Pledoarie pentru necesitatea studierii psihologiei animalelor de companie

Datorita acestui aspect, asteptarile pe care proprietarii de animale de companie le au fata de atitudinea acestora sunt mai aproape de comportamentul uman, decat de cel animal. intr-o societate din ce in ce mai mai stresata sau mai grabita, in care lipsa de consideratie fata de semeni devine un mod obisnuit de viata, oamenii crediteaza animalele cu care convietuiesc cu calitati pe care acestea nu le poseda in realitate, dar alienarea indusa de o societate in perpetua schimbare, frustrarile diverse si lipsa de incredere in semeni ii fac pe oameni sa atribuie sentimente si calitati specific umane animalelor de langa ei. Cainii ocupa, de departe, preferintele crescatorilor de animale de casa, deoarece sunt fiinte superioare, inzestrate cu inteligenta si capacitate superioara de perceptie. in plus, la fel ca fiintele umane, cainii sunt fiinte sociale, preferand sa traiasca in societate - fie in cea umana, fie in tovarasia altor animale - de aceea, probabil, afinitatile interspecifice om-caine sunt asa de profunde.

Coabitarea cu un animal de companie, mai ales cu un caine, nu este insa lejera atunci cand proprietarul nu poseda nici un fel de cunostinte nici despre comportamentul specific, nici despre psihologia canina. Despre cea din urma, putem afirma ca este una aparte de a altor animale domestice, formandu-se si instalandu-se in timp, in functie de multi factori favorizanti (afinitatile cu proprietarul, modul in care acesta il trateaza pe caine, timpul petrecut alaturi de animalul de companie, permisivitatea proprietarului, chiar priceperea lui in a manipula psihicul canin si de a gestiona situatiile de criza aparute in cadrul "cuplului" proprietar-caine etc), astfel incat necesita o aprofundare a problematicii si o reconsiderare a capacitatilor cognitive si interpretative ale individului canin. in multe cazuri, proprietarii de catei cauta ajutor la crescatori, la dresori sau in manualele de crestere a cainilor disponibile pe piata, in speranta ca vor ajunge sa inteleaga mai bine atitudinea animalului in situatii problema.

Din pacate, de multe ori, informatiile se dovedesc a fi inexacte, uneori chiar prejudiciante pentru proprietar sau pentru animalul sau. Un dresor de caini are tendinta de a-l instrui pe proprietar dupa anumite sabloane, el nefiind psiholog, ci doar o persoana care, la randul ei, s-a informat studiind alte sabloane. Sa luam un exemplu: majoritatea dresorilor ii sfatuiesc pe proprietari sa iasa intotdeauna pe usa inaintea cainelui, pentru a-i dovedi acestuia cine este conducatorul in grupul proprietar-caine. Multi caini accepta acest lucru, altii insa nu, si nu sunt de condamnat in aceasta atitudine, aspectul depinzand si de deprinderile animalului. Un caine ciobanesc se va conforma acestui fapt datorita mai ales deprinderilor ancestrale de a merge in spatele turmei si de a se asigura ca nici un animal nu ramane in urma, pe cand la cainii de vanatoare acest lucru se deprinde mai greu, cainii fiind cei care o iau primii inainte sa scotoceasca sau sa gaseasca vanatul.

Prin urmare, unele informatii trebuie filtrate in functie de rasa si temperamentul animalului, nefiind universal valabile. Totodata, traiul in stransa relatie cu omul, le-a obligat pe animalele de companie sa-si modifice comportamentul in functie de cerintele proprietarului si a noului mediu de viata, ceea ce a impus o adaptare continua a animalului si o dezvoltare a anumitor abilitati pe care cainii de strada sau de curte nu le au. in acest context, putem spune ca psihologia cainelui se refera la trairile proprii individului, la atitudinile pe care acesta le adopta fata de anumite evenimente la care asista, atat in familia de adoptie, cat si atunci cand vine in contact cu indivizii speciei sale. Iata de ce, consideram necesara studierea mai aprofundata a personalitatii canine, acest lucru fiind posibil in cadrul organizat al psihologiei si al psihopatologiei canine. Pornind de la aceste considerente, in practica veterinara pe animale de companie, in special caini, trebuie avute in vedere psihologia si fiziologia activitatii nervoase superioare, conceptele de dezvoltare si normalitate psihica a vietii cainilor, procesele biologice ale perceptiei (senzatii, reprezentari, memorie si gandire, capacitatea de imaginatie, exprimarile intra- si interspecifice ce alcatuiesc limbajul canin) si procesele ce duc la exprimarea afectivitatii, ale personalitatii canine si ale temperamentului.

Cunostintele privind psihologia sociala a cainilor si, in special, etapele socializarii animalelor tinere, au importanta enorma in interpretarea corecta a comportamentului canin, psihologia cainelui "adolescent", fiind deosebita ca influenta asupra psihicului viitorului adult. La polul opus, medicul veterinar trebuie sa fie bine informat in ceea ce priveste psihopatologia canina, pentru a fi capabil sa identifice si sa delimiteze manifestarile firesti ale speciei, de manifestarile ce tin de psihopatologie. Trebuie insa evitata tendinta occidentala de exagerare a manifestarilor psihopatologice si sa nu se caute, cu orice pret, o similaritate cu manifestarile psihopatologice de la om. intrucat nu este acceptata unanim existenta constiintei la animale, nu putem vorbi in acest cadru de boli psihice adevarate la specia canina, acestea presupunand perturbari anume ale activitatii asociative; putem insa aborda, fara a gresi, tulburarile de personalitate, tulburarile nevrotice, psihonevrotice sau parapsihotice, tulburarile induse de varsta inaintata si, mai ales, tulburarile instinctuale, mai ales ale celor de baza: maternal, alimentar, de aparare etc.

Pe viitor vom aborda subiecte legate de vorbirea pe care am facut-o in acest prim articol.