Ce probleme mai au colegii noștri germani? Un studiu interesant despre medicina veterinară din Germania

Studiul „The last of us? An online survey among German farm veterinarians about the future of veterinary training, livestock farming and the profession in general“ publicat în 2020, este realizat de Christian Dürnberger de la University of Veterinary Medicine, Vienna. Studiul este foarte interesant, cred eu. Abordează subiecte care sunt de o mare actualitate și în România. Nu vom prezenta întreg studiul, cu datele și modul de realizare, care respectă toate criteriile științifice. Voi prezenta doar o sinteză a concluziilor domnului Christian Dürnberger. Având în vedere că medicina veterinară pentru animale de fermă, adică medicii veterinari concesionari au cele mai mari probleme cu statul, autoritățile veterinare, fermierii români etc, am considerat că acest articol va aduce puțină lumină la cum stau lucrurile într-o țară europeană cu tradiții veterinare.

Studiul a fost realizat în 2019 utilizând metoda interviului-sondaj online. Chestionarul a fost trimis la un număr de 227 de medici veterinari practicieni specializați pe animale de fermă. Au răspuns la toate întrebările 123 de medici veterinari. S-a investigat modul în care medicii veterinari germani specializați pe animale de fermă percep viitorul profesiei lor. Prin studiu s-a urmărit identificarea tendințelor profesiei referitor la aspecte ce țin de economia cabinetului, managementul sănătății efectivelor, educația continuă, cunoștințele agricole și problemele de bunăstare a animalelor.

Ce își doresc medicii veterinari germani conform studiului:

1. Medicii veterinari participanți au recomandat ca disciplinele referitoare la economie și managementul practicii să fie predate mai intens în cadrul programelor de pregătire continuă accentuându-se pe rolul medicului veterinar ca antreprenor. Cunoștințele despre antreprenoriat au fost identificate și în alte studii ca o competentă crucială a nevoii medicilor veterinari din Germania (Bachynsky și colab., 2013; Bok și colab., 2014; Cake și colab., 2014; Cake și colab., 2016)

2. Un transfer mai mare de cunoștințe despre managementul sănătății efectivelor. „Veterinarii ar trebui să fie mai bine pregătiți pentru a vedea „imaginea de ansamblu” a unei ferme, în loc să se concentreze doar asupra pacienților individuali“. Aceste rezultate pot fi interpretate ca un semn tipic al unei schimbări structurale a profesiei: „o trecere de la îngrijirea individuală curativă a animalelor către managementul sănătății efectivelor“ care poate fi observată și la nivel mondial în sectorul zootehnic (Mee, 2007; Gerber și colab., 2020). În timp ce practica curativă se concentrează pe tratarea animalelor bolnave, managementul sănătății efectivelor înseamnă că medicul veterinar îndrumă întreaga activitate agricolă din perspectiva sănătății animalelor și a altor aspecte. Întrebările exemplificative sunt: Ce poate fi îmbunătățit în hrănirea sau ventilația în fermă? Ce planuri sunt decisive pentru fermă din punct de vedere genetic? În mod ideal, acest management permanent previne pe cât posibil urgențele curative. Studiul sugerează să se vorbească despre un fel de schimbare – nu înlocuire – a înțelegerii de sine, care poate fi descrisă astfel: „o trecere de la medicul veterinar ca vindecător la un fel de manager de sănătate“. „Pentru a descrie această schimbare într-un mod extrem: în timp ce vindecătorul este plătit pentru fiecare animal bolnav pe care îl tratează, managerul de sănătate ar putea fi plătit pentru fiecare animal care nu se îmbolnăvește.“ Sondajul indică faptul că medicii veterinari germani din fermă recunosc această schimbare ca fiind o schimbarea structurală a profesiei lor.

3. Medicii veterinari de fermă solicită o pregătire mai practică deoarece nu sunt mulțumiți de programa universitară. Medicii veterinari germani consideră că: „a fi medic veterinar de fermă înseamnă mai mult decât a avea cunoștințe teoretice; înseamnă să ai anumite abilități practice pentru a aplica aceste cunoștințe. Aceste abilități practice pot fi învățate doar prin practică.“

4. Medicii veterinari de fermă consideră că,  „cunoștințele agricole trebuie să joace un rol mai important în formarea veterinară.“ Se face refere la studiile lui Hall și Wapenaar (2012) au arătat prin studiile lor că medicii veterinari din fermă se descriu, printre altele, ca fiind „consilieri independenți” pentru fermieri și „prieteni ai fermierilor”. Studiul la care se face referire pune întrebarea „în ce măsură medicii veterinari de fermă se văd ca fiind parte a agriculturii“. Această teză poate fi derivată nu în ultimul rând din celelalte părți ale sondajului: „medicii veterinari din fermă se văd ca o profesie care se află în agricultură, adică în producția de alimente. Participanții au subliniat în mod repetat că lucrează în sectorul producției alimentare, vorbind despre un „noi” atunci când vorbesc despre agricultură sau creșterea animalelor.“

5. Medicii veterinari participanți la studiu solicită o mai bună pregătire în ceea ce privește sarcina lor principală: „medicul veterinar, în calitate de avocat al animalelor și de susținere a intereselor animalelor“. În consecință, bunăstarea animalelor ar trebui să joace un rol mai important în formarea medicală.

6. La întrebările privind „comunicare” sau „psihologie”, medici veterinari au subliniat ca medicina veterinară este și o activitate comunicativă: „medicul veterinar este un comunicator, ceea ce înseamnă că în acest loc de muncă te confrunți cu oameni (proprietari de animale, colegi, angajați, superiori sau medici veterinari oficiali) cu care trebuie să intri într-un dialog – uneori conflictual“. Se pare că la aceleași rezultate au ajuns și alți cercetători germani care au subliniat importanța abilităților de comunicare pentru medicii veterinari (Bristol, 2002; Gilling și Parkinson, 2009; Hodgson și colab., 2013; Jaarsma și colab., 2008; Rhind et al., 2008; al., 2011).

7. Medicii veterinari au cerut conținut didactic nou și aprofundat în ceea conștientizarea medicilor veterinari cu privire la diversitatea rolurilor lor. În special, arată că medicii veterinari știu că expertiza medicală teoretică este doar baza profesiei, dar sunt necesare mult mai multe competențe pentru a duce treaba la bun sfârșit.

8. La întrebările privind „etica“ medicii veterinari germani au evitat sau au confundat subiectul întrebării: „etica nu este printre răspunsurile de top“ afirmă autorul. Doar câțiva participanți au folosit acest termen atunci când au fost întrebați deschis despre acest subiect. Astfel că autorul studiului a ridicat câteva întrebări interesante: „ Au dezvoltat ei strategii atât de bune pentru a face față provocărilor morale, astfel încât să nu vadă necesitatea reflecției etice?“. În plus, se poate presupune că participanții mai în vârstă nu au intrat în contact cu „etica” în timpul formării lor“. Nu cer ei „etică” pentru că nu știu că acest subiect poate avea legătură cu profesia lor?“ 

9. Veterinarii se descriu în mod repetat ca „avocați ai animalelor” – dar nu există aproape nicio cunoștință bazată empiric despre îmbunătățirile pe care le doresc și le solicită în legătură cu acest subiect .

10. Studiul subliniază ca medicii veterinari de animale de fermă  mai presus de toate, doresc modificări ale sistemului: 

1. În ceea ce privește creșterea animalelor, medicii veterinari ar dori să vadă că proprietarii de animale au libertate financiară: „Fermierilor le lipsesc banii“. Această presiune economică afectează și medicii veterinari – și bineînțeles situația animalelor. Aici devine evidentă o provocare crucială a profesiei: medicii veterinari ar dori să trateze animalele diferit, dar sunt împiedicați să facă acest lucru de obstacole externe – în primul rând lipsa resurselor financiare ale proprietarilor de animale. Pentru a schimba acest lucru, medicii veterinari consideră că, consumatorii, comerțul și politica au o datorie, înainte de toate față de fermieri. Toți cei trei actori sunt descriși destul de negativ în acest moment: „ei nu își îndeplinesc responsabilitățile sau acționează doar în interesul lor.“ Întrucât politica este criticată în mod repetat și în alte puncte ale sondajului, se pune întrebarea în ce măsură medicii veterinari germani manifestă un fel de „dezgust față de politică” care se caracterizează în general, printre altele, printr-un nivel scăzut de încredere în moralitatea, competența și asertivitatea sferei politice (cf. Arzheimer, 2002). 
2. Medicii veterinari solicită, de asemenea, un alt tip de dezbatere socială despre creșterea animalelor de fermă. În acest moment, devine clar că medicii veterinari germani de fermă se văd în aceeași barcă cu fermierii și care au decăzut în dezbaterea publică. Ei percep că sunt văzuți de decidenți cam așa: „fermierii și medicii veterinari schițează o parte a societății ca un grup care are puține cunoștințele despre creșterea animalelor, a pierdut legătura cu agricultura și alimentația (producția) și este influențată de alți factori interesați“.  Aceasta este se pare că viziunea despre fermieri și medici veterinari care domină, din păcate, dezbaterea publică privind creșterea animalelor în Germania. Medicii veterinari consideră că cei implicați cu adevărat în agricultură, atât ei cât și fermierii, trebuie să fie auziți ca una dintre cele mai importante voci în orice dezbatere socială despre agricultură. 
3. În plus, medicii veterinari au și sugestii concrete de îmbunătățire a sistemului. În primul rând, sistemul de control trebuie schimbat: „sunt necesare mai multe verificări, controale mai stricte, inspecții inopinate și mai multe controale din partea autorităților statului la nivelul fermelor.“ În plus, bunăstarea animalelor ar trebui să joace un rol mai important în formarea fermierilor. În această problemă, este propusă și formarea continuă obligatorie – o problemă care este discutată în mod controversat în Germania. În cele din urmă, medicii veterinari avertizează împotriva unui mod de a gândi „mai mult, mai mult, mai mult” pe care îl au fermierii referitor la exploatarea animalelor. Mulți dintre aceștia descriu această optimizare permanentă a performanței producției ca fiind un punct mort - și este în detrimentul sănătății animalelor. Potrivit participanților, limitele de performanță ale animalelor au fost depășite. 

11. În cele din urmă, studiul a încercat să cerceteze o imagine generală a atmosferei profesiei adresând întrebări de tipul „ dacă medicii veterinari ar alege din nou profesia“ sau „dacă ar sfătui studenții să devină medici veterinari de fermă“ și, dacă da, ce sfaturi ar da tinerilor. Sfaturile s-au limitat la: „ar trebui să știe exact în ce se bagă“. Medicii veterinari germani au subliniat necesitatea „contactului direct cu viitoarea profesie“, de exemplu prin stagii. Medicul își poate realiza treaba numai dacă este convins de ceea ce face: „Este nevoie de idealism“. 

12. La final, rămân întrebările deschise referitor la profesie: Cine și ce practică? Câte ore de lucru? Care șef? Care echipă? Aceste răspunsuri arată ceea ce au sugerat și alte studii: „rolul echipei la locul de muncă este important atunci când vine vorba de satisfacția în muncă“ (Moore et al., 2014). Bell şi colab. (2018) susțin că există puțină literatură despre ceea ce crește satisfacția în muncă a medicilor veterinari, deoarece literatura se concentrează pe stres și epuizare. 

13. Medicii veterinari germani de fermă își descriu propria profesie ca fiind provocatoare, frumoasă, importantă și satisfăcătoare. În mod corespunzător, majoritatea participanților ar alege din nou această profesie: 41% sunt complet de acord, 24% sunt de acord.

Cu toate acestea, urmărind o imagine generală a profesiei, trebuie menționată o mare problemă: „în destul de multe răspunsuri există o dispoziție întunecată când vine vorba de viitorul profesiei și al creșterii animalelor în general“. Plecând de la această stare de spirit, această lucrare pune o întrebare în titlul său din perspectiva medicilor veterinari de fermă: „Suntem ultimii dintre noi? Lucrăm în amurgul profesiei?“ Medicii veterinari se văd ca parte a unei lumi în declin, deoarece din punctul de vedere al unor participanți la studiu, este posibil ca în principiu creșterea animalelor să dispară din Germania. Răspunsurile arată o mare neîncredere socială, iterând faptul că, „creșterea animalelor se va muta în străinătate și că oricum nu are viitor în Germania“. „Câștigurile uneori mici, multele ore de muncă, echilibrul dificil între viața profesională și viața privată, legile aproape imposibil de respectat... toate acestea par mai puțin importante în comparație cu acest prognostic sumbru. Percepția că cineva lucrează într-o afacere care este din ce în ce mai puțin dorită de societatea germană pare a fi o problemă presantă și principalul factor de stres.“

Și spre finalul studiului de concluzionează că „politicienii și legislația ar trebui să recunoască medicii veterinari din fermă ca un grup profesional care, în ciuda statutului său de experți, se simte ignorat în discuțiile publice și decizie publice.“

Sunt probleme cunoscute și la noi? Diferențele dintre problemele noastre locale și problemele generale ale profesiei, indiferent de granițe, nu sunt mari. Uniunea Europeană, în accepțiunea unora aduce unele dezavantaje, iar alții văd doar dezavantaje. Se pare că aceeași percepție o au și medicii veterinari din Germania. Poate într-o lume globalizată, este nevoie să ne regândim strategiile? Poate identificarea unei colaborări mai strânse în cadrul profesiei la nivel local, național, european înseamnă un impact mai puternic a vocilor reunite? Este mai important să căutăm soluții decât să ne lamentăm? Ce părere aveți?

Bibliografie la care se face referire

Arzheimer K (2002). Politikverdrossenheit. Bedeutung, Verwendung und empirische Relevanz eines politikwissenschaftlichen Begriffes. Westdeutscher Verlag, Wiesbaden

Bachynsky EA, Dale VH, Kinnison T, Gazzard J, Baillie S (2013). A survey of the opinions of recent veterinary graduates and employers regarding early career business skills. Veterinary Record 172(23):604-609.

Bok HG, Teunissen PW, Boerboom TB, Rhind SM, Baillie S, Tegzes J, Annandale H, Matthew S, Torgersen A, Hecker KG, Härdi-Landerer CM, Gomez-Lucia E, Ahmad B, Muijtjens AM, Jaarsma DA, van der Vleuten CP, van Beukelen P (2014). International survey of veterinarians to assess the importance of competencies in professional practice and education. Journal of the American Veterinary Medical Association 245(8). 906-913.

Cake MA, Rhind SM, Baillie S (2014). The need for business skills in veterinary education. Perception vs evidence, in: Collete, H. (Ed.), Veterinary Business and Enterprise. Theoretical foundations and practical cases. Elsevier, pp 9-20.

Cake MA, Bell MA, Williams JC, Brown FJ, Dozier M, Rhind SM, Baillie S (2016). Which professional (non-technical) competencies are most important to the success of graduate veterinarians? A Best Evidence Medical Education (BEME) systematic review: BEME Guide No. 38. Medical Teaching 38(6):550-563.

Gerber M, Dürr S, Bodmer M (2020). Survey among livestock veterinarians from the Canton of Fribourg investigating the topics of herd-health management, counselling and the use of antimicrobial drugs. Schweiz Arch Tierheilkd 162(1):23-36.

Mee JF (2007). The role of the veterinarian in bovine fertility management on modern dairy farms. Theriogenology Suppl 1(68):S257-65.

Hall J, Wapenaar W (2012). Opinions and practices of veterinarians and dairy farmers towards herd health management in the UK. Veterinary Records 170(17):441.

Bristol DG (2002). Using alumni research to assess a veterinary curriculum and alumni employment and reward patterns. Journal of Veterinary Medicine and Education 29(1):20-27

Gilling ML, Parkinson TJ (2009). The transition from veterinary student to practitioner: a “make or break” period. Journal of Veterinary Medicine and Education 36(2):209-215.

Hodgson JL, Pelzer JM, Inzana KD (2013). Beyond NAVMEC: competency-based veterinary education and assessment of the professional competencies. Journal of Veterinary and Medical Education 40(2):102-118.

Jaarsma DADC, Dolmans DHJM, Scherpbier AJJA (2008). Preparation for practice by veterinary school: a comparison of the perceptions of alumni from a traditional and an innovative veterinary curriculum. Journal of Veterinary Medical Education 35(3):431-438