Interviu cu dr. Cires

Scoala de ofiteri cavalerie

Sunt dr. Cires Gheorghe, medic veterinar, pensionar hotarat.

M-am nascut in 1923 intr-o localitate de pe malul drept al Nistrului, in Basarabia. Am copilarit pana la varsta de 21 de ani in Basarabia, unde am inceput scolile. Tata fiind preot m-a inscris la seminarul teologic din Chisinau, scoala pe care am terminat-o in 1944 ca sef de promotie.

A urmat apoi refugiul, venind frontul de est, am plecat in familie cu caruta in Oltenia.

De acolo am fost incorporat in armata si trimis la scoala de ofiteri cavalerie rezerva. Dupa doua luni ne-a bagat pe front langa armata rosie, sovietica. Pentru ca nu eram pregatiti pentru tactica si strategia militara ne-au scos de pe front printr-un ordin pe care nu l-am uitat pana in ziua de astazi, caci datorita lui ma apropii astazi de venerabila varsta de 87 de ani.

Am terminat Scoala de Ofiteri Cavalerie sustinand un examen deosebit de greu la 16 materii  din toata tactica militara plus obiecte de cultura generala, romana, geografie, istorie, matematica, topografie.

Alegerea Facultatii

Dupa terminarea scolii Enachita Vacarescu am refuzat postul oferit de generalul Heruvim de sublocotenent in cadrul armatei la Targoviste si am plecat la Bucuresti, dorind sa urmez cursurile unei facultati. Nu stiam la ce facultate sa dau.

In Bucuresti m-am intalnit cu alti basarabeni, care terminasera intre timp scoala, erau mai mici ca mine.

Dormeam in Gara de Nord, in fata caseriilor inchise si ne sfatuiam acolo ce facultate sa alegem. Vorbind cu doctorul Neaga, fost profesor la Facultatea de Medicina Veterinara, tot basarabean si el, ii spuneam ca vreau sa dau la silvicultura, pentru ca eram bun la matematica. Ceilalti basarabeni, care terminasera liceul in Bucuresti au hotarat:

Nu mai, dam la Medicina Veterinara. De ce nu la Medicina Umana, daca tot suntem pregatiti, am intrebat eu.

Nu! Dam la medicina veterinara pentru ca la medicina umana in timpul razboiului s-a distrus si cantina si caminul si nu avem unde sta, mi-au raspuns ei.

Avem unde sa dormim si de mancat, se mananca atat de bine la abatorª

Singura facultate de medicina veterinara din Balcani

Nu stiu daca a fost determinanta ideea, materialitatea, dar colegii basarabeni m-au determinat si am dat la medicina veterinara.

Si atunci am gasit un camin al refugiatilor, intr-o baraca in Floreasca, unde astazi este sala de sport Floreasca si Spitalul Floreasca.

Acolo dormeam doi in pat, iarna ne sculam cu zapada peste noi, mancam doar o singura pe zi, ce sa mai zic, conditii foarte grele.

Dar m-am inscris la Facultatea de Medicina Veterinara, am reusit desi erau foarte multi pe loc.

Am intrat al 60-lea pe lista si am reusit cu bursa.

Cu mancarea v-am povestit cum mancam, dar mai lucram noaptea pe santier si atunci mai aveam o masa.

La Facultate era o concurenta mare din mai multe motive: in primul rand erau mai multi ca mine,  pe care ii luasera in armata , imediat dupa terminarea scolii si atunci au pierdut cativa ani, de fapt nu zic ca am pierdut pentru ca am fost militar patriot si am luptat pana in Cehoslovacia aproape, lucru care m-a format ca si om.

In al doilea rand, in zona Balcanilor, Bulgaria, Grecia si Albania nu aveau universitati ci doar institute si atunci am avut colegi bulgari, colegi albanezi, foarte draguti si colegi greci care-si cereau voie de la profesori seara la ora sapte sa mearga sa transmita in limba romana jurnalul direct in Grecia

In al treilea rand veneau colegi de la drept, de la comert si se inscriau la facultatea de medicina veterinara pentru ca atunci era lupta pentru existenta, foametea, in 1946. Am avut astfel colegi avocati de 34 de ani, colegi militari ale caror fete le curtam noi. Eram 110 studenti in tot anul la singura facultate din toata zona Balcanica a Europei.

Practica la doctorul Gluhovski

S-a infiintat apoi Facultatea la Arad, care nu a rezistat foarte mult din pacate, desi se formase un nucleu de medici veterinari si studenti cu totul remarcabil in zona si a fost mutata la Timisoara.

Eu am fost repartizat acolo pe timpul studentiei unde era acest profesor doctor Gluhovski, care a fost mai apoi prodecan la Timisoara.

El, m-a vazut probabil ceva mai activ, aveam si gradul de ofiter de acuma, m-a oprit dupa ce am terminat practica si m-a incadrat la o ferma de stat de porci.

Si faceam atunci acolo toate cele ce trebuiau si vaccinare antipasteurelica si antipestoasa. Aveam acolo de toate si asta se intampla in 1949, cand eram anul patru de facultate.

Dimineata, cand ma duceam la Spitalul Veterinar Arad unde el era medic veterinar sef, spunea asa: Colega mergi la adresa cutare, si-mi dadea adresa, are doi porci bolnavi, vara termometrul. Are peste 40 - 41 inseamna ca acolo este rujet sau pesta. El stia toata situatia epizotologica de acolo.

Nu cere niciodata

Dupa o saptamana m-a intrebat: Ti-ai facut de un costum?

Eu: Vai domnul doctor, eu sunt fiu de preot, tata a fost preot, in facultate eu aveam o etica si o moralitate deosebite.

Si el mi-a zis asa: Tine minte colega, era un pic, asa, nazal. Nu cere niciodata. Daca omul iti ofera, nu strica clientela. Dar omul sa fie multumit ca i-ai facut ceva.

Tine minte ce spunea domnul profesor de interne de la Bucuresti, doctorul Adamesteanu: Cand o sa fiti medic veterinar, vine un om, te invarti in jur, nu-i gasesti diagnosticul pentru ca sunteti medic la necuvantatoare, faceti-i un Rivanol. Pe urma seara cititi, mai dati un telefon la facultate la un coleg mai batran si a doua zi faceti. Niciodata sa nu plece ca nu i-ati facut sau i-ati facut ceva alb, sa zica omul, ei i-a dat apa chioara.

Oamenii tineau la animale

Si atunci eu unde m-am dus, omul imi oferea. Si intr-adevar cred ca mai repede mi-am facut costumul, pentru ca in Arad tineau la animale nu exagerez, cand spun ca mai mult decat la un copil.

In grajd cand te duceai, bec, pavat, fanul curat. Si atunci cand ma oprea la clinica si avea cazuri spunea: uite aici e o catea are carcinom, cancer mamar. Ma uitam la el speriat si spunea: te descurci.

Da-i tot ce este rau si lasi ce-i bun. Tai pana la viu. M-am trezit in halat acolo cu niste oameni de serviciu care spuneau: Uite asa, vezi asa, faci asa.

Mi-a spus totusi, uite piese hemostatice si am facut prima data prima operatie de carcinom la o catea.

VA URMA......

A urmat apoi refugiul, venind frontul de est, am plecat in familie cu caruta in Oltenia. De acolo am fost incorporat in armata si trimis la scoala de ofiteri cavalerie rezerva. Dupa doua luni ne-a bagat pe front langa armata rosie, sovietica. Pentru ca nu eram pregatiti pentru tactica si strategia militara ne-au scos de pe front printr-un ordin pe care nu l-am uitat pana in ziua de astazi, caci datorita lui ma apropii astazi de venerabila varsta de 87 de ani. Am terminat Scoala de Ofiteri Cavalerie sustinand un examen deosebit de greu la 16 materii  din toata tactica militara plus obiecte de cultura generala, romana, geografie, istorie, matematica, topografie. 

Alegerea Facultatii

Dupa terminarea scolii Enachita Vacarescu am refuzat postul oferit de generalul Heruvim de sublocotenent in cadrul armatei la Targoviste si am plecat la Bucuresti, dorind sa urmez cursurile unei facultati. Nu stiam la ce facultate sa dau. In Bucuresti m-am intalnit cu alti basarabeni, care terminasera intre timp scoala, erau mai mici ca mine. Dormeam in Gara de Nord, in fata caseriilor inchise si ne sfatuiam acolo ce facultate sa alegem. Vorbind cu doctorul Neaga, fost profesor la Facultatea de Medicina Veterinara, tot basarabean si el, ii spuneam ca vreau sa dau la silvicultura, pentru ca eram bun la matematica. Ceilalti basarabeni, care terminasera liceul in Bucuresti au hotarat: Nu mai, dam la Medicina Veterinara. De ce nu la Medicina Umana, daca tot suntem pregatiti, am intrebat eu. Nu! Dam la medicina veterinara pentru ca la medicina umana in timpul razboiului s-a distrus si cantina si caminul si nu avem unde sta, mi-au raspuns ei. Avem unde sa dormim si de mancat, se mananca atat de bine la abator┬¬

Singura facultate de medicina veterinara din Balcani

Nu stiu daca a fost determinanta ideea, materialitatea, dar colegii basarabeni m-au determinat si am dat la medicina veterinara. Si atunci am gasit un camin al refugiatilor, intr-o baraca in Floreasca, unde astazi este sala de sport Floreasca si Spitalul Floreasca. Acolo dormeam doi in pat, iarna ne sculam cu zapada peste noi, mancam doar o singura pe zi, ce sa mai zic, conditii foarte grele. Dar m-am inscris la Facultatea de Medicina Veterinara, am reusit desi erau foarte multi pe loc. Am intrat al 60-lea pe lista si am reusit cu bursa.

Cu mancarea v-am povestit cum mancam, dar mai lucram noaptea pe santier si atunci mai aveam o masa.La Facultate era o concurenta mare din mai multe motive: in primul rand erau mai multi ca mine,  pe care ii luasera in armata , imediat dupa terminarea scolii si atunci au pierdut cativa ani, de fapt nu zic ca am pierdut pentru ca am fost militar patriot si am luptat pana in Cehoslovacia aproape, lucru care m-a format ca si om. In al doilea rand, in zona Balcanilor, Bulgaria, Grecia si Albania nu aveau universitati ci doar institute si atunci am avut colegi bulgari, colegi albanezi, foarte draguti si colegi greci care-si cereau voie de la profesori seara la ora sapte sa mearga sa transmita in limba romana jurnalul direct in GreciaIn al treilea rand veneau colegi de la drept, de la comert si se inscriau la facultatea de medicina veterinara pentru ca atunci era lupta pentru existenta, foametea, in 1946.

Am avut astfel colegi avocati de 34 de ani, colegi militari ale caror fete le curtam noi. Eram 110 studenti in tot anul la singura facultate din toata zona Balcanica a Europei.

Practica la doctorul Gluhovski

S-a infiintat apoi Facultatea la Arad, care nu a rezistat foarte mult din pacate, desi se formase un nucleu de medici veterinari si studenti cu totul remarcabil in zona si a fost mutata la Timisoara. Eu am fost repartizat acolo pe timpul studentiei unde era acest profesor doctor Gluhovski, care a fost mai apoi prodecan la Timisoara. El, m-a vazut probabil ceva mai activ, aveam si gradul de ofiter de acuma, m-a oprit dupa ce am terminat practica si m-a incadrat la o ferma de stat de porci. Si faceam atunci acolo toate cele ce trebuiau si vaccinare antipasteurelica si antipestoasa. Aveam acolo de toate si asta se intampla in 1949, cand eram anul patru de facultate. Dimineata, cand ma duceam la Spitalul Veterinar Arad unde el era medic veterinar sef, spunea asa: Colega mergi la adresa cutare, si-mi dadea adresa, are doi porci bolnavi, vara termometrul. Are peste 40 - 41 inseamna ca acolo este rujet sau pesta. El stia toata situatia epizotologica de acolo.

Nu cere niciodata

Dupa o saptamana m-a intrebat: Ti-ai facut de un costum? 

Eu: Vai domnul doctor, eu sunt fiu de preot, tata a fost preot, in facultate eu aveam o etica si o moralitate deosebite. 

Si el mi-a zis asa: Tine minte colega, era un pic, asa, nazal. Nu cere niciodata. Daca omul iti ofera, nu strica clientela. Dar omul sa fie multumit ca i-ai facut ceva. Tine minte ce spunea domnul profesor de interne de la Bucuresti, doctorul Adamesteanu: Cand o sa fiti medic veterinar, vine un om, te invarti in jur, nu-i gasesti diagnosticul pentru ca sunteti medic la necuvantatoare, faceti-i un Rivanol. Pe urma seara cititi, mai dati un telefon la facultate la un coleg mai batran si a doua zi faceti. Niciodata sa nu plece ca nu i-ati facut sau i-ati facut ceva alb, sa zica omul, ei i-a dat apa chioara.

Oamenii tineau la animale

Si atunci eu unde m-am dus, omul imi oferea. Si intr-adevar cred ca mai repede mi-am facut costumul, pentru ca in Arad tineau la animale nu exagerez, cand spun ca mai mult decat la un copil. In grajd cand te duceai, bec, pavat, fanul curat. Si atunci cand ma oprea la clinica si avea cazuri spunea: uite aici e o catea are carcinom, cancer mamar. Ma uitam la el speriat si spunea: te descurci.Da-i tot ce este rau si lasi ce-i bun. Tai pana la viu. M-am trezit in halat acolo cu niste oameni de serviciu care spuneau: Uite asa, vezi asa, faci asa. Mi-a spus totusi, uite piese hemostatice si am facut prima data prima operatie de carcinom la o catea. 

VA URMA......