Vineri, Martie 21, 2025

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Mulți medici veterinari din mediul rural, concesionari sau împuterniciți amenință statul român cu rezilierea contractelor din cauza scăderii drastice a efectivele de animale și din cauza lipsei de rentabilitate financiară amedicinii veterinare axată pe animalele de rentă. Am stat de vorbă cu medicul veterinar Viorel Andronie, președintele CMVRo, pe marginea acestui subiect, care ne-a subliniat problemele și posibilele soluții pentru agricultura românească și medicina veterinară de animale mari.

Mulți medici veterinari din mediul rural, concesionari sau împuterniciți amenință statul român cu rezilierea contractelor din cauza scăderii drastice a efectivele de animale și din cauza lipsei de rentabilitate financiară amedicinii veterinare axată pe animalele de rentă. Am stat de vorbă cu medicul veterinar Viorel Andronie, președintele CMVRo, pe marginea acestui subiect, care ne-a subliniat problemele și posibilele soluții pentru agricultura românească și medicina veterinară de animale mari.

Din ce în ce mai mulți medici veterinari concesionari vor să renunțe la contractul pe care îl au din cauza numărului mic de animale de rentă pe care oamenii din sate le dețin. Care ar trebui să fie după, dvoastră, abordarea medicului veterinar de la sat pentru a putea supraviețui economiei de piață? Către ce ar trebui să se îndrepte? Sfaturile dvoastră în calitate de medic veterinar practician și de președinte al forului deontologic și profesional al medicinei veterinare.

Din păcate, situația colegilor care au contracte cu statul a devenit una dramatică în ultima perioadă. Sunt cel puțin două cauze care au generat această situație:scăderea efectivelor de  animale din exploatațiile nonprofesionale și tarifele care nu au niciun criteriu de cuantificare și nicio legătură cu valoarea muncii prestate. În ceea ce privește efectivele de animale acest lucru era de așteptat în situația în care nu a existat o strategie, o politică de încurajare a creșterii animalelor și ca atare ele au dispărut spre abatoare. Poate că și medicii veterinari dacă se implicau mai mult în consilierea proprietarilor,în sensibilizarea factorilor locali să creeze facilități, în special pentru valorificarea produselor de origine animală obținute, numărul de animale nu ar fi scăzut atât de mult, în special bovinele.

Poate că dacă toți medicii veterinari erau mai prompți și mai implicați în efectuarea însămânțărilor artificiale, în combaterea tulburărilor de reproducție, efectivele nu ar fi scăzut atât de mult. În locul lor nu au apărut din păcate nici ferme comerciale care să compenseze măcar efectivele pierdute, astfel încât impactul asupra medicilor veterinari să fie unul mai redus.

Viața de la sat este una grea, dură, chiar dacă acum lucrurile s-au schimbat în multe dintre ele și mă refer la existența unor utilități pentru a avea o viață decentă. Personal nu am o baghetă magică care să schimbe peste noapte situația, însă recomandări aș avea pentru medicii veterinari care lucrează în mediul rural. Care ar fi acelea? Am să enunț câteva dintre ele:

  • o relație foarte bună cu administrația locală;
  • să răspundă prompt la orice solicitare din partea proprietarilor de animale și să aibă pe cât posibil tot ce este necesar să intervină, nu doar câteva medicamente și să-i lase să umble după ce le-ar trebui;
  • să fie cât mai mult prezent în localitatea în care își desfășoară activitatea;
  • să fie un exemplu de cetățean model în comunitatea respectivă;
  • să ajute, să stimuleze proprietarii de animale să se asocieze, să sfătuiască pe cetățenii care au potență financiară să înființeze ferme de animale;
  • să dețină propriile animale.

Chiar dacă pare hilar, în multe localități din mediulrural animalele de companie sunt din ce mai multe și chiar există solicitări în acest sens, mai ales în comunele din jurul orașelor. Este clar că medicul trebuie să se orienteze și spre această latură. Foarte mulți cetățeni din mediul rural cresc păsări, iepuri, suine, albine pentru care au nevoie de furaje, de vitamine, de premixuri.Cine este mai în măsură decât medicul veterinar să-i pună la dispoziție astfel de produse și să-i ofere și sfaturi. De ce doar un număr redus de medici au la cabinete și astfel de produse să satisfacă cerințele sătenilor? Din toate aceste activități conexe profesiei se pot crește veniturile.

Există soluții, la nivelul Colegiului, pentru ca activitatea medicului veterinar concesionar sau a viitorului practician de animale de rentă, fără concesiune să poată continua? Care sunt acestea? Ce întreprinde sau dorește să realizeze CMVRo pentru a veni în ajutorul medicului veterinar din mediul rural.

Există soluții și dacă se dorește se pot pune în practică. Poate dacă în 2014 eram ascultați, alta ar fi fost situația din mediul rural. Din păcate, din 2017 până în prezent CMVRO nu a avut în ANSVSA un partener de dialog. Practic, mesajul ANSVSA către CMVRO a fost clar: noi inițiem actele normative din domeniu sanitar veterinar, iar dumneavoastră aveți dreptul, conform legii transparenței decizionale,să transmiteți propuneri, care pot sau nu pot să fie luate în considerare.

Prin urmare, ANSVSA elaborează proiecte, noi transmitem observațiile motivate și în final ajungem în instanță, având în acest moment șapte dosare pe rol la Curtea de Apel București, unul la Înalta Curte, unul la Curtea Constituțională și trei plângeri la Comisia Europeană. Legat de soluții, în anul 2017 am ajuns la un consens în Biroul Executiv să inițiem o propunere pentru reașezarea activității în mediul rural.

După punerea în pagină a ideilor, am găsit susținerea politică necesară și proiectul a fost depus cu semnăturile a 87  de deputați din toate partidele politice existente în Parlament. Sperăm ca acest proiect să fie adoptat cât mai curând de către Parlament și să fie aplicat începând de la 1 septembrie 2019, cu toate că Parlamentul propune 1 ianuarie 2020.Avem speranța că prevederile din proiectul de lege vor schimba în bine situația și că va da o nouă speranță medicilor din mediul rural.Proiectul aduce modificări favorabile și medicilor care lucrează cu exploatațiile comerciale, dar și fermierilor.

Cred că unul din marile câștiguri se referă la existența unui contract dintre fermă și cabinetul veterinar pentru activitățile de asistență medicală veterinară.

În plus, vor exista și prevederi care vor elimina unele practici neortodoxe privind contractarea acestor servicii și mă refer aici la contractele prin interpuși, folosindu-se adevărat de colegi medici veterinari, care apoi sunt ținuți „la cheiță”.

Care sunt după dvoastră, acțiunile pe care Statul Român, prin autoritățile competente, ar trebui să le desfășoare, să le realizeze pentru sprijinirea agriculturii românești, în special a creșterii animalelor de interes economic?

Fără o politică coerentă, fără o strategie nu vom ajunge să creștem animale la potențialul pe care îl avem. În opinia mea, dacă nu vom crea infrastructura în mediul rural pentru ca cetățenii să-și poată înființa ferme nu vom avea dezvoltare. Degeaba asiguri finanțarea unei ferme dacă nu ai drum de acces, dacă nu ai apă potabilă, dacă nu ai energie electrică etc.

Costurile pentru utilități dublează costurile pentru o fermă nou înființată.Trebuie creat un sistem de valorificare al produselor de origine animală obtinuțe în mediul rural. De ce să crească cetățenii animale dacă nu au unde să-și vândă produsele? Doar pentru consum propriu, este clar că nu va fi o zootehnie performantă și competitivă.

Mulți medici veterinari de animale de rentă se plâng de inactivitatea CMVRo sau a lipsei de interes a Colegiului pentru problemele cu care se confruntă. Unii din aceștia, acuză direct conducerea Colegiului de pacturi ascunse cu firmele producătoare sau distribuitoare de medicamente de uz veterinar pentru stadiul în care se află acum legislația și implementarea acesteia, în domeniul utilizării medicamentului și de către terți, nu numai de medicul veterinar.  Ce ar trebui să știe medicii veterinari în legătură cu lupta CMVRo în acest sens?

Nu poate nimeni nega că nu sunt probleme. Dar să afirmi că CMVRO nu face nimic, că nu se apleacă asupra problemelor lor, nu este adevărat. Din păcate există foarte multă manipulare, dezinformare voită de către o parte dintre colegi, în sensul dorit de către anumite persoane, din exteriorul și din interiorul profesiei.

Cei mai buni vectori ai mesajelor negative către medicii veterinari și în special cei din domeniul animalelor de rentă sunt culmea, chiar reprezentanți ai companiilor care distribuie medicamente veterinare.

Eu primesc frecvent astfel de informații. Nici colegii noștri nu se informează și nici toate filialele CMVRO nu sunt atât de active, încât să-i informeze, să culeagă problemele lor și să încerce să le rezolve pe plan local sau pe plan național.

Dar dacă ne referim strict la problema medicamentului veterinar, trebuie spus că doar CMVRO s-a luptat și se luptă cu adevărat pentru rezolvarea acestei probleme. CMVRO și membrii conducerii CMVRO au fost atacați mediatic, fizic, individual prin amenințări directe și indirecte, prin controloale folosindu-se diferite instituții ale statului, prin sesizări, plângeri etc.Nu a fost și nu este ușor.

Dar să fim sinceri și să recunoaștem de unde a început această degringoladă. De la autorizarea și controlul farmaciilor veterinare.

Deși Legea 160/1998 până în anul 2017 prevedea că ele trebuie să aparțină doar medicilor veterinari, deși toate ordinele ANSVSA spuneau clar că autorizarea farmaciilor veterinare se face  respectând drepturile de competență ale medicilor veterinari, niciodată ANSVSA și DSVSA nu au respectat acest lucru.

Deși am trimis numeroase adrese, ele au rămas fără răspuns.Mai mult, au modificat legislația creând și o mai mare ambiguitate și au flexibilizat posibilitatea non-veterinarilor să deschidă farmacii veterinare. La un moment dat, o să spunem totul. Dar de ce se deschid atâtea farmacii veterinare și de ce ele rezistă?

În opinia mea ele se deschid pentru că oricine poate, pentru că nu sunt controlate, pentru că mulți medici veterinari nu dețin medicamentele necesare și proprietari își procură singuri, pentru că mulți tehnicieni/asistenți veterinari și uneori chiar medici se aprovizionează direct de la farmacii, doar pe bază de bon fiscal. Noi am avut multe demersur în justiție începând cu anul 2012.

Am câștigat în perioada 2012-2015 trei procese la două Curți de apel (București și Ploiești) prin care instanțele au spus clar că farmaciile veterinare trebuie să fie ale medicilor veterinari și cu toate acestea nimeni nu a ținut cont de ele.

Am anulat în instanță înregistrarea unui punct farmaceutic veterinar pentru demonstra din nou că avem dreptate și nimeni nu a ținut cont. Am anulat două ordine ANSVSA cu privire la acest subiect și suntem în justiție pentru a anula Ordinul 79/2018 privind suspendarea și anularea comerțului online a medicamentelor veterinare cu excepția celor din gama OTC și obligarea farmaciilor veterinare să aibă medic veterinar permanent.

Avem o Hotărâre a CJUE și nimeni nu a ținut cont de ea. Avem o decizie a CCR și nu a ținut nimeni cont de ea. Dimpotrivă, a fost promovată OUG 70/2017 care a eliminat ce a confirmat justiția și s-a introdus ce se dorea de către altii. Știți foarte bine că am făcut petiții către Avocatul Poporului care ne-a trimis la plimbare, la președinția României, a fost sesizată CCR de două ori și au respins, am organizat petiții online pe care le-am depus la toate instituțiile statului și nu s-a întâmplat nimic, am organizat două mitinguri de protest și cu toată sensibilizarea opiniei publice nu s-a întâmplat nimic.

Avem pe rol la ICCJ procesul pentru anularea Ordinului 31 care are ca termen noiembrie 2021. Am sezizat Comisia Europeană și așteptăm să vedem ce se va decide.Vom sesiza din nou CCR și prin urmare chiar suntem preocupați de acest subiect, dar nimic nu se poate realiza peste noapte, procesele în justiție durează foarte mult. Noi suntem încrezători că până la urmă, cu ajutorul justiției, lucrurile se vor așeza pe făgașul normal. A arunca vorbe în vânt este ușor, să te informezi, să faci și să iei atitudine e mai greu.

Pentru a putea beneficia de subvențiile de la APIA, crescătorii de animale de fermă trebuie să ofere o serie de documente pe care medicul veterinar concesionar trebuie să le întocmească. Crescătorii de animale se plâng că aceste documente nu se eliberează fără a fi plătite, iar medicii veterinari sunt nemulțumiți de câștigurile mici pe care aceste documente le generează în cabinet, deși sunt consumatoare de timp. Care credeți că ar fi soluțiile pentru această situație?

Adevărul este undeva la mijloc. Fermieri doresc subvenții și doresc documentele de la medicul veterinar în condițiile impuse de către ei, de cele mai multe ori. Este o problemă veche și dacă inițial am găsit soluția, ulterior lucrurile au scăpat pe o altă linie, pentru că unii colegi au sărit calul, solicitând sume mari.Aceste documente expun și vulnerabilizează medicul veterinar.

Eu susțin că medicul nu trebuie să dea niciun document. Avem o bază de date care trebuie să fie funcțională, adusă la zi, iar APIA are drept de acces la ea, putând să verifice în orice moment situația scriptică și apoi faptică în teren.

Pentru ce este nevoie de documente de la medicul veterinar? Pentru că se dorește acoperirea cu hârtii, emise de către o terță parte.

 

 Articole cu același subiect:

Articole similare

Relatii Publice

În medicina veterinară, comunicarea veștilor rele este un proces delicat, care implică nu doar pacientul— animalul bolnav—ci și proprietarul acestuia, ale cărui emoții și reacții joacă un rol...

Editoriale & Analize

Este putin neortodox, ca eu, un neinițiat în stomatologia veterinară să „îmi dau cu părerea” despre această specializare. Dar poate fi interesant să vorbesc, chiar și așa.

Noutăți Medicale

Pe 8 noiembrie, am lansat un sondaj adresat medicilor veterinari, pentru a analiza percepțiile acestora privind principalele cauze ale burnout-ului în medicina veterinară. Sondajul , publicat pe...

Noutăți Medicale

Pe 21 noiembrie, între orele 18:00 și 20:00, va avea loc un webinar mult așteptat, organizat de European Board of Veterinary Specialisation (EBVS) și International Veterinary Students’ Association...

Management

În universul antreprenoriatului, drumul de la o idee strălucită la un produs sau serviciu de succes este adesea pavat cu provocări, incertitudini și multe decizii. Mulți antreprenori visează la...

Noutați Medicale GeneraleToate

Noutăți Medicale PETToate

Noutăți Articole Specializate Business


 

Acreditare CMVRO