Autentificare
updated 1:41 PM UTC, Oct 11, 2019

Virusul leucemiei feline (FeLV)

Contents[Hide]

Virusul leucemiei feline a fost descris pentru prima oara in 1964 de catre William Jarrett si colaboratorii sai, cand au observat inmugurirea de particule virale de la nivelul membranei unui limfoblast malign al unei pisici.

Ulterior s-a crezut ca toate tumorile hematopoietice au ca agent patogen virusul leucemiei feline (FeLV). La ora actuala aceasta ipoteza nu mai este de actualitate, avand in vedere ca si alti factori au un rol important in aparitia tumorilor.

1. Etiologie.

FeLV este un-retrovirus al pisicilor domestice si face parte din subfamilia Oncornavirinae a familiei Retroviridae. FeLV este un agent exogen si se replica la nivelul mai multor tesuturi cum ar fi maduva osoasa, glandele salivare si epiteliul respirator. Virusul este noncitopatic si se elimina din celula prin inmugurire la nivelul membranei celulare. Dupa infectia initiala, daca nu intervine raspunsul imun, FeLV se indreapta spre maduva osoasa si infecteaza celule precursoare hematopoiezei. Odata ce acest provirus este integrat intr-o celula, aceasta se divide in celule fiice ce contin ADN-ul viral. Astfel se explica persistenta virusului in organism si posibilitatea scazuta de eliminare a virusului.

2. Epidemiologie.

FeLV este intalnita pe plan mondial la pisicile domestice cu prevalenta intre 1 - 8 %. Prevalenta bolii este mai mare la pisicile cu acces afara datorita contactului direct cu alte pisici, necesar transmiterii virusului. Grupurile de risc variaza intre FIV si FeLV. Daca motanii liberi si necastrati sunt cei mai expusi la FIV grupurile de pisici "sociale" sunt mai expuse la FeLV. Nu exista predispozitie de rasa sau de sex pentru aceasta boala dar putem afirma ca riscul de a intalni boala este mai scazut la pisicile de rasa care provin din felise testate si care stau in casa.

Transmiterea se face primar prin saliva la nivelul careia concentratia virala este mai mare decat in plasma sangvina. Concentratia virala de la nivelul salivar si plasmatic al unei pisici viremice, fara semne clinice, este la fel de mare ca a unei pisici cu semne clinice. FeLV se transmite orizontal intre pisici care au un contact direct o perioada indelungata, utilizand aceeasi recipienti de apa, mancare, aceeasi litiera si care se toaleteaza reciproc (fig.1). Desi virusul se gaseste la nivelul diferitelor tesuturi, transmiterea prin urina si fecale este putin probabila. Exista si ipoteza transmiterii virusului prin purici, datorita faptului ca s-a descoperit ARN FeLV in fecalele acestora.

Transmiterea iatrogena se face prin ace, instrumentar chirurgical si transfuzii de sange. Virusul este inactivat foarte rapid in mediul inconjurator si este distrus de substante dezinfectante, astfel ca transmiterea virusului, prin intermediul omului, este imposibila. Transmiterea verticala de la mama la pui are loc la pisicile viremice. Puii se pot infecta transplacentar sau prin saliva mamei.

Transmiterea virusului poate sa aiba loc si de la pisici in stadiul latent pentru ca boala se poate activa in timpul gestatiei. S-a observat prezenta particulelor virale si in laptele pisicilor viremice. Fig.1. Transmiterea orizontala Fenomenul de infectie in utero este des intalnit si se manifesta prin avorturi, resorbtii fetale sau moarte neonatala, dar ~20% din puii infectati in utero supravietuiesc si devin adulti infectati. Susceptibilitatea cea mai crescuta este la puii de pisica. Pisicile adulte se infecteaza mult mai greu. Se pare ca aceasta rezistenta a adultilor se datoreaza scaderii receptorilor celulari necesari trecerii FeLV - A in celulele tinta. Exista multe ipoteze legate de rezistenta adultilor. in orice caz, riscul imbolnavirii unei pisici adulte sanatoase intrata in contact cu o pisica bolnava este foarte scazut si mult mai mic decat posibilitatea aparitiei unui sarcom postvaccinal FeLV.

3. Patogeneza.

Dupa infectia initiala, virusul se replica la nivelul tesuturilor limfoide locale in zona orofaringiana.

1. La multe pisici imunocompetente, replicarea virusului este oprita la acest nivel cu ajutorul raspunsului imun celular si virusul este complet eliminat din organism. Astfel se explica de ce foarte multe pisici prezinta anticorpi anti-FeLV dar devin extrem de rar viremice.

2. Daca raspunsul imun nu intervine adecvat, virusul se raspandeste in organism cu ajutorul limfocitelor si monocitelor. Aceasta viremie initiala poate fi detectata la testare si se manifesta clinic prin febra, apatie si limfadenomegalie. Virusul ajunge la tesuturile tinta, timus, splina, limfocentrii si glandele salivare. Daca aceasta viremie este oprita la acest nivel pe parcursul a catorva saptamani, aceasta se numeste Viremie tranzitorie. in timpul acesta, pisica este contagioasa. Daca infectia este eliminata inainte de a ajunge la nivelul maduvei osoase, virusul este complet eliminat si pisica dezvolta un raspuns imun puternic, riscul de reinfectare scazand.

3. Daca viremia persista peste 3 saptamani si virusul ajunge la nivelul maduvei osoase, afectand celulele precursoare hematopoiezei, aceasta produce granulocite si trombocite infectate, ce intra in circulatie. in acest moment, viremia ajunge la cote maxime, virusul existand deja la nivelul glandelor salivare si al organelor limfoide. Cu toate acestea, exista pisici care pot opri viremia la acest nivel. in aceste cazuri, virusul nu poate fi eliminat pentru ca celulele stem de la nivelul maduvei osoase detin deja informatia de a produce virusul. Acest tip de infectie se numeste Infectie latenta. Aceste infectii latente pot fi diagnosticate doar prin cultura de la nivelul maduvei osoase sau prin PCR.

4. Infectia latenta poate fi reactivata spontan, prin imunosupresie sau in timpul gestatiei. Daca raspunsul imun nu intervine in urmatoarele 16 saptamani, aceste pisici raman cu Viremie persistenta si contagioase tot restul vietii. Aceste pisici dezvolta sindroame FeLV asociate si in general au o speranta de viata de 3 ani.

5. S-a observat si o forma de replicare locala atipica persistenta (la nivelul glandei mamare, vezicii urinare si globului ocular). Aceste pisici apar in general negative la testare FeLV. in cazul femelelor, puii se pot infecta prin lapte, pisica mama ramanand insa negativa la testare. Aceste cazuri sunt insa foarte rare.

4. Semne clinice.

Desi virusul a fost determinat dupa formele de malignitate contagioasa care au atras initial atentia, semnele clinice variaza si sunt denumite sindroame FeLV. Clasificarea semnelor clinice: tumori induse de FeLV, sindroame produse de supresia maduvei osoase, imunosupresie, boli imunomediate si alte sindroame.

a) Tumori - FeLV este un oncogen major care produce diferite tumori, cele mai comune fiind limfomul malign, leucemia si mai rar alte tumori hematopoietice. Alte tumori descrise la pisici FeLV infectate sunt osteocondroame si neuroblastoame. Limfoamele maligne au o prevalenta crescuta, ele putand sa apara la nivelul oricarui organ si oricarui tesut, cele mai frecvent intalnite (70%) fiind cele ale maduvei osoase.

b) Disfunctii mieloproliferative - Mai mult de 50% din pisicile cu leucemie nonlimfoida sunt FeLV-pozitive. Toate liniile de celule hematopoietice sunt afectate de FeLV, rezultand sindroame mielodisplastice. Pisicile cu asemenea sindroame prezinta hematocrit scazut (12 - 15 %), numar leucocitar normal si trimbocitopenie variabila. Anemia este in general nonregenerativa. in aceste sindroame si in leucemiile acute, maduva osoasa este umpluta cu celule blastice si hematopoieza normala este suprimata. in cazul leucemiilor acute cu pierderea celulelor hematopoietice, semnele clinice sunt: letargie, granulocitopenie si trombocitopenie. Hepatomegalia cu icter si splenomegalia apar datorita hematopoiezei extramedulare sau a infiltratiei maligne. Leucemiile cronice se intalnesc rar la pisici si nu sunt asociate cu FeLV.

c) Disfunctii hematologice non-neoplastice - Disfunctiile hematopoietice, in special citopeniile cauzate de supresia maduvei osoase, sunt foarte des intalnite la pisicile FeLV-pozitive. Sindroamele asociate cu FeLV sunt: anemia (nonregenerativa sau regenerativa; persistenta sau tranzitorie); neutropenii ciclice; sindroame asemanatoare panleucopeniei; trombocitopenie; anemie aplastica. Aceasta supresie a maduvei osoase apare in general la pisicile cu viremie persistenta, dar s-a observat si la un numar scazut de pisici cu viremie latenta.

d) Sindromul imunosupresiv - Pisicile FeLV-pozitive sunt predispuse la infectii secundare in special datorita imunosupresiei. Mecanismul exact al imunosupresiei, cauzat de acest virus, nu este inca elucidat. De aceea exista grade atat de diferite ale imunosupresiei la diferiti indivizi infectati cu acelasi virus (FeLV). Cele mai frecvente infectii secundare asociate cu FeLV sunt: peritonita infectioasa felina (PIF), hemobartolenoza, coccidioza, infectii ale aparatului respirator superior si afectiuni dermatologice. Multe dintre infectiile secundare sunt tratabile, insa trebuie avut in vedere ca aceste pisici raspund mai greu la tratament.

e) Afectiuni imunomediate - Alaturi de imunosupresia provocata de FeLV, aceste pisici sunt afectate de diverse boli imunomediate, ca de exemplu: anemie hemolitica autoimuna, uveita si poliartrita.

f) Enterita asociata FeLV - semnele clinice sunt: diaree hemoragica, voma, ulceratii la nivelul cavitatii bucale, gingivita, anorexie si scaderea in greutate.

Alaturi de aceste semne, apare degenerarea epiteriului intestinal, semn asemanator Parvovirozei feline, dar aceste pisici prezinta tesut limfoid normal la nivelul intestinului (fig.2) Fig.2. Ulceratii la nivelul cavitatii bucale.

5. Diagnostic.

Cu toate ca nici un test nu este 100% sigur, toate pisicile ar trebui testate FeLV, iar rezultatele ar trebui interpretate in functie de starea pacientului.

Teste ELISA: - se face din sange integral, ser sau plasma, pe teste rapide in laboratorul clinicilor veterinare. Animalele testate pozitiv pot prezenta viremie persistenta sau tranzitorie. Acest test determina proteina virala circulanta, nediferentiand daca maduva osoasa este afectata sau nu. Rezultatele fals-pozitive s-au observat in general in cazul utilizarii sangelui integral, astfel incat se recomanda utilizarea serului sau plasmei. (fig. 3) Fig. 3. Testul snap si testul immunocomb (tip ELISA) Imunofluorescenta directa: - animalele testate prin IF apar pozitive doar cand maduva osoasa este afectata. Astfel IF nu se recomanda pisicilor in primele saptamani de viremie, cand sunt contagioase si maduva osoasa nu este afectata. Izolarea virusului: - nu se practica pe scara larga. A fost utilizata initial pentru identificarea pisicilor FeLV-pozitive.

Astazi se utilizeaza eventual in cazul rezultatelor incerte. PCR: - se utilizeaza doar in laboratoarele avansate. Spre deosebire de celelalte teste, PCR-ul determina prezenta secventelor acizilor nucleici virali si nu proteina virala ca in cazul IF si ELISA.

6. Terapia.

Desi animalele cu viremie persistenta au o speranta de viata scazuta, stapanii doresc in general tratarea sindroamelor clinice, asociate infectiei cu FeLV. Parerile legate de speranta de viata sunt impartite: in timp ce unii acorda 3 ani, altii afirma ca decesul poate surveni dupa multi ani din cauze naturale, complet neasociate cu infectia virala. Bolile asociate FeLV se trateaza ca si la pisicile sanatoase. Nu toate semnele clinice sunt legate direct de FeLV, ci pot fi asociate cu infectii secundare. Afectiunile secundare se trateaza prin antibioterapie, fluidoterapie, suplimente nutritive, etc. Administrarea de glucocorticoizi sau alte substante imunosupresoare ar trebui evitata in cazul pisicilor FeLV-pozitive. in cazul anemiilor imunomediate se recomanda administrarea de Prednison, dar numai in cazul in care diagnosticul este cert. in cazul anemiilor se recomanda transfuzia de sange sau administrarea de - eritropoietina 100UI/kg s.c. la 48 de ore pana la atingerea hematocritului de 30%. Exista insa intotdeauna riscul formarii de anticorpi antieritropoietinici. De-a lungul timpului s-a incercat utilizarea medicamentelor antivirale de uz uman insa cu rezultate nesatisfacatoare, unele dintre ele fiind toxice.

Terapia imunomodelatoare: - Imunomodulatorii au fost folositi in terapia FeLV mai mult ca in orice alta boala virala felina. in trecut, s-a utilizat - interferonul uman dar studiile recente au aratat ineficienta acestuia. Astazi se utilizeaza - interferon de origine felina. Avand specificitate de specie, nu exista riscul de aparitie a anticorpilor anti-interferon chiar si dupa o utilizare de lunga durata. in urma tratamentului nu s-au observat efecte secundare. (fig. 4) Fig. 4. Virbagen Omega Protocolul terapeutic: 1 MU/kg in zilele 0, 1, 2, 3 si 4, apoi in zilele 14, 15, 16, 17 si 18 si in zilele 60, 61, 62, 63 si 64, administrat subcutanat. Preventie.

Avand in vedere ca FeLV se transmite prin contact direct, se recomanda despartirea animalelor sanatoase de cele viremice. in cabinetele veterinare pot fi cazate si pisici FeLV-pozitive atata timp cat se iau anumite masuri de igiena si pisicile nu intra in contact unele cu altele. Custile trebuie dezinfectate pentru distrugerea potentialilor virusi. Pisicile FeLV-pozitive nu au voie sa doneze sange si orice pisica ar trebui testata FeLV inainte de a dona sange. in vederea scaderii prevalentei bolii, s-au folosit 2 strategii: testare si indepartare; vaccinare.

Pisicile expuse natural virusului pot produce anticorpi astfel incat, teoretic, se poate produce un vaccin. in 1985 a aparut primul vaccin FeLV si pana astazi a suferit numeroase modificari. Vaccinurile actuale utilizeaza virusul inactivat intreg. Vaccinarea nu afecteaza rezultatul testului FeLV. Eficacitatea vaccinului a starnit numeroase controverse. Nici un vaccin existent pe piata nu este 100% eficient.

Ultima modificareMiercuri, 01 August 2018 19:05