- Detalii
- Evenimente
Webinar dedicat studenților la medicină veterinară și tinerilor veterinari: „Primii pași în profesia veterinară” – ediția a II-a
Asociația Veterinarul organizează pe 18 aprilie 2026, în intervalul 11:00–13:05, cea de-a doua ediție a webinarului „Primii pași în profesia veterinară”, un eveniment online dedicat studenților la medicină veterinară și medicilor veterinari aflați la început de carieră. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă, iar evenimentul este acreditat cu 5 puncte de educație medicală continuă (CMVRO).
- :
⏱️ Durata estimată a lecturii: ~2 min
Webinarul își propune să ofere participanților o perspectivă practică asupra începutului de carieră în medicina veterinară, abordând teme actuale precum comunicarea cu proprietarii de animale, combaterea dezinformării din mediul online și impactul noilor tehnologii asupra profesiei.
Programul evenimentului
Evenimentul va fi deschis la ora 11:00 de Iulia Crețu, director al revistei Veterinarul, care va prezenta obiectivele întâlnirii și va introduce invitații.
De la 11:05, Bianca Paula Hrib, specialist în comunicare și relații publice și social media manager al Asociației Veterinarul, va susține prezentarea „Cum combatem dezinformarea din social media”, abordând modul în care medicii veterinari pot răspunde informațiilor eronate care circulă în mediul online și pot deveni surse credibile de informare pentru proprietarii de animale.
La 11:45, Iulia Crețu va susține prezentarea „Comunicarea veștilor dificile în medicina veterinară”, în care vor fi discutate strategiile de comunicare în situații sensibile, precum transmiterea unui diagnostic grav sau gestionarea emoțiilor proprietarilor în contextul deciziilor medicale.
Începând cu 12:15, Dr. Iulian Vieru, medic veterinar și fondator al revistei Veterinarul, va vorbi despre „Cariera de medic veterinar în era inteligenței artificiale”, analizând modul în care digitalizarea și noile tehnologii influențează practica medicală și dezvoltarea profesională.
Evenimentul se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri live (12:45–13:00), în cadrul căreia participanții vor putea adresa întrebări speakerilor, urmată de concluzii și recomandări de resurse utile (13:00–13:05) pentru debutul în profesie.
Sprijin pentru generația care începe
Prin această inițiativă, Asociația Veterinarul urmărește să ofere sprijin, orientare și instrumente practice pentru tinerii veterinari care fac primii pași în profesie. Webinarul își propune, de asemenea, să încurajeze dezvoltarea competențelor de comunicare și adaptarea la realitățile unui ecosistem profesional din ce în ce mai influențat de mediul digital.
Participarea este gratuită iar înscrierea se face prin completarea formularului online. După confirmarea înscrierii, participanții vor primi pe e-mail linkul de acces la eveniment și informațiile organizatorice necesare.
- Detalii
Noutăți Articole Specializate Business
Rezoluții de început de an pentru sănătatea animalelor de companie: ce ar trebui să comunice medicii veterinari în social media
- Iulia Cretu
Dividende 2025: Cum optimizezi plata CASS dacă ai profit mare și ce e mai avantajos dacă profitul e mic
- Echipa Veterinarul.Ro
Firmele pot distribui dividende pe final de 2025 chiar dacă nu au bani în cont. Impozitul de 10% trebuie însă achitat până la 25 ianuarie 2026
- Echipa Veterinarul.Ro
Notificarea ANAF privind facturile netransmise în termen prin e-Factura: a fost introdus Formularul 800
- Iulia Cretu

