Autentificare

Pasteureloza la iepuri

Multi iepuri sunt purtatori de Pasteurella multocida, desi colonii de iepuri indemne de Pasteurella exista in multe medii controlate si laboratoare. Pasteurella multocida este cea mai frecventa cauza a bolilor respiratorii la iepuri. Pasteureloza cauzeaza in primul rand rinita, insa aceasta boala se poate manifesta la iepuri si sub forma afectiunilor cailor respiratorii inferioare, otitei medii, dacriocistitei si conjunctivitei, abceselor din diverse tesuturi, afectiunilor sistemului reproducator si septicemiei.

Diagnosticul pasteurelozei se bazeaza atat pe simptome, cat si pe testele de laborator. Citologia poate decela o multitudine de bacili si de celule neutrofile degenerate. Diagnosticul definitiv se bazeaza pe cultura bacteriana si/sau pe testul PCR. Pentru tratarea rinitei, conjunctivitei sau dacriocistitei, combinati antibioticele cu administrare sistemica cu tratament local ce consta in aplicare de colire sau lavaje nazo-lacrimale de cate ori este posibil. Majoritatea tulpinilor de Pasteurella spp. sunt sensibile la cloramfenicol, tetracicline si sulfonamide. Unele tulpini sunt sensibile la penicilina, macrolide de generatie superioara (precum azitromicina) si fluorochinolone (precum enrofloxacina). Terapia medicamentoasa ca atare este putin probabil sa fie eficienta in tratamentul abceselor. Drenarea pe cale chirurgicala, inclusiv indepartarea intregii capsule a abcesului, este recomandata de cate ori acest lucru este posibil. Fragmente de polimetilmetacrilat (PMMA) impregnate cu antibiotice pot fi implantate in capsulele abceselor inainte de suturarea acestora si sunt utile in special in cazul abceselor osoase sau dentare, atunci cand optiunile pentru rezectie sunt limitate.

1. Introducere

Pasteureloza este o afectiune obisnuita a iepurilor domestici (Oryctolagus cuniculus). Aceasta poate lua mai multe forme clinice, inclusiv de rinita, pneumonie, otita, piometrita, osteomielita si de abcese. Evolutia sa poate fi acuta sau cronica, unii iepuri devenind purtatori asimptomatici dupa vindecare. Acest articol aduce in discutie cele mai frecvente procese patologice cauzate de Pasteurella multocida la iepuri, cat si microbiologia, diagnosticul si tratamentul acestora.

2. Microbiologie

Pasteurella multocida este un cocobacil Gram-negativ imobil, cu o coloratie bipolara si care nu formeaza spori. Acest anaerop facultativ este membru al familiei Pasteurellaceae. In prezent, acest gen este divizat in trei subspecii: P. multocida subsp. multocida, P. multocida subsp. septica si P. multocida subsp. gallicida. Cateva tulpini bacteriene ce apartin familiei Pasteurellaceae sunt potential patogene pentru iepuri. Intr-un studiu recent al populatiilor de iepuri cu pasteureloza, realizat de catre Stahel et al., 82% dintre bacteriile izolate au fost incadrate in P. multocida subsp. multocida.

Printre restul de bacterii izolate, 3% au fost identificate ca fiind P. multocida subsp. septica, 5% ca P. multocida, 5% ca Pasteurella canis, iar restul de 5% a reprezentat un grup omogen de specii necunoscute incadrate in familia Pasterurellaceae. Exista mai multe stereotipuri si tulpini de Pasteurella multocida. Un studiu al unor culturi bacteriene izolate recent a relevat existenta unei capsule. Aceasta capsula mare formata din polizaharide interfereaza cu fagocitele si protejeaza bacteria de aderarea la aceasta a proteinelor complementului, facand astfel mult mai dificila eliminarea de catre animalul-gazda. Exista cinci tipuri de capsule: A, B, D, E, F si 16 determinanti ai antigenelor somatice din lipopolizaharide. Cel mai frecvent tip de capsula este tipul A, care ofera proprietati adezive mai bune la mucoaza respiratorie decat ale altor tulpini. Unele tulpini mai produc hialuronidaza si neuraminidaza.

Despre aceste enzime se presupune ca ar fi factori predispozanti semnificativi care permit raspandirea infectiei la tesuturile adiacente dupa inocularea sistemului respirator. Unele tulpini izolate de Pasteurella produc, de asemenea, o endotoxina termolabila (PMT) codificata de gena toxA care favorizeaza adeziunea la mucoase si care determina atrofierea cornetilor nazali si rinita atrofica. Endotoxinele sunt produse de catre toate formele de Pasteurella multocida, atat virulente, cat si nevirulente. Endotoxinele pot contribui la virulenta bacteriei, insa multiplicarea si invazia acesteia trebuie sa atinga un anumit nivel pentru a putea produce in vivo o cantitate suficienta de endotoxine pentru ca acestea sa poata contribui la procesul patologic. Endotoxinele produse de Pasteurella multocida pot cauza febra, inflamatie, soc si scad capacitatea bactericida a organismului.

3. Patogeneza

Iepurii pot fi expusi la P. multocida prin contact indirect, ca de exemplu prin expunerea la materiale infectate, sau prin contact direct, ca de exemplu prin inhalare sau inoculare directa a ranilor. Pasteureloza mai poate fi transmisa vertical (transplacentar) sau orizontal (prin copulatie). Dupa expunerea la Pasteurella spp., indivizii pot opune rezistenta infectiei, pot sa inlature bacteria in mod spontan, pot sa devina purtatori asimptomatici sau sa dezvolte afectiunea acut sau cronic. Rinita poate aparea in decurs de una-doua saptamani de la expunere. Aproximativ 40-72% dintre iepurii clinic sanatosi sunt gazde pentru aceasta bacterie; totusi, expunerea la fluctuatii termice si la conditii sanitare precare pot predispune iepurii la aceasta boala.

4. Simptome

Cea mai frecventa forma de prezentare a infectiei cu P. multocida o reprezinta afectiunile cailor respiratorii superioare. Pasteurella multocida a fost identificata ca si agent etiologic al rinitei mucopurulente sau al „sforaitului” iepurilor inca din anii 1920. Semnele clinice includ secretii nazale mucopurulente, stranut, congestie si/sau sforait/fornait nazal. Inflamatia canalului nazo-lacrimal se poate extinde pana la mucoasa conjunctivala, cauzand scurgeri nazale si obstructie nazo-lacrimala. Iepurii afectati pot prezenta, de asemenea, material purulent sau umezeala la nivelul membrelor anterioare, ca urmare a incercarii de a se curata cu acestea. Bordetella bronchiseptica este un saprofit obisnuit al cailor respiratorii ale iepurilor; iar o dezvoltare concomitenta a acestei bacterii poate favoriza colonizarea mucoasei nazale si a sinusurilor de catre P. multocida. Daca infectia cu P. multocida coboara pe tractul respirator inferior, aceasta poate provoca pneumonie fibropurulenta, pleurita, pericardita sau abcese pulmonare solitare (Fig. 1). Iepurii afectati se prezinta adesea cu anorexie, depresie, scadere in greutate si dispnee. Examenul clinic poate decela tahipnee, respiratie bucala, cianoza, raluri si frecaturi pleurale si/sau pierderea claritatii sonului pulmonar la percutia digito-digitala.

fig1

Figura 1. Abcesele pulmonare cauzate de bacterii precum Pasteurella multocida se localizeaza frecvent la nivelul lobilor pulmonari cranio-ventrali.

 

De la faringe, infectia bacteriana se poate extinde pana la urechea medie prin intermediul trompei lui Eustachio, cauzand otita medie. Boala poate apoi progresa pana la otita interna, provocand vertijuri, nistagmus si ataxie (Fig. 2).

FIG 2

Figura 2. Infectia respiratorie bacteriana se poate extinde pana la urechea medie prin intermediul trompei lui Eustachio, provocand otita medie/interna.

Pasteureloza mai poate fi asociata cu abcese ale tesutului subcutanat, ale spatiului retrobulbar, ale globului ocular sau ale organelor interne. Aceste abcese sunt bine incapsulate, reprezentand mase cu crestere lenta ce contin un exsudat dens si albicios care nu se dreneaza (Fig. 3A, Fig. 3B).

Infectiile se pot extinde si la nivelul oaselor sau articulatiilor, provocand abcese dentare, osteomielita sau artrita septica. In final, majoritatea tulpinilor patogene ale P. multocida se pot inmulti sistematic, ducand la exprimarea unor simptome nespecifice, precum febra sau moartea subita. Descoperirile post-mortem includ congestie, petesii si abcese microscopice ale viscerelor. Bacteriemia poate duce la pleuropneumonie, endocardita, orhita sau piometrita (Fig. 4).

FIG 3 A

Figura 3A. Abcesele la iepuri sunt bine incapsulate, reprezentand mase cu crestere lenta. Continutul abceselor

FIG 3 B

Figura 3A. Acest abces contine un exsudat dens si albicios care nu se dreneaza si care trebuie inlaturat pe cale chirurgicala.

FIG 4

Figura 4. Piometrita la iepuroaica, cauzata de infectia cu Pasteurella multocida (sagetile indica aspectul tipic de uter infectat cu Pasteurella spp.).

5. Diagnostic

Desi pasteureloza ramane principalul agent etiologic al bolilor respiratorii la iepuri, este important de retinut faptul ca infectiile respiratorii bacteriene pot fi, de asemenea, cauzate si de catre alte entitati patogene, precum B. bronchiseptica, Staphylococcus spp. si Pseudomonas spp. Diagnosticul pasteurelozei se bazeaza atat pe starea generala si simptomele animalului, cat si pe testele de laborator. Patologia medicala si testele imagistice pot, de asemenea, sa sustina diagnosticul de pasteureloza. Hemoleucograma completa a animalelor afectate poate evidentia procese inflamatorii, insa aceasta se afla de obicei in parametrii normali. Biochimia nu arata, in general, modificari. Radiografiile iepurilor cu pneumonie releva un tipar inflamator bronhointerstitial sau alveolar al pulmonilor (Fig. 5). La iepurii cu otita, radiografiile craniului pot evidentia o radio-densitate osoasa crescuta a bulelor timpanice. Radio-densitatea osoasa scazuta poate fi observata la nivelul foselor nazale si al sinusurilor in cazul rinitei atrofice.

FIG 5

Figura 5. Radio-opacitate (sageti) a tesutului pulmonar al unui iepure, cauzata de catre abcese bacteriene.

Testele citologice pot decela numerosi bacili si neutrofile degenerate. Ca in orice infectie bacteriana, este important sa recoltati probe pentru cultura bacteriana din leziunile suspecte inainte de initierea tratamentului cu antibiotice. Unii proprietari de iepuri pot fi reticenti fata de realizarea testelor de diagnostic datorita costurilor, optand in schimb pentru tratament antibacterian empiric. Acesti clienti trebuie avertizati ca bacteriile Gram-negative, inclusiv Pasteurella spp., pot prezenta susceptibilitate imprevizibila fata de antibioticele de uz curent.

Metodele de laborator actuale ce sunt folosite pentru diagnosticul pasteurelozei includ culturi bacteriene, testul ELISA si testul PCR. Tehnica culturilor bacteriene presupune insamantarea unui mediu de cultura cu o proba recoltata cu un tampon de recoltare. Bacilii de tipul Pasteurella multocida se dezvolta pe majoritatea mediilor de cultura disponibile in laborator, inclusiv pe mediu de agar. Agarul imbogatit cu sange si bulionul nutritiv CSY (agar-cazeina-zaharoza-drojdie) suplimentat cu 5% sange (bovine, ovine) reprezinta medii de cultura convenabile pentru cultura bacteriana de rutina in laborator. Temperatura optima de proliferare bacteriana este cuprinsa intre 35°C si 37 °C. Pe mediile imbogatite la 37°C, dupa 18-24 ore, apar colonii cu diametru de 1-3 mm.

Aceste colonii pot lua diverse forme, de la colonii relativ mari, transparente, de culoare cenusie si cu consistenta mucoasa, la colonii rotunde, convexe, discrete, cu margini circulare sau mari, cu consistenta apoasa si cu margini cu aspect flotant. Cultura bacteriana permite identificarea coloniilor suspecte in 24-48 ore. Confirmarea diagnosticului biochimic poate dura 72 ore sau mai mult, din momentul primirii probelor recoltate. Din pacate, P. multocida poate fi dificil de cultivat pe medii speciale datorita competitiei din partea altor microorganisme ce produc rezultate fals-negative. Testele PCR sunt rapide (cel mult 24 ore), foarte specifice si mai sensibile decat culturile bacteriene. Tehnica PCR se foloseste pentru detectarea ADN-ului specific al P. multocida. Utilizarea curenta a acestui test necesita o cultura initiala, amplificare PCR si realizarea electroforezei pentru depistarea ADN-ului P. multocida. Un ser ELISA comercial poate fi utilizat pentru detectarea anticorpilor impotriva P. multocida.

Testele serologice reprezinta mijloace sigure de depistare pentru coloniile de iepuri; totusi, daca titrul anticorpilor nu este suficient de mare, rezultatele pot fi echivoce la anumiti indivizi. Titrurile mari de anticorpi se coreleaza bine cu infectiile cronice, insa este nevoie de 2-3 saptamani pentru ca aceste titruri sa creasca semnificativ. Testele serologice multiple ce depisteaza un titru crescut al anticorpilor sau un singur test serologic ce confirma o cultura bacteriana pozitiva constituie diagnostic pozitiv. Testul PCR (polymerase chain reaction) se foloseste pentru detectarea ADN-ului specific P. multocida. Utilizarea curenta a acestuia necesita o cultura initiala, amplificare PCR si realizarea electroforezei pentru depistarea ADN-ului P. multocida.

6. Tratament

In ciuda unei varietati aparent mari de antibiotice la care P. multocida este susceptibila, riscul de disbioza intestinala limiteaza administrearea pe cale orala a majoritatii acestor medicamente. Majoritatea tulpinilor au fost depistate ca fiind sensibile la cloramfenicol, tetracicline si sulfonamide. Macrolidele din generatiile superioare, precum azitromicina, au fost, de asemenea, folosite cu succes in acest scop. Penicilina (40.000 UI/kg/24 h sc, timp de 2 saptamani, apoi la fiecare 48 h, timp de inca 2 saptamani) si enrofloxacina (5-10 mg/kg/12 h po, timp de 2-3 luni) au fost descoperite ca fiind eficiente impotriva infectiilor cronice. Din pacate, multi proprietari nu se vor conforma schemelor de tratament pe termen lung si vor renunta sa mai administreze medicamentele de indata ce simptomele evidente dispar, rezultand o agravare a infectiei. McKay et al. a raportat eliminarea completa a simptomelor intr-o colonie de iepuri dupa administrarea unei doze sau doua de tilmicozina, insa riscurile asupra sanatatii umane impiedica folosirea la scara larga a acestui antibiotic in clinicile veterinare.

Colirele cu antibiotice, precum cele cu ciprofloxacina sau gentamicina, pot fi folosite pentru tratamentul conjunctivitei si dacriocistitei sau pot fi instilate in canalul auricular sau narine in scopul tratarii otitei, respectiv a rinitei. Produsele pe baza de glucocorticoizi trebuie evitate deoarece iepurii, in mod special, par sa fie sensibili la efectele adverse ale steroizilor. Trebuie sa folositi cu precautie gentamicina, deoarece ingestia colirelor ce o contin poate provoca disbioza intestinala. Canalul nazo-lacrimal poate fi curatat fara riscuri cu ser fiziologic pentru indepartarea obstructiilor de la acest nivel (Fig. 6).

FIG 6

Fig. 6. Curatare canal nazo-lacrimal

Continuati tratamentul cu antibiotic pana la disparitia simptomelor si la conversia serologica negativa. Tratamentul medicamentos ca atare este putin probabil sa inlature abcesele in mod eficient. Acestea pot fi drenate iar capsula lor poate fi debridata, insa daca nu este inlaturata intreaga capsula, infectia va recidiva. De aceea, majoritatea abceselor trebuie excizate pe cale chirurgicala. Cele care nu pot fi indepartate pe cale chirurgicala, trebuie deschise, lasate asa pentru a se drena si curatate zilnic.

 
Ultima modificareSâmbătă, 13 Martie 2021 19:10
Dr. Nita Monica

Editor colaborator Revista Veterinarul