Sindromul prostatic la caine

2. PROSTATITELE
Sunt stari inflamatorii ale prostatei, ce pot evolua acut sau cronic. in prostatita acuta volumul glandei este mult crescut, apare asimetria celor doi lobi datorita abceselor de diferite marimi ; in forma cronica, volumul prostatei este adesea redus, iar microscopic se observa infiltrarea acinilor si a stromei cu neutrofile, limfocite, histiocite.
Infectarea se produce de regula pe cale ascendenta, pe uretra si este favorizata de prezenta altor afectiuni prostatice, in special de hipertrofia benigna. Mai rar, prostatita are drept punct de plecare focare infectioase renale, vezicale, orhite sau orhiepididimite.
Germenii cel mai frecvent intalniti in prostatite sunt : E. coli, Proteus vulgaris, stafilococi, streptococi, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp. ; mai rar se pot izola : Brucella canis, Mycoplasma spp., Ureaplasma spp., etc. Acesti germeni pot genera focare infectioase la distanta (spondilo-discita lombo-sacrala sau cervicala).

3. CHISTII PROSTATICI
Pot imbraca mai multe aspecte :
- chisti multipli, asociati hiperplaziei benigne ; acestia rezulta prin dilatarea acinilor glandulari, datorata ingustarii canalului excretor si cresterii cantitative a secretiei prostatice.
- chisti de retentie, asociati prostatitei cronice sau tumorilor ; acestia se transforma adesea in abcese prostatice. Cand abcesul comunica cu uretra, se deceleaza piurie macroscopica.
- chisti paraprostatici, ce se dezvolta din uterul masculin (utriculul prostatic), sau dintr-un hematom.
- chisti prostatici asociati cu o metaplazie scuamoasa a epiteliului prostatic, rezultati in urma unei estrogenoterapii prelungite sau a prezentei unui sertolinom.

4. METAPLAZIA SCUAMOASA A EPITELIULUI PROSTATIC
Aceasta afectiune apare in doua circumstante :
- iatrogena - utilizarea in exces a estrogenilor sau a tamoxifenului.
- tumorala - sertolinomul = tumora estrogenosecretoare.
Leziunile sunt caracterizate prin prezenta chistilor mai mult sau mai putin voluminosi, localizati la polul anterior al prostatei.

5. CALCULII PROSTATICI
De regula sunt descoperiti intamplator, intr-o radiografie a trenului posterior ; cel mai adesea nu determina nici un fel de manifestare clinica. Daca sunt mai voluminosi, pot obstrua canalele acinilor prostatici, ducand la formarea de chisti.

6. ADENOCARCINOMUL DE PROSTATA
Afectiune extrem de grava, cu frecventa foarte variabila dupa diferiti autori (intre 0,35% - 16%) ; se pare ca frecventa este in crestere.
Cresterea tumorala este lenta ; ii sunt asociate frecvent leziuni de prostatita sau hiperplazie benigna, ceea ce ingreuneaza diagnosticul histopatologic.
Metastazele apar in : oasele bazinului, femur, corpurile vertebrale, limfonodurile lombo-aortice, iliace interne si externe, in diferite viscere (splina, mezenter, ficat; in faza terminala apar metastazele pulmonare.
Adenocarcinomul nu este unica forma de cancer prostatic ; au mai fost descrise carcinoame cu celule tranzitionale, carcinoame cu celule nediferentiate, leiomiosarcoame.

TABLOUL CLINIC
Prostatismul se caracterizeaza printr-o triada simptomatologica : semne urinare, digestive si locomotorii, cu mentiunea ca nu intotdeauna coexista cele trei categorii de simptome la un singur pacient.
- simptome urinare : polakisurie, disurie, glob vezical si incontinenta urinara paradoxala (in caz de hipertrofie importanta), hematurie completa (rar), piurie macroscopica (abcese voluminoase ce se deschid in uretra).
- simptome digestive : coprostaza tranzitorie, scaun moale, "laminat".
- simptome locomotorii : mers rigid, pareza sau paraplegie. Acest tip de simptome poate apare lent, progresiv (tumori prostatice) sau brusc (abcese, chisti).
Simptomele locale se apreciaza prin tuseu rectal, combinat eventual cu palpatia transabdominala. Elementele ce trebuie trecute in revista sunt : volumul prostatei, prezenta sau absenta silonului median, simetria sau asimetria organului, consistenta, sensibilitatea, leziuni colaterale (ganglionare, pelvine).
Ecografia bidimensionala ofera un maximum de informatii privind forma, dimensiunile, simetria si, mai ales, structura interna a prostatei.

Complicatiile afectiunilor prostatice :
- cistita cronica, ce se poate complica cu nefrita, spondilo-discita lombo-sacrala sau cervicala.
- insuficienta renala post-renala (retentie urinara datorita prostatei hipertrofiate).
- complicatii functionale vezicale: atonia de vezica ce determina distal incontinenta urinara, iar proximal, hidronefroza.
- posibil aparitia unei hernii perineale.

DIAGNOSTICUL
Comporta trei etape :
- diagnosticul sindromului prostatic,
- diagnosticul lezional,
- diagnosticul complicatiilor.

1. Diagnosticul sindromului  prostatic
Se stabileste pe baza coroborarii datelor anamnetice cu simptomatologia culeasa prin inspectie, palpatie abdominala si tuseu rectal.
Se completeaza cu examen ecografic si, eventual, radiologic.
2. Diagnosticul lezional
Se stabileste prin doua metode :
- recoltarea fluidului prostatic prin masaj transrectal sau prin ejaculare, urmata de efectuarea unui examen citologic si bacteriologic.
- biopsie, urmata de examen citologic si histopatologic. Biopsia poate fi efectuata transabdominal, transperineal, sau dupa laparotomie, cu sau fara ghidare ecografica.
3. Diagnosticul complicatiilor
- dozarea ureei si creatininei plasmatice, pentru verificarea functiei renale ;
- evaluarea consecintelor hipertrofiei prostatice asupra functiei vezicii urinare (atonie) prin masurarea reziduului post-mictional (hipertrofie) ;
- examen neurologic si radiografii lombare si/sau cervicale pentru a evalua riscul de spondilo-discita (prostatite) ;
- radiografii abdominale si toracice / ecografie abdominala pentru decelarea eventualelor metastaze (adenocarcinom).

TRATAMENT

1. HIPERPLAZIA BENIGNa A PROSTATEI
Tratamentul cel mai eficace si mai economic este orhidectomia (castrarea). in aproximativ trei saptamani semnele clinice legate de hipertrofia prostatei dispar, iar volumul prostatei diminua considerabil.
Daca proprietarul refuza aceasta alternativa, sau daca starea animalului impune amanarea interventiei chirurgicale, se poate institui un tratament medical. Acesta face apel la urmatoarele grupe terapeutice :
- antiandrogeni : osateron acetat (YPOZANE)
- inhibitori ai testosteron-5-alfa reductazei : finasterid (PROSCAR)
- antagonisti alfa-adrenergici : doxazosin (CARDURA), terazosin (HYTRIN)
- produse fitoterapeutice : ADENOSTOP, PROSTATOFORT, ceaiul de ghimpe (Xanthium spinosum), ceaiul de pufulita cu flori mici (Epilobium parviflorum).
Utilizarea estrogenilor in tratamentul hipertrofiei prostatei NU este recomandata datorita, pe de-o parte, riscului de producere a metaplaziei scuamoase, iar pe de alta parte, efectelor sistemice ale acestor hormoni (aplazie medulara, alopecie, feminizare).

2. PROSTATITELE
Tratamentul inflamatiilor prostatei este delicat si de durata, indiferent ca este vorba de o prostatita acuta sau de una cronica. Pentru a fi incununat de succes, trebuie tinut cont de trei parametri :
- liposolubilitatea antibioticului - cu cat molecula este mai liposolubila, cu atat difuzia in parenchimul prostatic este mai buna ;
- gradul de legare de proteinele plasmatice - cu cat gradul de legare creste, cu atat difuzia e mai slaba ;
- pH-ul secretiei prostatice.
Daca este posibil, se recomanda instituirea terapiei antiinfectioase dupa efectuarea unei antibiograme. Antiinfectioasele cele mai eficiente in prostatite sunt :
- sulfamidele potentate cu trimetoprim, eritromicina, amoxicilina potentata cu acid clavulanic (XICLAV), cefalosporinele, quinolonele de generatia a doua ( pefloxacin, norfloxacin, ciprofloxacin, ofloxacin).
in prostatitele acute, tratamentul antiinfectios dureaza 15 zile, dar in formele cronice se poate prelungi 2-3 luni. Daca volumul prostatei este prea mare, se poate asocia unul din medicamentele indicate in hiperplazia benigna de prostata.
in cazurile de prostatita cronica recidivanta, alaturi de medicatia antiinfectioasa se poate recomanda castrarea.
in formele acute si subacute insotite de un edem prostatic important, se justifica utilizarea AINS : carprofen (RIMADYL), meloxicam (METACAM), robenacoxib (ONSIOR), aspirina tamponata, fenilbutazona supozitoare, etc.


3. CHISTII SI ABCESELE
Se trateaza chirurgical, prin drenaj urmat de marsupializarea sau omentalizarea prostatei. Obligatoriu, actul chirurgical se completeaza cu antibioterapie specifica, conform celor expuse mai sus.

4. ADENOCARCINOMUL DE PROSTATA
Tratamentul este practic ineficace in toate cazurile pe termen lung, motiv pentru care decizia de eutanasiere a animalului este deplin justificata, atat din punct de vedere medical, cat si umanitar.
Prostatectomia totala, asa cum se practica in medicina umana, este dificila din punct de vedere tehnic si urmata de complicatii, dintre care cea mai neplacuta este incontinenta urinara permanenta, datorita inervatiei simpatice comune a prostatei si sfincterului vezical la caine.
Castrarea poate ameliora simptomele in mod tranzitoriu, prin reducerea volumului prostatei.
Tratamentul medical face apel la antagonisti ai GnRH (DECAPEPTYL), asociati sau nu cu antiandrogeni. Din pacate, pretul tratamentului este prohibitiv, iar remisiunea clinica este de ordinul a 6-12 luni.

5. TRATAMENTUL COMPLICATIILOR
Complicatiile infectioase se trateaza specific, dupa un prealabil examen bacteriologic si antibiograma.
Insuficienta renala de tip post-renal trebuie tratata rapid. Concomitent cu tratamentul specific al hipertrofiei prostatice se introduce o sonda urinara flexibila remanenta, pana la restabilirea diurezei cu ajutorul solutiilor perfuzabile (NaCl 0,9%, Ringer lactat) si diureticelor (Manitol 20%, Furosemid, Spironolactona).
Atonia vezicala se trateaza cu parasimpaticomimetice de tipul neostigminei (MIOSTIN) ; in cazurile rebele se poate asocia sulfatul de stricnina.
Hernia perineala beneficiaza de tratament chirurgical.