Sâmbătă, Aprilie 27, 2024

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Rezumat:

In luna ianuarie a.c. a aparut la Editura RISOPRINT cel de al VI-lea volum al TRATATULUI DE MEDICINA VETERINARA coordonat de Prof. Univ. Dr. Nicolae Constantin. Acest volum este consacrat in exclusivitate PARAZITOLOGIEI VETERINARE si el a fost elaborat de un colectiv de 21 parazitologi-cadre didactice universitare din Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Universitatea James Cook (Australia).


Continutul lucrarii, prezentat in 1340 pagini insotite de o bogata iconografie (din care 97 de planse full-color), ilustreaza stadiul actual al cunostintelor acumulate in acest domeniu profesional. In contextul preocuparilor extinse ale medicinii veterinare contemporane, domeniul parazitologiei a dobandit o importanta deosebita prin includerea in profilul sau, alaturi de parazitozele speciilor de animale de renta si de companie, si a celor referitoare la reptile, pesti, albine si viermi de matase. Devine astfel mai evident ca acest volum apare intr-un moment cand este mare nevoie de el pentru informarea, la nivel academic, a comunitatii noastre profesionale privind progresele stiintifice si aplicative realizate in domeniul parazitologiei veterinare. Insa, prin continutul sau stiintific, Volumul VI al TRATATULUI DE MEDICINA VETERINARA se adreseaza mai multor categorii de cititori cu profil profesional apropiat: medici veterinari de libera practica si din laboratoare veterinare judetene, studenti de la facultati de medicina veterinara, medicina umana si de biologie (licenta, masterat, doctorat), medici umani, biologi si ecologisti. Pentru toate aceste categorii profesionale este foarte important ca acest pretios patrimoniu stiintific exista intr-o forma actualizata si, in consecinta, el poate fi folosit ca un instrument profesional modern si valoros.

Redactia Jurnalului Medical Veterinar


RECENZIE: TRATAT DE MEDICINA VETERINARA Vol. VI.

Parazitologie Veterinara, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014 Coordonator Prof. Univ. Dr. Nicolae Constantin.

Colectivul de autori este format din 22 doctori in stiinte medicale si biologie, universitari si cercetatori din domeniul parazitologiei. Volumul, recent aparut se constituie un unicat in domeniul parazitologiei romanesti, o lucrare emblematica de referinta, la acest inceput de secol XXI si de mileniul trei. Opera dimensionata pe 1340 de pagini, dintre care 97 reprezinta ilustratii color cu cele mai diverse imagini de la ultrastructuri la biocicluri si aspecte lezionale . Structurat pe criteriul clasic, volumul cuprinde 7 mari capitole, fiecare cu surse bibliografice din literatura mondiala si indigena, la care se adauga paginatia cu planse. Ne vom referi la opera, cu sublinieri asupra fiecarui capitol.

Capitolul 9.1. Parazitologie generala, paginatie 23-143 cu 221 titluri de surse bibliografice, trateaza in 10 subcapitole problematica fundamentata a perimetrului parazitar, a tipurilor evolutive si a solutiilor inter parazitare, ontogenia formelor parazitare endo si exogene cu importanta factorilor ecologici asupra evolutiei si rezistentei acestora. Referitor la sistemul parazit-gazda, se ofera date originale asupra tipurilor de migratie a parazitilor in organismul-gazda, adaptabilitatea formelor endogene si agresiunea lor asupra speciilor gazda. Subcapitolul cu apararea antiparazitara a gazdelor se refera la: mecanismele de aparare imuna; la particularitatile imunitatii in parazitoze; rezistenta tolerata; hipersensibilitate; preso imunitate s.a. in final sunt tratate antigenele parazitare, imunodiagnosticul si imunoprofilaxia antiparazitara. Capitolul 9.2. Trateaza pe larg (pag. 144-445) protozoozele la animale bazate pe 833 titluri bibliografice.

Autori: V. Cozma, C. Gherman, I. Dida, Poliana Tudor, Gh. Darabus, Olimpia Iacob, C. Constantinoiu, L. Miron, A. Mihalca.

De relevat prezentarea protozoozelor pe criteriul taxonomic, la animale de ferma, de companie, apoi la specii gazda la pesti, la reptile, dar si la insecte utile-albine si fluturi de matase. Metodologiile de diagnostic se refera si la tehnici imunoenzimatice, ELISA, PCR, iar mijloacele terapeutice si chimioprofilactice cuprind scheme cu cele mai noi molecule si modele terapeutice.

Capitolul 9.3. Helmintozele este cel mai vast capitol (509 pag.) cuprinde subcapitolele: trematodoze (50 pag.) cestodoze (106 pag.) si nematodoze (350 pag.) redactate de un colectiv de 13 autori: I. Cosoroaba, D. Militaru, Olimpia Iacob, I Dida, C.Constantinoiu, M. Ilie, I. Duca, I. Oprescu, Gh. Darabus, S. Morariu, C. Gherman, L.Miron si A. Mihalca.

Structurarea helmintozelor pe criteriul taxonomic este corelata si la speciile gazda de organe si tesuturi la mamifere si pasarile domestice. si in acest capitol sunt incluse aparte helmintozele la pesti si la reptile. Sursele bibliografice extrem de vaste, indigene si internationale insumeaza 1147 titluri de autori. Informatiile etiopatogenice, epidemiologice si morfopatologice sunt insotite de metodologii si tehnici de diagnostic moderne (ELISA, PCR). Pentru serologie se mentioneaza diferite kituri accesibile laboratoarelor de diagnostic. in gama de antihelmintice sunt incluse de la molecule clasice la cele mai moderne molecule experimentate cu succes.

Capitolul 9.4. cuprinde acantocefaloze la suine si pasari redactate de Narcisa Mederle.

Capitolul 9.5. Arachnoze (142 pag.) este redactat de autorii: I. Mitrea, I. Cosoroaba, Narcisa Mederle, , Mariana Ionita, C. Magdas, L.Miron, A. Mihalca. Entitatile etiopatogene sunt grupate pe specii de gazde, mamifere si pasari domestice alaturi de care sunt incluse artropodoze la pesti si arahnoze la reptile, la albine si la viermii de matase.

Capitolul 9.6. Trateaza entomozele (1107-1196 pag.) dintre care miazele, parazitismul cu insecte malofage si hematofage. Sunt incluse si entomoze la reptile. Colectivul redactional: I. Mitrea, V. Cozma, A. Mihalca. Surse bibliografice -133 titluri.

Capitolul 9.7. cuprinde dermatomicoze dintre care: dermatofitozele, candidoza si malasezioza (1197-1240 pag.). Bibliografia contine 147 surse bibliografice. Colectivul de autori format de: Viorica Mircean, Mariana Ionita si Narcisa Mederle. Volumul contine ultimele pagini (1241-1339) cu planse color cu imagistica variata si riguros executata. Cateva ganduri, corelate de aceasta grandioasa opera elaborata de specialisti de mare reputatie, care cuprinde deja sase volume sub genericul „Tratat de Medicina Veterinara”, coordonat de Prof. Dr. Nicolae Constantin.

Opera reprezinta cea mai vasta lucrare editata din toate timpurile in domeniul medicinei veterinare romanesti. Primele volume au inclus discipline fundamentale – fiziologie, patologie apoi urmatoarele se refera la patologii la animale pe specialitati. De subliniat caracterul integrativ al operei unind prin volume disciplinele fundamentale cu cele de parazitologie generala si speciala.

Referitor la volumul VI recent aparut se poate afirma ca reflecta complex si unitar tot ceea ce stiintele si practica parazitologica au cucerit de-a lungul anilor si sunt sintetizate sub insemnul progreselor realizate pe plan national si mondial. Volumul are valoare referentiala la inceput de secol XXI, depasind prin anvergura operele editate anterior si oferind cele mai recente cuceriri si progrese in domeniul parazitologiei medicale si veterinare. Pentru aceasta frumoasa opera realizata in conditii grafice exceptionale adresam cuvinte de admiratie si felicitari Editurii Risoprint din Cluj-Napoca si colectivului de autori.

Prof. Univ. Dr. Eronim Suteu

Cartea, factura si chitanta pot  fi expediate prin posta, de catre Editura Risoprint Cluj http://www.risoprint.ro sau prin colegi. Pretul este de 120 ron. Se poate achizitona si
institutional.

SC ROPRINT SRL
400188 Cluj-Napoca
Str. Cernavoda, nr. 5-9
ROMANIA

Mobil secretariat: 0740-018122
Tel/Fax: +40-264-533500
Tel/Fax: +40-264-533501
Tel/Fax: +40-264-590651
Tel/Fax: +40-264-432384