banner abonamente

Autentificare
updated 2:14 PM UTC, Apr 19, 2019

Armasarul expansiv si violent

Unele din cele mai raspandite si frecvente probleme, atat la noi in tara cat si in restul lumii, sunt cele legate de managementul armasarilor. Asa cum vad eu situatia, la noi in tara dificultatile au doua surse: lipsa discernamantului in folosirea armasarilor la monta si incapacitatea handlerilor fie ei proprietari, calareti, antrenori sau ingrijitori de a gasi tonul potrivit pentru a pastra relatia om-cal in parametrii doriti.

Daca asa cum am spus in articolele precedente, pentru iepe simpla inaintare in varsta asigura avansarea ierarhica, pentru armasarii maturi fizic, avansarea ierarhica spre pozitia de"armasar reproducator" devine doar o chestiune de indemanare. Aceasta indemanare consta in metode de castigare a"disputelor", metode descoperite si dezvoltate in perioada copilariei in jocurile cu alti manji sau in perioada convietuirii din grupurile de tineret mascul si asa cum am mentionat anterior, variaza de la adoptarea de posturi agresive pana la folosirea propriuzisa a fortei - muscaturi, lovituri etc.

Chiar daca majoritatea covarsitoare a conflictelor intre cai este rezolvata prin adoptarea de posturi agresive, rolul de protector al hergheliei aduce doua modificari psihologice majore la armasari spre deosebire de iepe. Prima si cea mai importanta este marimea spatiului personal - din punctul de vedere al unui armasar reproducator, spatiul personal incluzand intreaga herghelie. A doua modificare este marja de toleranta a invadarii spatiului personal, mult mai mica.

Haideti sa analizam un pic evantaiul de solutii ale conflictelor.

Cea mai drastica - aplicata pradatorilor si"concurentilor" insistenti este, bineinteles, violenta fizica - lovituri, muscaturi.

Cea de-a doua, cea mai des utilizata in conflictele dintre doi armasari, este adoptarea de pozitii amenintatoare - isi infrunta adversarul intr-o pozitie cat mai mandra, bate din picioarele din fata, misca capul in aer, ridica coada, etalarea finalizandu-se de obicei cu armasarul mai impresionant alergandu-l pe celalalt fara ca neaparat sa-l ajunga.

Ultima si cea mai simpla dintre toate este mutarea hergheliei - aplicata atat la observarea timpurie a apropierii unui pradator cat si la apropierea unui alt armasar cunoscut dar nedorit (un armasar cu care au existat conflicte anterioare ce l-au stabilit ca inferior, dar care da tarcoale hergheliei in speranta, fie a imperecherii cu o iapa dornica cat timp armasarul dominant nu este atent sau este angajat in alte dispute, fie a separarii de herghelie a unei iepe nedoritoare si violarea acesteia dupa epuizarea fizica).

Acum ca am vazut ce se intampla in libertate, haideti sa vedem cum altereaza convietuirea cu oamenii directia dezvoltarii instinctuale a armasarilor. in primul rand, manz fiind si lipsindu-i in majoritatea cazurilor compania altor manji, va cauta sa se joace si sa se antrezeze cu membrii hergheliei lui adoptive, oamenii - si rezulta acel comportament foarte placut si aplaudat in care manzul vine la noi, ne linge sau musca finut de mana (incercand sa substituie bondingul pe care manjii il fac intre ei), se impinge in noi, am vazut chiar si cazuri in care oamenii ii lasau sa li se suie cu picioarele din fata pe umeri. Totul este foarte dragut si frumos atat timp cat calutul nu are decat cateva zeci de kilograme.

Etapa a doua, calul are vreo doi ani, deja sta legat in grajd de ceva timp, intrucat linsul s-a transformat in ciupituri dureroase, cand alearga spre noi uita sa se opreasca si ne darama, iar daca isi pune picioarele pe umerii nostrii, resimtim o saptamana dureri de spate. Toata aceasta atitudine a calului ni se pare foarte deranjanta si nu ne putem explica cum de a devenit asa de badaran din calutul dragut cu care ne jucam. Nimic mai simplu, instinctul lui ii spune ca jocurile evolueaza si el se pregateste pentru ceva - in natura, incearca sa-si determine semenii sa fuga de el, ii musca de picioare pentru a-i determina sa ingenuncheze, iar aici nu reuseste sa antreneze pe nimeni in joaca lui.

Mai trece un an, timp in care este scos din grajd foarte putin si cand este scos necheaza si se agita un pic ca sa-si consume energia, iar proprietarul se fereste de el cand face lucrurile astea. Atunci, tanarul cal crede ca jocurile s-au intors si el este cel care castiga, dominandu-si stapanul. Ca sa fie treaba treaba, dupa ce a fost pus la caruta cu eforturi supraomenesti din partea proprietarului si, eventual cu ajutorul a jumatate de sat - care mai de care mai specialist, cineva il vede in sat si placandu- i de el ii spune proprietarului ca ar vrea sa-si monteze iapa cu el, ca e tare frumos. Magulit de propunere, proprietarul accepta si soarta calului este pecetluita. Dupa inca o perioada cand lucrurile degenereaza si mai rau - calul devine din ce in ce mai energic din cauza statului prelungit in boxa si din ce in ce mai frustrat, eventual incepe sa muste stapanul care ii intoarce favorul cu darnicie, batandu-l pana la epuizare, apoi eventual aplica metode"verificate", gen nu mai hraneste calul o perioada decat cu coceni, ca sa nu mai aiba atata energie, iar cand il scoate in sfarsit din grajd, calul necheaza si face un intreg spectacol cand trece pe langa un alt cal, fie el castrat, armasar sau iapa - se aplica solutia magica, solutia finala - castrarea.

Am scris acesta mica poveste intrucat din observatiile mele este una foarte frecventa in Romania de azi. Scopul ei este sa exemplific convingerea mea ca un armasar nu poate fi tinut de oricine si nici in orice loc. Lucrul cu armasarii si cresterea acestora, cu atat mai mult, trebuie sa ni-l asumam in deplina cunostiinta de cauza si trebuie facut respectand anumite reguli. Atata timp cat ne dorim un armasar destul de mult incat sa il cumparam, atunci ar trebui sa fim pregatiti sa depunem si efortul necesar pentru a-l pastra armasar. Printre cele mai importante reguli - grajdul in care stau trebuie sa fie unul care gazduieste exclusiv masculi. Cunosc argumentul problemelor de spatiu, atat la taranul roman cat si in fermele cu pretentii de pe langa Bucuresti, dar acest argument denota doar lipsa de organizare (mai ales la fermele proaspat construite) si nu justifica dupa parerea mea periclitarea eforturilor de mentinere a unei bune atitudini a calului. Armasarul tinut in acelasi grajd cu iepele, chiar daca nu sunt in boxa alaturata, va simti oricum mirosul acestora cand intra in calduri, va fi frustrat permanent, iar frustarea permanenta este echivalenta cu stresul permanent care, asa cum am mai zis, duce la comportament violent. NU in ultimul rand, persoanele care lucreaza cu armasari trebuie sa fie pregatite in acest sens.

Repet, in randul cailor nu exista indivizi alfa, deci postul este vacant si ocupabil de catre noi. Caii invata pe toata durata vietii, deci chiar si cei mai inraiti armasari sunt recuperabili. Fiecare interactiune pe care o avem cu armasarii este insa o parte din jocul de dominare, care nu se termina niciodata. Daca alegem sa fim individ alfa pentru un armasar, acesta este un job permanent. Ca sa nu fiu gresit inteles, dominarea este o chestiune de postura corporala si nu de restrictionare sau violenta fata de animal. Calmul este foarte necesar atat in felul cum ne purtam noi cu el, cat si in modul cum se poarta calul cu noi, dar este treaba noastra sa ii cerem acest lucru.

Aud foarte des ideea ca nu se lucreaza din fata armasarilor. Gresit. in natura, asa cum am mai spus, cand isi masoara puterile, armasarii stau fata in fata. Evitarea acestei pozitii este echivalentul unei predari si aceasta predare ne pune intr-o pozitie de inferioritate fata de armasar. Calmul din partea armasarului trebuie sa fie prezent permanent - cand i se curata boxa, cand este hranit, cand este tesalat, etc. in cazurile extreme, cand armasarul este deja naravit, ramane valabila premisa ca dominant este cel care controleaza mancarea si atata timp cat hranim calul numai dupa ce se calmeaza, ne vom asigura pozitia dominanta. Bineinteles ca solutiile in cazurile extreme ar trebui aplicate numai de catre profesionisti, dar ce incerc eu sa argumentez este ca atat timp cat tinem armasarul intr-un grajd si intr-o atmosfera propice, situatia nu ar trebui sa degenereze. Un armasar calm poate lucra langa iepe, chiar si incalecat de "neavizati".

Bineinteles, o sa spuneti ca exista si exceptii, ca sunt armasari care stau in grajd langa iepe fara sa prezinte comportamente reprobabile. Asta ne aduce la ultimul argument. NU orice armasar trebuie sa se reproduca. Decizia ca un armasar prezinta calitati care trebuiesc perpetuate se ia cand acesta este destul de inaintat in varsta ca sa aiba rezultate in ramura lui de activitate si, foarte important, sa se numere printre exceptiile enumerate mai sus. Caracterul este cel mai important criteriu in alegerea armasarilor reproducatori, criteriu care a fost ignorat foarte multi ani in reproducerea cailor la noi in tara.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt pro castrare. Spre deosebire de canide, la cai nu exista urmari negative asupra sanatatii daca nu se reproduc, deci grija pentru sanatatea lui nu poate fi un argument. in acelasi timp, in practica personala am observat o degradare o atitudinii cailor castrati vis-a-vis de lucru, lipseste un plus de dorinta, se simte disparitia unui"ceva" in personalitatea calului. Acel"ceva" este in general exact latura personalitatii lui care ne-a impresionat cel mai mult si care ne-a determinat sa il cumparam. si atunci, va spun din nou, este mai bine sa cantarim bine situatia si sa decidem daca suntem persoana potrivita si avem conditii sa lucram cu un armasar inainte sa facem pasul decisiv si sa il cumparam. Daca situatia va degenera si va deveni periculos, obligandu- ne sa il castram si sa ii rapim frumusetea si personalitatea, noi vom fi singurii vinovati!

Ultima modificareMarți, 31 Iulie 2018 22:26