Ordinul 41 - conditiile de organizare si functionare a unitatilor farmaceutice veterinare, conditiile de comercializare a produselor medicinale veterinare si a altor produse pentru animalele de companie
ORDIN 41 din 2012
pentru aprobarea Normei sanitar - veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, condiţiile de comercializare a produselor medicinale veterinare şi a altor produse pentru animalele de companie, în magazinele pentru comercializarea animalelor de companie şi/sau a hranei pentru acestea, condiţiile de funcţionare a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, precum şi autorizarea sanitar - veterinară a unitaţilor, activităţilor şi a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar
Văzând Referatul de aprobare nr.din .întocmit de Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, reglementare şi controlul activităţii farmaceutice veterinare din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitar - veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar - veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
Art. 1. – Se aprobă Norma sanitar - veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, condiţiile de comercializare a produselor medicinale veterinare şi a altor produse pentru animalele de companie, în magazinele pentru comercializarea animalelor de companie şi/sau a hranei pentru acestea autorizarea sanitar – veterinară, precum şi autorizarea sanitar - veterinară a unitaţilor, activităţilor şi a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. – Autoritatea Naţională Sanitar - veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele naţionale veterinare de referinţă şi direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar - veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2008 pentru aprobarea Normei sanitar - veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare şi a unităţilor destinate comercializării animalelor de companie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare, precum şi Ordinul preşedintelui Autoritaţii Nationale Sanitar - veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 24/2008 pentru aprobarea Normei sanitar - veterinare privind procedura de autorizare sanitar - veterinară a unităţilor, activităţilor şi a mijloacelor de transport din domeniul farmaceutic veterinar publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 24 aprilie 2008, cu modificările ulterioare.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele
Autorităţii Naţionale Sanitar - veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor
Radu ROATIŞ CHEŢAN
Bucureşti 04.05.2012
Nr. 41
Citeste mai jos continutul ordinului. Pentru varianta oficiala consultati Monitorul Oficial:
[issuu width=950 height=650 backgroundColor=%23222222 documentId=120518085347-78efb2e60dec401aa10672a2d3d056dd name=ord._41_din_2012 username=veterinarul tag=ansvsa unit=px v=2]

Echipa Veterinarul.Ro
Suntem o revista independenta, non-profit si liberi sa inovam fara compromisuri
Editam pentru abonati Revista Veterinarul Stiinta si Practica cu peste 1300 de pagini de stiinta si practica veterinara ce insumeaza 800 de articole scrise de cei peste 200 de practicieni + Revista Veterinarul Business - publicatie online de marketing, management si finante pentru veterinari; pe website sunt peste 20 000 de articole, index veterinar cu peste 3000 de produse, unicul director veterinar multimedia, unica platforma specializata cu instrumente de marketing si management veterinar; unicul serviciu de SMS Alert; - fiind singurii care promovam intens medicii veterinari romani.
In plus, editam primele doua reviste digitale dedicate proprietarilor de animale de companie si celor de animale de renta scrise in integralitate de medici veterinari romani.
Vino alaturi de noi si urmareste noutatile pe toate website-urile asociatiei.
www.veterinarul.ro - website dedicat exclusiv medicilor veterinari cu următoarele publicatii acreditate de CMVRO cu 15 punte, respectiv:
- Revista Veterinarul Stiinta si Practica - online si tiparita
- Revista Veterinarul BUSINESS - online pentru medici veterinari
- Revista Veterinarul PET - online pentru medici veterinari
- Revista Veterinarul FERMA - online pentru medici veterinari
www.pet.veterinarul.ro website dedicat Revistei Veterinarul Pet pentru proprietarii de animale.
www.ferma.veterinarul.ro website dedicat Revistei Veterinarul FERMA pentru proprietarii de animale.
www.cursuri.veterinarul.ro - website dedicat platformei de cursuri online acreditate de CMVRO dedicate exclusiv medicilor veterinari.
Website www.facebook.com/revistaveterinarul
Articole recente - Echipa Veterinarul.Ro
- Un nou test genetic pentru detectarea polineuropatiei la American Staffordshire Terrier
- Noutăți Marea Britanie: Standul chirurgical „o îmbunătățire semnificativă" pentru operațiile brahicefalice, susțin dezvoltatorii
- Factorii de risc ai bacteriuriei enterococice la pisici: Un studiu retrospectiv
- Noutăți Franța: DogStem, un tratament cu celule stem pentru uz intraarticular la câini
- Două studii din Marea Britanie analizează factorii, rezultatele asociate cu ruptura ligamentului încrucișat cranian, intervenția chirurgicală