Log in
updated 9:46 PM, Jun 16, 2020 Europe/Bucharest

Abcesul auricular la broastele testoase

Abcesele auriculare sunt foarte frecvente la testoasele de uscat si la cele acvatice sau semi-acvatice, precum testoasele de Florida. Termenul de "abces auricular" este, de fapt, inselator, deoarece aceasa afectiune a testoaselor nu presupune acumulare de puroi. De fapt, abcesul auricular al testoaselor reprezinta aparitia unei formatiuni albicioase de consistenta ferma, care se poate forma lent in interiorul uneia sau ambelor urechi medii. Acesti noduli pot ajunge la dimensiuni destul de mari.

Care este cauza formarii abcesului auricular?

Concentratia scazuta a vitaminei A din alimentatie poate duce la aparitia unor anormalitati de structura a urechii medii, precum si la afectiuni ale pielii, mucoasei conjunctivale, ale pleoapelor si chiar si ale tractului respirator. Odata ce urechea medie este afectata, invazia bacteriilor la acest nivel va cauza o infectie.

Cum va gestiona aceasta problema medicul veterinar?

Testoasele ce prezinta abces auricular sunt de obicei slabite. Medicul veterinar va asigura un tratament de sustinere, sub forma de caldura, lichide, electroliti si nutritie, pentru a imbunatati starea generala a organismului. In functie de severitatea afectiunii, pot fi administrate si antibiotice, analgezice sau vitamina A. Simpla prezenta a unei tumefactii la nivelul canalului auricular al testoasei il poate face pe medicul veterinar sa suspicioneze un abces, insa, uneori, teste aditionale pot fi necesare pentru determinarea prognosticului si a strategiei optime de tratament. Aceste teste pot include:

  • culturi bacteriene pentru determinarea antibioticelor de electie;
  • examen citologic, sau examinarea la microscop a unei probe de la nivelul urechii, pentru a se identifica tipul de bacterie implicat;
  • radiografii pentru depistarea extinderii infectiei la nivelul osului urechii medii; din pacate, prezenta infectiei osoase indica faptul ca afectiunea este foarte dificil de tratat.

Tratamentul abcesului auricular al testoaselor necesita interventie chirurgicala prin intermediul careia se inlatura intregul continut al abcesului.

Ingrijirea post-operatorie

Daca plaga chirurgicala se inchide pentru a se vindeca mai rapid, exista un risc considerabil ca abcesul sa recidiveze. Pentru a permite zonei respective sa se vindece treptat si pentru a se indeparta bacteriile ramase in plaga, medicul veterinar va va arata cum sa continuati acasa tratamentul plagii.

  • Clatiti canalul auricular cu ajutorul unei solutii antiseptice diluate, obtinuta de la medic;
  • Introduceti usor in canalul auricular, un unguent cicatrizant sau cu antibiotic, obtinut de la medic.

Nici chiar cel mai potrivit tratament al plagii nu va fi eficient daca testoasa nu este tinuta intr-un mediu care sa favorizeze vindecarea si mentinerea sanatatii canalului auditiv. Asigurati-va ca animalul dvs.:

  • este hranit in mod adecvat si ca i se asigura o sursa alimentara optima de vitamina A sau betacarotenoizi proveniti din legumele de culoare galbena sau portocalie si din cele cu frunze de culoare verde-inchis;
  • este tinut la o temperatura adecvata a mediului, care sa-i favorizeze sanatatea sistemului imunitar;
  • beneficiaza de schimbari frecvente ale apei si de dezinfectii frecvente ale acesteia.

Bacteriile care invadeaza urechea sunt adesea inghitite odata cu apa murdara. Acestea patrund in urechea medie prin tubul lui Eustachio, un canal ingust ce conecteaza urechea cu cavitatea bucala.

Urmarirea recuperarii

Medicul veterinar va re-evalua urechea testoasei inainte ca plaga chirurgicala sa se inchida complet. Re-evaluari mai frecvente sunt adesea necesare atunci cand infectia afecteaza osul.

Din fericire, majoritatea testoaselor ce sufera de abces auricular raspund bine la tratamentul chirurgical si se vindeca complet. Abcesele pot recidiva atunci cand nu sunt corectate problemele ce tin de mediul de viata al animalului, precum temperatura sau aportul de vitamina A din alimentatie

  • Tipul de boala: Neclasificata
  • Agentul patogen: Neclasificat
  • Rasele receptive: Toate rasele
{SCPinterestShare href=https://www.veterinarul.ro/pet/index.php/abcesul-auricular-la-broastele-testoase layout=standard image= desc=Abcesele auriculare sunt foarte frecvente la testoasele de uscat si la cele acvatice sau semi-acvatice, precum testoasele de Florida. Termenul... size=small}
Monica Nita

Editor Revista Veterinarul