Autentificare
updated 9:48 AM UTC, Sep 16, 2019

Narcolepsia la cai

Narcolepsia este o tulburare a somnului cunoscuta la mai multe specii, inclusiv la oameni, caini, cai si bovine. Somnul este o perioada de imobilitate in care indivizii par a nu raspunde la stimulii mediului inconjurator.

Somnul se imparte in mai multe stari: somnul slowwave (SW), somnul paradoxal (PS) si somnul de tip rapid eye movement (REM). Somnul SW este caracterizat de cresterea tonusului parasimpatic, scazand rata cardiaca si respiratorie, acest fapt fiind si mai evident in somnul de tip PS. in acest tip de somn, insa, apar perioade de bradicardie urmate de tahicardie extrema, in timp ce respiratia se accelereaza sau chiar se opreste. Aceste perioade sunt urmate de somnul de tip REM, in care apar miscari oculare rapide.

La cal, somnul SW are loc fie in picioare, fie in decubit sternal si dureaza 6,4 minute, in timp ce somnul PS, in care animalul adopta decubitul lateral, dureaza 4,2 secunde. intre cele doua exista o stare de tranzitie care le permite cailor sa nu adoarma profund in cazul in care nu se simt perfect siguri in mediu, caracteristica impartasita cu rozatoarele. in cazul pacientilor umani, narcolepsia este caracterizata de o tetrada de simp tome, cel predominant fiind somnolenta excesiva in timpul zilei, cu atacuri de adormire irezistibile, in anumite cazuri aparand somnul de tip REM. Somnolenta exagerata poate fi acompaniata de trei sau mai multe simptome auxiliare: cataplexie, paralizie sau halucinatii. Cel mai intalnit simptom auxiliar este cataplexia sau pierderea brusca a controlului muscular, timp in care constienta este mentinuta.

La om, ea poate fi declansata de o emotie puternica, accese de ras sau atacuri de panica. Pacientul cade in genunchi iar apoi pe jos si abia dupa cateva minute se poate ridica din nou. Cea de-a patra componenta sunt halucinatiile sau visele extrem de infricosatoare. Narcolepsia la ecvine a fost identificata mai intai in 1924, la manjii Suffolk, care"lesinau". Desi incidenta adevarata a narcolepsiei ecvine ramane dificil de evaluat, se pare ca boala este mai frecventa decat se crede. La oameni, ea afecteaza unul pana la doi pacienti din 2000, dar se crede ca la cai incidenta este mai scazuta. in cadrul Washington State University au fost inregistrate 23 de cazuri pe o perioada de 5 ani, aceasta insemnand o medie de aprope 5 cai pe an.

Etiologia narcolepsiei ecvine este oarecum obscura. Deoarece la oameni si caini s-a demonstrat ca este de natura ereditara, cu implicarea hipocretinei, se asuma ca aceasta se aplica si in cazul ecvinelor.

Hipocretinele sunt neuropeptide hipotalamice care par a fi implicate in reglarea somnului, apetitului, functiei neuroendocrine si in metabolismul energetic. in familiile canine cu narcolepsie autosomala recesiva (Doberman, Labrador), s-a identificat o mutatie in cadrul genei responsabile de receptorul 2 al hipocretinei. Aceasta mutatie altereaza fluctuatia normala a nivelelor de hipocretina. La oameni, majoritatea cazurilor de narcolepsie nu sunt legate de mutatiile receptorilor de hipocretina ci de nivelurile subliminale de hipocretina 1 in LCR si degenerarea neuronilor producatori de hipocretina. Rolul hipocretinei in narco lepsia ecvina este deo camdata necunoscut. Posibila etiologie ereditara explica de ce anumite rase precum Quarter, Morgan, Appaloosa sau anumite rase de ponei precum Suffolk sau Shetland, in Marea Britanie, sunt predispuse la narcolepsie.

Exista doua forme de narcolepsie ecvina. intr-una din ele sunt afectati manjii inca din primele zile de viata, cazuri in care exista uneori remiteri, explicatia fiind ca se pastreaza unele modele fetale de somn care cu timpul se estompeaza. in cea de-a doua forma a narcolepsiei, animalele sunt afectate ca adulti, forma practic incurabila. Primele doua componente ale narcolepsiei umane - somnul de tip REM si cataplexia au fost observate la cai. Este posibil ca si celelalte doua aspecte ale narcolepsiei sa evolueze la cai, dar acestea sunt imposibil de cuantificat (halucinatia, paralizia). La caii narcoleptici, aparitia somnului de tip REM are loc de obicei in timpul perioadelor de inactivitate - in grajd sau la pasune sau chiar in timpul inseuarii. in mod tipic, animalul isi lasa capul jos, isi largeste baza de sprijin desfacand membrele anterioare pentru echilibru, in timp ce membrele posterioare se incovoaie. Ochii animalului pot fi inchisi sau pe jumatate deschisi si miscarea tipica REM este vizibila. Majoritatea cailor raman in pozitie patrupodala in timpul atacurilor, dar unii, in special poneii, adopta decubitul lateral. Atacurile dureaza de la cateva secunde pana la 10 minute. Unii cai pot fi treziti usor, pe cand altii nu pot fi treziti deloc. in toate cazurile, reluarea activitatii se face calm, fara ca animalele sa dea semne ca s-ar fi intamplat ceva. Atacurile REM au loc de obicei inaintea atacurilor cataplectice, dar pot sa aiba loc si independent. Cataplexia este aspectul problematic al narcolepsiei ecvine, in principal din cauza dimensiunilor. Daca la oameni emotiile sunt cele care declanseaza atacurile, in cazul cailor, activitati simple precum mangaierea capului si a gatului, imbaierea sau chiar prima gura de furaje, pot declansa un atac narcoleptic, cu prabusirea in genunchi si colaps.

Exact ca la om, muschiul cardiac isi continua functia normala in timpul episodului narcoleptic, in timp ce alte grupe musculare isi pierd functia. Fortarea unui cal sa umble pe parcursul unui episod narcolepsic poate provoca ataxia. Cea mai buna abordare este de a sta deoparte si a astepta. in cateva minute sau chiar secunde, animalul va reveni la normal. Majoritatea literaturii legate de narcolepsie confirma faptul ca episoadele cataplectice nu au loc in timpul antrenamentelor, dar rapoartele proprietarilor sunt diferite. Este citat cazul unui cal de opt ani care suferea de narcolepsie si care se prabusea regulat in timpul alurilor mai incete. Cu cat mai rapida alura, cu atat mai mica era posibilitatea ca acesta sa sufere un atac.

Singura anormalitate decelabila in cadrul unui examen de rutina este prezenta unor escoriatii, in majoritatea cazurilor, dar nu la toti caii afectati. Cele mai comune leziuni sunt alopecia localizata si ingrosarea pielii pe partea dorsala a chisitei si a regiunii carpiene, leziuni aparute ca rezultat al caderilor spre anterior. Caii afectati nu prezinta nici un deficit neurologic intre episoadele narcoleptice. in diagnosticarea narcolepsiei, trebuie excluse alte afectiuni care se manifesta prin somnolenta excesiva si colaps. Exista, astfel, cai afectati de pseudo-narcolepsie. Acest termen cuprinde toate afectiunile ce impiedica un cal sa isi exercite comportamentul normal de somn care cuprinde in mod fiziologic decubitul pe o perioada scurta de timp.

Pseudo-narcolepsia cuprinde trei forme: somnolenta excesiva asociata durerii, datorata afectiunilor musculo-scheletale sau unor afectiuni abdominale; somnolenta excesiva asociata cu insecuritatea mediului, care evolueaza in cazul cailor singuri pe pasune sau care se afla intr-un mediu ostil si este usor de tratat, fie prin adaugarea unui"amic" la pasune sau mutarea intr-un mediu mai placut; somnolenta excesiva indusa de monotonie, care apare in cazul animalelor ce se simt deosebit de confortabil in mediul lor si asupra carora se exercita actiuni monotone, cel mai frecvent impletirea coamei sau a cozii. Pseudo-narcolepsia este dese ori un impediment in diagnosticarea adevaratelor cazuri de narcolepsie iar uneori simpla schimbare a asternutului si transformarea mediului spre un confort crescut pot duce la imbunatatiri considerabile.

Stabilirea unui diagnostic definitiv in cazul narcolepsiei ecvine este dificil iar diagnosticul se bazeaza in momentul de fata in principal pe baza anamnezei, semnelor clinice caracteristice si excluderea altor cauze ale somnolentei excesive si a colapsului. EEG-ul si analiza LCR sunt normale, iar testul de provocare cu salicilat de phisostigmina (colinergic) are deseori rezultate falsnegative. Atentie insa la pericolul inducerii colicilor.

Tratamentul narcolepsiei ramane o problema dificil de rezolvat. Cel mai folosit medicament este imipramina, un antidepresiv triciclic de uz uman in doza de 0,5-1,0 mg/kg b.i.d., per os, dar rezultatele sale la cai nu sunt constante. De asemenea, in cazul supradozajului, efectele secundare sunt deosebit de grave (colica). S-a speculat si ca administrarea de tirozina pe cale orala ar putea imbunatati simptomele narcolepsiei prin cresterea concentratiei dopaminei. La om, narcolepsia se trateaza cu ajutorul amfetaminelor si a imipraminei. Managementul cailor cu narcolepsie este dificil, pentru ei fiind indicate boxe speciale, cu un asternut moale sau boxe asemanatoare cu cele pentru colicari/de anestezie. Atentie crescuta trebuie dedicata si obiectelor din boxa, in special daca animalul este legat (risc de sufocare), fiind indicat sa se foloseasca carabiniere speciale si noduri usor de desfacut.

Prognosticul in narcolepsie este dificil de emis deoarece totul depinde de gravitatea atacurilor, a varstei animalelor si a managementului bolii. Este posibil ca narcolepsia aparuta la animalele tinere sa se remita in timp, dar exista si instante in care calul trebuie eutanasiat din cauza gravitatii si frecventei exagerate a simptomelor. Tulburarile somnului sunt intotdeauna greu de evaluat si o atentie deosebita trebuie dedicata diferentierii intre narcolepsia vera si pseudonarcolepsia.

Ultima modificareVineri, 15 Februarie 2019 20:18