Diabetul zaharat (DZ) reprezinta o afectiune ce poate fi tratatasi care necesita un efort constant din partea medicului veterinar si a proprietarului de animal. Acest articol asigura recomandarile generale pentru tratamentul diabetului la caini si pisici. Tratamentul diabetului zaharat combina arta cu stiinta, in parte datorita numerosilor factori care pot influenta gravitatea bolii si raspunsul organismului la tratament. Fiecare animal necesita evaluari frecvente si personalizate, iar tratamentul trebuie modificat in functie de raspunsul organismului.

Ca si la caine, atopia felina reprezinta o predispozitie la manifestarea clinica a unor dese reactii de hipersensibilitate, fata de alergeni ambientali a caror patogeneza se afla, pana in momentul de fata, intr-un con de umbra. Varsta la care debuteaza manifestarile de atopie, la aceasta specie, este variabila, dar de regula inainte de cinci ani. Afectiunea a fost descrisa pentru prima data in anul 1982, insa existenta IgE la aceasta specie a fost confirmata recent. Faptul ca la feline IgE sunt eterogene, explica o parte dintre diferentele inregistrate pe parcursul testelor efectuate pe subiecti atopici. Atopia pisicilor este, in multe privinte, identica cu cea de la caine, existand insa cateva diferente importante. La aceasta specie, entitatea nu imbraca aspectele caracteristice intalnite la caine si multi factori sunt doar presupusi, fara a putea fi demonstrati. La pisica, afectiune se caracterizata prin prurit/manifestari respiratorii, din acest punct de vedere fiind similara atopiei omului. Multe dintre animalele afectate exprima reactii i.d. pozitive la testarea cu aeroalergeni.

Colangita felina este o boala relativ comuna la pisici si este foarte diferita de boala hepatica de la caini. Tratamentul poate fi putin perplex, in special daca nu suntem siguri de cauza care sta la baza bolii. Acest articol asigura o imagine de ansamblu a clasificarii colangitei feline, luand in considerare semnele clinice si optiunile de diagnostic disponibile, privind o abordare practica pentru tratarea pisicii cu colangita.

Terapia adjuvanta a fost folosita de mult timp ca si mijloc de imbunatatire a calitatii vietii pacientilor cu cancer, fiind in prezent acceptata ca si parte a protocolului de gestionare a cazurilor oncologice. Deoarece calitatea vietii pacientului reprezinta de obicei prima grija a proprietarului acestuia, deciziile legate de terapia primara si adjuvanta nu trebuie sa ia in calcul numai factorii determinanti ai bolii, ci si dorintele, preferintele si limitarile proprietarului.

Chimioterapia este in prezent o modalitate de tratament frecvent folosita in cadrul medicinei oncologice veterinare. Chimioterapia conventionala, chimioterapia metronomica si chimioterapia tintita realizata cu ajutorul inhibitorilor tirozin-kinazici (ITK) reprezinta metode disponibile practicienilor specializati pe animale mici si difera in functie de indicatii si de obiective. De aceea, pentru a fi folosite cu succes in practica, clinicianul trebuie sa fie constient de cateva principii de baza specifice fiecarei metode. Cunoasterea tehnicilor adecvate de administrare si a efectelor adverse secundare ale medicamentelor este esentiala.

De indata ce este suspicionat un proces neoplazic, determinarea tipului de tumora serveste ca baza de plecare pentru urmatoarele etape ale gestionarii cazului oncologic. Tabelul 1 listeaza tipurile de tumori frecvent diagnosticate la caini, iar Tabelul 2 listeaza tipurile de tumori frecvent diagnosticate la pisici. Diagnosticul de certitudine nu se poate confirma doar pe baza palpatiei. Biopsia reprezinta metoda de baza care permite inlaturarea si examinarea celulelor provenite din corp pentru a se determina prezenta, cauza sau extinderea procesului morbid. Probele de tesut pot fi obtinute prin aspiratia cu ac fin in scopul examenului citologic sau prin biopsie tisulara in scopul interpretarii histopatologice. 

Transferul catre un specialist in oncologie poate fi potrivit din mai multe motive. Acestea includ situatiile in care medicul veterinar generalist sau proprietarul doreste sa aiba acces la toate optiunile de tratament posibile sau atunci cand medicul veterinar initial nu poate asigura pacientului un tratament optim din diverse motive. 

Practicienii care trimit un pacient bolnav de cancer la un specialist oncolog trebuie sa aiba in vedere urmatoarele consideratii:

Toate clinicile veterinare specializate in animale de companie vor avea parte periodic de cazuri oncologice, ceea ce face din diagnosticul si tratamentul cancerului o componenta esentiala a masurilor de baza ale unei ingrijiri complete. Deoarece fiecare caz oncologic este unic din punct de vedere medical, aceste instructiuni recomanda o abordare adaptata la pacient, care sa cuprinda urmatoarele etape: diagnostic, stadializare, interventie terapeutica, dispozitii legate de siguranta pacientului si a personalului in ceea ce priveste manipularea substantelor chimioterapice, transferul catre o clinica specializata in oncologie atunci cand este cazul si o puternica sprijinire morala a clientului.

Cancerul la caine si pisica a fost de mult timp identificat drept un bun model pentru boala similara la om, din punct de vedere al cautarii de metode de tratament. Morrison consemneaza [1] ca prima utilizare a chimioterapiei la un pacient veterinar a fost raportata in 1946 in The Veterinary Journal din Marea Britanie, respectiv tratamentul cu uretan al unui caine diagnosticat cu limfom si leucemie limfocitica. Tratamentul a indus o scurta perioada de remisie clinica si o perioada de supravietuire de 82 de zile de la debutul tratamentului. Semnificativ este ca tot 1946 este si anul in care s-a consfintit in lumea medicala introducerea chimioterapiei, a tratamentului bazat pe citostatice pentru cancerul la oameni, medicamentele fiind din clasa agentilor alchilanti (ciclofosfamida, ifosfamida, clorambucil, melfalan) derivati din compusii studiati in laboratoarele militare de dezvoltare a armelor chimice.

Toxoplasmoza este o boala produsa de un parazit unicelular numit Toxoplasma gondii ce se intalneste la aproape toate animalele cu sange cald, insa gazda primara este reprezentata doar de familia felidelor. In ciuda raspandirii ubicvitare si a seroprevalentelei mari (pana la 30% in populatia umana si pana la 40% in populatia de pisici), acesta produce rar boala evidenta clinic la pisica sau la om.

Acidul oxalic si oxalatii se gasesc in macrisuri din genurile: Oxalis, Rumex, in Amaranthus spp. (stiruri), Beta vulgaris (sfecla de zahar) si unele plante ornamentale: Dieffenbachia spp., Philodendron spp. In tara noastra, sursa toxica cea mai importanta o constituie sfecla, in care oxalatii se gasesc in colete si frunze. Dezvolatarea micetului Aspergillus niger pe fibroasele si paiele depozitate necorespunzator determina producerea de oxalat. Actiunea toxica principala a acidului oxalic si a oxalatilor solubili (de K) consta in cuplarea cu ionii de Ca2+ si transformarea in oxalat de Ca, insolubil, care formeaza cristale aciculare, cu efect iritant mecanic, atat asupra mucoaselor digestive, cat si asupra epiteliului tubilor uriniferi, ducand la blocaj renal.

Aceasta afectiune este aparent un defect de formare pe suprafata smaltului, care devine localizat si pigmentat, poate fi si generalizat, fig.6. Rezultatul este smalt moale si poros. Poate fi cauzat de factori sistemici sau ereditari. In functie de caz, afectiunea poate viza unul sau sau mai multi dinti. Este esential sa ne amintim ca displazia de smalt apare doar daca defectul este in cursul stadiului de formare a smaltului, in timpul amelogenezei.

Lichidul antigel (etilenglicolul)  este utilizat ca anticongelant in radiatoarele autovehiculelor si in rotile tractoarelor de mare putere, care se umplu cu apasi uneori in instalatii de incalzire a locuintelor. Mai intrain compozitia unor solutii ale revelatorului fotografic, a unor produse comerciale utilizate pentru spalarea geamurilor, a parbrizelor pe timp de iarna sau pentru asigurarea supletei textilelor. Se prezinta ca un lichid siropos cu gust dulce- arzator (de spirt dulce). Solutia comerciala are o concentratie de 95%.

 Diabetul zaharat este una din cele mai importante endocrinopatii diagnosticate la felinele de companie, incidenta bolii inregistrand o crestere aproape liniara de la un an la altul. Forma ce mai frecvent intalnita la pisici este diabetul de tipul II, reprezentand pana la 85% din cazurile diagnosticate cu aceasta patologie. Fiziopatologic, diabetul de tip II se caracterizeaza printr-o hiperglicemie sustinuta, indusa de insulinorezistenta, aparitia depozitelor insulare de amiloid, reducerea secretiei de insulina si apoptoza progresiva a celulelor β pancreatice. Hiperglicemia se poate instala secundar insulinorezistentei tisulare periferice, cauzata de obezitate, procese inflamatorii si/sau datorita unei concentratii ridicate de hormoni antagonisti ai insulinei (Caney 2013). Trasaturile de individ si de mediu sunt factori contributori importanti in incidenta diabetului zaharat, cu o predispozitie mai inalta la indivizii cu varste peste sapte ani, sterilizati, din rasa birmaneza, cu greutate corporala peste 5 kg (Hritcu, Rosca et al. 2011) si care au primit o medicatie cu potential diabetogen (progestageni sintetici si/sau anti-inflamatoare steroidiene) (Falca, Solcan et al. 2011).

Pasul 1 - lista de simptome.

Stabiliti o lista a simptomeor existente. Pasul initial in rezolvarea logica a problemelor clinice este acela de a clarifica si de a evidentia problemele cu care se prezinta pacientul. Acest lucru se realizeaza cel mai usor prin elaborarea unei liste de probleme, fie in minte, fie (in cazurile mai complicate) pe hartie sau calculator. 

De ce unele probleme medicale sunt mai degraba frustrante decat interesante? 

Reflectati asupra unui caz medical cu care v-ati confruntat recent si care v-a provocat frustrare sau care a fost dificil de diagnosticat si tratat. Puteti identifica motivul pentru care acest caz vi s-a parut dificil? 

Exista o multitudine de motive pentru care cazurile clinice sunt mai degraba frustrante decat interesante. 

Corpii straini gastrointestinali apar des si nu sunt intotdeauna asociati cu semnele clinice. Corpii straini localizati in regiunea pilorica a stomacului conduc cel mai probabil la voma, comparativ cu corpii straini localizati in alta portiune a stomacului. Prezenta unui corp strain nu exclude cauza metabolica a vomei. 

Nivelurile ridicate de acizi biliari si amoniac serici sunt folosite in primul rand pentru diagnosticarea convulsiilor de la sunturile portosistemice vasculare. La animalele tinere ce au convulsii, dar care nu sufera de o boala hepatica evidenta, acizii biliari sunt folositi pentru a verifica de sunturi vasculare congenitale macroscopice si microscopice. Diagrama de diagnostic poate fi descarcata din sectiunea de atasamente. 

"There are no safe anesthetic agents, there are no safe anesthetic procedures. There are only safe anesthetists" - Robert Smith. Anestezia generala nu se reduce doar la un calcul matematic in care inmultim doza de anestezic recomandata de producator cu masa corporala a pacientului.

Obezitatea este descrisa oficial ca fiind o boala caracterizata prin acumulare excesiva de tesut adipos, in asa masura incat sanatatea animalului risca sa fie sever afectata. In trecut multi medici veterinari nu au considerat obezitatea ca fiind o problema serioasa, ci mai degraba o  problema estetica. Totusi, astazi aceasta este recunoscuta ca fiind o afectiune medicala importanta deoarece predispune pacientii la o varietate de tulburari, inclusiv osteoartrita, boli cardiorespiratorii, diabet zaharat, constipatie, dermatita, risc anestezic crescut si durata de viata scazuta. In plus, in urma unor studii recente care au demonstrat faptul ca aproximativ 40% dintre animalele de companie sunt supraponderale, obezitatea este in prezent cea mai frecventa afectiune medicala a animalelor cu proprietar si o mare problema de bunastare a acestora. Acest articol evidentiaza factorii de risc asociati obezitatii la animalele mici, ofera solutii pentru gestionarea afectiunii si sugereaza niste strategii prin care aceasta boala ar putea fi evitata.