Autentificare
updated 4:35 PM UTC, Nov 14, 2019

IMPETIGO - boala bacteriana de piele la vaca

Contents[Hide]

Impetigo (latina: atac; eruptie scabioasa) este un tip de dermatita pustuloasa superficiala care nu implica foliculii pilosi. Este frecvent, cosmopolit si cauzat de Staphylococcus aureus, iar factorii predispozanti ai bolii sunt reprezentati de traumatisme, umezeala constanta si de stresul parturitiei. Rasele de lapte si vacile aflate in lactatie sunt predispuse. 

 

Leziunile sunt cel mai adesea intalnite la nivelul ugerului (mai ales la baza mamelelor si in cisterna mamara), mamelelor, abdomenului ventral, coapsei interne, vulvei, perineului si la nivelul partii ventrale a cozii (Fig. 1 si 2). Veziculele superficiale se transforma rapid in pustule, se sparg si lasa in urma lor eroziuni si cruste galben-maronii.

1

Fig.-1. Impetigo. Pustule superficiale la baza mamelelor.

Leziunile nu sunt nici pruriginoase si nici dureroase, iar animalele afectate nu manifesta si alte simptome. Poate fi afectat pana la 48% din efectivul de bovine. Mastita stafilococica este posibila, insa reprezinta o complicatie rara.

Traumatismele severe (de ex., cele cauzate de aparatele de muls, laceratiile, tesuturile zdrobite) pot favoriza aparitia unei infectii stafilococice mai profunde: mamita stafilococica. În acest caz pot fi observate ulceratii, cruste si zone necrotice cu extindere variabila, de obicei afectand o singura mamela (Fig. 3).

2

Fig.2. Impetigo. Pustule si eroziuni la nivelul ugerului.

3

Fig.3. Mamita stafilococica. Ulceratii, cruste si necroza datorate leziunilor provocate de aparatele de muls. 

Cazuri ocazionale (adesea neconfirmate) indica faptul ca oamenii pot manifesta dermatita pustuloasa datorita infectiei cu S. aureus la nivelul bratelor si mainilor care iau contact direct cu leziunile vacilor afectate de impetigo.

1. Diagnostic diferential

Alte infectii bacteriene, dermatofiloza, dermatofitoza, stefanofilarioza si infectii virale.

2. Diagnostic

1. Examen microscopic (frotiu direct) - inflamatie supurativa cu neutrofile degenerate, degenerare a nucleilor si coci fagocitati (Gram-pozitivi, de aprox. 1 μm diametru, adesea agregati in pereche sau in grupuri) (vezi Fig. 8 si 9).

2. Cultura bacteriana (aeroba).

3. Examen dermatohistopatologic - dermatita pustuloasa subcorneala cu neutrofile degenerate si coci intracelulari.

8
9

 

 

Ultima modificareJoi, 25 Iulie 2019 16:40