Succesul … sa faci performanta in orice palier al medicinei veterinare ai practica

 Ce v-a determinant sa deveniti medic veterinar? Care este povestea din spatele deciziei de a fi medic veterinar?

Ca si probabil majoritatea celor ce devin medici veterinari, decizia vine inca din copilarie. Nu cred ca este o poveste anume in spatele acestei decizii si nici nu pot sa va spun exact momentul cand am luat aceasta decizie. Mereu mi-au placut natura, viata, animalele. Alegerea am facut-o probabil intre biologie si medicina veterinara. Desi biologia ma atragea mai mult, am considerat ca medicina veterinara imi ofera mai multe oportunitati de cariera, mai multa flexibilitate. I-am intrebat de mai multe ori pe studentii mei de ce au ales facultatea de medicina veterinara, iar majoritatea, fie ei romani sau straini mi-au raspuns ca de mici au stiut ca asta vor sa faca. Totusi, vreau sa mentionez ca uneori asteptarile studentilor de astazi de la aceasta profesie, difera de realitate. Multi studenti vin cu gandul ca devenind medici veterinari vor salva animale. Partial au dreptate. Dar medicina veterinara este mult mai mult decat atat.

Exista o persoana care v-a influentat pentru a deveni medic veterinar?

Nu. As putea totusi mentiona ca parintii mi-au incurajat mereu pasiunea pentru animale si nu au incercat niciodata sa imi influenteze decizia.

Cum ati descrie o zi din viata dumneavoastra, cum va impartiti programul intre proiectele de cercetare in care sunteti implicat, activitatea de Prorector in cadrul USAMV Cluj-Napoca, stagiile de cercetare in strainatate si familie?

Se spune ca cel mai important este sa iti placa ceea ce faci. Sa te duci la munca cu placere, este situatia ideala. Am mai multi prieteni care ma invidiaza pentru asta. In plus, ce este extraordinar in munca mea este ca nici o zi nu este la fel. Sa lucrezi in mediul academic este mereu o provocare, fiecare zi aduce ceva nou. Interactionezi cu enorm de multi oameni, din diferite generatii, culturi, paturi sociale. Pe de alta parte, munca mea presupune activitati extrem de diverse, incluzand predare, cercetare, activitate clinica, comunicare, administratie, activitate editoriala, coordonare sau consultanta. Ziua mea de lucru incepe dimineata devreme. In general ajung la universitate undeva in jurul orei 7:30. Sunt o persoana matinala. Nu imi place sa lucrez noaptea sau seara tarziu. Cel mai mult conteaza partea de “time management”, ca sa folosesc un termen din limbajul corporatist. Fiecare zi de munca este foarte bine planuita, cu o agenda clara, pe care o tin electronic. Astfel, reusesc in general sa fac tot ce imi planific. Sistemul functioneaza in general bine, dar totusi are un mare dezavantaj. Daca intervine ceva neprevazut, se decaleaza totul. Atunci apare stresul. Desi am mult de lucru si, ca probabil mai toata lumea din ziua de azi, mi se pare ca timpul nu imi ajunge sa fac tot ce ar trebui sau as vrea, incerc sa nu ma plang. Incerc sa ma intalnesc o data pe saptamana cu intreaga echipa pe care o coordonez, si sa discutam pe scurt aspecte legate de activitatea de cercetare. De asemenea, calatoresc destul de mult. Calatoriile fac parte din munca mea. Desi nu e usor, recunosc ca in timpul calatoriilor am timp sa fac lucruri pe care la birou nu apuc sa le fac. Mereu pe avion, in aeroporturi sau la hotel, am laptopul cu mine si fac cate ceva. Activitatea de Prorector o fac de 8 ani, pe acelasi domeniu: relatii internationale si imi ia destul de mult timp. E important pentru universitate, dar toti care lucram in administratie stim foarte bine ca pierdem mult pe partea profesionala. Norocul meu este ca am o echipa extraordinara, care functioneaza foarte bine si in lipsa mea. Am pastrat in echipa cativa dintre fostii mei doctoranzi, care acum sunt profesionisti de succes, au proiectelor lor si sunt recunoscuti la nivel international. Legat de familie, cred ca suntem cu totii de acord ca nu alocam timpul pe care ar trebui sa il alocam. Am copii, incerc sa petrec timp cu ei timp, care desi e putin, incerc sa il fac de calitate.

Pentru cei care sunt interesati de urmarea unui program de rezidentiat in cadrul unui Colegiu European, ce informatii ati putea oferi? Ce presupune rezidentiatul pe care dumneavoastra l-ati urmat?

Am fost primul diplomat european din Romania. Se intampla in 2014. Dar trebuie sa mentionez ca acest titlu l-am obtinut prin asa-numita procedura “de facto”, care nu presupune urmarea unui program de rezidentiat. In acest caz, titlul se acorda pe baza unui dosar, iar evaluarea acestuia tine cont de performantele anterioare. Am avut sansa, ca acest colegiu european, cel de medicina zoologica, sa accepte la vremea respectiva astfel de aplicatii. Restul colegilor mei care sunt diplomati europeni sau americani, toti au urmat un program de rezidentiat, care este in general extrem de dificil si ii felicit sincer pentru asta.

Cum arata programul unui diplomat european ? Ce s-a schimbat dupa ce ati obtinut titlul de specialist al Colegiului European de Medicina Zoologica?

Dupa obtinerea acestui prestigios titlu de diplomat, apar noi provocari. Titlul e valabil doar 5 ani de zile, nu este pe viata. La fiecare 5 ani, diplomatii trebuie sa se re-certifice. Pentru a primi aceasta re-certificare, diplomatii trebuie sa indeplineasca niste conditii, criterii. Practic, un diplomat trebuie sa dovedeasca ca este activ in specializarea sa, publicand, contribuind la educatia si evaluarea rezidentilor, participand la intalnirile anuale ale colegiului, prezentand la manifestari stiintifice. Deci, pe langa sarcinile curente, ca diplomat ai si alte sarcini, legate strict de acest statut. Dar statutul de diplomat (sau specialist european) vine si cu avantaje. Primesti numeroase invitatii ca speaker la diferite evenimente, nationale sau internationale, esti contactat de marile companii farmaceutice, esti apreciat de colegi.

Care este partea preferata din activitatea pe care o aveti? Care parte din activitate va place mai putin?

Mereu am fost atras de partea de cercetare. Dar si aici, activitatile sunt complexe. Activitatea preferata este de departe munca de teren, contactul cu natura, recoltarea probelor. Imi place de asemenea sa discut idei, ipoteze, rezultate. Dar din pacate, timpul pe care pot sa il aloc iesirilor pe teren este din ce in ce mai mic. Cu cativa ani in urma organizam expeditii de recoltare a probelor in Africa (Kenia, Uganda, Coasta de Fildes, Liberia, Republica Centrafricana) care durau peste o luna fiecare. Acum nu imi permit sa plec mai mult de doua saptamani, si asta in cazurile fericite. Ma tin acasa familia, proiectele, activitatea didactica si administrativa. Activitatea care imi displace cel mai mult este partea de birocratie din spatele proiectelor de cercetare. Uneori, aceasta parte are nevoie de mai multe resurse de timp decat cercetarea in sine. Ceea ce e pacat.

Care sunt provocarile functiei de prorector pe Relatii Internationale la o universitate din Romania?

Cum am spus si mai sus, orice functie administrativa intr-o universitate necesita un sacrificiu mai mare sau mai mic in partea didactica si de cercetare. Eu incerc sa le imbin. Uneori reusesc, alteori nu. Cea mai mare provocare este competitia, pentru ca aceasta exista in lumea academica. Universitatea noastra incearca sa fie competitiva pe plan international, iar asta implica multa munca. Provocarile constau in primul rand in filtrarea oportunitatilor, pentru ca acestea sunt numeroase, iar pentru unele merita alocate resurse, pentru altele nu.

Care sunt provocarile pe care cineva care si-ar dori sa obtina aceasta specializare in cadrul unui colegiu european trebuie sa le infrunte? Ce sfaturi ati oferi unui absolvent de facultate, ca primi pasi in cariera?

Obtinerea specializarii si a titlului de diplomat european este o chestiune foarte serioasa. Toate colegiile aplica standarde de calitate din ce in ce mai ridicate. Este in primul rand greu sa fi admis. Apoi, pe durata rezidentiatului se depune mult efort, se dedica mult timp si resurse financiare. Si la final, nu toti rezidentii reusesc sa treaca examenul. Dar cine reuseste, e un varf in domeniul sau. Este o personalitate internationala. Iar specializarea e cheia succesului. Si Facultatea de Medicina Veterinara din Cluj-Napoca a inteles acest aspect. De cativa ani, noile conduceri ale Facultatii si USAMV Cluj-Napoca au inteles acest lucru si au promovat si sustinut financiar aceste specializari. Rezultatele se vad. Ce e important pentru un absolvent este sa stie exact ce isi doreste de la cariera. Sa aiba un tel si sa lupte ca sa il atinga. Sa inteleaga ca succesul nu vine decat prin munca si dedicare. Si uneori rabdare si sacrificii. Iar domeniul medical, inclusiv cel veterinar, a devenit in ultimii ani extrem de competitiv. Pe piata medical-veterinara supravietuiesc si au succes doar cei mai performanti. Un medic veterinar practician trebuie sa invete toata pe durata intregii vieti profesionale.

Care credeti ca este rolul unui medic veterinar in comunitatea din care face parte?

Este o intrebare foarte binevenita. Exista un citat celebru, pe care nu il voi reproduce. Cred ca studentii de la medicina veterinara l-au auzit de multe ori. Iar cine nu stie la ce ma refer, poate sa il caute. Ideea e simpla. Rolul major al medicului veterinar este pana la urma bunastarea si securitatea vietii. Nu doar a animalelor, ci mai ales a omului. Din diferite perspective. In contextul actual, cred cu tarie ca medicul veterinar are un impact mult mai mare asupra tuturor aceste deziderate daca educa societatea. Daca ofera un exemplu de conduita morala si ecologica. Si nu neaparat dupa sabloanele clasice sau cele promovate de religie.

Ce inseamna din punctul de vedere al unui medic veterinar diplomat succesul in medicina veterinara? Va considerati un medic veterinar de succes?

Aceasta este in sfarsit o intrebare dificila. O sa incep cu sfarsitul. Nu ma consider un medic veterinar de succes. In primul rand pentru ca eu nu sunt un medic veterinar in sensul adevarat. Ca medic veterinar in sensul clasic al conceptului exista foarte multi colegi care practica medicina clinica la cele mai inalte standarde. Salveaza vieti, alina suferinta. Eu trebuie sa recunosc ca am pierdut contactul cu lumea clinica reala. Dar incerc sa fac performanta pe alte paliere, cum ar fi educatia, cercetarea, promovarea medicinei veterinare romanesti in lumea stiintifica internationala. In al doilea rand, succesul e un termen relativ. Depinde de tel, depinde cu cine te compari. Mereu va exista cineva mai bun sau mai “de succes” decat tine.