Autentificare
updated 8:10 AM UTC, Dec 4, 2019

Decizia de sanctionare disciplinara

Cum va proceda o societate in cazul in care, in urma unei cercetari disciplinare se decide desfacerea disciplinara  CIM, in ceea ce priveste decizia prin care i se aduce la cunostinta salariatului hotararea  luata? Va trebui declarata aceasta decizie la ITM? Va trebui completata pentru ITM o decizie tip in care se vor face referiri doar la articolul aferent din Codul muncii?

Trebuie precizat ca aplicarea sanctiunii se face printr-o decizie in forma scrisa, emisa in termen de 30 de zile de la data luarii la cunostinta de savarsirea faptei dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. Sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3) din Codul muncii, nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.

Decizia de sanctionare se comunica salariatului in termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii (art. 252 alin. (3) din Codul muncii republicat).
Comunicarea se preda personal salariatului cu semnatura de primire ori, in caz de refuz al primirii prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.

Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.
Plangerea nu suspenda executarea sanctiunii disciplinare.

In concluzie, se intocmeste o singura decizie care se considera ca a fost comunicata in momentul in care salariatul a luat la cunostinta, decizie care este inregistrata in REVISAL in chiar ziua incetarii contractului individual de munca. Incepand cu data de 01.01.2011 decizia de sanctionare a salariatului nu se mai comunica Inspectoratului teritorial de munca si va fi comunicata salariatului si arhivata la dosarul personal.

sursa:www.legislatiamuncii.manager.ro

Ultima modificareVineri, 05 Aprilie 2013 18:46
Echipa Veterinarul.Ro

Suntem o revista indepententa, non-profit si liberi sa inovam fara compromisuri

Editam pentru abonati Revista Veterinarul Stiinta si Practica cu peste 1300 de pagini de stiinta si practica veterinara ce insumeaza 800 de articole scrise de cei peste 200 de practicieni +  Revista Veterinarul Business - publicatie online de marketing, management si finante pentru veterinari; pe website sunt peste 20 000 de articole, index veterinar cu peste 3000 de produse, unicul director veterinar multimedia, unica platforma specializata cu instrumente de marketing si management veterinar;  unicul serviciu se SMS Alert;  - fiind singurii care promovam intens  medicii veterinari romani.

In plus, editam primele doua reviste digitale dedicate proprietarilor de animale de companie si celor de animale de renta scrise in integralitate de medici veterinari romani.  

Vino alaturi de noi si urmareste noutatile pe toate website-urile asociatiei. 

www.veterinarul.ro - website dedicat exclusiv medicilor veterinari cu următoarele publicații acreditate de CMVRO cu 15 punte, respectiv:

  • Revistei Veterinarul Stiinta si Practica - online si tipărită
  • Revista Veterinarul BUSINESS - online pentru medici veterinari
  • Revista Veterinarul PET - online pentru medici veterinari
  • Revista Veterinarul FEMĂ - online pentru medici veterinari

www.pet.veterinarul.ro website dedicat Revistei Veterinarul Pet pentru proprietarii de animale.

www.ferma.veterinarul.ro website dedicat Revistei Veterinarul FERMA pentru proprietarii de animale.

www.cursuri.veterinarul.ro.ro - website dedicat platformei de cursuri online acreditate de CMVRO dedicate exclusiv pentru medicii veterinari

 

Website www.facebook.com/revistaveterinarul