Autentificare
updated 10:14 AM UTC, Aug 10, 2019

Obezitatea la cai, o problema actuala

Contents[Hide]

In paralel cu epidemia de obezitate umana, exista o recunoastere tot mai mare ca obezitatea este comuna pentru mai multe specii de animale domestice, inclusiv pentru cai. Mai mult, motivele pentru care animalele domestice dezvolta obezitatea sunt similare cu cele care au fost atribuite obezitatii la oameni. In 1994 mai putin de 10% dintre cai si ponei aveau probleme cu greutatea, in timp ce in prezent aproximativ 30% din aceste animale sunt supraponderale. In mod normal practicile de crestere contemporane se caracterizeaza prin furnizarea de ratii bogate in resurse energetice la caii care au o activitate fizica mare. Aceasta scurta revizuire este destinata evidentierii aspectelor legate de obezitatea ecvina si pentru a vedea diferentele intre riscurile medicale dintre obezitatea la cai dar si cea de la oameni.

Ca si specii ierbivore, caii au evoluat cu o dependenta pentru iarba furajera pentru cerintele lor nutritionale. In consecinta, in timpul sezonului de toamna, caii ingera cantitati tot mai mari de furaje si astfel creste tesutul adipos pentru pregatirea sezonului de iarna. Pofta de mancare si adipogeneza, in acest moment, impreuna cu dobandirea unui strat gros de par sunt stimulate la ierbivore de o peptida (POMC) din hipofiza. Aceste modificari reprezinta un mecanism critic de supravietuire care permite stocarea de energie sub forma de grasime corporala de-a lungul lunilor de iarna. Aceasta revarsare sezoniera de peptida reprezinta o importanta diferenta intre ierbivore si oameni. Spre deosebire de glanda pituitara de la om, la ierbivore exista un lob intermediar in glanda pituitara. Acest lob intermediar joaca un rol critic in managementul endocrinologic referitor la starea organismului in vederea schimbarilor sezoniere si dependenta de disponibilitate a furajelor. In natura, perioada de asprime a mediului este finita si depozitele de grasime achizitionate ar trebui sa fie epuizate i­nainte de debutul primaverii si cresterea ierbii. In stare normala, achizitionarea de tesut adipos este importanta pentru supravietuire, dar depozitarea acestuia in exces si persistenta lui cronica exercita diverse efecte adverse asupra starii de sanatate a animalului.

Atat rezistenta la insulina cat si devoltarea unei usoare spre moderat stari proinflamatorii au fost considerate ca fiind componente cheie ale mecanismului de supravietuire in aceasta perioada aspra a mediului si ambele par sa se dezvolte si sa se rezolve in paralel cu achizitia si epuizarea tesutului adipos suplimentar la debutul si incheierea iernii. Unele animale, in virtutea impunerii de selectie naturala, au mostenit trasaturi genetice care au facilitat supravietuirea lor in perioade de asprime a mediului. Despre aceste animale se spune ca au mostenit niste gene econom. Cu toate acestea, este posibil ca diverse procese fiziologice sa contribuie la conceptul de economie, rezistenta la insulina parand sa fie o componenta importanta. Un bun exemplu de selectie naturala este porcul din rasa Ossabaw Island. In urma abandonului pe o insula bariera in largul coastei de Georgia (Ossabaw Island) de catre colonistii spanioli in urma cu aproximativ 500 de ani, aceste suine au dezvoltat un genotip cumpatat pentru a supravietui ciclurilor sezoniere de ospat si foamete.

fig 1

Fig. 1: Porc din rasa OssabowIsland

Cand le este permis sa consume alimente in exces in captivitatea moderna, acesti porci dezvolta foarte repede cele mai inalte niveluri de lipide totale fata de celelalte mamifere, dar si rezistenta la insulina, intoleranta la glucoza, hipertrigliceridemie si hipercolesterolemie. Suinele din rasa Ossabaw Island dezvolta leziuni aterosclerotice coronariene care practic sunt imposibile de distins de leziunile de la oameni. In acest scop, aceste suine sunt investigate in prezent ca modele de animale mari ale sindromului metabolic si diabet zaharat cu relevanta pentru medicina umana. Masura in care diferite rase de cai au mostenit genele econom nu sunt inca cunoscute, dar este rezonabil sa se considere ca unele rase de ponei, fiind mai rezistente decat caii la insulina pot reprezenta exemple de cabaline specifice acestui fenomen. Interesant este faptul ca unele rase de ponei sunt de asemenea predispuse la laminita ca si caii.

1. Dezvoltarea si recunoasterea obezitatii la cai

Prevalenta obezitatii la animale este slab cunoscuta atat de clinicienii veterinari dar si de proprietari. De fapt, multi proprietari de animale considera un grad de obezitate acceptabil si chiar de dorit. In anumite categorii din industria ecvina, caii sunt notati competitiv prin caracteristicile lor fizice. La aceste evenimente, un grad de obezitate este adesea considerat un avantaj. Caii obezi se confrunta adesea cu mai multe probleme de sanatate decat cei slabi.

fig 2

Fig. 2 A-Aspectul fizic tipic de ponei obez. Scorul conditie organism pentru acest ponei este de 9 din 9 (scor maxim obezitate = 9) ; B-Aspectul fizic tipic de cal slab. Scorul conditie organism pentru acest cal este 2 din 9

Exista in mod clar nevoie de o serie de criterii prin care caii ar putea sa fie notati in ceea ce priveste tesutul adipos din intregul corp. Intrucat, in contextul uman, indicele de masa corporala a gasit utilitate in aceasta privinta, recent s-a mai sugerat ca simpla masurare a circumferintei taliei (la om) a individului este un excelent indicator al tesutului adipos visceral. In domeniul ecvin, au fost recomandate diverse metode pentru a evalua adipozitatea relativa a pacientilor, inclusiv starea corpului, indexul masei corporale a cabalinelor si utilizarea ultrasonogramei pentru evaluarea grosimii tesutului adipos subcutan din apropierea bazei cozii. Determinarea grosimii tesutului adipos de la baza cozii si de la crupa s-au dovedit a fi predictori utili ai continutului total de grasime corporala, in comparatie cu determinari bazate pe disectia carcasei. Ce este un 5 din 9 puncte si cum ar trebui sa arate calul: spatele este plat cu nici o cuta sau creasta, coastele nu se vad la o prima inspectie vizuala, dar se simt cu usurinta la palpare, grasimea de la baza cozii incepe sa se acumuleze si sa aiba o consistenta spongioasa, greabanul apare rotunjit asupra proceselor spinoase iar umerii si gatul se imbina bine in corp.

fig 3

Fig. 3 Ghid de notare in functie de aspectul corporal

Specia ecvina a evoluat ca un ierbivor liber, care a mers distante mari in fiecare zi, acordand o atentie marita potentialilor pradatori, in scopul de a gasi si ingera o cantitate suficienta si corespunzatoare de furaje. Cantitatea si tipul de specii de pajisti disponibile pentru caii in evolutie au fost semnificativ diferite fata de cele prevazute in general pentru caii din ziua de azi. Procesul de selectie naturala a optimizat metabolismul cabalinelor pentru hranirea pe specii de pajisti native, care au fost relativ scazute in continutul de zahar si de amidon. Ca si altor mamifere, cailor le lipsesc anumite tipuri de enzime capabile sa digere peretii celulelor din diferite specii de plante. La caii sanatosi exista o relatie de simbioza cu o populatie de bacterii intr-un numar substantial (microbiota/flora) continuta si mentinuta in intestinul lor gros. Intestinul gros al ecvinelor poate fi impartit in trei parti asemenea unor camere de fermentare compartimentate special pentru furaje. La intrarea in intestinul gros, bolul alimentar este mai intai prelucrat intr-o camera foarte mare, numita si fundul de sac. Digestia este ulterior mutata de la cecum in camerele colonului ascendent (colonul drept ventral, colonul stang dorsal si colonul drept dorsal). Digestia trece apoi prin colonul transversal scurt in colonul descendent si in cele din urma este transformata in fecale. Cu ajutorul procesului de fermentare, bacteriile simbiotice degradeaza carbohidratii structurali ai peretilor celulari ai plantei (celuloza, hemiceluloza si pectine) intr-un lant scurt sau in acizi grasi care sunt absorbiti de captuseala epiteliala a colonului si folosite pentru energie. In multe privinte, aceste procese digestive la cabaline au evoluat cu accent pe utilizarea eficienta a carbohidratilor structurali (fibre alimentare). Prin urmare, anumite specii de plante la care caii au fost adaptati prin selectie naturala tind sa fie caracterizate de bun carbohidrat nestructural cu un continut relativ scazut in zaharuri si amidon. Exista dovezi ca furnizarea unei ratii cu un continut relativ ridicat in carbohidrati structurali la cai duce la diminuarea semnificativa a sensibilitatii la insulina. Constrangerile impuse de nevoile societatii moderne cu privire la metodele prin care caii sunt cazati si hraniti sunt de asa natura incat o mare majoritate a cailor domestici sunt fizic inactivi dar cu un aport al ratiilor alimentare foarte mare in ceea ce priveste cerintele lor. Proprietarii de cai achizitioneaza ratii cu o densitate energetica ridicata la recomandarea publicitatii atractive si a consilierii gratuite pe care o ofera cei mai importanti si influenti producatori de furaje pentru cabaline.

Mai mult, surse de furaje (pasuni, fan) utilizate pentru alimentatia cailor se bazeaza de obicei pe pajisti care au fost imbunatatite genetic in scopuri nutriotionale pentru anumite specii de animale (in special bovine). Aceste furaje sunt surse deosebit de bogate de zaharuri si amidon (continut ridicat de carbohidrati selectivi) care au fost optimizate pentru cresterea rapida in greutate a animalelor de ferma crescute pentru carne. Din punct de vedere evolutiv, calul a fost prevazut cu un metabolism care a fost considerat cel mai potrivit pentru stilul de viata natural, inainte de influenta domesticirii provocate de om. Prin urmare, nu este suprinzator faptul ca, caii domestici dezvolta obezitate in lumina faptului ca ei tind sa fie inactivi din punct de vedere fizic si li se ofera ratii excesive in materie de energie (din perspectiva furajelor, cat si a cerealelor). Desi au existat cateva studii publicate care raporteaza incidenta cu privire la obezitate, se crede, desi anecdotic, ca obezitatea este o problema nerecunoscuta si comuna speciilor de cabaline.

Intr-un studiu, 45% din 319 cai selectati aleatoriu au fost marcati subiectiv ca fiind grasi sau foarte grasi. Interesant este faptul ca in acest studiu, proprietarii acelorasi cai subestimeaza in general semnificatia obezitatii si nu au reusit sa recunoasca dezvoltarea acesteia la animalele lor. Pe baza rezultatelor acestui studiu, prevalenta obezitatii la cai o depaseste pe cea raportata de catre altii pentru pisicile de companie (25.8%) si cainii de companie ( 25.2%). Recunoasterea pe scara larga a importantei relevantei obezitatii pentru sanatate in profesia de medic veterinar ramane in mod clar aceeasi ca si a omologului sau, medicul uman. Acestea fiind spuse, multe din riscurile pentru sanatate asociate cu obezitatea umana, se refera la boli cronice la speciile cu o durata lunga de viata. Animalele domestice rareori ating varste de peste 30 de ani. De-a lungul deceniului trecut, a existat un interes larg in faptul ca rezistenta la insulina reprezinta un factor de risc pentru laminita, o cauza comuna si debilitanta pentru invaliditatea la cai. Cu toate acestea, masura in care obezitatea contribuie la agravarea rezistentei la insulina, asa cum este si la om, nu a fost inca investigata in detaliu.

2. Consecintele obezitatii asupra sanatatii cailor

Unele consecinte asupra sanatatii cabalinelor a obezitatii au fost atribuite simplei dobandiri de tesut adipos in exces a individului. Exemple de efecte adverse ale obezitatii includ intoleranta la efort fizic (atletism redus), termoreglare insuficienta, anomalii de reproducere, precum si dezvoltarea lipoamelor benigne in tesutul adipos mezenteric din abdomen. Lipoamele mezenterice au mai multe sanse de a se dezvolta la caii obezi si de a provoca obstructii dureroase ale tractusului intestinal (colici). In unele cazuri, lipoamelenmezenterice dezvolta un pedicul lung atasat si se spune ca devin pediculate. Lipoamele pediculate tind sa se deplaseze in interiorul abdomenului in asa fel incat sa determine atat obstructie si cat si strangulare obstructionanta a intestinului.

fig 4

Fig.4-Reprezentarea schematica a tractusului gastro intestinal la ecvine(din motive de claritate colonul descendent a fost exclus din imagine)

Caii afectati dezvolta un debut cu o durere severa, soc, si, fara interventie chirurgicala de urgenta, mor. Noi puncte de informare arata ca, desi recunoscuta si la alte specii, obezitatea contribuie la agravarea rezistentei la insulina la cai. Anumite conditii asociate cu rezistenta la insulina pot fi, prin urmare, mai mult probabile la caii obezi. Mai exact, rezistenta la insulina (si prin extensie obezitatea) a fost implicata in patogeneza laminitei, disfunctiei hipofizare, osteocondritei, hiperlipemiei, diabetului zaharat si endotoxiemiei (inflamatie sistemica).

fig 5

Fig.5- Aspectul fizic al gatului ingrosat, un semn care sta la baza recunoasterii rezistentei la insulina.

Termenul de sindrom metabolic ecvin a fost folosit pentru a descrie caii cu risc crescut de laminita, rezultat al rezistentei la insulina si obezitatii. In acest sens, se sustine ca laminita reprezinta o afectiune cronica asociata cu obezitatea si rezistenta la insulina (diabetul zaharat si bolile cardiovasculare). In timp ce sindromul metabolic uman include prezenta rezistentei la insulina, obezitate, hipertensiune arteriala, stare proinflamatorie, stare protrombotica si dislipemie aterogena, termenul de sindrom metabolic ecvin este in general aplicat la caii la care sunt identificate urmatoarele anomalii: rezistenta la insulina, obezitate si semne de anomalii ale copitei (este implicata laminita). Un atribut fizic proeminent si caracteristic al cailor afectati de sindromul metabolic ecvin este dezvoltarea de tesut adipos in exces sub coama de la nivelul gatului. Interesant este faptul ca, schimbarile aparute in grosimea gatului afectat au fost legate de schimbari in semnele de severitate clinica. Desi dovezile arata ca, caii afectati de sindromul metabolic ecvin dezvolta hipertensiune arteriala, determinarea de rutina a tensiunii arteriale nu este, in general, afectata. Niveluri crescute ale unor mediatori proinflamatori au fost identificate la unii cai obezi. Ca si in cazul sindromului metabolic uman, substantiala controversa a urmat introducerii termenului de sindrom metabolic ecvin in domeniul medical al cabalinelor. Exista totusi un dezacord cu privire la criteriile care ar trebui definite prin sindromul metabolic ecvin. In mod evident exista diferente substantiale intre omologul sau uman si cel ecvin. Utilizarea termenului de sindrom metabolic ecvin inseamna ca starea endocrinologica pe baza de principiu unic este rezistenta la insulina si ajuta la diferentierea cailor afectati de cei afectati fie cu hipotiroidism (extrem de rar la caii adulti) sau cu o disfunctie a glandei pituitare.

3. Rezistenta la insulina la cai

Ca si in cazul oamenilor, problemele medicale la caii obezi sunt adesea atribuite consecintelor rezistentei la insulina. Astfel, rezistenta la insulina joaca un rol important in bolile cabalinelor, fapt recunoscut cu mai multi ani in urma. Interesul substantial din ultimul timp in importanta medicala a rezistentei la insulina a fost alimentatia, in mod semnificativ ca aceasta joaca un rol important in fiziopatologia laminitei. Sunt dovezi clare ca factorii genetici sunt importanti pentru a stabili daca anumite rase de cai sunt susceptibile de a dezvolta grade mai mari sau mai mici de rezistenta la insulina. Alti factori care contribuie la agravarea sensibilitatii la insulina la aceasta specie sunt inflamatia, obezitatea, un exces de energie alimentara, varsta, lipsa activitatii fizice, corticosteroizii si sarcina.

Laminita este o boala a interfetei lamelare a copitei, jonctiunea dermo-epiteliala de specialitate care serveste pentru a atasa capsula copitei a tesutului conjunctiv ce sta la baza acesteia si a falangei distale. Importanta integritatii structurale a interfetei lamelare a copitei este apreciata atunci cand se considera ca ii revine in mod eficient greutatii calului. Unele conditii duc la degradarea rapida a interfetei si provoaca separarea fizica a jonctiunii sale dermo-epiteliale, o stare dureroasa si inflamatorie care necesita de multe ori eutanasia si este mentionata ca si laminita acuta. Alternativ, metabolismul cronic si perturbarile endocrinologice pot provoca remodelare subtila si progresiva in interfata lamelara si este mentionata ca si laminita cronica. Fie ele severe si extinse sau usoare , slabirea structurei interfetei lamelare este un semn distinctiv al conditiei laminitei.

4. Laminita

Laminita este o complicatie potential devastatoare incompatibila cu multe conditii primare. Laminita acuta apare frecvent in timpul bolilor gastrointestinale severe, cum ar fi strangularea intestinala obstructiva si enterocolita. Indiscretii dietetice asociate cu, consumul de cantitati mari de cereale (amidon), de asemenea, de obicei duce la colita si laminita acuta (suprasarcina de cereale). Laminita apare de multe ori la caii care pasc pe pasunile furajere in perioade ale anului , atunci cand continutul de amidon si zahar din iarba este ridicat. Exista un risc bine documentat pentru dezvoltarea laminitei in conditii in care permiabilitatea mucoasei intestinale este crescuta ca urmare fie a unor boli sau a unor indiscretii dietetice. Au fost propuse mai multe explicatii plauzibile pentru riscul de laminita asociat cu o boala a tractusului digestiv si inclusiv absorbtia toxinelor bacteriene, problemele cardiovasculare asociate cu inflamatia sistemica (ischemie a interfetei lamelare a copitei ca urmare a venoconstrictiei digitale), iar pentru interfata lamelara a copitei reprezinta un soc-specific in urma transferului de produse bacteriene colonificate in sange (migrarea granulocitelor neurtrofile pare sa joace un rol critic in patogeneza laminitei acute). Nu trebuie omis nici faptul ca rezistenta la insulina dezvolta un raspuns sistemic inflamator la produsele bacteriene (endotoxiemie). Laminita este deasemenea posibil sa apara foarte probabil ca o complicatie a altor boli asociate cu un raspuns inflamator sistemic, cum ar fi pleuropneumonia si endometrita.

fig 6

Fig. 6A- Aspectul interfatei lamelare la un cal sanatos; B- Aspectul inferfatei lamelare la un cal cu laminita cronica

Cu toate acestea, o forma a laminitei cronice este identificata la cai si ponei si poate fi atribuita pe baza influentei endocrinologice. In aceasta manifestare endocrinologica a laminitei cronice, extinsa, severa si dureroasa din punct de vedere fizic, separarea interfetei lamelare a copitei caracterizeaza laminita endocrinologica. Semne de crestere anormala a copitei, inclusiv liniile proeminente de crestere si extinderea zonei de linie alba, sunt de obicei evidente la copitele afectate. Cele doua anomalii endocrinologice sunt frecvent asociate cu laminita cronica sau rezistenta la insulina si influenta nivelurilor excesive de corticosteroizi injectati. Caii injectati cu corticosteroizi sintetici sunt uneori predispusi la aparitia laminitei. Situatiile asociate cu concentratiile cortizolului plasmatic circulant excesiv (sinfromul Cushing), cum ar fi disfunctia glandei pituitare, sunt frecvent asociate laminitei. In ciuda speculatiilor, nu exista o explicatie satisfacatoare pentru modul si motivul pentru care laminita se dezvolta ca si urmare fie a rezistentei la insulina, fie a glucocorticosteroizilor. Imaginea devine mai complicata atunci cand se considera ca glucocorticosteroizii reprezinta o cauza puternica a rezistentei la insulina. In plus exprimarea enzimei de conversie 11-hidroxisteroid dehidrogenazei in tesutul adipos abdominal este o componenta importanta pentru simbolul metabolic uman. Mai mult, s-a raportat ca activitatea enzimei pare sa fie crescuta in tesutul adipos subcutan, obtinut din grasimea de la gatul cailor afectati cu sindromul metabolic ecvin.

fig 7 A

fig 7 B

Fig. 7- A-Laminita cronica ; B- Aspect normal al copitei

Gena pentru enzima este probabil una din multele gene econom. In afara posibilitatii ca laminita endocrinologica ar putea fi un rezultat al actiunii cortizolului, exista dovezi conform carora insulina nu este direct toxica pentru interfata lamelara a copitei. Intr-o serie de experimente, administrarea de insulina cailor (reatard, intravenoasa-infuzie de lucru pentru a mentine hiperinsulinemia pe parcursul mai multor zile) a fost demonstrat ca provoaca laminita. Hiperinsulinemia cronica este frecventa la caii cu rezistenta la insulina-caii afectati prezinta un risc pentru laminita.

Cu toate acestea, laminita nu pare a fi o complicatie a diabetului zaharat manifestat in specia ecvina.

5. Disfunctia glandei pituitare

Dupa cum am mentionat si mai devreme, glanda pituitara la cabaline difera de cea a oamenilor, prin faptul ca exista un lob intermediar relativ bine dezvoltat. Glanda pituitara este importanta pentru ierbivore deoarece productia sa secretorie contribuie la pregatirea individului pentru iarna. Melanotropinele, singura populatie de celule secretoare de glanda pituitara, secreta hormoni peptidici. In mod specific, produsele secretate sunt derivate ale melanotropinelor si includ hormonul endorfin-stimulator de hormon melanocit. In domeniul sanatatii, secretia de hormon melanotrop este inhibata de neuronii dopaminergici din hipotalamus, iar contributia de zi cu zi a peptidei este considerata minora. Odata cu inaintarea in varsta starea neuronilor dopaminergici tinde sa se deterioreze, ca urmare a stresului oxidativ. Pierderea in cantitate a inhibitorilor dopaminergici asupra melanotropinelor conduce atat la hipersecretia de peptida (POMC) dar si la expansiunea clonala a melanotropinelor.

fig 8

Fig. 8 – Ponei cu afectiune a glandei pituitare (sindromul Cushing ecvin)

Rezultatul expresiei clinice a persistentei hiperfunctiei glandei pituitare este mentionata ca si disfunctie a glandei. Distrugerea oxidativa a nervilor dopaminergici la caii in varsta este oarecum similara cu pierderea oxidativa a neuronilor dopaminergici la pacientii umani afectati de boala Parkinson. Disfunctia glandei pituitare a sugerat ca poate aparea ca urmare a rezistentei cronice la insulina la caii si poneii obezi. Pentru dezvoltarea unor daune oxidative la cabaline, acestia trebuie hraniti pe o perioada mai mare de timp(chiar ani de zile) pana sa apara semnele clinice. Laminita este o componenta a expresiei clinice atat in rezistenta la insulina cat si in disfunctia glandei pituitare. De asemenea, este comun faptul ca rezistenta la insulina poate fi demonstrata usor la persoanele afectate de disfunctia glandei pituitare.

6. Hiperlipidemia

Sindromul de hiperlipidemie rezulta din mobilizarea excesiva si patologica a lipidelor din depozite excesive de tesut adipos de la indivizii obezi. Dupa predispozitia lor genetica, cu gene rezistente la insulina rasele de ponei, magari si cai in miniatura sunt in mod special predispuse acestui sindrom. Prin definitie, hiperlipemia indica faptul ca operatiunea de concentrare a trigliceridelor plasmatice este mai mare de 500mg/dl. Consecintele hiperlipemiei includ tulburari circulatorii si insuficienta organica (in special ficat si rinichi) ca urmare a infiltrarii masei grase. Mortalitatea asociata cu hiperlipidemia severa este foarte mare. Faptul ca rezultatul bolii il vedem in ficat vine de la achizitia de lipide in hepatocite, ca urmare a unei mobilizari trigliceridice.

7. Diabetul zaharat la cabaline

Desi caii si poneii dezvolta de obicei rezistenta la insulina, este rar semnalat diabetul zaharat la aceste specii. Se pare ca in fata rezistentei la insulina semnificativa, secretia panceratica de insulina rareori da gres in timpul vietii animalului. Mai mult decat atat, ratia normala a cailor contine putine grasimi (<4%). In contrast, rezistenta la insulina este o constatare comuna la pisicile obeze si in comparatie cu caii, este adesea asociata cu diabetul. Acest fapt, sugereaza ca sensibilitatea relativ scazuta la anumite specii de carnivore poate oferi un avantaj de supravietuire in timpul perioadelor in care consumul de alimente este restrictionat sau limitat.

8. Diagnosticul clinic in rezistenta la insulina la cai

Suspiciunea clinica a rezistentei la insulina/sindromului metabolic ecvin se bazeaza pe rezultatele examinarii fizice a pacientului.

Anomaliile fizice frecvent identificate la pacientii cu sindrom metabolic ecvin includ obezitatea generalizata sau regionala, un gat ingrosat, si prezenta lamitei (bazat pe anomalii, fie fizic sau radiografic). Este important sa se elimine disfunctia glandei pituitare- ea fiind principala cauza a obezitatii si laminitei regionale, deoarece aspectul clinic al acestei disfunctii la caii tineri este similar cu aspectul clinic din sindromul metabolic ecvin. Masura in care pot fi legate sindromul metabolic ecvin si disfuntia glandei pituitare este un subiect controversat.

fig 9A

fig 9 B

Fig . 9- A-Un cal cu un monitor continuu pentru glucoza interstitiala. Instrumentul a fost fixat la guler ; B Un cal cu un monitor continuu pentru glucoza interstitiala. Sonda a fost introdusa n tesutul subcutanat de pe partea dreapta a fetei calului.

S-a sugerat ca disfunctia poate fi o complicatie specifica ecvinelor a rezistentei cronice la insulina. Cele mai bune teste pentru aceasta rezistenta includ testul tolerantei la glucoza. Din pacate, aceste teste nu sunt atat de practice pentru medicii veterinari si nu sunt atat de specifice, in general, fiind recomandate ca metode de diagnostic alternative. Cel mai simplu test de diagnostic pentru determinarea rezistentei la insulina este pur si simplu determinarea concentratiei plasmatice de insulina. Hiperinsulinemia compensatorie este o constatare comuna in cazul cabalinelor afectate-rezistenta la insulina (este necesara prudenta in interpretarea rezultatelor).

Concentratia de insulina serica poate fi influentata de mai multi factori (in plus, fata de sensibilitatea la insulina a individului ), inclusiv timpul cand animalul a fost hranit, concentratia de cortizol circulant (variatie diurna, excitare, durere si stres, disfunctia glandei pituitare), tipul de hrana pe care se bazeaza ratia, starea de reproductie si starea fiziologica. Cu toate acestea , concentratiile de insulina si glucoza tind sa fie relativ constante si pot fi utilizate pentru a oferi o perspectiva asupra sensibilitatii la insulina a pacientului. Caii si poneii afectati de rezistenta la insulina tind sa fie caracterizati prin cresterea concentratiei de glucoza in plasma (interval de referinta 80-115mg/dl) si hiperinsulinemie (gama de referinta<30 MU/ml). Mai recent s-a adoptat utilizarea monitorizarii interstitiale a glucozei in tesuturi pentru a evalua schimbarile temporare ale concentratiei glucozei in timp. Se utilizeaza o sonda mica in tesutul interstitial, eliminand nevoia de probe de sange repetitive si stresul.

9. Concluzii

Proprietarii de cai joaca un rol important in controlul greutatii acestora. Managementul nutritiei trebuie sa fie sustinut de un program de exercitii regulat si o ingrijire veterinara. Mentinerea greutatii ideale nu este un lucru usor de facut, de aceea trebuie pus in aplicare un program pentru acest lucru. Acest program trebuie sa se faca treptat si sub supravegherea unui medic veterinar. Pentru acest lucru puteam lua in consideratie urmatoarele lucruri: l Proprietarii trebuie sa fie rabdatori. Scaderea in greutate este un proces lent (poate dura intre 6-12 luni pana incepe sa se vada o diferenta semnificativa). Procesul trebuie sa se desfasoare lent pentru a nu stresa calul sau pentru a nu crea o problema de metabolism.

  • Trebuie facute schimbari atat in tipul cat si in cantitatea de hrana, treptat. Reducerea ratiilor nu trebuie sa fie mai mare de 10% intr-o perioada de 7 pana la 10 zile.
  • Trebui urmarit progresul calului folosind o banda de greutate. Cand greutatea calului scade treptat se mai poate reduce inca o data din ratie. l Intensificarea programului de exercitii fizice al calului este unul din obiective. Acesta trebuie marit in timp si intensitate in functie de evolutia animalului.
  • Apa de baut trebuie sa fie lasata la discretie pentru ca tubul digestiv si alte sisteme sa functioneze cat mai eficient posibil.
  • Hrana trebuie sa contina fibre de inalta calitate dar reduse in totalul de energie.
  • Hrana trebuie sa aiba un continut scazut de grasimi, deoarece grasimea este o sursa densa de energie.
  • Trebuie schimbata sau redusa cantitatea de fan de lucerna. Aceasta ar trebui inlocuita cu ovaz pentru a reduce aportul caloric.
  • Caii trebuie alimentati separat, pentru ca acesta sa nu aiba nici o sansa de a manca partea lui si pe cea a aproapelui sau. In cazuri de obezitate extrema, aportul caloric trebuie sa fie limitat chiar si la pasunat.
  • Dieta calului trebuie echilibrata in functie de varsta si nivelul de activitate. Trebuie acordata o atentie sporita cerintelor de vitamine, minerale si proteine.
  • Odata ajuns la greutatea ideala a corpului, mentinerea acesteia este un act de echilibrare destul de bland. Excercitiul va continua sa fie o componenta cheie. Pentru medicii veterinari este usor sa se angajeze intr-o conversatie cu proprietarii de animale cu privire la importanta obezitatii si impactul acesteia asupra sanatatii, deoarece nu a fost atat de multa publicitate si interes in mass-media. Discutia cu proprietarii de animale cu privire la impunerea unor restrictii de limitare la ratiile alimentare si exercitiile fizice care pot fi facute poate duce la rezultate bune.

Intr-o masura din ce in ce mai mare, medicii veterinari discuta de obezitatea animalelor in contextul mai larg a ceea ce s-a prezentat proprietarilor de animale in massmedia cu privire la obezitatea umana, lipsa activitatii fizice si alegerile nutritionale nesanatoase. In timp ce oamenii fac propriile alegeri nutritionale, obezitatea la animale este intotdeauna o consecinta directa a deciziilor de management luate in numele lor de catre proprietarii de animale. In mod curios, in multe cazuri, furnizarea unei ratii mai sanatoase pentru cai ar reprezenta o economie considerabila a costurilor pentru proprietarii care de cele mai multe ori cheltuie resurse financiare considerabile pe ratii care, in termeni de proteine si energie depasesc cu mult cerintele nutritionale ale animalelor. Masura in care obezitatea afecteaza starea generala de sanatate a animalelor a fost studiata intr-o masura mult mai mare decat o are pentru om. Prin urmare, acesta este un moment foarte important pentru oamenii de stiinta de interes veterinar cu interes in adipologie, obezitate, endocrinologie, metabolism si nutritie. Este important sa subliniem faptul ca exista diferente substantiale intre consecintele fiziopatologice ale obezitatii in randul diferitelor specii. Fapte care sunt valabile pentru o anumita specie (cum ar fi pentru oameni) nu pot detine acelasi adevar si pentru animale.

Bibliografie

  1. http://www.zooland.ro/Caii_sufera_din_cauza_obezitatii-5192.html
  2. www.safegrass.org
  3. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2769846/
  4. http://www.bluecross.org.uk/80161-80160/obesity-in-horses.html
  5. www.TheHorse.com/pdf/nutrition/bcs-poster.pdf.
  6. http://www.yourhorse.co.uk/Right-Weight-Campaign/How-to-fat-score-yourhorse/
Ultima modificareLuni, 10 Iunie 2019 20:57
Poleac Elena

Medic veterinar practician