banner abonamente

Autentificare
updated 2:14 PM UTC, Apr 19, 2019

Boli de nutritie si metabolsim

Este lesne de inteles ca una din marile probleme ale fermelor de vaci de lapte o reprezinta asa-numitele boli de nutritie si metabolism.

Intr-un sistem traditional aceste boli sunt inexistente sau, daca apar, sunt cu totul exceptionale, accidentale, per general ele fiind nesemnificative din punct de vedere economic iar din punct de vedere profesional ele fiind tratate ca atare.

De foarte multe ori aceste boli evolueaza impreuna iar peste ele, in foarte multe cazuri, grefandu-se tot felul de agenti patogeni care complica si mai mult situatia. Nu trebuie scapata din vedere nici reactia slabita sau chiar lipsa de reactie a organismului ca urmare a sistemului imunitar si el grav afectat de dezechilibrul intern.

Am intalnit cazuri cand in astfel de situatii singura solutie a fost abatorizarea intregului efectiv afectat. In tarile dezvoltate s-a redus foarte mult lista bolilor transmisibile, a zoonozelor, dar a crescut foarte mult lista celor care apar datorita dezechilibrelor nutritionale, avand in cele din urma acelasi efect - eliminarea din efectiv. Cu alte cuvinte "acelasi efect", in speta eliminarea din efectiv, se poate obtine cu factori diferiti, vectorul biologic microscopic fiind inlocuit cu factorul tehnologic.

Rezolvarea acestor BNM, numite si boli de civilizatie, tine foarte mult de precocitatea diagnosticului, stabilirea factorilor implicati si eliminarea cauzelor. in realizarea acestor obiective este importanta colaborarea dintre medicul curant, nutritionist si laboratorul de analize, medicul curant avand sarcina de culegere a tuturor datelor, de centralizare a lor , stabilirea diagnosticului si elaborarea strategiilor. Ideal ar fi ca medicul curant sa fie si nutritionistul fermei.

De aici reiese ideea ca medicul veterinar, pe langa calitatea sa de "vindecator", ar fi de dorit sa fie si un bun manager intrucat cel mai eficient si mai economic remediu in limitarea BNM il reprezinta totusi preventia.

Sa nu uitam faptul ca sistemul zootehnic pe langa segmentul economic depinde in foarte mare masura de factorii tehnici: genetica, nutritie si sanatate. De aici rezida si importanta pe care medicul veterinar o are, ferma in ansamblul ei reflectand calitatea actului medical, acuratetea si echilibrul nutritional, eleganta si valoarea animalelor din ferma, toate concretizandu-se prin sanatate, longevitate si rentabilitate.

Ultima modificareMarți, 31 Iulie 2018 21:54
Dr Fanica Lefter

Medic veterinar de libera practica, concesionar
Doctorand – medicina veterinara pe probleme de modificare topografica a intestinelor la animalele mari (cabaline, bovine)
1993 – 1999 Facultatea de Medicina Veterinara – IASI
1987 – 1991 Liceul teoretic
„Gr. Ghica” Dorohoi

Medic veterinar de libera practica, concesionar

Doctorand – medicina veterinara pe probleme de modificare topografica a intestinelor la animalele mari (cabaline, bovine) 

1993 – 1999 Facultatea de Medicina Veterinara – IASI

1987 – 1991 Liceul teoretic „Gr. Ghica” Dorohoi"