifica etilenglicolul si metabolitii sai.

Exmenul ecografic permite depistarea calcinozei renale, tradusa prin hiperecogenitate difuza si discrete conuri de umbra (fig. 7), precum si a gastritei secundare (fig. 8).

Picture7

Fig. 7. Calcinoza renala secundara intoxicatiei cu antigel

Picture8

Fig. 8. Gastrita acuta secundara intoxicatiei cu antigel. Ingrosare pronuntata a mucoasei pilorului. 

Tratamentul trebuie facut cat mai precoce. Daca animalul este surprins in primele doua ore de la consumul toxicului, se incearca eliminarea toxicului prin provocarea vomei sau administrarea de carbune medicinal pe cale orala, 1-2 g/kg, urmata de spalatura gastrica.

Antidotul specific este alcoolul etilic. Acesta intra in competitie cu etilenglicolul pentru alcool dehidrogenaza. Enzima are afinitate mult mai mare pentru alcoolul etilic, etilenglicolul eliminandu-se nemetabolizat, pe cale renala. Etanolul este eficace daca se administreaza in primele 4 ore de la ingestia toxicului. Se inoculeaza i.v., in doza de 1 ml/kg solutie 30%. Se poate folosi alcool alimentar steril, diluat la 30-40% cu glucoza 5% sau alta bautura spirtoasa fara chimicale adaugate (vodca). In medicina umana se mai utilizeaza ca antidot un inhibitor al alcooldehidrogenazei: 4-metilpirazol, in doza de 20 mg/kg, i.v. lent, repetat la 12 si 24 ore, cate 15 mg/kg, apoi la 36 ore, 5 mg/kg.

Daca animalul este prezentat tardiv, dupa 4-8 ore de la consumul toxicului, tratamentul este simptomatic, constand in combaterea acidozei metabolice cu bicarbonat de sodiu i.v., solutie 5%, 6 mg/kg, din 4 in 4 ore, favorizarea diurezei cu manitol (eventual dializa peritoneala) si combaterea hipocalcemiei, cu gluconat de calciu in doze uzuale: 1ml/kg/zi, solutie 10%. Animalele care supravietuiesc raman cu tare renale sau nervoase, necesitand un tratament permanent al insuficientei renale.

3. Intoxicatii cu plante care contin oxalati

Acidul oxalic si oxalatii se gasesc in macrisuri din genurile: Oxalis, Rumex, in Amaranthus spp. (stiruri), Beta vulgaris (sfecla de zahar) si unele plante ornamentale: Dieffenbachia spp., Philodendron spp. In tara noastra, sursa toxica cea mai importanta o constituie sfecla, in care oxalatii se gasesc in colete si frunze. Dezvolatarea micetului Aspergillus niger pe fibroasele si paiele depozitate necorespunzator determina producerea de oxalat.

Actiunea toxica principala a acidului oxalic si a oxalatilor solubili (de K) consta in cuplarea cu ionii de Ca2+ si transformarea in oxalat de Ca, insolubil, care formeaza cristale aciculare, cu efect iritant mecanic, atat asupra mucoaselor digestive, cat si asupra epiteliului tubilor uriniferi, ducand la blocaj renal. Cuplarea cu Ca2+ din sange mai determina hipocalcemie acuta. Mecanismul de actiune se aseamana foarte mult cu cel al lichidului antigel, dar nu exista antidot eficace, tratamentul fiind doar simptomatic.

Morfopatologic se constata mici hemoragii pe mucoasele digestive, congestie si edem pulmonar; rinichii sunt palizi edematosi, prezentand pe sectiune striatii corespunzatoare precipitatelor de oxalat de calciu. Histologic se pot evidentia cristale de oxalat in peretii vaselor ruminale si cerebrale (Popescu, 1996).

4. Familia Aracee. Dieffenbachia

Toate speciile din aceasta familie contin in celulele lor pachete de cristale de oxalat de calciu in ace foarte fine. Dupa genuri, plantele contin, de asemenea, enzime proteolitice, glucozide iritante si alte substante al caror rol patogenic nu este bine cunoscut. Foarte raspandita, aceasta planta este caracterizata printr-o tija dreapta si groasa. Frunzele largi, de forma eliptica, cu o nervura centrala, foarte proeminenta, sunt foarte decorative, ele au panasuri, marmoratii albe sau crem pe fond verde.

Radacinile, frunzele, dar mai des tijele contin un suc, foarte iritant pentru mucoase. Acesta contine cristale de monohidrat de oxalat de calciu, care au numele de rufide. Se mai gasesc, printre altele, acid oxalic liber si oxalati. Exista o relatie intre cantitatea  oxalat/cristale de oxalat si toxicitatea relativa a plantei. Tija este mai toxica decat petiolul, el insusi mai activ decat frunzele. Dozele letale au fost determinate la cobai, prin administrarea sucului de Dieffenbacha picta. Acesta este obtinut de la tija sau petiol proaspat. D L 50 este pentru tije: 0,6 – 0,9 g/24 ore; petiol: 1,44 g/24 ore; pe cale intraperitoneala 1 g/24 ore.

Ipoteza cea mai realista pare sa fie combinatia unei iritari mecanice in momentul efractiei tisulare si a altor constituenti, cum ar fi acidul oxalic si enzimele. Acestea din urma contribuie la inflamatie, provocand degranularea mastocitelor si descarcarea histaminei. In SUA, ea reprezinta aproape 8 % din cazurile de intoxicatie in care sunt incriminate planele. Ea se produce in timpul proiectiei sevei in ochi, pe piele sau dupa mestecarea unei parti vegetale, cel mai adesea frunze sau tije.

Semnele clinice constau in voma, diaree, colici si disfagie, insotite de iritare si inflamare a mucoaselor digestive: hipersalivatie, ulceratii bucale, gastrita sau enterita; animalul poate fi temporar anorexic din cauza durerii cauzate de inflamatie. Problemele neurologice, mai putin frecvente, au fost in general observate la pisica: inhibitie corticala, prostratie, ataxie, parapareza sau paraplegie, atitudini anormale, decubit si voma. S-au observat, de asemenea, simptome ca tremuraturi musculare si hiperexcitabilitate.

Insuficienta renala este monitorizata pe baza creatininei si uremiei. S-a semnalat hematurie la 2,7 % din cazuri la pisici. Dispneea este problema respiratorie cea mai des intalnita. Probleme cardio-respiratorii au aparut la feline. Atunci cand seva este proiectata in ochiul unui caine sau al unei pisici, durerea este imediata si intensa. Se recomanda spalarea ochilor imediat si abundent, cu apa, ser fiziologic sau cu colire. Un examen oftalmologic minutios este indispensabil.

In cazul simptomelor digestive se recomanda clatire abundenta cu apa calda a botului animalului si a gurii cu gluconat de calciu de mai multe ori; spalarea stomacala pe animalul inconstient (sub anestezie generala), dupa intubatie traheala. Capul este plasat in pozitie joasa si spalatura se face cu solutie izotonica NaCl (1%) 5 – 10 ml/kg continand in suspensie un adsorbant – carbune vegetal activ 5 – 50 g. Se mai recomanda pansamente gastrointestinale (de genul hidroxidului de aluminiu); antivomitive (metoclopramid 1– 3 mg/kg, intramuscular); antispastice; pentru scaderea durerii, animalul va fi supus unei alimentatii lichide sau diete hidrice pe timpul necesar atenuarii durerilor.

Un tratament general poate consta in: antiseptice si/sau antiinfectioase gatrointestinale, in special in cazul diareii hemoragice (sulfamide, quinolone si derivati), sedative (clorpromazina 0,5 mg/kg, intramuscular), analgezice pentru scaderea durerii, antihistaminice (prometazina 2 mg/kg), difenhidramina (4 mg/kg).

5. Filodendronul

Acest gen grupeaza in jur de 120 de specii, cu vegetatie cataratoare de tip liana (atingand mai multi metri lungime) care formeaza radacini aeriene la nivelul fiecarui nod. Filodendronul contine aproximativ 0,7 % oxalat sub forma de cristale calcice. La carnivorele domestice ingestia sa duce la aparitia unui sindrom digestiv (diaree, voma, colici). La pisica, aceasta planta verde este responsabila de intoxicatii mortale (50 % din cazuri). Simptomele de insuficienta renala si uneori de encefalita (nervozitate, tremuraturi, convulsii) se pot asocia adesea problemelor digestive. Toxicitatea este cumulativa si manifestarile se mentin timp de o luna. Moartea survine in urma alterarii functiilor renale si hepatice.

Gh. Solcan, S. A. Pasca

Facultatea de Medicina Veterinara Iasi

Ultima modificareLuni, 13 Mai 2019 22:03