Desi inca nu foarte raspandita la noi in tara, cresterea tarantulelor a inceput sa fie practicata de un numar din ce in ce mai mare de pasionati, astfel incat ocazional, medicul veterinar practician se poate confrunta cu sarcina de a examina, diagnostica si trata un astfel de pacient neobisnuit. Cateva cunostinte de specialitate sunt necesare, in primul rand legate de intretinere, nutrititie, anatomie si contentie, tinand cont ca datele bibliografice referitoare la patologia acestor nevertebrate sunt extrem de sarace.
Articolul se doreste a fi un scurt indrumar in ceea ce priveste metoda de recoltare intracardiaca a hemolimfei, unul din putinele teste diagnostice practicabile in cazul arahnidelor. Datorita spatiului restrans din terariu, a umiditatii si a temperaturii ridicate, adesea coroborate cu o ventilatie deficitara, tarantulele sunt predispuse la infectii oportuniste bacteriene sau fungice. Recoltarea hemolimfei permite realizarea unei culturi bacteriene sau fungice in scop diagnostic, sau a unei transfuzii atunci cand se suspecteaza deshidratarea sau pierderea de hemolimfa din cauze traumatice.
Cateva particularitati anatomice se cuvin mentionate. Corpul este alcatuit din doua componente majore prosoma si opistosoma, hemolimfa circuland in organism printr-un sistem circulator deschis. Cordul este situat pe linia mediana a opistosomei, inconjurat de pericard si conectat la acest sistem arterial deschis, circulatia realizandu-se printr-o combinatie de presiune si aspiratie din partea inimii si a pericardului.
Hemolimfa este de culoare albastru deschis datorita moleculei de hemocianina, echivalentul hemoglobinei de la mamifere.
