Duminică, Mai 12, 2024

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Rezumat:

Colegiul Medicilor Veterinari a realizat o petitie pe care a publicat-o astazi cu privire la solicitarea Consiliului Concurentei de schimbare a legislatiei privind infiintarea cabinetelor veterinare, aparuta public in urma cu 2 zile in presa nationala. Consiliul Concurentei a solicitat public eliminarea cerintei ca un medic veterinar sa fie asociat in firma care detine unitatea medical-veterinara. 

Iata mai jos punctul de vedere al CMVRo: 

"Colegiul Medicilor Veterinari este consternat si dezaproba public solicitarea Consiliului Concurentei, aparuta in mediul public in data de 25 august 2021, de modificare a legislatiei privind infiintarea cabinetelor medical-veterinare, in sensul eliminarii cerintei ca un medic veterinar sa fie asociat in firma care detine unitatea medical-veterinara.

Este important de remarcat  faptul ca, desi legislatia actuala prevede ca, medicul veterinar care detine o parte din capitalul unei entitati care infiinteaza un cabinet veterinar trebuie  sa aiba și calitatea de reprezentant legal, doar in relatia cu Colegiul Medicilor Veterinari, fapt care se justifica prin aceea ca doar medicul veterinar cunoaste procedurile medicale veterinare si legislatia medicala veterinara si este firesc ca el sa fie interlocutorul forului profesional, Consiliul Concurentei solicita eliminarea acestor conditii, omitand in mod voit, atat in cadrul informarii de presa, cat și in studiul preliminar, sa faca aceste precizari deosebit de importante si concluzionand, in mod vadit neintemeiat, ca aceste cerinte reprezinta ,,bariere,, pe piata serviciilor medical-veterinare.            

Informam opinia publica ca, legislatia privind infiintarea cabinetelor medical-veterinare a fost analizata in detaliu, atat de catre Comisia Europeana cat si de catre institutiile statului cu atributii in verificarea transpunerii si implementarii legislatiei europene, iar cerintele pe care Consiliul Concurentei le considera restrictive, bariere in calea liberei concurente pe piata serviciilor medicale veterinare, au fost appreciate ca fiind  in deplina conformitate cu legislatia europeana de catre celelalte institutii mentionate.

Astfel:

În anul 2010, autoritatile romane au analizat prevederile legislatiei nationale privind exercitarea profesiei de medic veterinar, in raport cu cea europeana, și singura neconformitate constatata a fost cea privind stabilirea unor tarife minime, acesta prevedere fiind eliminata prin Legea nr. 213/2010. În anul 2012, Comisia Europeana a analizat legislatia nationala a statelor membre pentru anumite profesii, inclusiv pentru cea de medic veterinar și nu au fost identificate bariere in legislatia romaneasca, așa cum au fost identificate in cazul altor state membre, spre exemplu Austria, impotriva acestui stat Comisia declansand proces la CJUE sau Franta.  În anul 2014, pe durata intalnirii dintre reprezentantii Comisiei Europene și experti din Romania, respectiv experti din Ministerul Afacerilor Europene, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Colegiul Medicilor Veterinari, avand ca tematica anumite prevederi legislative din domeniul medical-veterinar, s-a apreciat ca Romania are una dintre cele mai bune legi privind infiintarea și functionarea cabinetelor veterinare.

Subliniem faptul ca, legislatia actuala permite oricarei persoane care nu detine calificarea de medic veterinar sa poata sa infiinteze un cabinet veterinar, dar in asociere cu un medic veterinar, fara ca in legislatie sa se mentioneaze un procent minim sau maxim al capitalului social pe care acesta trebuie sa-l detina.

Comparatia pe care Consiliul Concurentei o face intre serviciile medical-veterinare și serviciile medicale umane este din start gresita, cadrul legislativ european care reglementeaza piata celor doua tipuri de servicii fiind diferit, fapt mentionat inclusiv in hotarari ale CJUE de care, chiar daca nu vrea Consiliul Concurentei trebuie sa tina cont.

Ne exprimam ingrijorarea si cu privire la faptul ca, vor creste semnificativ tarifele pentru serviciile veterinare, intrucat pentru o firma detinuta, in mod exclusiv de neprofesionisti in domeniu veterinar, o sa primeze profitul in detrimentul calitatii serviciilor medicale veterinare.

Invitam toate persoanele care nu sunt de acord cu solicitarea Consiliului Concurentei de a elimina prezenta obligatorie a medicului veterinar in calitate de asociat in cadrul entitatilor care infiinteaza cabinete veterinare sa semneze aceasta petitie."

Va multumim.

Petitia poate fi semnata aici.