Unul dintre cei mai mari etologi ai lumii, Konrad Lorenz, în opera sa intitulată „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, ne-a atras atenția că una din păcatele capitale este acela pe care l-am ales astăzi cu titlu de prezentare la o amintire personală pe plan profesional: Declinul umanității (omeniei) noastre.

Treceam cu pașii lenți și moi iarba înrourată a unei zori și m-am oprit să ascult începutul toamnei. Să ascult, pentru că ceața dimineții acoperea codrul cu trupul ei moale, netezit și îmbrățișător, ferind de privirile curioase, așa cum blana de hermină acoperă prospețimea fermecătoare pe o frumusețe inocentă.

Am ascultat cum fiecare frunză găsea odihna pe pământ cu un foșnet ușor și lin pentru o vreme, ca apoi pe aripile mătăsoase ale curenților de aer ai dimineții să dispară spre decăderea și rotația veșnică a vieții.

În astfel de momente de început de toamnă, muzica colorată de primăvară a corului de păsări este deja acoperită de pânza rezultată din țesătura neîncetată a celui mai urât păianjen, numit uitare, care ne paște fără milă și pe noi pe această lume.

Și ele trec la un ritm lejer de modă veche, nu mai au nicio grabă. Concurența, goana după iubite, ferocitatea, ritmul extenuant al împerecherii și apoi creșterea urmașilor sunt deja amintiri scăldate în soarele unor vremuri de mult apuse. Acum ele stau cocoțate și înmuțiți pe o creangă care atârnă în fața mea, deasupra drumului.

„Sic transit gloria mundi” – îmi trece prin minte analogia și respir adânc aerul proaspăt al pădurii, cuprins de plăcerea pe care atmosfera pădurii liniștite de toamnă o oferă sufletului uman, și simt că am ajuns iarăși acasă, în casa mea, în templul meu, când sunt readus în realitatea cotidiană de vibrația telefonului din buzunar:

— Bună dimineața, cu voia lui Dumnezeu! Domnule doctor, am o problemă! Mor oile mele, una după alta, mai ales mieii. A încercat să trateze un medic veterinar, dar fără rezultat, deoarece mor în continuare. De la începutul verii am pierdut vreo nouăzeci de miei deja. V-aș ruga pe dvs., domnule doctor, să examinați, să vedem care ar fi cauza. Suntem aici în Kab, unde eram și anul trecut în această perioadă a anului. Știți unde, întrucât ați mai fost pe la noi aici. Ne veți găsi aici – spunea dintr-o răsuflare un cioban.

Mi-am imaginat silueta lui înaltă în fața mea, în timp ce stă cu picioarele îndepărtate, cu fața înroșită, mutându-și greutatea corporală de pe un picior pe altul și, așa cum obișnuia să facă în momente mai tensionante pentru el, mutându-și și pălăria dintr-o parte în alta pe cap.

— Vin imediat, trebuie doar să cobor din pădure în sat, așa că aveți răbdare cât timp îmi sun asistentul și ajungem la izvor.

— Vă mulțumesc mult pentru ajutor, domnule doctor, vă voi aștepta atunci aici la izvor.

Suspectul principal: Bluetongue

Peisajul tipic transilvănean mă atinge întotdeauna, pentru că îmi reprezintă atemporalitatea și tradiția, imaginea țarcurilor, a stânii, precum și a oilor păscând în masă pe versanți.

În momentul întâmplării noastre însă, turma de oi sosise de pe pășunile alpine la adăpostul lor de toamnă, în mijlocul unui câmp destul de îmbibat cu apă, înconjurat de niște stufe, ca mai apoi, de Ziua Sfintei Ecaterina, tradițională a socotelilor la sfârșitul lunii noiembrie, să se întoarcă din nou în posesia sătenilor până în preajma Paștelui.

Examinând animalele bolnave, am constatat febră, anorexie, jetaj, cruste în jurul nărilor, glosită așa de intensă, încât la unele exemplare nu mai încăpea limba în cavitatea bucală. Chiar și unui observator superficial i s-ar părea că s-ar putea fi vorba de o boală infecto-contagioasă.

Prin urmare, respectând reglementările veterinare în acest sens, am recoltat probe de sânge de la oile bolnave, solicitând examinarea serologică a acestora de la laboratorul veterinar județean acreditat, pentru trei boli infecto-contagioase: ectima contagioasă, variola ovină și bluetongue.

Bariera carpatică... și realitatea

Au trecut zilele una după alta, apoi săptămânile, iar laboratorul nu a confirmat nicio boală pentru care am solicitat examenul serologic. Dar în mass-media tipărită, online și audiovizuale, se auzeau tot mai multe informații că o boală nouă, necunoscută de noi până atunci, care afectează ovinele și bovinele, și care se transmite prin țânțari, face ravagii din ce în ce mai aprige în părțile de sud și sud-est ale României, și în zonele subcarpatice de dincolo de Carpați.

Între timp, la DSVSA avea loc o ședință informativă, cum că, din fericire, boala menționată nu este prezentă în zona noastră, deoarece Carpații formează o barieră naturală de protecție împotriva țânțarilor de peste munți.

(Personal, eu am crezut în acest lucru la fel de mult ca în faptul că răspândirea gripei aviare poate fi prevenită pe drumurile publice, la punctele de trecere a frontierei și pe drumurile publice cu niște dezinfectanți folosiți pentru dezinfectarea anvelopelor auto. Nu-mi dau seama de cum niciunui jurnalist „de investigații” nu i-a trecut prin minte să adreseze o întrebare sănătoasă, spre exemplu, către directorul ANSVSA, și anume, că păsările nu mai zboară, ci mai nou merg pe jos pe drumurile publice?)

După ce mai multe animale au murit și în pofida colectării de probe suplimentare pentru testare, nici la acestea nu am primit niciun rezultat oficial sau neoficial. Am colectat din nou probe de sânge de la oile și bovinele bolnave și de data aceasta m-am adresat cu o cerere de analiză către Institutul Național de Diagnostic pentru Sănătatea Animalelor și Siguranța Alimentară (NÉBIH) din Budapesta pentru examenul serologic la cele trei boli infecto-contagioase amintite.

Adevărul „destionat în cadrul familiei”

La trei zile după depunerea probelor, într-o duminică seara, un coleg veterinar din Budapesta m-a informat că majoritatea probelor pe care le-am trimis au fost testate, rezultatul fiind intens pozitiv pentru Bluetongue. Mai mult, au efectuat și tipizarea virusului și s-a dovedit prezența unui virus sălbatic în efectivul de animale testat de mine și nu a unui virus din vreun vaccin anti-Bluetongue. Mi-a cerut să informez și autoritățile sanitar-veterinare din România despre această situație.

Luni, primul meu drum era la DSVSA județeană, unde am dezvăluit directorului executiv realitatea. El a remarcat că asemenea chestii se gestionează întotdeauna „în cadrul familiei” și nu cu niște „străini”... Cu toate că până atunci nu făcuse nimic în afară de ședința aia „explicativă” despre comportamentul cuminte al țânțarilor din Oltenia...

Nu am idee cum, dar situația a rămas „secretizată” încă vreo două-trei săptămâni, când a fost anunțată oficial apariția Bluetongue-ului în județul Brașov, apoi imediat și la noi în județ a fost raportată „izbucnirea ca din senin” a bolii.

Asta este întâmplarea reală a „izbucnirii” epidemiei de Bluetongue și în Transilvania.

Pentru mine, această mică poveste nu poate avea decât o singură concluzie finală: există o prăpastie de netrecut între lumea virtuală care ne este proiectată în fiecare zi și între cea reală. Când „elita intelectuală” cu funcții de conducere a unei țări este capabilă să facă asemenea chestii, fără să clipească din ochi, dintr-un motiv sau altul, cred că asta ne explică totul despre prezentul, dar și despre viitorul nostru comun...

O notă finală și scandalul internațional

Ca o notă finală, dragii mei: dacă cumva credeți că asemenea „minuni” pot să se întâmple numai la noi, trebuie să vă dezamăgesc. Vă rog treceți la studierea și analizarea, spre exemplu, a scandalului cu carnea de cal din Anglia din 2013 (și Franța, Belgia, Olanda de asemenea au fost afectate atunci în acest scandal), când nu tocmai era vorba de o încălcare minusculă a regulilor HACCP, dar consumatorii nici măcar nu erau în cunoștință de cauză că în loc de carne de vită în hamburgeri savurau carne de cal de fapt, spre exemplu.

Toate astea în condițiile unei așa-zise „trasabilități”, „transparență” și „siguranță alimentară”, cu care ne mândrim și cu care ne trezim și ne culcăm – cel puțin la nivel de sloganuri – în fiecare zi.

Credeți scandalul respectiv din lumea „civilizată” a occidentului s-a soldat cu mari consecințe? Dacă găsiți undeva că cineva, în afara unui singur olandez (cine a primit o pedeapsă minimă), a primit vreo sancțiune, vă rog anunțați-mă și pe mine și pe cititorii mei, ca să știm. Fac cinste lui!

Ah, că mâna multinaționalelor ajunge peste tot? Atunci întreb și eu respectuos, de ce mai vorbim prostii toată ziua despre stat de drept, despre reguli, legi ori despre „siguranța alimentară” și alte asemenea „siguranțe” de nici doi bani?

Poftim?

Imaginea este cu titlu ilustrativ și nu aparține autorului. 

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.