Toxoplasmoza

1. Etiologie si patogeneza

Protozoarul T.gondi a fost prima oara descris in anul 1908 si prezinta 3 serotipuri. Felidele, cele domestice precum si cele salbatice, reprezinta singura gazda definitiva pentru acest parazit, in timp ce omul si alte mamifere sunt gazde intermediare. Ciclul biologic este complex si prezinta 3 stadii de dezvoltare: tachizoitii (forma rapida de proliferare), bradizoitii (forma chistica) si sporozoitii (oochisti). (Figura 1)

Figura 1 – Ciclu de multiplicare T.gondi

Pisiciile se infesteaza prin consumul de oochisti din materii fecale, prin consumul de bradizoiti din produse si subproduse din carne infestata sau prin transfer transplacentar de tachizoiti (mama-fat).

Intial T.gondi initiaza replicarea la nivel intestinal. Bradizoitii liberi sau eliberati din oochisti in urma digestiei realizate in stomac si intestinul subtire invadeaza epiteliul intestinal, se replica si noi oochisti sunt eliberati. Noii oochisti sunt eliberati prin materii fecale incepand cu a-3-a zi postinfestare si continua sa fie diseminati in mediu pana la 20 de zile. In mediul extern in 1-5 zile devin activi (oochisti sporulati), ramanand viabili si capabili de infestare pana la cateva luni.

De regula, pisicile dezvolta imunitate inca de la o prima infestare, fiind considerate imune pana la 6 ani dupa ce au trecut prin boala.

Gazdele intermediare se infesteaza fie prin consumul de carne cruda cu oochisti sau insuficient preparata termic (carnivorele) sau prin consumul accidental (din apa, de pe coaja fructelor, legumelor) de materii fecale ale pisicilor (omnivorele si ierbivorele). Ciclul de replicare reincepe si bradizoitii si sporozotii eliberati in intestin disemineaza pe cale sangvina si limfatica. Noii tachizoiti formati ulterior vor infesta diverse tesuturi (frecvent la nivel muscular, hepatic, cerebral) in cadrul carora se vor multiplica intracelular cauzand necroze locale. In acest stadiu poate aparea mortalitatea la organismele debilitate (cei foarte tineri si/sau cu imunodeficienta); in timp ce indivizii imunocompetenti vor dezvolta un raspuns imun mediat celular puternic, controland astfel infestatia limitand tachizoitii la chistizare in tesuturi sau blocand ciclul de replicare in stadiul de bradizoiti. Chisturile sunt de marime microscopica insa pastreaza viabili sute de bradizoiti pentru ani de zile.

Mortalitatea apare in cazul infestatiilor masive datorita particularitatilor deosebite ale T.gondi. Parazitul prezinta un mecanism anti-apoptotic ce ii permite persistenta si replicarea precum si capacitatea de a initia autofagia celulelor organismului gazda.

2. Simptomatologie

• Pisicile adulte, imunocompetente, pot controla proliferarea tachizoitiilor astfel incat boala se manifesta subclinic, fara semne notabile. In schimb, puii de pisica, animalele debilitate si cele imunocompromise (indivizi FIV, FeLv, PIF pozitivi) care nu pot limita multiplicarea si migrarea sistemica a tachizoitiilor vor dezvolta semne clinice severe ce pot duce la mortalitate.
• Cel mai frecvent apar: adenopatia generalizata, miozita, pneumonia interstitiala, miocardita, necroza hepatica localizata, meningoencefalomielita, uveita si corioretinita. Frecvent, toxoplasmoza evolueaza cu febra, dispnee, diaree, apetit diminuat, incoordonare in mers, pareze si convulsii.
• In cazul puilor de pisica infestati transplacentar mortinatalitatea ajunge pana la 60%. Cei ce supravietuiesc manifesta boala acut, generalizat, cu simptome ce includ: febra, anorexie, dispnee si icter.

3. Diagnostic

Anamneza joaca un rol important in diagnosticul de suspiciune al toxoplasmozei la pisica. Examenul clinic al animalului precum si examenele paraclinice uzuale (hemoleucograma, examen biochimic, examen coproparazitologic) ajuta la conturarea acestui diagnostic. In general, pisicile ce prezinta clinic boala vor prezenta leucopenie cu neurtopenie si limfopenie, valori crescute ale alanintransferazei (ALT/GPT) si aspartataminotrasferazei (AST/GOT). Cu toate acestea, au existat numeroase cazuri in care raspunsul imun mediat celular a dus la o crestere a WBC (leucocitoza). Examenul coproparazitologic poate releva prezenta oochistilor, insa in lipsa lor nu putem abandona diagnosticul de toxoplasmoza deoarece diseminarea lor este limitata (maxim 20 zile postinfestare).

Diagnosticul de confirmare se poate face, in lipsa evidentierii oochistilor in materiile fecale prin serologie (evidentiere IgG sau IgM) , PCR si/sau imunofluorescenta.

Prin determinarea anticorpilor putem diferentia o infestare cronica (IgG) fata de una acuta, activa (IgM). Nivelul ridicat (detectabil) al IgM din sange se atinge la o saptamana postinfestare si persista pana la 3 luni, in timp ce valori crescute de IgG putem detecta de la 2-4 saptamani si pana la un an postinfestare.

Postmortem examenul histologic din tesutul/organul afectat (frecvent pulmon, ficat, creier) poate confirma diagnosticul de toxoplasmoza prin punerea in evidenta a tachizoitilor.

4. Zoonoza

Toxoplasmoza ca zoonoza reprezinta un risc pentru persoanele cu sistem imunitar disfunctional precum si pentru femeile insarcinate. Infestatia apare uzual prin consumul de carne si subproduse de carne cu oochisti insuficient preparate termic (in special porc, miel si vanat), prin ingestia accidentala de oochisti din materii fecale de pisica (fructe, legume nespalate), prin manifestarea unei igiene precare (contact mana-gura in timpul sau dupa gradinarit, curatarea litierelor pisicilor) sau transplacentar mama-fat. (Figura 2)

In cazul indivizilor cu imunodeficienta (ce urmeaza un tratament imunosupresiv, HIV pozitivi) T.gondi se localizeaza preponderent la nivel cerebral rezultand in dezvoltarea meningoencefalitei. Toxoplasmoza a fost asociata cu diferite probleme medicale comportamentale, precum deficitul de atentie dobandit, sindromul obsesiv-compulsiv si chiar schizofrenia. De asemenea, numeroase studii realizate in ultimii ani demonstreaza o legatura directa intre acesta boala si comportamentul suicidal. "Crazy cat lady syndrome" este denumirea pe care cercetatorii au propus-o pentru sindroamele comportamentale asociate toxoplasmozei. Mai des intalnite sunt insa hipertrofia ganglionilor limfatici, afectiunile oculare si ale sistemului nervos, bolile respiratorii si cardiace.

In ceea ce priveste femeile insarcinate, tachizoitii migreaza transplacentar cauzand toxoplasmoza congenitala a fetusului. In aceste cazuri, in lipsa tratamentului adecvat sau in urma unui raspuns incomplet la acesta, poate aparea avortul. Nou-nascutii afectati pot manifesta retard mental de diferite grade, pierderea auzului si/sau orbirea.

Actualmente nu exista nici un vaccin care si-a demonstrat eficacitatea in cazul toxoplasmozei la om.

Figura 2 – Infestatia cu T.gondi la om

5. Tratament

• Tratamentul adecvat impune un prognostic favorabil, exceptie facand pisicile cu un sistem imunitar debilitat, precum si puii nou-nascuti cu infestatii transplacentare.
• Clindamicina s-a dovedit a fi tratamentul de electie in cazul toxoplasmozei. Se recomanda un protocol terapeutic de 21 zile in doza de 25-50 mg/kg a 24 h. De asemenea, o combinatie de Sulfasalazina (15-25 mg/kg) si Pirimetamina (0,44 mg/kg) s-a dovedit a fi eficienta in tratarea toxoplasmozei, fara insa a putea eradica infestatia din organism.

6. Preventie si riscuri

Desi opinia publica generala considera ca expunerea ca si proprietar de pisici reprezinta cea mai importanta cale de a contacta toxoplasmoza, numeroase studii epidemologice realizate pana in prezent releva faptul ca, cel mai frecvent, omul se infesteaza prin consumul de  carne cu oochisti insuficient tratata termic sau de fructe si legume nespalate.

Astfel, cea mai buna preventie in cazul toxoplamozei este respectarea regulilor de igiena primara. Oochistii de T.gondi rezista in carne si subprodusele acesteia pana la 67°C si -13°C. In plus, proprietarii de pisici sunt sfatuiti sa curete litiera cu manusi si sa nu isi hraneasca animalul de companie cu carne cruda. Aditional pentru pisicile cu habitat extins, care au acces in mediul exterior testarea periodica (serologie, examen coproparazitologic) este recomandata. Ironia consta insa in faptul ca pisicile pozitive reprezinta un risc mai mic in transmiterea bolii deoarece rar sunt depistate in faza de eliminare activa, iar ulterior imunitatea dobandinta le face nesusuceptibile la infestari ulterioare pana la 6 ani.

Bibliografie

1. Hill D, Dubey JP., 2002. Toxoplasma gondii: transmission, diagnosis and prevention.Clinical Microbiology and Infection : the Official Publication of the European Society of Clinical Microbiology and Infectious Diseases8 (10): 634–40
2. J. P. Dubey, 2010. Toxoplasmosis of Animals and Humans, Second Edition. CRC Press. ISBN978-1-4200-9237-0.
3. J.P.Dubey, Lindsay DS, Speer CA, 1998. Structures of Toxoplasma gondii Tachyzoites, Bradyzoites, and Sporozoites and Biology and Development of Tissue Cysts. Clinical Microbiology Reviews11(2): 267–299. 
4. Jaroslav Flegr, 2011. Pozor, Toxo!. Academia, Prague, Czech republic. ISBN978-80-200-2022-2.
5. Montoya JG, Liesenfeld O., 2004. Toxoplasmosis.Lancet363(9425): 1965–76. 
6. Klaus, Sidney N., Shoshana Frankenburg, and A. Damian Dhar, 2003. Chapter 235: Leishmaniasis and Other Protozoan Infections. In Freedberg et al.Fitzpatrick's Dermatology in General Medicine.(6th ed.). McGraw-Hill
7. Louis M Weiss; Kami Kim, 2011. Toxoplasma Gondii: The Model Apicomplexan. Perspectives and Methods. Academic Press. ISBN978-0-08-047501-1.
8. Montoya JG., 2002. Laboratory diagnosis of Toxoplasma gondii infection and toxoplasmosis.The Journal of Infectious Diseases. 185 Suppl 1: S73–82.
9. Sukthana Y.,2006. Toxoplasmosis: beyond animals to humans.Trends Parasitol.22 (3): 137–42.